E alb tare începutul acesta de martie. Ar fi trebuit să fie soare şi zile însorite, chiar dacă e vremea capricioaselor babe. Iar vânzătoarei de flori parcă-i e dor să vadă oamenii zâmbind, aşa, fără motiv. Să intre-n florărie luminoşi şi liniştiţi, fără încrâncenarea care îi stăpâneşte de-o vreme-ncoace. Împrăştie grăbită zăpada de pe trotuarul din faţa magazinului, fără să ridice ochii din pământ. A nins mult de-o săptămână-ncoace, de zici că vine Crăciunul, iar nu acuş, acuş, primăvara. Trecători mai matinali decât ea şi-au lăsat semnătură de paşi în zăpada căzută peste noapte. Îşi aminteşte un cântec al regretatei Angela Ciochină - "Aşa cum descifrăm aceste semne,/ suntem şi noi citiţi de cineva.../ Nu mai avem nici un secret. Pesemne,/ zăpada ne-a cuprins pe veci în ea".
Mai dă o dată cu mătura, apoi intră înăuntru, scuturându-se uşor de frig. I-a cam dat târcoale răceala zilele astea, dar i-a râs în nas şi-a descântat-o cu usturoi şi ceai de ceapă, asezonate cu câteva aspirine, aşa, pentru orice eventualitate. Nu, cu siguranţă, acum nu e momentul potrivit să bolească. Mai e puţin şi vine 8 Martie, ziua când un potop de flori se va abate asupra femeilor. Pentru ea, ziua asta, a florilor, a început cu mult înainte. Cam imediat după Ziua Îndrăgostiţilor. Şi ce nebunie-a fost şi-atunci! De zici că toţi bărbaţii din oraş şi-ar fi amintit subit că au acasă prietene, soţii, iubite, cărora ar trebui să le ofere şi câte un buchet de flori, nu doar să le spună (dacă le mai spun) cât de mult le iubesc. Un trandafir, trei, cinci, şapte... treizecişicinci, şaizecişicinci... Roşii! Ici-colo, strecurat în mijlocul buchetului, câte unul alb. Zâmbeşte, amintindu-şi. I-ar plăcea să ştie că florile pe care le vinde vor fi oferite cu drag, nu din obligaţie. Tot aşa cum şi ea le potriveşte în buchete măiestrit alcătuite. Cel puţin, aşa-i spun clienţii, care revin, iar şi iar.
Uite-aşa!
Ia trandafirii ofiliţi uitaţi într-o vază şi-i aruncă la coş, cu un gest scurt. Apoi alege trei plăntuţe la ghiveci şi le aşază într-un coşuleţ colorat. Un fluturaş din pene, o mămăruţă rătăcită pe o frunză şi o fundă înfoiată întregesc, delicat, aranjamentul floral. Îi găseşte locul lângă celelalte, pe un raft devenit parcă neîncăpător. "Uite-aşa!", îşi zice, mulţumită.
În florărie intră un client, apoi altul, alţii. Unii se grăbesc şi aleg din buchetele gata făcute, înşirate cuminţi în faţa tejghelei. Pleacă, uneori uitând să mulţumească sau să salute. Alţii vin doar ca să privească, să admire mulţimea de plante la ghiveci, una mai frumoasă decât alta. Sunt şi clienţi răbdători, dintre cei care ştiu că valoarea florilor nu stă în preţ, ci şi în atenţia cu care sunt alese, potrivite una lângă cealaltă, astfel încât, la final, buchetul să poată transmite întreaga consideraţie a celui care-l dăruieşte, pentru cea care-l va primi. Clienţii aceştia îi sunt cei mai dragi. "Vreau un buchet frumos, vă rog!" Alegeţi dvs. florile care ştiţi că se potrivesc cel mai bine, că vă pricepeţi! Nu mă îndoiesc că va ieşi ceva superb!". Cuvintele astea-i dau încredere şi puterea de a merge mai departe, chiar şi atunci când, uneori, simte că nu mai poate sta în picioare sau i se-adună prea multe pe suflet, prin viaţă... Şi domnii pleacă zâmbitori, purtând în braţe buchete imense, spre doamnele lor. Unii o sună sau îi trimit mesaj, să-i mai mulţumească o dată. Cei mai mulţi revin după o vreme, semn că le-a fost pe plac ceea ce-au cumpărat.
Doamnele sunt, de obicei, mai pretenţioase. Fie ar vrea cu totul alte culori, fie caută flori ce aparţin unui alt anotimp şi care, chiar aduse de peste mări şi ţări, ar avea un preţ pe care prea puţini şi l-ar permite. Bujori şi liliac în decembrie sau gladiole la vreme de primăvară. Ca şi când n-ar fi de-ajuns că anotimpurile s-au cam răsturnat unele peste altele, de nu le mai ştie nimeni rostul, ar mai trebui s-o ia razna şi florile din glastre!
Îi priveşte cu îngăduinţă pe toţi. Şi cu răbdare. Le vorbeşte frumos, chiar şi atunci când i se adresează arogant şi obraznic. Asta o doare cel mai mult. Comentariile răutăcioase. Privirile piezişe. Deunăzi, în ajun de Mărţişor, la ceas de seară, puţin înainte de ora închiderii, a venit o doamnă. "La ce oră deschideţi dimineaţă?", a întrebat. "Puţin înainte de ora 8", i-a răspuns. "De ce nu deschideţi la 6?", a continuat, intrigată, doamna. I s-a părut că glumeşte. "Pentru că florăria noastră e deschisă, oricum, 12 ore pe zi, şi oameni suntem şi noi...", i-a replicat. Femeia a continuat să bombănească, nemulţumită. A cumpărat cel mai ieftin ghiveci cu flori şi a plecat, la fel de ţâfnoasă precum venise. Ea a rămas cu un gust amar. Şi mai obosită, parcă, dintr-o dată.
Ca-n rai
"Vai, trebuie să vă simţiţi aici ca-n rai! Trebuie să fie frumos să lucrezi cu florile în fiecare zi!", îi spun, din când în când, cei ce intră-n magazin. Florăria e deschisă zilnic, de la prima oră a dimineţii, până seara. Numai plante la ghiveci sunt, permanent, câteva sute, care trebuie udate, verificate, curăţate, cel puţin o dată pe săptămână. Florile tăiate, mai puţin de 20 de sortimente nu-şi aminteşte să fi avut vreodată. Iar acum, la început de martie, nici nu le mai poate ţine socoteala. În florărie, abia de mai ai loc să păşeşti. Ca să alegi ceva, îţi trebuie timp şi răbdare, că florile-s unele mai frumoase decât altele.
Nu se plânge de muncă prea multă. A trecut prin destule şi a învăţat că nu e o soluţie să stai şi să te tot plângi. Nu are timp pentru asta. S-a ridicat ori de câte ori s-a întâmplat să cadă, şi a luat-o de la capăt. Zi după zi. Numai Dumnezeu drăguţul i-a dat putere. Cine altcineva? În fiecare duminică, merge la biserică. Acolo uită de singurătate. Se-ncarcă cu linişte şi cu o lumină pe care nu ştie a o defini. Şi cu putere. La fel ca şi acum, când pregăteşte aranjamente deosebite pentru 8 Martie. În cutiuţe, în coşuri dintre cele mai ciudate, în vaze de sticlă de toate dimensiunile, ba şi-n pantofi eleganţi, cu toc cui, cărora le-a spus, poate doar pentru ea, "pantoful Cenuşăresei"...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
