Tare frumos e Maramureşul vara! Maşina urcă pe curbele domoale ce traversează Gutinul, fermecată, parcă, şi ea, de peisajul din jur. Natura e puţin întârziată aici, cu toate că soarele a reuşit să pătrundă prin umbra deasă a pădurii. Pe crengile brazilor încă mai atârnă muguri verzui, iar socul de pe marginea şoselei e în plină floare. Ici, colo, snopi galbeni de sânziene se leagănă în adierea blândă a vântului, iar fâneaţa e împestriţată cu margarete şi flori de câmp, în zeci de culori. Drumul se opreşte în Deseşti, un sat scăldat de apele râului Mara, în care timpul parcă s-a oprit în loc. Vechea bisericuţă de lemn, o mândrie a locului, sparge verdele arborilor cu turla ei ascuţită, înfiptă în cer. Două bătrâne îmbrăcate în fote negre şi cămăşi albe, strălucitoare, stau de vorbă în faţa unei porţi maramureşene uriaşe, care-şi aruncă umbra dincolo de marginea drumului.
Am ajuns la destinaţie. O caut pe d-na prof. dr. biolog MARIA POP, unul dintre pionierii naturismului românesc, care s-a aventurat, cu un succes excepţional, în fascinantul domeniu al preparării medicamentelor din plante.
Învăţăturile bunicii Anuţa
- Bine v-am găsit, doamnă Pop! Văd că-i bogată vara în Maramureş!
- Bine aţi venit pe la noi, mă bucur să vă revăd! Da, vara asta e parcă mai bogată ca niciodată în plante bune de leac! Nu mai prididim să adunăm atâta sănătate vegetală de prin pădurile curate din jur! Am primit ieri aproape o tonă de sânziene galbene, acum facem recepţia plantelor uscate, le cântărim şi le împărţim pentru diverse forme de preparare. Am început recoltarea de plante încă din februarie, când au apărut primii muguri, însă de-acum şi până la toamnă, nu mai avem timp de răgaz, pentru că natura nu aşteaptă după noi. Colaborăm cu culegătorii de plante medicinale din zonă, care ştiu exact de ce avem nevoie pentru a realiza produse de calitate, cu înaltă eficienţă terapeutică. În plus, maramureşenii noştri sunt oameni buni, credincioşi şi cu sufletul curat şi îşi pun amprenta energetică pe plantele recoltate - ştiu asta de la bunica mea, Anuţa, care era cunoscută în tot Maramureşul pentru darul tămăduirii. Ea m-a învăţat şi care sunt florile bune de leac, la ce foloseşte fiecare şi care este timpul potrivit pentru recoltare. Pentru că unele plante se culeg dimineaţa, altele seara, unele înainte să înflorească, altele după ce şi-au scuturat florile. Noi lucrăm după calendarul de recoltare specific zonei în care trăim; ştim când o plantă medicinală are cantitatea maximă de substanţe active şi proprietăţi terapeutice valoroase. Însă cum vremea e în continuă schimbare, iar natura se dezvoltă după căldura soarelui, trebuie să verificăm permanent, cu înaltă rigoare ştiinţifică, calitatea substanţelor active din plantele pe care le folosim, pentru a putea fabrica cele 90 de formule naturale de sănătate marca "Hypericum".
- Ce produse din plante pregătiţi în prezent?
- Avem deja strânse multe plante medicinale de sezon: mugurii de brad, florile de salcâm şi de soc, coada-şoricelului, frunzele de frasin şi de mesteacăn, sunătoarea, sclipeţii, silurul, mâine-poimâine primim prima recoltă de coada-calului. Ambalăm ceaiuri simple, producem diverse creme, dar realizăm şi alte formule terapeutice complexe, din plante noi şi plante de astă toamnă, pe care le-am păstrat special pentru această perioadă. Acum ne grăbim să terminăm bitterurile din plante, pentru că sunt foarte apreciate de consumatori. Într-adevăr, au efecte deosebite asupra sănătăţii.
Bitterul vieţii - "Taina Plantelor"
- Aş dori să ne vorbiţi despre bitterurile din plante, preparate care v-au adus consacrare în lumea producătorilor de medicamente naturale. Cum aţi reuşit să surclasaţi pe piaţa medicamentelor naturale celebrul "bitter suedez"?
- Răspunsul e simplu: de la Revoluţie încoace, oamenii au învăţat tot mai multe despre virtuţile tămăduitoare ale plantelor - demers unde revista "Formula AS" a avut o contribuţie majoră, pentru care vreau să felicit întregul colectiv! Românii au căpătat încredere în plantele medicinale autohtone, pentru că sunt ale locului, sunt folosite de mii de ani, au substanţe active proaspete şi puternice şi - de ce să nu recunoaştem? - produsele româneşti sunt mai accesibile financiar decât cele aduse din import. La prima formulă a bitterului "Taina Plantelor" am folosit doar 12 plante medicinale, cu efecte terapeutice demonstrate. Însă rezultatele testelor nu m-au mulţumit pe deplin. Atunci am început să adaug în reţetă alte şi alte plante - unele foarte cunoscute, altele mai puţin utilizate în fitoterapie, până când am "nimerit" formula, dar mai mult "băbeşte". Au urmat studii aprofundate de biologie şi farmacie, pentru a stabili cu exactitate dozele de substanţe active din compoziţie. Am fabricat câteva doze de bitter după noua reţetă, am făcut alte teste, iar rezultatele m-au bucurat foarte mult, pentru că mi-au confirmat aşteptările. De atunci, folosim mai multe plante medicinale când elaborăm o reţetă, pentru că şi efectul lor terapeutic este mai puternic, datorită acţiunii sinergice, de interdependenţă, a substanţelor active pe care le conţin. Preparăm bitterul "Taina Plantelor" din treizeci de plante medicinale, majoritatea culese din zonele împădurite ale Maramureşului: flori de salcâm, ienupăr, genţiană, brusture, angelică, frunze de frasin şi de mesteacăn, sclipeţi, ţintaură, troscot, ghimpe, cimbrişor de câmp, frunze de afin, salvie, soc, coada-calului, coada-şoricelului, frunze de zmeur, mentă, sânziene galbene, sovârv, măceşe, pedicuţă, gălbenele, aloe, muguri de pin, scorţişoară, cuişoare, fenicul, coacăze negre.
- În ce afecţiuni are cele mai bune efecte?
- Bitterul are proprietăţi terapeutice deosebite: este un tonic general, care stimulează activitatea întregului organism şi reglează activitatea funcţiilor vitale. Este considerat de consumatori un adevărat "elixir al vieţii", pentru multiplele sale efecte benefice asupra organismului, putând fi folosit atât de către oamenii bolnavi, cât şi de către cei sănătoşi. Totodată, bitterul poate fi considerat un leac unic pentru prevenirea, ameliorarea sau vindecarea multor boli. De asemenea, înlătură oboseala şi stresul, generând o stare de bună dispoziţie, datorită conţinutului bogat în endorfine naturale. Întăreşte imunitatea naturală a organismului, fiind recomandat în infecţii bacteriene şi micotice, viroze, gripe, boli infecţioase cu streptococi şi stafilococi. Are proprietăţi depurative şi detoxifiante, stimulând eliminarea toxinelor pe cale renală, digestivă şi sudorifică. Ajută digestia, diminuează durerile abdominale, reduce balonările, calmează crizele de colecist. Fiind uşor laxativ, bitterul este indicat în constipaţiile cronice, în curele de slăbire şi în afecţiunile hemoroidale. Conţinutul bogat în substanţe active care reglează secreţia de acid gastric îl recomandă ca adjuvant în gastrite hiperacide, esofagite de reflux şi ulcere gastro-duodenale. Datorită proprietăţilor analgezice, poate fi folosit ca remediu pentru reumatism şi dureri articulare, dar şi pentru calmarea durerilor de cap de natură nervoasă sau biliară. Bitterul are excelente efecte antioxidante, întârzie procesul de îmbătrânire, ameliorează tulburările de menopauză, încetineşte instalarea osteoporozei, îmbunătăţeşte vederea. Nu are efecte secundare sau contraindicaţii; poate fi folosit în cure de durată, chiar şi în asociere cu medicamentele alopate.
- O uzină de sănătate, într-un singur preparat natural. Problema lui este că reţeta conţine şi alcool, pe care nu toată lumea îl tolerează.
- Ne-am gândit şi la acei consumatori care, dintr-un motiv sau altul, nu pot să facă o cură cu bitter şi am realizat o formulă identică din punct de vedere al compoziţiei, dar sub formă de capsule, care le pot fi administrate şi femeilor gravide, copiilor sau persoanelor de vârsta a treia, având aceleaşi efecte terapeutice.
Bitterul inimii
- Ce alte tipuri de bitter din plante preparaţi?
- Săptămâna viitoare vom scoate un lot nou de Bitter Cardiovascular. Este foarte solicitat de consumatori mai ales vara. Valul de căldură care a dat năvală peste ţara noastră a accentuat unele suferinţe cardio-vasculare şi oamenii au nevoie de protecţie. Acest bitter este realizat din plante ale căror substanţe active au un important rol în susţinerea sistemului cardiovascular: păducel, talpa-gâştei, valeriană, sulfină, anghinare, saschiu, levănţică, roiniţă, cimbrişor, măceşe, salvie, coacăz negru, coada-şoricelului, ghinţură, orz, turiţă-mare, vâsc, troscot, vinariţă, mesteacăn, ienupăr, salcie, afin, sunătoare, brânca-ursului, brusture, năpraznic, hibiscus, patlagină-mare, coada-calului. Bitterul are rol trofic şi tonifiant asupra inimii şi a vaselor de sânge, reglează tulburările de ritm cardiac, întăreşte pereţii capilari, stimulează circulaţia periferică, are proprietăţi hipocolesterolemiante, hipotensive, antianemice şi imunostimulante, stimulează procesul de formare a globulelor roşii, curăţă organismul de toxine şi întăreşte imunitatea organismului prin caracterul puternic vitaminizant şi mineralizant al componentelor.
Bitterul Cardiovascular este recomandat ca adjuvant în tahicardii, aritmii şi palpitaţii cardiace, hipertensiune arterială, angină pectorală, edeme cardiace, cardiopatie ischemică, hipercolesterolemie (scade nivelul de colesterol total şi ajută la normalizarea fracţiunilor de colesterol "bun" - DHL şi "rău" - LDL), arterite, flebite, tulburări de menopauză, anxietate, insomnii.
Bitterul Cardiovascular este disponibil şi sub formă de capsule, pentru persoanele care nu au voie să consume alcool.
Pace sufletească şi linişte
- V-aţi botezat preparatele cu nume poetice, care îi atrag pe cumpărători. Ce "ademeniri" ascunde bitterul "Ierburile Vieţii"?
- Bitterul "Ierburile Vieţii" este obţinut din 22 de plante medicinale: isop, busuioc, rozmarin, sunătoare, sânziene, sulfină, trei-fraţi-pătaţi, păducel, schinel, urzică, creţişoară, turiţă-mare, codiţa-şoricelului, coada-calului, salvie, troscot, gălbenele, mesteacăn, ceai verde, ceai negru, hibiscus şi ştevie - plante cu rol tonic şi calmant asupra sistemului nervos. Am realizat acest produs gândindu-mă la provocările psihice ale "lumii moderne" în care trăim şi la faptul că suntem tot mai stresaţi, cu nervii întinşi la maximum, ceea ce duce în timp la apariţia unor afecţiuni psiho-somatice foarte greu de tratat. Bitterul Ierburile Vieţii are efect energizant şi tonifiant asupra sistemului nervos, înlătură blocajele energetice, ajută la calmarea generală a organismului şi conferă o stare de confort psihic şi echilibru emoţional.
Bitterul Ierburile Vieţii este disponibil atât sub formă de extract hidro-alcoolic, cât şi sub formă de capsule sau amestec de plante pentru ceai.
(D-na Prof. dr. biolog MARIA POP poate fi contactată la tel. 0262.263.048. Detalii despre produsele Hypericum puteţi găsi la http://www.hypericum-plant.ro/)