Dintre personalităţile literare ale secolului trecut, cred că G. Călinescu este şi azi, la jumătate de veac de la moarte, cel mai viu printre noi. Mereu citit, citat şi evocat de generaţii succesive seduse de originalitatea sclipitoare a operei sale de critic şi istoric literar, dar şi de romancier, poet şi publicist, de stilul lui spectaculos, atât de diferit de discursul belferesc - în jurul numelui său s-a creat în timp o vastă bibliografie. Interesul constant pentru opera şi viaţa lui se vede şi din organizarea anuală - de 47 de ani încoace! - a "Zilelor culturii călinesciene"de la Oneşti, care adună în fiecare toamnă, în micul oraş moldav, crema inteligenţei şi creativităţii româneşti. "Festivalul G. Călinescu"se datorează prof. Const. Th. Ciobanu, un mare devotat memoriei Profesorului. La fel de fidel admirator al geniului călinescian e şi I. Oprişan, care a avut şansa să-i fie student Maestrului în scurta lui revenire la catedră de la începutul anilor '60 iar apoi, după absolvirea facultăţii, să fie angajat la Institutul ce poartă acum numele lui G. Călinescu. Cercetător ştiinţific din 1963 şi până azi la acest Institut de Istorie şi Teorie literară al Academiei Române, I. Oprişan era cel mai avizat să studieze dosarul de Securitate al fostului său director, după ce, în 1999, îi mai consacrase o carte, "G. Călinescu. Spectacolul personalităţii", conţinând dialoguri adnotate cu persoane ce avuseseră acces în intimitatea fabulosului personaj. Surpriza sa şi a noastră este că unii dintre apropiaţii Profesorului, care îi venerau amintirea în dialogurile de acum 16 ani, se regăsesc în dosarul de Securitate ca zeloşi delatori. Tineri, pe atunci, în care G. Călinescu avusese încredere, îi sprijinise în carieră, li se confesase, devin din motive mai mult sau mai puţin obscure "surse"cu sarcini dirijate de ofiţeri, dar şi cu un aport benevol de bârfe şi intrigi. Volumul pe care vi-l recomand acum e alcătuit pe baza documentelor aflate în dosarul de urmărire informativă care se referă la toate aspectele vieţii intime şi sociale ale "obiectivului"din perioada 1953-61, supravegheat inclusiv prin mijloace de ascultare plantate în casă. Dosarul şi comentariile pertinente ale lui I. Oprişan aduc revelaţii tulburătoare despre profilul psihologic şi comportamental al lui G. C., despre relaţiile cu oficialităţile, despre lupta cu cenzura şi receptarea imediată a romanelor "Bietul Ioanide"şi "Scrinul negru", despre activitatea de director la Institut şi Profesor - despre întregul univers călinescian din anii '50. Se completează, nuanţează sau infirmă astfel multe din legendele care circulau în spaţiul public. Reiese clar că, deşi se lăsa manipulat politic, G. C. nu suporta nici atunci, cum nu suportase nici la începutul anilor '40, clişeele patriotarde, gândirea rudimentară, incultura agresivă, că privilegia inteligenţa, creativitatea, spiritul critic şi ludic. De aceea, deşi semnase pactul ideologic, nu prezenta încredere şi trebuia strict urmărit. Tiranic dar şi protector cu subordonaţii din Institut (angajase şi oameni cu "dosare proaste"), oscilând între megalomanie şi generozitate, protejat de Dej şi urât de Răutu, în conflict cu adjunctul ce-i fusese impus, Novicov, G. C. era suspectat de "activitate duşmănoasă". Celor doi turnători principali deconspiraţi de I. Oprişan, Cornelia Ştefănescu şi George Muntean, li se ceruse să spioneze tocmai acest aspect, cu atât mai mult cu cât Securitatea fusese informată că profesorul ar lucra la o carte intitulată Ororile comunismului în România ce ar urma să fie publicată în Occident. Informatorii trebuiau să dea de urma manuscrisului ce l-ar fi trimis pe autor după gratii. Cum un asemenea manuscris nu exista, delatorii se întrec în detalii despre viaţa erotică zbuciumată a "obiectivului", în special despre pasiunea de senectute pentru o tânără subalternă, care-l aduce în pragul sinuciderii, dar şi despre devotamentul împins până la sacrificiu al soţiei, Alice-Vera Călinescu. O intrigă romanescă explozivă, cu personaje pregnante se conturează din adiţionarea "notelor informative". Cu o bună strategie a structurării documentelor şi comentarii demne de un cercetător ce-şi cunoaşte în profunzime domeniul, Asaltul Cetăţii dovedeşte încă o dată că, dincolo de judecata morală, rolul infam al turnătorilor poate fi benefic istoricilor cu discernământ.
Selecţia "FORMULA AS"
* I. Oprişan, "Asaltul Cetăţii. Dosarul de Securitate al lui G. Călinescu", Editura Saeculum I.O. (tel. 021/222.85.97), 592 p.
Dintre personalităţile literare ale secolului trecut, cred că G. Călinescu este şi azi, la jumătate de veac de la moarte, cel mai viu printre noi. Mereu citit, citat şi evocat de generaţii succesive seduse de originalitatea sclipitoare a operei sale de critic şi istoric literar, dar şi de romancier, poet şi publicist, de stilul lui spectaculos, atât de diferit de discursul belferesc - în jurul numelui său s-a creat în timp o vastă bibliografie. Interesul constant pentru opera şi viaţa lui se vede şi din organizarea anuală - de 47 de ani încoace! - a "Zilelor culturii călinesciene"de la Oneşti, care adună în fiecare toamnă, în micul oraş moldav, crema inteligenţei şi creativităţii româneşti. "Festivalul G. Călinescu"se datorează prof. Const. Th. Ciobanu, un mare devotat memoriei Profesorului. La fel de fidel admirator al geniului călinescian e şi I. Oprişan, care a avut şansa să-i fie student Maestrului în scurta lui revenire la catedră de la începutul anilor '60 iar apoi, după absolvirea facultăţii, să fie angajat la Institutul ce poartă acum numele lui G. Călinescu. Cercetător ştiinţific din 1963 şi până azi la acest Institut de Istorie şi Teorie literară al Academiei Române, I. Oprişan era cel mai avizat să studieze dosarul de Securitate al fostului său director, după ce, în 1999, îi mai consacrase o carte, "G. Călinescu. Spectacolul personalităţii", conţinând dialoguri adnotate cu persoane ce avuseseră acces în intimitatea fabulosului personaj. Surpriza sa şi a noastră este că unii dintre apropiaţii Profesorului, care îi venerau amintirea în dialogurile de acum 16 ani, se regăsesc în dosarul de Securitate ca zeloşi delatori. Tineri, pe atunci, în care G. Călinescu avusese încredere, îi sprijinise în carieră, li se confesase, devin din motive mai mult sau mai puţin obscure "surse"cu sarcini dirijate de ofiţeri, dar şi cu un aport benevol de bârfe şi intrigi. Volumul pe care vi-l recomand acum e alcătuit pe baza documentelor aflate în dosarul de urmărire informativă care se referă la toate aspectele vieţii intime şi sociale ale "obiectivului"din perioada 1953-61, supravegheat inclusiv prin mijloace de ascultare plantate în casă. Dosarul şi comentariile pertinente ale lui I. Oprişan aduc revelaţii tulburătoare despre profilul psihologic şi comportamental al lui G. C., despre relaţiile cu oficialităţile, despre lupta cu cenzura şi receptarea imediată a romanelor "Bietul Ioanide"şi "Scrinul negru", despre activitatea de director la Institut şi Profesor - despre întregul univers călinescian din anii '50. Se completează, nuanţează sau infirmă astfel multe din legendele care circulau în spaţiul public. Reiese clar că, deşi se lăsa manipulat politic, G. C. nu suporta nici atunci, cum nu suportase nici la începutul anilor '40, clişeele patriotarde, gândirea rudimentară, incultura agresivă, că privilegia inteligenţa, creativitatea, spiritul critic şi ludic. De aceea, deşi semnase pactul ideologic, nu prezenta încredere şi trebuia strict urmărit. Tiranic dar şi protector cu subordonaţii din Institut (angajase şi oameni cu "dosare proaste"), oscilând între megalomanie şi generozitate, protejat de Dej şi urât de Răutu, în conflict cu adjunctul ce-i fusese impus, Novicov, G. C. era suspectat de "activitate duşmănoasă". Celor doi turnători principali deconspiraţi de I. Oprişan, Cornelia Ştefănescu şi George Muntean, li se ceruse să spioneze tocmai acest aspect, cu atât mai mult cu cât Securitatea fusese informată că profesorul ar lucra la o carte intitulată Ororile comunismului în România ce ar urma să fie publicată în Occident. Informatorii trebuiau să dea de urma manuscrisului ce l-ar fi trimis pe autor după gratii. Cum un asemenea manuscris nu exista, delatorii se întrec în detalii despre viaţa erotică zbuciumată a "obiectivului", în special despre pasiunea de senectute pentru o tânără subalternă, care-l aduce în pragul sinuciderii, dar şi despre devotamentul împins până la sacrificiu al soţiei, Alice-Vera Călinescu. O intrigă romanescă explozivă, cu personaje pregnante se conturează din adiţionarea "notelor informative". Cu o bună strategie a structurării documentelor şi comentarii demne de un cercetător ce-şi cunoaşte în profunzime domeniul, Asaltul Cetăţii dovedeşte încă o dată că, dincolo de judecata morală, rolul infam al turnătorilor poate fi benefic istoricilor cu discernământ.
Dintre personalităţile literare ale secolului trecut, cred că G. Călinescu este şi azi, la jumătate de veac de la moarte, cel mai viu printre noi. Mereu citit, citat şi evocat de generaţii succesive seduse de originalitatea sclipitoare a operei sale de critic şi istoric literar, dar şi de romancier, poet şi publicist, de stilul lui spectaculos, atât de diferit de discursul belferesc - în jurul numelui său s-a creat în timp o vastă bibliografie. Interesul constant pentru opera şi viaţa lui se vede şi din organizarea anuală - de 47 de ani încoace! - a "Zilelor culturii călinesciene"de la Oneşti, care adună în fiecare toamnă, în micul oraş moldav, crema inteligenţei şi creativităţii româneşti. "Festivalul G. Călinescu"se datorează prof. Const. Th. Ciobanu, un mare devotat memoriei Profesorului. La fel de fidel admirator al geniului călinescian e şi I. Oprişan, care a avut şansa să-i fie student Maestrului în scurta lui revenire la catedră de la începutul anilor '60 iar apoi, după absolvirea facultăţii, să fie angajat la Institutul ce poartă acum numele lui G. Călinescu. Cercetător ştiinţific din 1963 şi până azi la acest Institut de Istorie şi Teorie literară al Academiei Române, I. Oprişan era cel mai avizat să studieze dosarul de Securitate al fostului său director, după ce, în 1999, îi mai consacrase o carte, "G. Călinescu. Spectacolul personalităţii", conţinând dialoguri adnotate cu persoane ce avuseseră acces în intimitatea fabulosului personaj. Surpriza sa şi a noastră este că unii dintre apropiaţii Profesorului, care îi venerau amintirea în dialogurile de acum 16 ani, se regăsesc în dosarul de Securitate ca zeloşi delatori. Tineri, pe atunci, în care G. Călinescu avusese încredere, îi sprijinise în carieră, li se confesase, devin din motive mai mult sau mai puţin obscure "surse"cu sarcini dirijate de ofiţeri, dar şi cu un aport benevol de bârfe şi intrigi. Volumul pe care vi-l recomand acum e alcătuit pe baza documentelor aflate în dosarul de urmărire informativă care se referă la toate aspectele vieţii intime şi sociale ale "obiectivului"din perioada 1953-61, supravegheat inclusiv prin mijloace de ascultare plantate în casă. Dosarul şi comentariile pertinente ale lui I. Oprişan aduc revelaţii tulburătoare despre profilul psihologic şi comportamental al lui G. C., despre relaţiile cu oficialităţile, despre lupta cu cenzura şi receptarea imediată a romanelor "Bietul Ioanide"şi "Scrinul negru", despre activitatea de director la Institut şi Profesor - despre întregul univers călinescian din anii '50. Se completează, nuanţează sau infirmă astfel multe din legendele care circulau în spaţiul public. Reiese clar că, deşi se lăsa manipulat politic, G. C. nu suporta nici atunci, cum nu suportase nici la începutul anilor '40, clişeele patriotarde, gândirea rudimentară, incultura agresivă, că privilegia inteligenţa, creativitatea, spiritul critic şi ludic. De aceea, deşi semnase pactul ideologic, nu prezenta încredere şi trebuia strict urmărit. Tiranic dar şi protector cu subordonaţii din Institut (angajase şi oameni cu "dosare proaste"), oscilând între megalomanie şi generozitate, protejat de Dej şi urât de Răutu, în conflict cu adjunctul ce-i fusese impus, Novicov, G. C. era suspectat de "activitate duşmănoasă". Celor doi turnători principali deconspiraţi de I. Oprişan, Cornelia Ştefănescu şi George Muntean, li se ceruse să spioneze tocmai acest aspect, cu atât mai mult cu cât Securitatea fusese informată că profesorul ar lucra la o carte intitulată Ororile comunismului în România ce ar urma să fie publicată în Occident. Informatorii trebuiau să dea de urma manuscrisului ce l-ar fi trimis pe autor după gratii. Cum un asemenea manuscris nu exista, delatorii se întrec în detalii despre viaţa erotică zbuciumată a "obiectivului", în special despre pasiunea de senectute pentru o tânără subalternă, care-l aduce în pragul sinuciderii, dar şi despre devotamentul împins până la sacrificiu al soţiei, Alice-Vera Călinescu. O intrigă romanescă explozivă, cu personaje pregnante se conturează din adiţionarea "notelor informative". Cu o bună strategie a structurării documentelor şi comentarii demne de un cercetător ce-şi cunoaşte în profunzime domeniul, Asaltul Cetăţii dovedeşte încă o dată că, dincolo de judecata morală, rolul infam al turnătorilor poate fi benefic istoricilor cu discernământ.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "FORMULA AS"
- Selecţia "FORMULA AS"
- ŞTEFAN CONSTANTIN - "De când mă ştiu, toată bucuria mea e legată de mare"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
