- De-a lungul vieţii, picioarele noastre parcurg de peste patru ori înconjurul Pământului: aproximativ 170.000 de kilometri. Aşadar, nu este de mirare că la un moment dat au de suferit. Iar unele afecţiuni chiar necesită tratament medical -
Doi oameni din trei suferă de picioare. Dar vine o zi când tuturor ni se întâmplă acest lucru. Adevărate capodopere ale naturii umane - fiecare picior are 28 de oase, 33 de articulaţii, 20 de muşchi şi 50 de ligamente (fără să uităm de nervi, vasele de sânge şi sutele de milioane de glande sudoripare) ele suportă constrângeri greu de imaginat. Când mergem, de pildă, ele duc echivalentul a de două ori greutatea noastră şi de patru ori, când alergăm. Aşadar, talpa unui alergător în greutate de 60 de kilograme suportă şocuri de 240 de kilograme!
Presiunea maximă se manifestă în trei puncte: călcâiul, partea din faţă şi cea exterioară. La cea mai mică anomalie - deformare, reumatism sau pantofi incomozi - echilibrul se rupe. Şi cum întreaga stabilitate a scheletului depinde de el, tulburările pot duce departe: dureri ale bazinului, spatelui, umerilor, ba chiar dureri de cap. Atunci când durerea persistă chiar şi în timpul odihnei recomandarea este să mergem urgent la doctor. În funcţie de diagnostic, medicul generalist o să vă trimită la un specialist în ortopedie.
Probleme la partea din faţă a labei piciorului
Nevromul plantar
Asemănătoare unei descărcări electrice, durerea vine pe nepregătite, în timpul mersului, obligându-l pe cel atins să se oprească şi să se descalţe. Nu se vede nici o rană, dar palparea regiunii respective este dureroasă. Cauza este un nerv blocat (maladia lui Morton). Dacă tulburarea este recentă, nişte pantofi mai largi cu branţuri moi înăuntru sunt suficiente. Dacă este mai veche, poate necesita infiltraţii sau chiar operaţie.
Guta
Aveţi degetul mare roşu şi umflat? Durerea este brutală, prelungită, apare mai ales noaptea? Poate fi vorba despre gută, o inflamaţie provocată de cristalizarea în articulaţii a acidului uric în exces. Atingând mai ales bărbaţii de peste 40 de ani, ea se tratează prin medicamente (colchicina, anti-inflamatoarele, alopurinolul) şi prin regim alimentar.
Bătături, piele îngroşată, băşici, unghii încarnate
Frecvente şi dureroase, aceste neplăceri nu trebuie neglijate, pentru că pot duce la deformări şi infecţii. Apelaţi la un pedolog sau la pedichiură.
Dureri la gleznă
Entorsă sau fractură
După o mişcare greşită sau o căzătură, durerea intensă care apare este urmată de o umflătură şi imposibilitatea de a merge. Aplicaţi gheaţă pe zona umflată şi apelaţi la un medic. Niciodată să nu folosiţi ceva cald.
Tendinitele
Frecvente la sportivii între 25 şi 40 de ani şi non-sportivii de peste 65, durerea se manifestă deasupra călcâiului, sporind în timpul mersului. Este imposibil ca bolnavul să stea pe vârful picioarelor. Se recomandă multe lichide, pentru hidratarea tendonului, aplicaţii cu gheaţă şi consult medical.
Bursita
În timpul mersului, apare senzaţia de arsură în zona călcâiului. Este vorba despre iritarea "bursei seroase" situată în spatele tendonului lui Ahile. Datorată adesea unei deformări a osului calcaneu, durerea este calmată cu o talonetă pusă în pantof sau rezolvată definitiv de un chirurg.
Probleme la călcâi
Tendinita plantară
Dedesubtul călcâiului se simte o durere asemănătoare cu cea făcută de un cui. Frecventă după 50 de ani, această afecţiune se calmează printr-un mic toc ortopedic, care scuteşte zona dureroasă de presiune.
Pintenul calcanean
Lovitura în călcâi
Familiară paraşutiştilor, lovitura la călcâi duce la strivirea ţesuturilor în urma contactului cu solul. Fără gravitate, dar dureroasă, ea cedează la odihnă, dar totuşi trebuie consultat şi un specialist, pentru a verifica dacă nu există o fractură.
Dureri în talpa piciorului
Sindromul piciorului forţat
Este o durere vie, ascuţită, care de cele mai multe ori apare, în urma unei plimbări lungi, în mijlocul tălpii, ducând la masarea reflexă a locului. Zona se poate întări şi umfla. Datorată unui efect osos, unei slăbiciuni a ligamentelor, în mod normal durerea trebuie să cedeze la repaus şi la anti-inflamatoare. Ca alternativă se pot purta nişte tălpici speciali, "de descărcare", se pot face infiltraţii, ba chiar o intervenţie chirurgicală.
Platfusul
În cazul lui deformarea tălpii este asociată cu cea a călcâiului. Durerea, care se agravează când se stă mult timp în picioare, sau în timpul sarcinii, este calmată prin tălpici speciali de susţinere vârâte în pantofi şi prin reeducarea mersului.
Picioare dureroase
- Când de vină sunt oboseala sau încălţămintea incomodă -
Băi de picioare alternative
* Umpleţi un lighean cu apă rece şi altul cu apă cât de fierbinte suportaţi. La început băgaţi-vă picioarele în apă rece. Staţi cinci minute, apoi vârâţi-le în apă fierbinte. Repetaţi procedeul de mai multe ori. Schimbarea de temperatură stimulează circulaţia sângelui, dilatând, apoi contractând vasele sanguine.
* Ungeţi-vă picioarele cu uleiuri aromate. Umpleţi un lighean cu apă caldă, apoi adăugaţi două picături de ulei aromat de mentă, patru picături de ulei de eucalipt, şi patru picături de ulei de rozmarin. Lăsaţi-vă picioarele să se înmoaie bine în apă 10 minute. Dacă nu aveţi la îndemână ulei aromat, preparaţi un ceai concentrat de mentă şi turnaţi-l în ligheanul cu apă.
* Băgaţi-vă picioarele într-un lighean cu apă cât mai caldă, în care adăugaţi 15 ml tinctură de arnică. Stimulând circulaţia, uşurează imediat durerea.
Binefacerile masajului
* Procuraţi-vă un rulou din lemn, dinţat, pentru masarea tălpilor picioarelor. (Se găsesc la magazinele de profil şi în târgurile duminicale.) Dacă nu găsiţi, rostogoliţi sub talpa piciorului o minge de tenis, de ping-pong sau un sucitor de făcut prăjituri, vreme de câteva minute.
* Preparaţi-vă un unguent care să vă stimuleze picioarele: amestecaţi 3 picături de ulei esenţial de cuişoare (este un stimulent uşor pentru circulaţie), cu 3 linguriţe de supă cu ulei de măsline. Uleiul de cuişoare poate fi înlocuit, cu acelaşi succes, de ulei aromat de lavandă, de muşeţel sau muşcată.
Stimulent pentru platfus sau talpa "scobită"
Băgaţi-vă în pantofi talonete ortopedice, confecţionate din material spongios. Ele trebuie confecţionate pe măsura piciorului.
Gimnastică pentru picioare
* Puneţi câteva creioane pe podea şi încercaţi să le apucaţi cu degetele picioarelor. Exerciţiul calmează durerea.
* Treceţi un elastic puternic, pe după cele cinci degete de la picior. Desfaceţi degetele, răsfirându-le în aer, vreme de 5 secunde, apoi relaxaţi-le. Repetaţi exerciţiul de 10 ori, în cazul când aţi purtat pantofi prea strâmţi, care v-au chinuit picioarele.
Îngrijiţi-vă tălpile
* Dacă vă dor tălpile, mai ales dimineaţa, s-ar putea să suferiţi de fasciită plantară, o inflamaţie a membranei care leagă călcâiul de baza degetelor. Pentru a uşura durerea, întindeţi-vă călcâiul lui Ahile. Puneţi-vă la o distanţă de un metru de perete, sprijiniţi-vă de el cu mâinile şi mutaţi în faţă piciorul drept îndoit. Ţineţi piciorul stâng întins perfect, cu talpa lipită de sol, aşa încât tendonul lui Ahile să se întindă cât mai mult! Menţineţi poziţia 10 secunde, apoi schimbaţi piciorul.
* Aplicaţi un cub de gheaţă pe talpa dureroasă, vreme de 10 minute, de trei ori pe zi.
* Cumpăraţi de la farmacie un suport pentru călcâi. Băgat în pantof, el fereşte călcâiul de şocuri.
Mai bine să previi decât să vindeci
* Dacă sunteţi solicitaţi să staţi des, multă vreme, în picioare, puneţi-vă sub tălpi un covoraş spongios.
* Purtaţi cât mai des pantofi de sport, chiar dacă nu intenţionaţi să faceţi mişcare. Susţin talpa piciorului şi o feresc de şocuri. Dacă nu vă plac pantofii de sport, alegeţi încălţăminte cu talpă dreaptă.
* Cumpăraţi-vă pantofi noi după-amiaza, atunci când picioarele vă sunt umflate. Dacă purtaţi branţuri, luaţi-le cu dvs. pentru a le avea la îndemână când probaţi pantofii.