Sănătate cu alimente - Mirosul neplăcut al gurii

[sapou]- Nu doare, nu ne ameninţă viaţa, dar o poate schimba. Mirosul urât al gurii creează complexe şi face, în jurul nostru, pustiu.
Motiv de singurătate şi de depresie -[/sapou]Halitoză, halenă fetidă, foeter ex ore - toţi aceşti termeni medicali denumesc unul şi acelaşi lucru: mirosul dezagreabil, emanat uneori de cavitatea bucală. Nimeni nu este scutit de el, nu fac excepţie nici persoanele care îşi îngrijesc riguros dantura. Mirosul neplăcut poate avea multe cauze, prima dintre ele fiind bacteriile aflate pe dinţi, gingie şi limbă, care produc compuşi de sulf. Chiar cele mai moderne periuţe de dinţi nu reuşesc să ajun­gă în toate locurile unde se ascund bacteriile introduse în gură, odată cu mâncarea. Din fericire, organismul fabrică zilnic cam un litru şi jumătate de salivă, cu care spală ce mai rămâne, după ce periuţa şi aţa den­tară şi-au încheiat misiunea. Saliva conţine şi mine­rale, iar acestea pot repara porţiunile deteriorate, de dimensiuni microscopice, ale smalţului dinţilor. Dim­potrivă, într-o gură uscată, bac­teriile au condiţii optime de în­mulţire.
Există câteva alimente, cu­noscute pentru faptul că dau naştere respiraţiei urât mirosi­toa­re. Principalele vinovate sunt, desigur, usturoiul şi cea­pa. În cursul transformărilor suferite de ele în procesul di­gestiei, se degajă gaze care sunt transportate în plămâni, iar de acolo se evacuează prin expi­raţie.
Însă halitoza poate avea şi alte cauze, mai puţin vizibile, cum ar fi infecţiile nazale şi cele ale căilor respiratorii, diabetul sau anumite afecţiuni ale ficatu­lui şi rinichilor. Dacă aveţi un asemenea miros deran­jant al gurii, care persistă deja de o bucată de vreme, ar trebui să vă consultaţi stomato­logul sau medicul de familie, pentru identificarea problemelor de sănă­tate care se află la originea lui.

Alimente cu valoare terapeutică împotriva halitozei

În magazine se găsesc o sumedenie de produse care ne promit o respiraţie proaspătă, dar, din păcate, e greu de ştiut care dintre ele vor avea efecte benefice. Înainte de a începe să le testaţi, ar fi bine să luaţi în considerare şi soluţiile naturale.

*** Iaurtul
Câteodată răul trebuie combătut cu un remediu similar - în cazul de faţă: bacteriile, cu bacterii. În faringele nostru trăiesc microorganisme care produc hidrogen sulfurat, iar aceasta este una dintre cauzele mirosului neplăcut al gurii. Însă bacteriile "bune" din iaurt le pot ţine în şah pe cele "rele". Participanţii la un studiu efectuat în Japonia au mâncat de două ori pe zi, timp de şase săptămâni, câte 80 de grame de iaurt neîndulcit. La sfârşitul acestei perioade, la peste jumă­tate dintre pacienţii cu halitoză, scăzuse canti­tatea de hidrogen sulfurat, iar placa bacteriană şi in­flamaţiile gingivale se reduseseră considerabil. Cer­cetătorii au recunoscut că nu ştiu cu exactitate în ce mod reuşesc culturile vii din iaurt să micşoreze canti­tatea de hidrogen sulfurat. Este posibil ca microor­ganismele benefice, existente în iaurt - Streptococcus thermophilus şi Lactobacillus bulgaricus - să alunge pur şi simplu bacteriile "rele", ori să creeze un mediu neprietenos, în care ele să nu se mai simtă confortabil. Deşi s-ar putea ca şi unele sortimente îndulcite arti­fi­cial să dea rezultate, cel mai eficient acţionează iaur­tul pur, neîndulcit, cu culturi bacteriene active.
Şi câteva frunze proaspete de mentă ar putea să vă fie de ajutor. Însă nu prea multe, deoarece excesul ar putea deranja bacteriile folositoare.

** Merişorul
Fructele de merişor fac în oganismul nostru o mun­că asemănătoare cu cea a unei poliţii rutiere. Ele împiedică bacteriile să vagabondeze pe ţesuturile netede şi să provoace acolo stricăciuni. Este deosebit de apreciată acţiunea lor profilactică în privinţa infec­ţiilor urinare. Dar boabele de merişor sunt utile şi pen­tru igiena cavităţii bucale, unde nu permit bacte­riilor să se fixeze pe dinţi. Un experiment a arătat că, frecând dinţii cu suc de merişor (cu o concentraţie de 25%), se poate obţine o redu­cere de 40% până la 80% a plăcii bacteriene. Dar, înainte de a bea un pahar cu suc de me­rişor pro­curat din comerţ, vă sfătuim să citiţi cu atenţie eti­cheta pro­dusu­lui. Specialiştii ne avertizează că majoritatea su­curilor sunt îndul­cite cu zahăr, în scopul de a se atenua gustul natural, astringent, al fructelor. În plus, acidul din ele poate avea un efect demine­ralizant asu­pra smalţului dentar.

** Oregano
Numeroase plante aromate şi condimente sunt aliaţi de nădejde în lupta contra halitozei. Cu acţiunea sa antioxidantă, oregano realizează un punctaj maxim şi se plasează în capul listei.

** Pătrunjelul
Uneori, un simplu fir de pătrunjel este de ajuns, pentru a neutraliza mirosul supărător al gurii. De ce? Pentru că pătrunjelul conţine clorofilă, iar acest pig­ment vegetal are o puternică acţiune dezodorizantă. Clorofila se găseşte în toate legumele cu frunze verzi, însă pătrunjelul este una dintre cele mai bune surse. Mestecaţi câteva fire după masă, după ce aţi băut o cafea sau aţi luat o gustare - vă va împrospăta respi­raţia. Păstraţi mereu o mică rezervă în frigider şi n-o lăsaţi să se învechească. Atunci când cumpăraţi pătrunjel, alegeţi-l pe cel cu frunzele colorate într-un verde intens, cât mai închis.

** Guma de mestecat cu scorţişoară
Când ni se pare că res­piraţia noastră are un miros greu, folosim de obicei ca remediu o gumă de mes­tecat bună la gust. Însă unele dintre ele nu fac decât să acopere mirosul, care va reveni cu o forţă sporită, îndată ce gustul a dispărut. În schimb, gu­mele cu aldehidă cinami­că (o substanţă prezentă în uleiul de scorţişoară) înlătură eficient mirosurile şi împiedică o nouă proliferare a bacteriilor care le dau naş­tere. Cercetătorii de la Uni­versitatea din Chicago au cerut vo­lun­tarilor care luau parte la studiul lor să mestece fie un sortiment cu aldehidă cinamică, numit Big Red, fie acelaşi sortiment, dar fără aldehidă cinamică, sau un placebo, care avea numai aspectul şi consistenţa unei gume, însă nu conţinea nici uleiuri eterice, nici amelioratori de gust. Mestecatul a durat 20 de minute, după care s-a putut constata că produsul cu aldehidă cinamică împuţinase cu 50% bacteriile din cavitatea bucală. Şi populaţia de microor­ganisme de pe porţiunea posterioară a limbii înregistrase o reducere impresionantă: 43%.

* Coriandrul
În America Centrală, aroma de coriandru pluteşte permanent în aer. Acest condiment reprezintă o componentă indispensabilă a reţetei de sancocho - o tocană de legume cu carne de pui, felul de mâncare preferat al panamezilor şi dominicanilor. În coriandru există nu numai cineol şi timol, doi compuşi care dau prospeţime respiraţiei, dar şi o multitudine de princi­pii active cu acţiune antibacteriană şi antiseptică.

* Ciupercile
Aşa cum bine ştiţi, după ce v-aţi delectat cu o lasagna sau aţi mâncat nişte paste cu un sos apetisant, în care aţi pus usturoi cu pumnul, toată lumea vă va ocoli timp de câteva zile. Spre binele dvs. şi al celor care vă stau în preajmă, ar trebui să adăugaţi la aceste feluri de mâncare şi câteva ciuperci champignon. Cu prilejul cercetărilor întreprinse la University of Cali­fornia din Davis, s-a constatat că extractul de ciuperci a reuşit să elimine halena subiecţilor care, în vederea participării la experiment, îşi "parfumaseră" în prea­labil gura cu căţei de usturoi zdrobiţi, amestecaţi cu apă.

* Stafidele
La prima vedere, s-ar părea că stafidele, fiind dulci şi lipicioase, ameninţă să declanşeze un veritabil dezastru în gura noastră, deoarece creează condiţii ideale proliferării bacteriilor generatoare de mirosuri fetide. Dar specialiştii de la Chicago College of Den­tistry de pe lângă Universitatea din Illinois au des­co­perit că, dimpotrivă, stafidele conţin o substanţă vege­tală secundară cu acţiune bacteriostatică: acidul olea­nolic. În condiţii de laborator, acesta a blocat dezvol­tarea a două tulpini bacteriene - Streptococcus mu­tans, responsabil pentru formarea cariilor şi apariţia halitozei, şi Porphyromonas gingivalis, ger­menul patogen al afec­ţiunilor gingiei. Cariile, au precizat cercetă­torii, sunt provocate de zaharoză sau de zahărul rafinat. De reţinut că în ali­men­tele neprelucrate, cum sunt stafidele, este pre­dominantă pon­derea fructozei şi a gluco­zei. Acidul o­lea­no­lic se mai gă­seşte şi în salvie, rozmarin, cimbru, lavandă, ore­gano şi busuioc.

* Salvia
Pe lângă acidul oleanolic, amintit anterior, salvia mai conţine în cantităţi mari alte trei substanţe vege­tale secundare cu efect de împrospătare a respiraţiei: cineol, mentol şi timol. În trecut, când oamenii aveau mai mare încredere decât astăzi în virtuţile tămădui­toare ale plantelor, erau destui cei care foloseau în exclusivitate salvia pentru igiena cavităţii bucale. În loc de periaj, îşi frecau dinţii şi gingiile cu frunzele proaspete, puţin aspre, ale salviei.

* Tulpinile de ţelină
În principiu, toate alimentele prielnice sănătăţii sunt bune şi pentru prevenirea mirosului neplăcut al gurii. Dar ţelina pare creată anume, pentru a fi o armă eficace împotriva halitozei. Aşa cum am mai spus, principala cauză a respiraţiei greu mirositoare este igiena defectuoasă a cavităţii bucale. Dacă nu v-aţi pe­riat corect dinţii şi n-aţi folosit aţa dentară, resturile de alimente de pe partea posterioară a limbii şi din spaţiile interdentare hrănesc bacteriile, care se înmul­ţesc rapid şi provoacă mirosul respingător. Mestecând o tulpină de ţelină, veţi avea un dublu avantaj: supra­faţa ei aspră îndepărtează bacteriile de pe limbă, iar fibrele alimentare contribuie la curăţarea dinţilor. Se poate spune, aşadar, că ţelina este o periuţă de dinţi co­mestibilă. Într-un caz de forţă majoră, când se întâmplă să nu vă aflaţi la dvs. acasă şi să n-aveţi la îndemână această ustensilă importantă, o puteţi înlo­cui cu o tulpină de ţelină, mestecată după masă ori dimineaţa, la trezire.

* Lămâia
Se ştie că lămâia are proprietatea de a elimina mirosurile nedorite. Totodată, ea conţine şi o sumă de substanţe vegetale secundare cu acţiune antibacte­riană. Contra halitozei, încercaţi o combinaţie de zea­mă de lămâie proaspăt stoarsă şi una sau mai multe dintre plantele şi condimentele recomandate de noi anterior (mai ales scorţişoară, oregano sau pătrunjel).

Alimente de consumat cu prudenţă

Dacă vă deranjează mirosul gurii, primul pas logic ar fi să renunţaţi la consumul de usturoi şi ceapă. În acelaşi timp însă, ele vă aduc atâtea beneficii, încât ar fi dezavantajos să le scoateţi definitiv din meniu. În cazul în care aţi exclus toate cauzele posibile ce ar avea legătură cu vreo problemă de sănătate şi totuşi miro­sul neplăcut persistă, ar fi indicat să reduceţi aportul de proteine.
Există o metodă de slăbit, bazată pe diete compuse aproape în exclusivitate din proteine. Se poate pierde într-adevăr din greutate, însă cei ce au reuşit să slă­bească astfel se plâng de un miros greu al respiraţiei. Explicaţia: bacteriile se înfruptă cu plăcere din pro­teinele de origine animală, adică din lapte, brânză, ouă şi carne, fie ea şi de pasăre. Aşadar, hotărâţi-vă să faceţi unele modificări în alimentaţia dvs., restrân­gând consumul de proteine animale în favoarea car­bo­hidraţilor sănătoşi. Şi spălaţi-vă pe dinţi, sau cel puţin clătiţi-vă gura după fiecare masă.

Din cămara cu ierburi de leac

La prima oră a dimineţii, îndată ce ne-am dat jos din pat, nimeni dintre noi n-are respiraţia proaspătă ca frunzele de mentă. În timpul nopţii salivaţia scade, iar pH-ul cavităţii bucale trece de la acid spre bazic, ceea ce favorizează dezvoltarea bacteriilor, respectiv "mirosul de dimineaţă" al gurii. În comerţ se găsesc numeroase produse care vă pot ajuta să-l com­bateţi, stăvilind înmulţirea microorganis­melor responsabile pentru apariţia lui.
Componentele de bază ale celor mai multe ape de gură sunt alcoolul şi eucaliptolul (sau cineolul). Cunoscând acest lucru, vă puteţi prepara cu uşurinţă (şi la un preţ mai convenabil) o formulă proprie, pentru care aveţi nevoie doar de o sticlă de votcă şi câteva plante şi condimente cu conţinut bogat de cineol. O combinaţie foarte bună ar fi eucaliptul, roz­marinul şi menta, însă vă puteţi gândi la numeroase alte ingrediente, ca de pildă busuiocul, peliniţa, tarhonul, feniculul, ghimbirul, cardamomul, curcu­ma, lavanda, nucşoara, vetricea, coada-şoricelului, isopul, scorţişoara sau verbina. Datorită "purităţii" sale (constă numai din apă şi alcool etilic), votca nu va da apei dvs. de gură decât un miros foarte slab de alcool. Şi iată cum procedaţi: puneţi 1/2 litru de votcă şi mai multe linguri de plante într-un borcan, bine în­chis cu un capac filetat, apoi lăsaţi amestecul să ma­cereze. Deja după câteva zile puteţi îndepărta plan­tele, dacă vă deranjează prezenţa lor în lichidul din borcan.
În China este foarte preţuită scoarţa arborelui de magnolie, indiciile despre întrebuiţarea ei în scopuri terapeutice datând încă din secolul XI. Se foloseşte în special ca remediu contra unor afecţiuni ale plămâ­nilor şi intestinelor, dar în ultimii ani, specialiştii i-au observat şi eficienţa în combaterea halitozei. Partici­panţii testaţi în cadrul unui experiment au fost împărţiţi în două grupuri. Unii au primit după masă un păhărel de lichior de mentă cu scoarţă de mag­nolie, iar după 30 de minute, s-a constatat că numărul bacteriilor din cavitatea lor bucală scăzuse cu 61%. Ceilalţi au mestecat timp de 40 de minute o gumă care conţinea scoarţa aceluiaşi arbore, cu rezultatul că bacteriile s-au redus cu 43%.