Selecţia "Formula AS"

* Evgheni Vodolazkin, "Laur", traducere şi note de Adriana Liciu, Editura Humanitas (tel. 0372/74.33.82), colecţia "Raftul Denisei", 326 p.

Am citit că, dintre cărţile străine traduse anul trecut la noi, "Laur" a fost pe locul I în aprecierea criticilor şi cititorilor avizaţi. Asta după ce, la apariţia sa în original, primise cele mai importante premii literare din Rusia, atinsese acolo un record de vânzări şi fusese numit "o capodoperă a literaturii ruse actuale". Nu mă miră că în spaţiul spiritual rusesc continuă să apară capodopere artistice iar recunoaşterea valorii lor pe plan mondial n-are nici o legătură cu politica de la Kremlin. (Antipa­tiile istorice n-au cum să um­brească realizările unor talente excep­ţio­nale, fie că vorbim de literatură, mu­zică, ba­let, cinematografie, teatru sau arte plastice). În romanul lui Vodolazkin, "eterna şi fas­ci­nanta" Rusie e întruchipată de personajul central, a cărui existenţă din sec. XV e ur­mă­rită pe tot parcursul ei. Una din ideile cărţii, enunţată chiar de la început, e că o viaţă ome­nească se alcătuieşte din bucăţi care au prea puţin în comun, de parcă ar fi fost trăite de oameni diferiţi. Cele patru capitole cores­pund unor trepte ale devenirii (cunoaştere, renun­ţare, drum, linişte) prin care sunt puse la în­­cercare fiinţa şi sufletul printre ispite, obs­tacole, primejdii şi suferinţe. Fiecare din cele patru părţi cuprinde câte o etapă din viaţa eroului rătăcitor în căutarea împăcării cu sine şi cu Dumnezeu, o asceză pe parcursul căreia, ajuns la câte o limită a suportabilului, se reinventează sub alt nume şi în altă ipostază. Prima parte e cea a copilăriei orfanului Arseni, crescut într-un bordei izolat, de bunicul-vraci Hristofor, cel care-i lasă moştenire taina lecuirilor şi înţelepciunea sa, scrise pe gramote (fâşii de scoarţă de mesteacăn), căci "cuvântul scris pune în ordine lumea. Îi opreşte instabilitatea. Nu îngăduie înţelesurilor să se macine". După moartea bunicului, Arseni, ajuns el însuşi vindecător, n-o poate salva de ciumă pe Ustina, femeia pe care soarta i-o aduce ca unică dragoste şi pe care moartea i-o smulge, împreună cu pruncul lor. În dorinţa de a perpetua sufletul Ustinei, Arseni devine Ustin - nebun întru Hristos, un rătăcitor ce vrea să-şi ispăşească păcatul prin iubire de semeni, umilinţă şi suferinţă, pentru a obţine iertarea divină şi a se putea alătura sufletului iubitei, în eter­ni­tate. Adoptând viaţa unui sfânt, care cu cât se jertfeşte pen­­tru ceilalţi, cu atât îşi sporeşte harul şi credinţa, Ustin devine Ambrozie şi pleacă în pelerinaj spre Ierusalim, obârşia credinţei sale. În ultima parte, în ipostaza pustnicului Laur, capabil de miracole prin puterea spiritului ("Pe apă poate merge numai cel care nu se teme că se îneacă"), el cunoaşte împăcarea gân­dului cu simţirea, a spiritului cu natura în care trupul muritor se reintegrează, continuând miracolul vieţii. Laur-Ambrozie-Ustin-Arseni sunt tot atâtea feţe atem­po­rale ale Rusiei pravoslavnice, iar parcursul frag­men­tat al personajului lasă loc multor inter­pretări. E, evi­dent, un drum iniţiatic spre cunoaştere de sine, îm­păcare şi mântuire, dar şi o aventură spec­tacu­loasă prin lu­mea concretă, primej­dioasă şi crudă, la capătul căreia viaţa îi pare "un mozaic ce se desface în bucăţi". Ceea ce leagă frag­mentele cărţii e aspiraţia spre Acela ce le poate vedea de sus: "El le adună cu privirea sa". Posedat de o cre­dinţă mai puternică decât slăbiciunile căr­nii şi ale raţiunii, eroul medieval al lui Vodolazkin e răs­colitor, fiindcă în alcă­tuirea fiinţei lui de cuvinte şi a isprăvilor sale picareşti nu e nimic popesc-dogmatic. Stratificate într-un text de uimitoare mă­iestrie com­po­zi­ţională şi sti­lis­tică, marile teme ale lite­raturii ruse, de la Dostoievski şi Tolstoi, la Gogol şi Cehov, renasc într-o formă postmo­dernă în care poezia, alegoria, povestea filosofică, romanul de for­mare, de dragoste, de aven­turi, se in­tersectează polise­mantic. Evgheni Vodolazkin e spe­cialist în istorie şi literatură rusă veche. "Laur", subin­titulat "roman ne­istoric", deşi îşi plasează ac­ţiunea în Evul Mediu, aliază arhaisme cu limbaj mo­dern, ames­tecă uneori timpurile cu trimiteri spre vre­mu­rile noastre şi insinuează gân­direa profană în cul­tura mânăstirească. (Apreciem cu atât mai mult tra­du­cerea Adrianei Liciu, cu cât ne dăm seama cât de difi­cilă a fost echivalarea şi câtă docu­mentare a presupus. Rezultatul e admirabil şi merită cu siguranţă un pre­miu, pe lângă recunoştinţa cititorilor români.) Ieşit din sinteza înaintaşilor, Vodo­lazkin reu­şeşte să transmită firesc emoţie, intensitate, atmosferă, profunzime de idei, în scene de o frumuseţe înfiorată, cum numai ruşii pot imagina.