Atrasă de titlu, am cumpărat acest volum de la Bookfest şi am regăsit în el, nu doar o mulţime de bancuri de care râsesem şi pe care le spusesem la rândul meu în anii "epocii de aur", constatarea că ele au circulat, cu minime adaptări la specificul local, în toate ţările "lagărului socialist", ci şi inteligente explicaţii sociologice, psihologice, istorice despre esenţa sistemului ce le-a generat. Autorul, un jurnalist englez, a călătorit prin toate ţările est-europene şi ale fostei URSS, a stat de vorbă, pe subiectul ce-l preocupa, cu o mulţime de colegi de breaslă din ţările respective, a studiat culegerile de bancuri politice apărute după 1990 şi a condensat în această carte "moştenirea culturală ciudată, atrăgătoare şi neaşteptată a 72 de ani de marxism-leninism". Ben Lewis demonstrează că glumele subversive constatau succint starea de fapt şi se constituiau în cea mai puternică şi răspândită formă de răspuns cultural de masă la agresiunea statului totalitar împotriva societăţii. Comunismul se vede prin bancuri aşa cum a fost: o combinaţie unică a unei teorii ineficiente, utopia marxistă, cu o propagandă deşănţat-agresivă, o cenzură omnipotentă şi o supraveghere poliţienească a individului în toate împrejurările vieţii cotidiene. Statul-partid detesta umorul şi pedepsea orice băşcălie la adresa solemnităţii găunoase a ierarhiilor sale şi a discursului oficial. Urând bancurile ce le dezvăluiau indirect abuzurile, impostura, prostia, absurda sete de putere, minciuna - comuniştii confirmau o propoziţie a lui George Orwell: "Orice glumă e o mică revoluţie". De aceea, cel puţin în faza dură a aplicării sale dictatoriale - leninismul şi stalinismul - statul-partid pedepsea cu închisoarea şi lagărul pe toţi cei ce produceau, răspândeau sau ascultau bancuri politice. Este epoca "terorii de masă", cu milioane de victime, când orice putea fi considerat "atitudine duşmănoasă", şi cu atât mai mult râsul.
Dar, cu cât vremurile sunt mai rele cu atât bancurile sunt mai bune, umorul mai coroziv; lumea nu se mulţumea cu reviste şi emisiuni de "satiră şi umor"în varianta oficială, care nu vizau niciodată esenţa sistemului, arbitrariul lui, incapacitatea de a rezolva problemele societăţii, rămase tot "idealuri măreţe".
Ben Lewis nu şi-a propus să adauge încă o antologie de bancuri comuniste culegerilor publicate înainte şi mai ales după 1990, ci să încerce o analiză a situaţiilor concrete ce le-au furnizat "materia", o tipologie şi un film al evoluţiei lor în funcţie de etapele pe care "construcţia socialismului"le parcurgea. Căci, în URSS şi în toate ţările ocupate de sovietici, cu toată supravegherea poliţiei politice şi a extinderii, fără precedent în istorie, a delaţiunii, cetăţenii au evadat permanent în libertatea de a-şi bate joc de toate privaţiunile, minciunile propagandistice, de tot ce le urâţea şi chinuia existenţa. Comunismul a produs, peste tot unde şi-a întins dominaţia, aceleaşi efecte şi alienări, aşa că bancurile au circulat liber peste frontiere, putând fi regăsite în variante asemănătoare în România, Cehia, Ungaria, Polonia, Germania de Est etc. Ben Lewis surprinde nuanţele specifice pe acest fond comun, demonstrând, în ciuda "mândriei locale", că e vorba de o reacţie de acelaşi tip a unei societăţi umilite, terorizate, înşelate, supuse arbitrariului unei conduceri antiintelectualiste şi anticulturale. Bancurile alese de el, pentru reprezentativitatea şi pregnanţa lor, din toată Europa de Est au reprezentat o formă de rezistenţă, o modalitate de exorcizare a efectelor dictaturii în conştiinţa civică a comunităţilor, o formă a culturii populare importantă deopotrivă azi pentru istoric, sociolog, etnolog. Cunoscutul disident antisovietic Vladimir Bukovski scria că "Într-o bună zi, cineva ar trebui să ridice un monument în cinstea bancurilor politice (...). Ele au supravieţuit epocilor celor mai grele, au rămas ferme pe poziţie, s-au multiplicat în familii şi în ele poţi studia toată istoria regimului sovietic. În bancuri poţi să găseşti acel lucru care n-a lăsat nicio urmă în sursele tipărite: opinia oamenilor obişnuiţi despre evenimente". Cartea lui Ben Lewis e o prezentare savuroasă a acestei opinii, cu multe exemple, dar şi un răspuns implicit dat nostalgicilor comunismului.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
