Selecţia "Formula AS"

Constantin Beldie, "Caleidoscopul unei ju­­mătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi al­te pagini memorialistice", ediţie îngrijită de Oa­na Bârna, post­faţă de Nicolae P. Leo­nă­ches­cu, Editura -umanitas, 360 p.

Constantin Beldie (1887-1953) a fost un per­sonaj special al gazetăriei şi boemei bucureştene din prima jumătate a secolului trecut, un om care şi-a pus toată energia şi pasiunea şi în alcătuirea unor reviste, şi în satisfacerea plăcerilor lumeşti. Poate n-ar fi vorbit despre el azi decât istoricii presei, dacă prin 1950, scos din joc de noua putere comunistă, pen­sio­narul sărac n-ar fi fost îndemnat de prieteni, fermecaţi de talentul lui de povestitor, să-şi scrie amintirile. La moartea lui erau gata două manuscrise imposibil de publicat în plin proletcultism: "Lume şi întâmplări din­­tr-o jumătate de veac" şi "Oameni văzuţi de a­proa­pe". Nici mai târziu, în anii de relativă deschi­dere, dar cu multiplă cenzură, eforturile fiului său de a le vedea tipărite n-au dat rezultat. Abia în 2000, pri­mul volum, sub titlul neutru Memorii, a fost publicat la Editura "Albatros", iar în 2005, la editura lui Dan Zam­firescu, Roza Vânturilor, a apărut şi cel de al doi­lea. Oana Bârna, îngrijitoarea volumului de azi, reia edi­ţia princeps, dar operează o sumă de tăieturi, "cro­şetând" textul nu din motive ide­o­logice cum opera cenzura, ci pur şi simplu pentru cititorul din sec. XXI care nu mai are răb­­dare cu digresiuni plic­ti­coa­se. Căci Cons­tantin Beldie, o persoană ex­ce­­si­vă în toate, şi în muncă, şi în dis­tracţii, are un soi de fugă de idei care-l depărtează de firul po­vestirii, cu incursiuni bib­lio­­gra­fice, citate lungi şi pa­ra­dă de cul­tură, proprii ama­to­rismului lite­rar. Spre deosebire de alţi co­men­tatori, eu cred că, ne­fiind vorba de o ediţie critică, ci de una pen­tru ma­rele public, bine a făcut Oana Bârna că a su­primat "bur­ţile" fas­ti­dioa­se. În­suşi memoralistul se în­treba, la în­cepu­tul anilor '50, când o lume se sfârşea sub ochii lui, ce se va alege din această scriere pentru judecata sau simpla curio­zi­tate a cititorilor din viitor. Oana Bâr­na a ales amin­tirile despre Bucureştii şi bucu­reş­tenii dintre 1900 şi 1950, aşa cum au fost tră­ite de un participant la viaţa cul­turală şi boema artis­tică, un "moralist fără mo­ra­litate", martor cu limbă as­cuţită, apropiat prin pro­fesie de o mulţime de per­sonalităţi. Multe din acestea, intrate pe podiumuri înalte ale is­toriei noastre literare, sunt tratate fără me­najamente de contemporanul lor cel maliţios. Savoa­rea cărţii, pe lângă evocarea unui Bucu­reşti demult dispărut, stă tocmai în anecdotica suculentă şi picantă, cu amă­nunte prea omeneşti, necruţătoare, despre Nae Io­nes­cu, Mihail Drago­mi­rescu, Emil Isac, Urmuz, Ion Tri­vale, Mihail Sorbul, Emanoil Bucuţa, Ion Mi­nu­lescu, Adrian Maniu, Iorga, Arghezi, Blaga, Felix Ader­ca şi mulţi alţii. Pe ma­jo­ri­tatea i-a cunoscut în "bucă­tăria" redacţiilor în care a fost secretar general ("Noua Revistă Română", între 1910-16 şi "Ideea Euro­pea­nă", 1918-28), dar şi în localurile în care so­cializau scriitorii şi gazetarii epocii (nu scapă de verva lui bârfitoare decât C. Ră­dulescu-Motru, mentorul şi şeful căruia îi da­to­rează slujba). Capitole întregi sunt dedicate acestor localuri şi felurilor de mâncare ce se gă­seau în fiecare, de la cârciumioare periferice la res­tau­rante faimoase. Mare mâncău, Costică Beldie tra­sea­ză o adevărată hartă cu­li­nară a Bucureştiului in­terbelic: pe vreo 9 pagini descrie delicii gastro­no­mice într-un mod de-ţi lasă gura apă, aşa cum probabil i se întâmpla şi me­mo­ria­listului în anii de mare să­răcie, când se hrănea doar cu amintiri. O bună parte din fie­care capitol, dar şi două capitole separate sunt de­di­cate erosului şi va­ria­telor experienţe cu care se făleşte sexagenarul, im­pe­nitent admirator al farme­celor fe­minine. Bărbat chi­peş, cu mare trecere la fe­mei, stâr­­nea numeroase pa­siuni, cărora nu ezita să le dea curs, deşi era căsă­torit cu o bună gospodină şi avea un fiu. (Între altele, se la­udă şi că două amante s-au si­nu­cis din cauza lui. Una dintre ele e Cora Iri­neu, singura publicistă ac­cep­tată în redacţia "Ideii Eu­ropene", care s-a îm­puşcat în 1924, la 36 de ani. Por­tretul ei din "Caleidoscop", în care se recunoaşte şi re­laţia amo­roa­să, are unele note cinice.) C. Beldie se la­udă cam prea mult cu succesele şi per­for­manţele sale sexuale - o fanfaronadă erotică pro­prie se­­nilităţii, care poate fi subiect de cer­ce­tare în stu­diile de gen. Oricum, însă, me­mo­rii­le viva­ce­­lui gazetar rămân un colorat do­cument de epocă.