O vârstă a deplinei puteri creatoare. Un timp în care îţi poţi duce la capăt proiecte pe care le-ai "pritocit" o viaţă întreagă. Asta, dacă nu vine moartea hoţeşte, şi te ia brusc, din mijlocul celor dragi inimii tale. Dintre cărţile tale, dintre manuscrisele tale, dintre studenţii tăi. Aşa cum i s-a întâmplat lui Sorin, cu trei ani în urmă. Pe 26 noiembrie 2014, mai precis.
Noi doi am avut o relaţie de prietenie frumoasă. Nu ne sunam toată ziua bună-ziua ca să ne povestim banalităţi, nu ne vedeam mai deloc în timpul săptămânii, dar, aproape în fiecare duminică, ne întâlneam la Biserica Sfânta Vineri (Cuvioasa Parascheva) din cartierul nostru. Iar după Sfânta Liturghie, aveam un fel de ritual: mergeam împreună să ne bem cafeaua. Sau rar, foarte rar, în verile când era caniculă, beam câte o bere. Şi povesteam...
El îmi vorbea despre proiectele sale literare şi jurnalistice, eu îi ceream sfaturi legate de stilul unor materiale de presă sau despre modul în care să-mi structurez cărţile de poezie. Şi de fiecare dată, găseam la el empatie, implicare şi un sfat bun. Iar tonul pe care vorbea nu a fost niciodată ca de la profesor la învăţăcel, deşi el preda la facultatea pe care am absolvit-o şi eu.
Sorin a fost un om delicat. De o rară modestie şi de un bun-simţ vecin cu sfiala. Asta, deşi era doctor în ştiinţele comunicării, membru al Uniunii Scriitorilor, cunoscut prozator, publicist şi dascăl de jurnalism. Nu făcea caz de legătura sa de rudenie cu Marin Preda, deşi îi era nepot şi i-a moştenit din plin talentul şi tenacitatea.
Sorin avea, ca fiecare dintre noi, spaimele sale. Şi luptele sale. Cea mai mare bătălie a vieţii sale a dus-o cu fumatul. Până la urmă a învins. Dar greu. Foarte greu. Cumplit de greu. A fost apoi teama de boală. Inima îi dăduse semne timpurii că nu este bine. Ştia că trebuie să se opereze, dar greu a luat decizia. De parcă ar fi ştiut că sala de operaţie, în cazul său, va fi antecamera morţii. Aşa cum s-a şi dovedit, pentru că a mai trăit doar trei luni, deşi medicii i-au promis altceva.
Am ţinut neapărat să scriu şi să vă trimit la redacţie aceste câteva rânduri nu pentru a mă trufi în faţa domniilor voastre cu prietenia lui Sorin Preda, ci pentru că ţinea foarte mult la revista "Formula AS", unde şi lucra, despre care îmi spunea întotdeauna cu un firicel de mândrie că este "o oază de calm, de bucurie şi de omenie" în peisajul agitat al presei româneşti. Cum la fel de mult ţinea şi la voi, toţi colegii lui de redacţie, despre care a avut mereu numai vorbe de bine.
Să ai parte de cer senin, zbor lin şi veşnicie înluminată, Sorine!
VICTOR M. IONESCU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
