Sănătate din inima pământului: APELE TERMALE
Veşti bune pentru bucureştenii care doresc să se relaxeze ori să-şi amelioreze diverse afecţiuni cu ajutorul băilor termale! Nu veţi mai fi nevoiţi să călătoriţi sute de kilometri până în staţiunile din ţară, pentru că zilele trecute s-au deschis porţile primelor terme din ţara noastră, la doar 10 minute de Bucureşti. Prezenţi la inaugurare, am dorit să aflăm ce virtuţi curative au aceste ape şi în ce afecţiuni pot fi folosite. D-na dr. Ruxandra Robciuc, medic generalist, ne-a răspuns la întrebări.
Citeste tot articolul
Remedii asiatice pentru întărirea imunităţii
Răceli frecvente, gripe, alergii, infecţii şi multe alte boli apar, în mare parte, pentru că sistemul nostru imunitar este "jos". Cine-l face să "cadă"? Răspunsul oficial este stresul, şi fiindcă el este destul de confuz şi greu de tratat, majoritatea noastră apelăm la "lingura cu medicamente". Zeci de medicamente care nu doar că nu-şi fac efectul, dar slăbesc organismul, făcându-l vulnerabil la boli.
Citeste tot articolul
Secretele centenarilor chinezi
Curioşi să afle regimul de viaţă al chinezilor care trăiesc, frecvent, peste 100 de ani, cercetătorii occidentali afirmă că unul din secrete constă în faptul că mănâncă puţin, ba, uneori, nu mănâncă deloc, din cauza sărăciei în care trăiesc. Şi mai există un obicei: să te ridici de la masă înainte de a te fi săturat. Concluzia: ingerarea unui număr redus de calorii prelungeşte viaţa.
Citeste tot articolul
Descifraţi mesajele corpului: RINICHII
Bolile de rinichi sunt la mare modă în lume. Se vindecă greu, uneori chiar deloc. Specialiştii susţin că dacă i-am cunoaşte mai bine, ne-ar fi de mare folos. Sănătatea lor îşi pune pecetea şi pe stările sufleteşti. Dacă din punct de vedere al funcţiei lor, rinichii sunt gemeni, din punct de vedere emoţional, sunt fraţi vitregi. Fiecare percepe emoţii diferite şi fiecare le gestionează în felul său.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Terapii alternative"
Afisare: 241 - 280 din 540 articole
-
TERAPIA KNEIPP - SPĂLĂTURILE CORPORALE
Numarul 1232 -
Sănătate cu alimente - Mirosul neplăcut al gurii
Numarul 1232 -
Sindromul de gură uscată
Numarul 1232 -
FIERUL NATURAL
Numarul 1229 -
Sănătate cu alimente - CONSTIPAŢIA
Numarul 1229 -
SINDROMUL PREMENSTRUAL
Numarul 1228 -
Medicamentul din cap
Numarul 1228 -
"Scăldătoarea" dacilor şi romanilor: GEOAGIU BĂI
Numarul 1227 -
Sâcâieli estivale - Domoliţi-le cu COMPRESE şi ÎMPACHETĂRI
Numarul 1226 -
Sănătate cu alimente: Neplăcerile verii
Numarul 1226 -
MARIA POP - biolog, creatoarea firmei "Hypericum" - "În fruntea listei preparatelor noastre se află bitterurile din plante"
Numarul 1225 -
Doctorul de pe malul mării
Numarul 1224 -
Apă, dar nu în exces!
Numarul 1224 -
Soluţii pentru accidentele verii
Numarul 1223 -
Comori de sănătate: Staţiunea Moneasa
Numarul 1223 -
Plantele medicinale ale lunii iunie
Numarul 1221 -
Cromul natural
Numarul 1221 -
Misterul autovindecării
Numarul 1221 -
Emoţiile şi sănătatea: BRANDON BAYS şi "Călătoria" sa vindecătoare
Numarul 1218 -
Terapii mentale - Coerenţa cardiacă
Numarul 1218 -
Terapii mentale - SLĂBIŢI CU AJUTORUL IMAGINAŢIEI!
Numarul 1218 -
Sănătate cu alimente - FIBROMIALGIA
Numarul 1215 -
CINCI ALIMENTE MIRACULOASE: germenii de grâu, drojdia de bere, polenul, iaurtul şi pătrunjelul
Numarul 1214 -
ALERGIA LA POLEN
Numarul 1213 -
Tratament pentru bolile trupului, provocate de suflet
Numarul 1212 -
Laba piciorului
Numarul 1212 -
Sănătate cu alimente - ULCERUL GASTRIC
Numarul 1212 -
Reţetele d-lui prof. Constantin Pârvu
Numarul 1212 -
Un medicament revoluţionar: MERSUL PE JOS
Numarul 1211 -
Leacuri contra infecţiilor rezistente la antibiotice
Numarul 1211 -
Impotenţa
Numarul 1210 -
Emoţiile şi sănătatea
Numarul 1210 -
Virozele respiratorii - Dr. RAREŞ SIMU: "Cei mai expuşi la îmbolnăvire sunt copiii mici, vârstnicii şi persoanele cu afecţiuni cronice grave"
Numarul 1209 -
Interacţiuni periculoase
Numarul 1209 -
Ce pot să mănânc, la ce boală?
Numarul 1209 -
Seminţele - forţele prea puţin cunoscute ale naturii (II)
Numarul 1207 -
Sănătate cu alimente: CANDIDOZELE
Numarul 1207 -
Seminţele - forţele prea puţin cunoscute ale naturii
Numarul 1206 -
TELOMERII - SECRETUL SĂNĂTĂŢII
Numarul 1205 -
ACTUALITATEA MEDICALĂ
Numarul 1205