Am cumpărat ieri, întâmplător, dintr-o benzinărie, "Formula AS". Îmi plăceau în trecut unele articole, dar nu am mai luat revista de ani de zile. Iureşul vieţii, lipsa de timp... Cititul online, pe fugă, al noutăţilor, a luat locul ziarelor şi revistelor clasice...
Am regăsit acelaşi ziar citibil, interesant şi cu articole de suflet.
M-a impresionat suferinţa lui Ieronim, chinul lui sufletesc din relaţia cu soţia şi familia. Un bărbat "de casă", care se aşteaptă să fie apreciat pentru "sacrificiul său", şi care este, paradoxal, trădat de soţie. În ciuda unei căsătorii reuşite, cu copii, până la un moment dat... El tânjeşte după un răspuns din partea unui "păţit" sau a unui "înţelept", care să-l ajute cumva în suferinţă şi "ceaţă".
Are trei întrebări concrete care îl chinuiesc:
- De ce l-a înşelat soţia?
- Ce îi lipsise ei în căsnicie?
- Ce a găsit la celălalt?
Nu sunt un înţelept, dar da, am trăit şi trăiesc o poveste asemănătoare, cu multe puncte izbitor de identice. Familie fericită, chiar trei copii, reuşite materiale, iubire şi efervescenţă. Doar că, în cazul nostru, nu eu am stat acasă, ci ea, care a renunţat la carieră pentru a creşte cei trei copii şi, mai ales pe fetiţa cea mică, care a avut de la naştere probleme de sănătate.
Deci, am fost "bărbatul" care a adus şi aduce banii în casă, am trei firme şi sunt cunoscut şi respectat în branşa mea. Spun toate astea pentru ca Ieronim să înţeleagă că NU are ce să-şi reproşeze din punctul ăsta de vedere, nu faptul că a ales să fie "gospodină" e cauza eşecului lor sentimental...
Şi în cazul meu, la un moment dat, într-o primăvară, ea a venit acasă schimbată de la o întâlnire de revedere, după mulţi ani, cu colegii de facultate. Şi eu m-am prins repede şi am citit mesajele... Şi eu am reacţionat cu tandreţe şi atenţie sporită, cu renunţări la obiceiurile mele de a călători des, cu flori şi gingăşii, pentru a-i acorda tot timpul ei. Şi eu m-am chinuit şi am plâns nopţi întregi, văzând riscul de a-mi pierde familia, bunul cel mai de preţ, şi făcându-mi probleme de conştiinţă: ce am greşit?! Şi soţia mea mi-a propus să luăm totul de la capăt, căci nu vrea să ne despărţim. Până la urmă, şi palma aceea s-a întâmplat să i-o dau când am văzut, după câteva luni "de fericire regăsită" că, de fapt, "povestea ei" nu dispăruse, în ciuda promisiunii.
Deşi nu am toate răspunsurile pentru Ieronim, îi înţeleg suferinţa, pe care eu însumi am trăit-o şi o mai trăiesc. De aceea scriu acum, aici, câteva gânduri, în speranţa că îi vor fi măcar puţin de ajutor.
"Înşelatul ţine de ea, nu de tine"
Ieronim, noi, bărbaţii, suntem construiţi mai degrabă raţional, vrem să înţelegem şi să acţionăm logic, după principiul cauză-efect. Dar femeile nu sunt aşa, ele trăiesc după altă structură, mai degrabă emoţională!
Răspunsul ar putea fi ăsta: în ciuda riscurilor, fricii, conştiinţei, pur emoţional, ea a decis să accepte o provocare! Contribuie la asta foarte multe aspecte, poate educaţia, poate temperamentul, poate lipsa "fricii de Dumnezeu", poate plictiseala, poate conjunctura, diverse şi toate adunate... Deci, "înşelatul" ţine de ea, şi nu de tine, orice ai fi făcut, tot acolo ajungeaţi!
Ai spus că fumează, că nu a vrut să meargă la psiholog sau la preot. De ce?! Pentru că ştia că ei nu o vor valida, că raţional, totul e împotriva ei, dar ea a închis uşa raţiunii şi s-a lăsat în voia curentului!
Vrea să trăiască clipa! Basta! Ignorând consecinţele!
"Mergi mai departe în viaţă. Lasă timpul să vindece rănile"
A treia întrebare, "ce a găsit la celălalt"?! Nimic special! Să nu te simţi complexat cumva. Dacă era căsătorită cu el, şi pe el l-ar fi înşelat, la un moment dat! Înţelege că nu e despre tine, ci despre ea. A găsit la momentul critic, când tu nu ai observat, o mână întinsă, o privire provocatoare, o amintire, o dorinţă, ceva care a făcut-o să facă acest pas! De multe ori, unul din soţi, bărbat sau femeie, "pică" într-o relaţie absurdă. Cei de pe marginie zic: "Ce-o fi găsit la ea?!". Semn că, de multe ori, aceste relaţii sunt ilogice, nu par să aibă vreun sens. Şi se mai spune "s-a încurcat cu X", nu se spune că şi-a găsit iubirea sau fericirea. Încurcarea asta dă numai probleme, nu rezolvă nimic şi totuşi, mulţi cad în plasa asta...
Ca să revin la suferinţa ta. Nici eu, şi nici tu nu avem ceva anume, care să ne vindece peste noapte de sentimentul eşecului, al dezamăgirii şi trădării. Suntem în pragul sărbătorii de Paşte. Sacrificiul tău pentru copii înseamnă iubire, şi e un medicament care va da roade, aşa cum ai şi observat deja...
Cel mai bun sfat pentru tine: acceptă realitatea, iartă-te şi iart-o şi pe ea, cu milă, că e un om ce pluteşte în deriva vieţii. Aveţi copii împreună. Încearcă să ţii o relaţie civilizată, de "bună ziua", şi mergi mai departe în viaţă, lăsând timpul să vindece rănile.
Cu prietenie,
Un "păţit"
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
