Auzim şi citim mereu pledoarii şi sfaturi pentru un stil de viaţă sănătos. Cu cât bolile omului modern fac mai multe victime, cu atât se înmulţesc în mass-media medicii, biochimiştii, nutriţioniştii, terapeuţii care ne explică ce e nociv şi ce e benefic pentru organismul nostru, ne expun descoperiri de ultimă oră ale cercetătorilor. Numai că teoriile şi indicaţiile lor practice se bat adesea cap în cap. Nu poţi să nu bănuieşti că în domeniul alimentaţiei, medicamentelor, cosmeticelor - industrii cu o uriaşă piaţă de desfacere - girul experţilor ar putea fi cumpărat de afacerişti (nu mai vorbesc de publicitatea, mascată sau nu, căreia mulţi naivi îi cad în plasă). Se uită că, în societatea de consum, profitul comercial prevalează asupra sănătăţii. Dacă oamenii de ştiinţă sunt de acord că exerciţiul fizic, somnul suficient, igiena, moderaţia, echilibrul psihic reduc riscurile unor boli şi ne menţin în formă, în privinţa dietelor, teoriile sunt derutante. Mereu ies din laboratoare concluzii ştiinţifice despre armele de luptă împotriva îmbătrânirii, a afecţiunilor inerente uzurii organismului. Dintre ele, cea mai înspăimântătoare mi se pare cea legată de disfuncţiile cerebrale. De aceea am şi citit cartea neurologului american specializat în legătura dintre nutriţie şi bolile creierului. Nu sunt deloc în măsură să apreciez câtă dreptate are, dar pare convingător, de aceea o recomand mai ales persoanelor trecute de 50 de ani, cu precauţia ca, înainte de a aplica sfaturile lui pentru menţinerea creierului sănătos, activ şi vigilent, să ceară şi părerea medicului lor curant.
E de domeniul evidenţei că, odată cu creşterea speranţei de viaţă, s-au înmulţit enorm bolile debilitante ale acuităţii mentale. Dr. Perlmutter, care se laudă cu bune rezultate în practica medicală, după trei decenii de studii clinice şi de laborator, e convins că, pe lângă factorii genetici, există o strânsă legătură între ceea ce măncâm şi riscul tulburărilor cerebrale. Principalii vinovaţi pentru oribila maladie Alzheimer, dar şi pentru Parkinson, depresii grave, migrene şi o serie de boli autoimune ar fi glutenul şi zahărul, proporţia prea mare de carbohidraţi din hrană, în detrimentul grăsimilor sănătoase. Neurologul susţine şi explică pe înţelesul profanilor, pornind de la nivelul celulei spre complexul mecanism metabolic, cât de nocive sunt cerealele hiperprocesate, zaharurile rafinate (care dau dependenţă), cum afectează ele hormonii, neurotransmiţătorii şi generează ca reacţie inflamaţii ce perturbă metabolismul normal. Iar inflamaţia cronică (stresul oxidativ) duce şi la degradarea creierului. După ce demonstrează legătura dintre declinul cognitiv şi carbohidraţi, dr. Perlmutter susţine că eliminarea din dietă a glutenului, reducerea drastică a consumului de pâine, paste, prăjituri etc. previne şi ameliorează bolile degenerative. În schimb, spune el, creierul are nevoie de o dietă bogată în grăsimi. Cercetări statistice au arătat că persoanele cu un colesterol total mai ridicat nu se îmbolnăvesc la bătrâneţe de Alzheimer fiindcă "grăsimile - şi nu carbohidraţii - sunt combustibilul metabolismului înscris în gene", iar performanţele cognitive (memorie, limbaj, raţionament) depind de colesterol (moda interesată a medicamentelor prescrise pentru scăderea colesterolului, o afacere foarte profitabilă, face foarte rău creierului). Nu cu medicamente, ci cu un "plan de acţiune pe 4 săptămâni", în care intră meniuri zilnice însoţite de reţete gustoase cu ouă, peşte, pui, avocado, ciocolată ş.a. ne sfătuieşte autorul să începem, pentru a ne menţine agili şi lucizi până la adânci bătrâneţi. El e convins că ramolirea nu e un proces inevitabil, creierul având o uimitoare capacitate de regenerare dacă îi dăm ceea ce are nevoie. Soarta în timp a minţii noastre depinde şi de stilul de viaţă. Pare plauzibil.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
