ALERGIA LA POLEN

[sapou]- A venit primăvara şi, odată cu ea, a început pentru mulţi alergici la polen perioada de chin, cu salve de strănuturi şi tuse iritativă. O serie de terapii alternative promit atenuarea simptomelor.
Le putem da crezare? -[/sapou]Primăvara, grăuncioarele de polen încep să plutească prin aer şi, oricât de frumos ar fi anotimpul, aceste luni pot fi o adevărată tor­tură pentru persoanele care suferă de rinită alergică. Le apar mâncărimi în nări, nasul curge ori e înfundat, ochii se înroşesc, lăcrimează sau ustură, uneori mu­coasa nazală şi pleoapele se inflamează. În momentul când respiraţia prin nări devine aproape imposibilă, nu mai există dubii: acesta nu este un guturai obişnuit, ci o alergie care trebuie tratată ca atare, pentru a i se stopa evoluţia.
Ce-i de făcut? Medicii alopaţi au la dispoziţie trei metode: 1. evitarea alergenilor (vezi caseta), 2. cal­marea simptomelor cu medicamente şi 3. terapia imunologică speci­fică, cunoscută sub denu­mirea de hiposen­sibilizare. Aceasta din urmă constă în admi­nistrarea, prin injecţii sau tablete, a unor cantităţi foarte mici din alergenul respectiv (în cazul nostru, pole­nul), dozele fiind supli­mentate treptat, în scopul de a determina sis­temul imunitar să se obişnuiască din nou cu el. Este o metodă efi­cientă, care şi-a dovedit utilitatea în numeroase tipuri de alergie şi, mai ales, în rinita alergică. Sunt însă şi situaţii în care ea nu poate fi aplicată, de exem­plu - atunci când cineva este grav bolnav sau când reacţionează la mai mulţi alergeni. O altă dificultate provine din durata îndelungată a tratamentului - trei ani - care îi face pe numeroşi pacienţi să-l aban­doneze pe parcurs.
Şi medicamentele pot reduce intensitatea simp­tomelor, măcar până la un nivel suportabil. Contra rinitei alergice se prescriu în special antihistaminice şi spray-uri nazale cu cortizon. Însă, cu toate că preparatele mai noi sunt în general bine tolerate, unii pacienţi se plâng de anumite efecte secundare.
"Indecizia" tratamentelor alopate a orientat atenţia alergicilor către remediile alternative, de tip holistic. Se estimează că aproximativ jumătate dintre suferinzi încearcă, la un moment dat, o metodă comple­mentară. "Este de înţeles", admit alergologii. "Totuşi, trebuie verificat cu atenţie cât de serioase sunt aceste variante de tratament." În orice caz, a aşeza terapiile naturale în opoziţie cu medicina clasică e absurd. Ambele abordări au justificarea lor şi se pot completa reciproc. Totul depinde de procedeul ales, de perso­nalitatea pacientului, de preferinţele sale, de ceea ce îl poate face să se simtă bine. Cea mai prudentă atitudine din partea unei persoane afectate de alergie este să se adreseze unui medic alopat cu pregătire postuniversitară de specialitate în domeniul terapiilor complementare, deoarece acesta are o viziune de an­samblu asupra diferitelor posibilităţi de tratament, ştiind cum să le combine şi să le utilizeze la nevoie, în funcţie de evoluţia fiecăruia dintre pacienţi.

Soluţiile saline

Duşul nazal făcut zilnic, cu o soluţie de sare grun­joasă, poate ameliora simptomele rinitei alergice - fapt atestat de diverse studii. Lavajul evacuează gră­un­ţele de polen şi particulele de praf din nări şi umi­difică mucoasa. Ca o procedură adjuvantă, el este recomandat şi de me­dicii alopaţi. În farmacii se gă­sesc atât recipiente de for­mă adecvată pentru irigaţiile nazale, cât şi pungi cu un ames­tec special de săruri minerale. Clă­ti­rea regulată a nasului are şi avantajul de a preveni răcelile. De reţinut, însă, că metoda este con­traindicată celor care se îmbolnăvesc frecvent de otită.

Balneoterapia şi procedurile Kneipp

Clasicii medicinei naturiste acordă o importanţă deosebită efectelor terapeutice ale apei. De ele pot beneficia, fără îndoială, şi alergicii.
Balneoterapia constă, în primul rând, în băi. Pa­cienţii stau pentru o durată de timp determinată într-o cadă cu apă caldă, căreia i se asigură un conţinut ridicat de principii active, cum ar fi sarea, iodul ori sulful. Se mai pot face şi băi de nămol, inhalaţii şi cure de ape minerale. Printre procedurile Kneipp se numără duşurile alternative calde şi reci, jeturile, călcarea apei şi şedinţele de saună. Toate acestea sunt recomandate de către alergologi, care au remarcat acţiunea lor benefică.

Acupunctura

Acupunctura face parte din arsenalul medi­cinei tradiţionale chineze, fiind întrebuinţată în Europa îndeosebi pentru calmarea durerilor. Studiile arată că ea este eficientă şi în combaterea rinitei aler­gice, pacienţii izbutind ulterior să-şi reducă dozele de medicamente. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a re­cunoscut, de asemenea, acupunctura ca metodă de tratament viabilă contra rinitei alergice.
Cu toate astea, faptul că nu există o explicaţie ştiin­ţifică suficient de clară a principiului acupunc­turii încurajează criticile - cu atât mai mult, cu cât în medicina tradiţională chineză se vehiculează no­ţiuni dificil de înţeles pentru europeni, ca de pildă energiile yin şi yang. "Ideea fundamentală din filo­so­fia şi medicina chineză este echilibrul", spun medicii care practică acupunctura. "Pe baza acestui principiu tradiţional, noi încercăm să restabilim echili­brul între energiile din organismul pacien­tului, prin stimularea unor puncte ce cores­pund anumitor organe şi funcţii vitale." Ceea ce se ştie sigur deocamdată este că acele de acupunctură declanşează stimuli bio­chimici care conduc la producerea unor substanţe cu rol de mediatori la nivelul sistemului nervos, ceea ce nu este deloc puţin.
De altfel, metoda este confirmată de practica me­dicală. Se obţin ameliorări vizibile la trei din patru alergici la polen. Acestora li se recomandă să-şi repete anual tratamentul, pe parcursul a încă doi ani con­secutivi. După aceea, mulţi dintre ei nu mai manifestă niciun fel de simptome, vreme îndelungată.
Acupunctura necesită însă timp, calm şi răbdare. Un ciclu de tratament cuprinde zece şedinţe, de câte minimum 20 de minute, în ritm de una sau două pe săptămână. Terapia se face într-o încăpere izolată, unde pacientului i se asigură o linişte desăvârşită. Nu s-au observat efecte secundare, cel mult câte un he­ma­tom accidental.

Homeopatia

La fel de îndrăgită şi de contestată este şi homeo­patia. Opiniile în privinţa ei sunt împărţite: dacă unii dintre bolnavi şi medici au la activ experienţe pozitive cu ea, alţii o resping cu o vehemenţă extremă, refu­zându-i până şi dreptul de a exista.
Această metodă de tratament a fost iniţiată de me­dicul german Samuel Hahnemann şi se bazează pe prin­cipiul similitudinii ("similarul vindecă simila­rul"). Adică: pentru a trata o boală, homeopatul alege o substanţă care, dacă n-ar fi diluată, ar provoca unui om sănătos simptome asemănătoare cu cele prezen­tate de bolnav. Trecând printr-un proces special de diluare şi dinamizare, remediile homeopate ajunse în stadiul de diluţii superioare nu mai conţin practic nimic din substanţa activă, păstrând numai "infor­maţia" ei. Însă eficacitatea lor terapeutică nu scade odată cu diluarea, ci dimpotrivă, se amplifică.
Tocmai aceste afirmaţii sunt considerate incom­patibile cu bagajul de cunoaştere al ştiinţei moderne. Acolo unde nu există substanţă activă, nu există acţiune şi, în consecinţă, nici nu ai ce studia, argu­mentează adversarii homeopatiei. Dar unii specialişti sunt de altă părere. Ei spun că în medicina naturistă s-a întâmplat, în repetate rânduri, ca, prin continuarea cercetărilor, să se ajungă la o schimbare radicală a punctelor de vedere, astfel încât unele afirmaţii care erau ridiculizate cu două decenii în urmă, să fie socotite valabile astăzi. Şi într-adevăr, studiile de dată mai recentă au pus în evidenţă prezenţa unor mole­cule din tinctura-mamă, chiar şi în remediile homeo­pate cu diluţii foarte înalte. O descoperire surprin­zătoare, care invită la cercetări mai amănunţite.
În orice caz, s-a constatat că şi homeopatia, în ciuda criticilor la care este supusă, dă rezultate bune în rinita alergică. O serie de studii din anii '80 şi '90 arată că tratamentele cu remediul Galphimia glauca sau cu formule homeopatice complexe, bazate pe polen, au avut efecte mai bune decât administrarea unor prepa­rate de tip placebo şi la fel de bune ca acelea obţinute cu medi­camentele antihistaminice. Nu­me­roşi pacienţi sunt mulţumiţi de această terapie şi o preferă, mai ales ţinând seama de faptul că remediile homeopate sunt lip­site de toxicitate, ceea ce elimină riscul unor eventuale efecte se­cundare.

Terapia cu sânge propriu

Este un procedeu des folosit contra rinitei alergice. Terapeutul sau medicul ia de la pacient 0,5 până la 5 mililitri de sânge, pe care i-l va reda apoi, injectându-l, fie subcutanat, fie în muşchiul fesier. Înainte de in­jectare, sângele poate fi tratat cu ozon sau cu remedii homeopate. Se urmăreşte, pe această cale, activarea apărării naturale a organismului, deoarece el va per­cepe sângele propriu ca fiind un corp străin. Sunt ne­cesare până la 18 şedinţe de tratament. Terapia este în general bine tolerată, doar în cazuri izolate pot apă­rea reacţii ca ameţelile, durerile de cap sau febra.
Deşi unii terapeuţi şi pacienţi se declară mulţu­miţi de rezultatele obţinute cu metoda respec­tivă, totuşi, nu există nicio dovadă ştiinţifică a eficacităţii ei, nici la rinita alergică, nici la alte afecţiuni. Din perspectiva oamenilor de ştiinţă, însuşi principiul ce stă la baza acestei forme de tratament este lipsit de consistenţă şi ilogic: "E vorba de un hematom provocat artificial. El stimulează sistemul imunitar, desigur, dar asta face orice leziune, la urma urmei."

Terapia prin biorezonanţă

Mulţi adepţi are şi biorezonanţa sau terapia Mora, numită astfel după cei care au creat-o: medicul Franz Morell şi inginerul electronist Erich Rasche. Metoda porneşte de la ideea că "dereglările energetice", pro­vocate de diferiţi factori, cum ar fi focarele de infec­ţie, stresul sau chiar alergenii, influenţează negativ energiile proprii organismului, inducând starea de boală. Aparatul de biorezonanţă, proiectat şi construit de Morell şi Rasche, recepţionează informaţia energe­tică perturbată, emisă de corpul pacientului, o prelu­crea­ză şi apoi i-o restituie în forma ei normală, favo­ra­bilă sănătăţii. După câteva şedinţe de terapie, infor­maţia patologică este ştearsă (o afirmaţie pe care me­dicina alopată o consideră nesusţinută de dovezi, falsă din punct de vedere clinic şi chiar primejdioasă, fiindcă îi poate induce în eroare pe unii suferinzi, deo­sebit de vulnerabili, cum sunt cei alergici la înţe­păturile de insecte. "Terapeuţii sunt entuziaşti, iar pa­cienţii se lasă convinşi : avem de-a face aici cu un puternic efect placebo. Aparatul face impresie, tera­pia este costisitoare - iată nişte criterii tipice ale unui efect de acest tip", apreciază medicii alopaţi. Nu­mai că ei nu au întotdeauna şi în mod obligatoriu drep­tate. În 2009, la capătul unui proces care durase cinci ani, producătorul german de aparate de biore­zonanţă "Regumed" a obţinut, din partea unei in­stan­ţe jude­cătoreşti superioare din oraşul Mün­chen, un verdict prin care i se recunoştea drep­tul de a face pu­blicitate echipamentelor sale, decla­rând că ele "pot diagnostica aler­giile prin investigaţii neinvazive şi sunt în măsură să le trateze cu succes, fără efecte se­cundare". Pare destul de neobişnuit faptul că un adevăr ştiinţific este confirmat într-o sală de tribu­nal, şi poate toc­mai de aceea, completul de judecată a ţinut să pre­cizeze, în acelaşi document, că i s-au pus la dispoziţie "suficiente probe", pe care şi-a întemeiat hotărârea. Probele invocate erau relatări de cazuri desprinse din activitatea curentă a numeroşilor tera­peuţi care lu­crea­ză pe aparatele "Bicom Optima" ale firmei Re­gu­med, în lumea întreagă, din America pâ­nă în China. Cea care ne-a semnalat acest eveniment, deloc lipsit de însemnătate, este doamna Florica Mun­teanu, spe­cialistă în biorezonanţă şi homeopatie, care, la rândul ei, îşi tratează pacienţii la cabinetul "Der­ma­vital" din Bucureşti, utilizând aparatele Bicom Opti­ma. Ca­zuistica sa deosebit de bogată, con­stituită de-a lungul anilor, include şi un mare nu­măr de persoane sufe­rinde de alergie, care şi-au redo­bândit sănătatea cu ajutorul biorezonanţei.

Zece sfaturi pentru pacienţii cu rinită alergică

1. Informaţi-vă de pe internet asupra previziunilor referitoare la prezenţa polenului în aer.
2. În condiţiile unei răspândiri abundente a pole­nului, nu ieşiţi din casă. Momentul cel mai potrivit pentru o plimbare: imediat după ploa­ie, când aerul a fost curăţat de polen, pentru scurt timp.
3. Aerisiţi-vă locuinţa în in­tervalele când densitatea pole­nu­lui în aer este redusă la un nivel minim: la ţară, între orele 18 şi 24, iar la oraş, între 6 şi 8.
4. Aveţi grijă ca polenul să nu pătrundă în dormitorul dvs. Evitaţi plantele înflorite şi montaţi la ferestre plase spe­ciale pentru polen. Şi filtrele de aer vă ajută să ţineţi acest alergen la distanţă.
5. Faceţi duş şi spălaţi-vă pe cap seara, ca să nu luaţi polenul cu dvs. în pat. Iar îmbrăcămintea purtată pe stradă n-are ce căuta în dormitor.
6. Curăţaţi-vă regulat nu numai hainele, ci şi mate­rialele textile din locuinţă, deoarece şi ele pot colecta polen. Folosiţi des aspiratorul şi cârpa de praf, pentru a reduce cantitatea de polen care ar exista eventual în încăperi. E bine să vă procuraţi un as­pi­rator din cele proiectate special pentru persoanele alergice.
7. Nu puneţi rufele la uscat afară, atunci când polenul pluteşte în aer.
8. Când vă aflaţi în maşină, ţineţi gea­murile închise. Puteţi monta şi un filtru pentru polen în sistemul de ventilaţie al autoturismului dvs.
9. Dacă densitatea polenului în aer este mare, evitaţi străzile cu circulaţie intensă, camerele poluate cu fum de ţigară şi bazinele de înot cu apa puter­nic clorurată. Particulele de funingine, fu­mul şi clorul irită suplimentar mucoasele.
10. Plecaţi în concediu - preferabil într-o zonă montană sau pe malul mării. Acolo este pu­ţin probabil să existe polen, aşadar veţi avea în sfârşit posibilitatea de a respira liber.