Selecţia "FORMULA AS"
Vă recomand acest volum ca lectură de vacanţă, deşi nu e ceea ce se cheamă o "carte de plajă", adică acel gen de literatură comercială de unică folosinţă. Fragmentele narative din care e alcătuit, având ca subiect călătorii prin ţară şi străinătate, de la mijlocul secolului trecut şi până în zilele noastre, sunt în asemenea măsură impregnate de farmecul autoarei încât, odată intrat în lumea amintirilor ei, o urmezi sedus până la ultima pagină şi îţi pare rău că se termină.
Citeste tot articolul
Selecţia "FORMULA AS"
Lilianna Lunghina a fost o bună traducătoare în limba rusă din mari scriitori francezi, germani şi scandinavi, îngăduiţi de cenzura URSS. În 1997, când avea 77 de ani, un realizator de documentare TV, Oleg Dorman, a solicitat-o să-şi povestească în faţa camerei de filmat viaţa, intersectată cu a unor personalităţi azi celebre, din lumea culturală sovietică.
Citeste tot articolul
Selecţia "FORMULA AS"
Vă recomand acest roman - bine tradus, cu numeroase note lămuritoare şi instructive - fiindcă asigură o lectură deloc plictisitoare pentru mult timp. Scriitoarea americană Donna Tart a publicat până acum trei romane, din ce în ce mai groase, unul pe deceniu, şi toate de top internaţional. Abilitatea ei principală mi se pare amestecul de teme culturale elevate, cu intrigi stufoase de serial TV: o mulţime de personaje memorabile care înteţesc acţiunea, dialoguri revelatoare, scene tari, suspans, mister, atmosferă.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Carte"
Afisare: 201 - 240 din 636 articole
-
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1171 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1170 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1170 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1170 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1168 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1167 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1165 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1165 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1165 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1164 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1163 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1161 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1159 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1157 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1156 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1156 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1154 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1152 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1151 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1149 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1146 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1144 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1143 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1142 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1141 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1140 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1135 -
SELECŢIA "FORMULA AS"
Numarul 1133 -
SELECŢIA "FORMULA AS"
Numarul 1131 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1128 -
Ian McEwan, "Operaţiunea Sweet Tooth", traducere şi note de Dan Croitoru, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), 344 p.
Numarul 1127 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1126 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1124 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1123 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1122 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1121 -
Selecţia "Formula As"
Numarul 1119 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1118 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1117 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1114