Formula volumelor colective, conţinând contribuţii inedite pe o temă dată, s-a dovedit pe placul cititorilor. Mai multe edituri de la noi au adoptat-o după 1990 şi au repetat-o cu succes. O primă condiţie este ca tema să-i intereseze atât pe cei care scriu cât şi pe virtualii cumpărători ai cărţii, iar a doua - ca numele colaboratorilor să constituie în sine o atracţie şi o garanţie. Ca să vă fac poftă de cartea pe care vi-o semnalez azi, vă spun că autorii prezenţi în sumarul ei sunt: Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu şi Victor Ieronim Stoichiţă. Faptul că mă aflu şi eu în această selectă companie ar fi trebuit poate să mă împiedice să recomand cartea, dar vă veţi convinge singuri că ar fi fost păcat să nu vă atrag atenţia asupra acestei noi apariţii, delectabile din toate punctele de vedere, de la concepţia grafică (Răzvan Luscov) şi ilustraţii la substanţa textelor. Scrise de autori cu vârste, experienţe şi stiluri diferite, textele confesive au ca numitor comun timpul istoric insinuat în ele, poveştile individuale căpătând astfel şi o dimensiune documentară. Pentru un cercetător de la mijlocul sec. XXI, să zicem, dornic să ştie cum era viaţa cotidiană a bunicilor şi străbunicilor în România, volumul acesta despre locuinţe şi locuire, alături de celelalte antologii tematice, e o sursă de amănunte concrete din care se poate reconstitui o epocă. Ideea din "Casele vieţilor noastre" aparţine unei arhitecte, Gabriela Tabacu, dar tema nu e nouă, există frumoase precedente precum "Povestea caselor", apărută în 1999 la Editura Simetria, sub egida Uniunii Arhitecţilor, sau seria mereu îmbogăţită de "Poveşti ale doamnelor şi domnilor din Bucureşti" culese de Victoria Dragu Dimitriu şi publicate la Editura "Vremea", în care personaje principale sunt tot casele, sau cele două volume ale lui Andrei Pippidi, "Case şi oameni din Bucureşti", apărute şi ele la Humanitas ş.a. Toate demonstrează că şi clădirile au soarta lor, împletită cu destinele familiilor ce au vieţuit în ele şi cu Istoria necruţătoare şi nerecunoscătoare, ieri ca şi azi. Doar bucuriile şi dramele impregnate în zidurile lor diferă de la un locatar la altul. Frumuseţea noii cărţi despre case e că locatarii-scriitori îşi spun poveştile adevărate cu arta de a emoţiona şi a crea semnificaţii care-l includ şi pe cititor, cu amintirile şi nostalgiile lui. Încăperile somptuoase sau modeste devin cutii de rezonanţă. Ioana Pârvulescu, cea care alături de redactorul Justina Croitoru a îngrijit ediţia, asemuieşte în prefaţă volumul cu un oraş cu stiluri arhitectonice felurite, cu străzi animate, grădini şi case pline de viaţă. De vieţi. Un oraş pe a cărui hartă supravieţuiesc şi fantomele clădirilor demolate alături de cele ce au rezistat cutremurelor sociale şi politice, păstrând prin generaţii fiinţa celor duşi. Dacă d-na Antoaneta Ralian îşi recapitulează biografia prin multele locuinţe în care a dus-o viaţa, din provincia moldavă a copilăriei în diferite cartiere bucureştene, Barbu Cioculescu a avut norocul rar să fie omul unei singure case, construită de părinţii lui în 1936, în Cotroceni, şi prin care s-a perindat toată floarea literaturii române interbelice. Şi Micaela Ghiţescu locuieşte şi azi în casa natală de lângă Cişmigiu, construită pe credit de tatăl ei, medic, şi în care, după 1948, a cunoscut episoade tragice şi nedreptăţi cumplite. Deşi de mulţi ani în Bucureşti, casa vieţii ei rămâne pentru Ioana Pârvulescu cea părintească, din Braşov, iar pentru Monica Pillat - vila de la Florica şi conacul de la Miorcani al bunicilor, supuse şi ele în timp chinurilor prin care au trecut proprietarii lor de drept. Avem în volum şi pagini memorabile despre mahalaua bucureşteană (Dan C. Mihăilescu), despre locuitul la bloc şi condiţia de "blocatar" prin cartiere (Radu Paraschivescu şi Tania Radu), despre traiul la ţară, la Comana, ca refugiu şi loc ideal de scris (Ana Blandiana), sau despre vieţuirea "la comun", în Cluj, după naţionalizare (o proză excepţională de Victor Ieronim Stoichiţă). Fiecare povestire are muzica ei, care transformă materialul brut şi adesea brutal al realităţii în încântare.
Selecţia "Formula AS"
"Casele vieţilor noastre", prefaţă de Ioana Pârvulescu, Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 324 pag.
Formula volumelor colective, conţinând contribuţii inedite pe o temă dată, s-a dovedit pe placul cititorilor. Mai multe edituri de la noi au adoptat-o după 1990 şi au repetat-o cu succes. O primă condiţie este ca tema să-i intereseze atât pe cei care scriu cât şi pe virtualii cumpărători ai cărţii, iar a doua - ca numele colaboratorilor să constituie în sine o atracţie şi o garanţie. Ca să vă fac poftă de cartea pe care vi-o semnalez azi, vă spun că autorii prezenţi în sumarul ei sunt: Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu şi Victor Ieronim Stoichiţă. Faptul că mă aflu şi eu în această selectă companie ar fi trebuit poate să mă împiedice să recomand cartea, dar vă veţi convinge singuri că ar fi fost păcat să nu vă atrag atenţia asupra acestei noi apariţii, delectabile din toate punctele de vedere, de la concepţia grafică (Răzvan Luscov) şi ilustraţii la substanţa textelor. Scrise de autori cu vârste, experienţe şi stiluri diferite, textele confesive au ca numitor comun timpul istoric insinuat în ele, poveştile individuale căpătând astfel şi o dimensiune documentară. Pentru un cercetător de la mijlocul sec. XXI, să zicem, dornic să ştie cum era viaţa cotidiană a bunicilor şi străbunicilor în România, volumul acesta despre locuinţe şi locuire, alături de celelalte antologii tematice, e o sursă de amănunte concrete din care se poate reconstitui o epocă. Ideea din "Casele vieţilor noastre" aparţine unei arhitecte, Gabriela Tabacu, dar tema nu e nouă, există frumoase precedente precum "Povestea caselor", apărută în 1999 la Editura Simetria, sub egida Uniunii Arhitecţilor, sau seria mereu îmbogăţită de "Poveşti ale doamnelor şi domnilor din Bucureşti" culese de Victoria Dragu Dimitriu şi publicate la Editura "Vremea", în care personaje principale sunt tot casele, sau cele două volume ale lui Andrei Pippidi, "Case şi oameni din Bucureşti", apărute şi ele la Humanitas ş.a. Toate demonstrează că şi clădirile au soarta lor, împletită cu destinele familiilor ce au vieţuit în ele şi cu Istoria necruţătoare şi nerecunoscătoare, ieri ca şi azi. Doar bucuriile şi dramele impregnate în zidurile lor diferă de la un locatar la altul. Frumuseţea noii cărţi despre case e că locatarii-scriitori îşi spun poveştile adevărate cu arta de a emoţiona şi a crea semnificaţii care-l includ şi pe cititor, cu amintirile şi nostalgiile lui. Încăperile somptuoase sau modeste devin cutii de rezonanţă. Ioana Pârvulescu, cea care alături de redactorul Justina Croitoru a îngrijit ediţia, asemuieşte în prefaţă volumul cu un oraş cu stiluri arhitectonice felurite, cu străzi animate, grădini şi case pline de viaţă. De vieţi. Un oraş pe a cărui hartă supravieţuiesc şi fantomele clădirilor demolate alături de cele ce au rezistat cutremurelor sociale şi politice, păstrând prin generaţii fiinţa celor duşi. Dacă d-na Antoaneta Ralian îşi recapitulează biografia prin multele locuinţe în care a dus-o viaţa, din provincia moldavă a copilăriei în diferite cartiere bucureştene, Barbu Cioculescu a avut norocul rar să fie omul unei singure case, construită de părinţii lui în 1936, în Cotroceni, şi prin care s-a perindat toată floarea literaturii române interbelice. Şi Micaela Ghiţescu locuieşte şi azi în casa natală de lângă Cişmigiu, construită pe credit de tatăl ei, medic, şi în care, după 1948, a cunoscut episoade tragice şi nedreptăţi cumplite. Deşi de mulţi ani în Bucureşti, casa vieţii ei rămâne pentru Ioana Pârvulescu cea părintească, din Braşov, iar pentru Monica Pillat - vila de la Florica şi conacul de la Miorcani al bunicilor, supuse şi ele în timp chinurilor prin care au trecut proprietarii lor de drept. Avem în volum şi pagini memorabile despre mahalaua bucureşteană (Dan C. Mihăilescu), despre locuitul la bloc şi condiţia de "blocatar" prin cartiere (Radu Paraschivescu şi Tania Radu), despre traiul la ţară, la Comana, ca refugiu şi loc ideal de scris (Ana Blandiana), sau despre vieţuirea "la comun", în Cluj, după naţionalizare (o proză excepţională de Victor Ieronim Stoichiţă). Fiecare povestire are muzica ei, care transformă materialul brut şi adesea brutal al realităţii în încântare.
Formula volumelor colective, conţinând contribuţii inedite pe o temă dată, s-a dovedit pe placul cititorilor. Mai multe edituri de la noi au adoptat-o după 1990 şi au repetat-o cu succes. O primă condiţie este ca tema să-i intereseze atât pe cei care scriu cât şi pe virtualii cumpărători ai cărţii, iar a doua - ca numele colaboratorilor să constituie în sine o atracţie şi o garanţie. Ca să vă fac poftă de cartea pe care vi-o semnalez azi, vă spun că autorii prezenţi în sumarul ei sunt: Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu şi Victor Ieronim Stoichiţă. Faptul că mă aflu şi eu în această selectă companie ar fi trebuit poate să mă împiedice să recomand cartea, dar vă veţi convinge singuri că ar fi fost păcat să nu vă atrag atenţia asupra acestei noi apariţii, delectabile din toate punctele de vedere, de la concepţia grafică (Răzvan Luscov) şi ilustraţii la substanţa textelor. Scrise de autori cu vârste, experienţe şi stiluri diferite, textele confesive au ca numitor comun timpul istoric insinuat în ele, poveştile individuale căpătând astfel şi o dimensiune documentară. Pentru un cercetător de la mijlocul sec. XXI, să zicem, dornic să ştie cum era viaţa cotidiană a bunicilor şi străbunicilor în România, volumul acesta despre locuinţe şi locuire, alături de celelalte antologii tematice, e o sursă de amănunte concrete din care se poate reconstitui o epocă. Ideea din "Casele vieţilor noastre" aparţine unei arhitecte, Gabriela Tabacu, dar tema nu e nouă, există frumoase precedente precum "Povestea caselor", apărută în 1999 la Editura Simetria, sub egida Uniunii Arhitecţilor, sau seria mereu îmbogăţită de "Poveşti ale doamnelor şi domnilor din Bucureşti" culese de Victoria Dragu Dimitriu şi publicate la Editura "Vremea", în care personaje principale sunt tot casele, sau cele două volume ale lui Andrei Pippidi, "Case şi oameni din Bucureşti", apărute şi ele la Humanitas ş.a. Toate demonstrează că şi clădirile au soarta lor, împletită cu destinele familiilor ce au vieţuit în ele şi cu Istoria necruţătoare şi nerecunoscătoare, ieri ca şi azi. Doar bucuriile şi dramele impregnate în zidurile lor diferă de la un locatar la altul. Frumuseţea noii cărţi despre case e că locatarii-scriitori îşi spun poveştile adevărate cu arta de a emoţiona şi a crea semnificaţii care-l includ şi pe cititor, cu amintirile şi nostalgiile lui. Încăperile somptuoase sau modeste devin cutii de rezonanţă. Ioana Pârvulescu, cea care alături de redactorul Justina Croitoru a îngrijit ediţia, asemuieşte în prefaţă volumul cu un oraş cu stiluri arhitectonice felurite, cu străzi animate, grădini şi case pline de viaţă. De vieţi. Un oraş pe a cărui hartă supravieţuiesc şi fantomele clădirilor demolate alături de cele ce au rezistat cutremurelor sociale şi politice, păstrând prin generaţii fiinţa celor duşi. Dacă d-na Antoaneta Ralian îşi recapitulează biografia prin multele locuinţe în care a dus-o viaţa, din provincia moldavă a copilăriei în diferite cartiere bucureştene, Barbu Cioculescu a avut norocul rar să fie omul unei singure case, construită de părinţii lui în 1936, în Cotroceni, şi prin care s-a perindat toată floarea literaturii române interbelice. Şi Micaela Ghiţescu locuieşte şi azi în casa natală de lângă Cişmigiu, construită pe credit de tatăl ei, medic, şi în care, după 1948, a cunoscut episoade tragice şi nedreptăţi cumplite. Deşi de mulţi ani în Bucureşti, casa vieţii ei rămâne pentru Ioana Pârvulescu cea părintească, din Braşov, iar pentru Monica Pillat - vila de la Florica şi conacul de la Miorcani al bunicilor, supuse şi ele în timp chinurilor prin care au trecut proprietarii lor de drept. Avem în volum şi pagini memorabile despre mahalaua bucureşteană (Dan C. Mihăilescu), despre locuitul la bloc şi condiţia de "blocatar" prin cartiere (Radu Paraschivescu şi Tania Radu), despre traiul la ţară, la Comana, ca refugiu şi loc ideal de scris (Ana Blandiana), sau despre vieţuirea "la comun", în Cluj, după naţionalizare (o proză excepţională de Victor Ieronim Stoichiţă). Fiecare povestire are muzica ei, care transformă materialul brut şi adesea brutal al realităţii în încântare.
Alte articole din acest numar
- Majoritatea celor mici
- Din tainele arborilor multiseculari
- Răspuns pentru CRISTINA GEORGESCU - Craiova, F. AS nr. 1119 - "Caut tratament naturist pentru tumoră pulmonară"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
