În afară de câteva noţiuni anatomice şi medicale, îi cunoaştem prea puţin funcţionarea şi interacţiunea diferitelor sale sisteme. Marele mister al interiorului nostru este conţinut într-un înveliş, pielea, care este, la fel ca şi gardul care înconjoară o casă, o apărare împotriva agresiunilor exterioare. Pielea ne protejează viaţa. Orice vătămare a ei ne poate pune în pericol. Un traumatism fizic, o operaţie, o rană, o fractură sunt nişte agresiuni care ne slăbesc. Rănile se închid, dar pielea rămâne marcată cu o cicatrice vizibilă, în timp ce interiorul corpului memorează absolut toate cicatricele, durerile şi stresul. Iar aceste tensiuni pot ieşi la suprafaţă în orice moment.
Dar există şi alte agresiuni, care nu se văd aşa cum se văd rănile de pe piele, deşi lasă urme cu mult mai grave: traumatismele morale şi psihologice. Suferinţa nu lasă o cicatrice vizibilă, ci amintiri care se imprimă în profunzimea corpului nostru. Iar prima ei ţintă, de care suntem inconştienţi, va fi unul dintre punctele noastre sensibile: spatele, ficatul, intestinele, inima. Breşa creată seamănă din acel moment cu gaura dintr-un vapor. Echipajul se chinuie să o repare. Dacă e formată din oameni pricepuţi şi puternici, răul este repede reparat. Dacă este epuizat de zile de luptă cu furtunile, reparaţia se poate dovedi dincolo de puterile sale şi vasul se poate scufunda.
Ecoul emoţiilor noastre
Când simţim o emoţie, organele noastre reacţionează imediat. Ele sunt foarte receptive la sentimente. Se poate spune că emoţiile noastre "iau formă". Câteva expresii consacrate exprimă acest lucru în mod spontan: "simt o gaură în stomac", "mă înţeapă inima", "mi se taie respiraţia" şi "am pielea găinii", "are inima mare". Vocabularul care evocă registrul emotivităţii organelor noastre este bogat. Chiar există o ierarhie a sentimentelor care provoacă reacţia organelor noastre, stabilită în funcţie de intensitatea, gravitatea şi durata stresului.
În clasificarea uzuală a intensităţii emoţiilor, pe primul loc se află decesul unui apropiat, apoi divorţul, pierderea animalului iubit, pierderea locului de muncă, o schimbare nedorită de domiciliu. Lista este fără de sfârşit, iar reacţiile emoţionale merg de la simple spasme ale vezicii biliare, până la arsuri la stomac, vomă, stări de rău general, leşinuri, ulcere, hepatite sau chiar maladii mai grave. În general, pentru micile neplăceri, cele care reacţionează sunt vezica şi plexul solar. Iar stăpânul e creierul. Fiecare organ al corpului este conectat emoţional şi fizic la creier. Relaţia emoţională cu el este însă calitativă. Nu îl afectează chiar orice fel de stres. Cei mai mari "strângători" de emoţii sunt intestinele şi ficatul.
Veriga slabă
Nu suntem egali în faţa emoţiei. Fiecare individ are veriga sa slabă, un organ mai vulnerabil decât celelalte, ţinta privilegiată a stresului. Se spune, în mod curent, că "am stomacul fragil" sau "mă supără spatele". Organul vizat de emoţii este mai slab decât celelalte, de cele mai multe ori prin transmitere genetică sau în urma unui mod de viaţă nefast pentru organism. De exemplu, o persoană cu ficatul sensibil se trezeşte greu, dimineaţa, dacă cu o seară înainte a mâncat sau a băut mult. Ea este morocănoasă, irascibilă, agresivă şi sensibilă la orice stres. Feriţi-vă din calea ei!
În ascultarea corpului: creierul
Creierul este legătura indisociabilă între corpul nostru şi spirit. El comandă tot. Primeşte, transmite şi memorează. Ne permite să gândim, să ne imaginăm, să creăm, să vorbim şi să mergem. El decide dacă vom fi fericiţi sau supăraţi, dacă vom râde sau vom plânge, dacă vom fi activi sau leneşi. Este vorba despre 1,3 kilograme de materie cerebrală, care sunt departe de a-şi fi cedat ştiinţei toate secretele. Uzină de gândit, uzină de transmis, uzină de produs, creierul este legătura între cosmos şi realitatea din corpul nostru. Ritmurile biologice circadiene (ale Soarelui), lunare sau sezoniere care guvernează fiecare individ tranzitează prin creier, înainte de a ne influenţa corpul. Dar, deşi este "şeful", creierul reacţionează, şi el, la sentimente.
Prin raport cu greutatea sa, de doar 2% din întregul organism, creierul este un mare consumator de oxigen: el necesită 20% din ceea ce conţine întregul corp, de zece ori mai mult decât părţile lui constitutive. Cel mai bun mijloc de a ne oxigena creierul este de a face sport. Se ştie că mintea comandă muşchii, membrele, nervii, hormonii, reactivitatea, gândurile, dorinţa şi realizăm că ea este o maşinărie foarte perfecţionată care se auto-gestionează, dar care nu este autonomă. Într-adevăr, pentru a funcţiona bine, creierul are nevoie de aporturi exterioare şi de stimuli de toate felurile. Alimentaţia este esenţa sa, la care trebuie adăugată mişcarea în aer liber, exerciţiul intelectual, dar şi stimulii emoţionali, care îi determină echilibrul.
Creierul este marele coordonator al somatizării, o manieră destul de curată de a ne elibera de tulburările psihice. Creierul primeşte atâtea informaţii, încât nu le poate înmagazina fără să aibă de suferit. În mod normal, folosind toate cele cinci simţuri, el poate să primească aproximativ 10 miliarde de informaţii pe secundă. În caz de pericol, el este asaltat de alte 100 de milioane de stimuli suplimentari. Toate aceste informaţii care se luptă între ele pentru a-şi face loc sunt, din fericire, selectate. Somatizarea este vărsarea prea-plinului de emoţii din creier în organele noastre. În măsura în care acest proces nu ne pune viaţa în pericol, somatizarea este un fenomen salutar, care ne permite să ne menţinem sănătatea mintală. Nu însă şi pe cea fizică, marcată de violenţa emoţiilor.
Problema este: ne putem apăra de emoţii? Atât de cele bruşte, cât şi de cele pe termen lung? Există o terapie pregătitoare, care să ne ajute să le acceptăm mai uşor? Răspunsurile sunt diferite. Medicina ne asigură că lupta contra stresului (termenul general pentru toate neplăcerile morale şi sentimentale) este relaxarea fizică şi mai ales mentală, care se compune din exerciţii permanente de respiraţie şi autosugestie, precum şi din gimnastici orientale: yoga, tai-chi etc. La rândul ei, biserica (nu doar cea ortodoxă) garantează prevenirea şi vindecarea bolilor provocate de emoţiile puternice negative, prin rugăciune. O rugăciune ţintită pe ştergerea suferinţei, cu ajutorul unui duhovnic îndrumător. În fine, psihologii şi psihiatrii oferă, şi ei, soluţii de prevenire şi vindecare a şocurilor emoţionale. Dar înainte de a apela la remedii şi sprijin specializat, important este să conştientizăm efectul pe care emoţiile negative îl au asupra organismului nostru.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
