Cu fiecare nou volum a dovedit că e unul dintre acei scriitori de forţă, preocupaţi deopotrivă de temele grave ale omenescului etern şi ale timpului nostru, inserate în intrigi diabolic de bine conduse, şocante dar şi ironice, capabile să fascineze prin problematică, ritm şi calitatea stilului. Un mare scriitor care demonstrează că succesul de public nu e apanajul literaturii comerciale, că talentul, inteligenţa, ingeniozitatea şi cultura temeinică puse în slujba artei narative au impact asupra oricărui tip de cititor. Cel mai nou roman al lui McEwan, scrupulos tradus de Dan Croitoru (care i-a transpus în româneşte şi alte cărţi, e familiarizat cu stilul specific şi a adăugat note de subsol lămuritoare pentru nume şi referinţe istorice şi politice mai puţin cunoscute la noi) e un amestec de poveşti de spionaj, de dragoste şi satiră pe fundalul anilor 1970. Chiar anii tinereţii romancierului (născut în 1948) dintr-o Anglie în plin război rece, marcată şi de terorismul IRA, de conflicte sociale, de libertinajul hippie intrat în contradicţie cu moravurile conservatoare tradiţionale. Vocea naratoare aparţine unei provinciale frumoase şi mediocre, Serena Frome, fiică de episcop anglican, cititoare pasionată de romane, care, la presiunea familiei, studiază nu Engleza, ci Matematica la Cambridge, absolvind la limita de jos. După mai multe tribulaţii sentimentale, amorul pătimaş cu un profesor cinquagenar, cu un trecut tenebros de agent secret, îi deschide drum spre angajarea la agenţia de contraspionaj intern, MI5, pe un post mărunt şi plicticos, la registratură. După un timp, datorită şi înfăţişării ei atrăgătoare, e cooptată în "operaţiunea Sweet Tooth", mult mai interesantă pentru ea. În cadrul războiului rece, acest plan soft, botezat ironic "poftă de dulciuri", consta în finanţarea discretă, prin intermediul unei fundaţii, a unor tineri scriitori promiţători, persuadaţi să scrie literatură anticomunistă. Prin acest proiect MI5 voia să impresioneze CIA "care de-a lungul timpului finanţase cultura în Europa mai mult decât o să ne dăm seama vreodată". De altfel şi ruşii, în sens invers, procedau la fel, cumpărând artişti ca factori de influenţă pro-comunism. În războiul ideologic se cheltuiau mulţi bani. Serenei îi e repartizat un tânăr prozator, Tom Haley, care publicase articole ostile URSS, dar şi câteva nuvele reuşite şi căruia i se oferă prin intermediul ei o bursă substanţială pentru a scrie un roman. Fireşte, între cei doi se naşte o dragoste nebună care compromite atât misiunea spioanei sub acoperire, cât şi pe cea a romancierului debutant nărăvit la bani. Interferenţa lucidităţii programate cu pasiunea amoroasă, a realităţii cu imaginaţia creatoare dau peste cap "operaţiunea" concepută de tehnicienii de la MI5 şi CIA (deşi existau precedente cu scriitori ca Orwell, Koestler sau Ian Fleming, finanţaţi de DSI, care nu le-a impus ce să scrie, dar a asigurat o largă circulaţie cărţilor lor anticomuniste în toată lumea). De fapt, miezul întregului roman e o analogie între spionaj şi literatură, între închipuire şi realitate. Ca şi spionul, scriitorul urmăreşte pentru a le folosi, întâmplări, personaje, idei, piste false sau deducţii. Ian McEwan nu scapă ocazia de a-şi expune propriile păreri despre literatură şi despre romancierii anglo-saxoni contemporani, uneori cu destulă maliţie, dar şi despre aşteptările cititorilor. Chiar Serena, întruchipare a clasei de mijloc şi a inteligenţei medii, vrea să se regăsească în romanele pe care le citeşte cu nesaţ, să întâlnească elemente cunoscute: "În opinia mea, scriitorul trebuie să respecte un pact nescris cu cititorul. Niciun element al lumii ficţionale, niciunul dintre personajele acesteia nu trebuie să se dezintegreze după bunul plac al autorului. Imaginarul trebuie să fie la fel de solid şi consecvent precum realul". Solide şi consecvente precum realul sunt în "Operaţiunea Sweet Tooth" recrearea minimalistă a atmosferei londoneze din anii 70, a lumii literare, editoriale şi de presă, a unor scene de intimitate. Mi-a plăcut mai puţin finalul - o surpriză, o lovitură de teatru cam uzată, conţinând in nuce şi un happy-end. Dar poate că acest artificiu e şi el ironic, făcut pentru a mulţumi cititorul mediu de tip Serena.
Ian McEwan, "Operaţiunea Sweet Tooth", traducere şi note de Dan Croitoru, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), 344 p.
Înscris pe lista maeştrilor britanici contemporani, autor de bestseller-uri internaţionale după care s-au făcut filme, distins cu cele mai prestigioase premii literare (doar Nobelul îi mai lipseşte), Ian McEwan a fost tradus la noi cu întreaga bibliografie.
Cu fiecare nou volum a dovedit că e unul dintre acei scriitori de forţă, preocupaţi deopotrivă de temele grave ale omenescului etern şi ale timpului nostru, inserate în intrigi diabolic de bine conduse, şocante dar şi ironice, capabile să fascineze prin problematică, ritm şi calitatea stilului. Un mare scriitor care demonstrează că succesul de public nu e apanajul literaturii comerciale, că talentul, inteligenţa, ingeniozitatea şi cultura temeinică puse în slujba artei narative au impact asupra oricărui tip de cititor. Cel mai nou roman al lui McEwan, scrupulos tradus de Dan Croitoru (care i-a transpus în româneşte şi alte cărţi, e familiarizat cu stilul specific şi a adăugat note de subsol lămuritoare pentru nume şi referinţe istorice şi politice mai puţin cunoscute la noi) e un amestec de poveşti de spionaj, de dragoste şi satiră pe fundalul anilor 1970. Chiar anii tinereţii romancierului (născut în 1948) dintr-o Anglie în plin război rece, marcată şi de terorismul IRA, de conflicte sociale, de libertinajul hippie intrat în contradicţie cu moravurile conservatoare tradiţionale. Vocea naratoare aparţine unei provinciale frumoase şi mediocre, Serena Frome, fiică de episcop anglican, cititoare pasionată de romane, care, la presiunea familiei, studiază nu Engleza, ci Matematica la Cambridge, absolvind la limita de jos. După mai multe tribulaţii sentimentale, amorul pătimaş cu un profesor cinquagenar, cu un trecut tenebros de agent secret, îi deschide drum spre angajarea la agenţia de contraspionaj intern, MI5, pe un post mărunt şi plicticos, la registratură. După un timp, datorită şi înfăţişării ei atrăgătoare, e cooptată în "operaţiunea Sweet Tooth", mult mai interesantă pentru ea. În cadrul războiului rece, acest plan soft, botezat ironic "poftă de dulciuri", consta în finanţarea discretă, prin intermediul unei fundaţii, a unor tineri scriitori promiţători, persuadaţi să scrie literatură anticomunistă. Prin acest proiect MI5 voia să impresioneze CIA "care de-a lungul timpului finanţase cultura în Europa mai mult decât o să ne dăm seama vreodată". De altfel şi ruşii, în sens invers, procedau la fel, cumpărând artişti ca factori de influenţă pro-comunism. În războiul ideologic se cheltuiau mulţi bani. Serenei îi e repartizat un tânăr prozator, Tom Haley, care publicase articole ostile URSS, dar şi câteva nuvele reuşite şi căruia i se oferă prin intermediul ei o bursă substanţială pentru a scrie un roman. Fireşte, între cei doi se naşte o dragoste nebună care compromite atât misiunea spioanei sub acoperire, cât şi pe cea a romancierului debutant nărăvit la bani. Interferenţa lucidităţii programate cu pasiunea amoroasă, a realităţii cu imaginaţia creatoare dau peste cap "operaţiunea" concepută de tehnicienii de la MI5 şi CIA (deşi existau precedente cu scriitori ca Orwell, Koestler sau Ian Fleming, finanţaţi de DSI, care nu le-a impus ce să scrie, dar a asigurat o largă circulaţie cărţilor lor anticomuniste în toată lumea). De fapt, miezul întregului roman e o analogie între spionaj şi literatură, între închipuire şi realitate. Ca şi spionul, scriitorul urmăreşte pentru a le folosi, întâmplări, personaje, idei, piste false sau deducţii. Ian McEwan nu scapă ocazia de a-şi expune propriile păreri despre literatură şi despre romancierii anglo-saxoni contemporani, uneori cu destulă maliţie, dar şi despre aşteptările cititorilor. Chiar Serena, întruchipare a clasei de mijloc şi a inteligenţei medii, vrea să se regăsească în romanele pe care le citeşte cu nesaţ, să întâlnească elemente cunoscute: "În opinia mea, scriitorul trebuie să respecte un pact nescris cu cititorul. Niciun element al lumii ficţionale, niciunul dintre personajele acesteia nu trebuie să se dezintegreze după bunul plac al autorului. Imaginarul trebuie să fie la fel de solid şi consecvent precum realul". Solide şi consecvente precum realul sunt în "Operaţiunea Sweet Tooth" recrearea minimalistă a atmosferei londoneze din anii 70, a lumii literare, editoriale şi de presă, a unor scene de intimitate. Mi-a plăcut mai puţin finalul - o surpriză, o lovitură de teatru cam uzată, conţinând in nuce şi un happy-end. Dar poate că acest artificiu e şi el ironic, făcut pentru a mulţumi cititorul mediu de tip Serena.
Cu fiecare nou volum a dovedit că e unul dintre acei scriitori de forţă, preocupaţi deopotrivă de temele grave ale omenescului etern şi ale timpului nostru, inserate în intrigi diabolic de bine conduse, şocante dar şi ironice, capabile să fascineze prin problematică, ritm şi calitatea stilului. Un mare scriitor care demonstrează că succesul de public nu e apanajul literaturii comerciale, că talentul, inteligenţa, ingeniozitatea şi cultura temeinică puse în slujba artei narative au impact asupra oricărui tip de cititor. Cel mai nou roman al lui McEwan, scrupulos tradus de Dan Croitoru (care i-a transpus în româneşte şi alte cărţi, e familiarizat cu stilul specific şi a adăugat note de subsol lămuritoare pentru nume şi referinţe istorice şi politice mai puţin cunoscute la noi) e un amestec de poveşti de spionaj, de dragoste şi satiră pe fundalul anilor 1970. Chiar anii tinereţii romancierului (născut în 1948) dintr-o Anglie în plin război rece, marcată şi de terorismul IRA, de conflicte sociale, de libertinajul hippie intrat în contradicţie cu moravurile conservatoare tradiţionale. Vocea naratoare aparţine unei provinciale frumoase şi mediocre, Serena Frome, fiică de episcop anglican, cititoare pasionată de romane, care, la presiunea familiei, studiază nu Engleza, ci Matematica la Cambridge, absolvind la limita de jos. După mai multe tribulaţii sentimentale, amorul pătimaş cu un profesor cinquagenar, cu un trecut tenebros de agent secret, îi deschide drum spre angajarea la agenţia de contraspionaj intern, MI5, pe un post mărunt şi plicticos, la registratură. După un timp, datorită şi înfăţişării ei atrăgătoare, e cooptată în "operaţiunea Sweet Tooth", mult mai interesantă pentru ea. În cadrul războiului rece, acest plan soft, botezat ironic "poftă de dulciuri", consta în finanţarea discretă, prin intermediul unei fundaţii, a unor tineri scriitori promiţători, persuadaţi să scrie literatură anticomunistă. Prin acest proiect MI5 voia să impresioneze CIA "care de-a lungul timpului finanţase cultura în Europa mai mult decât o să ne dăm seama vreodată". De altfel şi ruşii, în sens invers, procedau la fel, cumpărând artişti ca factori de influenţă pro-comunism. În războiul ideologic se cheltuiau mulţi bani. Serenei îi e repartizat un tânăr prozator, Tom Haley, care publicase articole ostile URSS, dar şi câteva nuvele reuşite şi căruia i se oferă prin intermediul ei o bursă substanţială pentru a scrie un roman. Fireşte, între cei doi se naşte o dragoste nebună care compromite atât misiunea spioanei sub acoperire, cât şi pe cea a romancierului debutant nărăvit la bani. Interferenţa lucidităţii programate cu pasiunea amoroasă, a realităţii cu imaginaţia creatoare dau peste cap "operaţiunea" concepută de tehnicienii de la MI5 şi CIA (deşi existau precedente cu scriitori ca Orwell, Koestler sau Ian Fleming, finanţaţi de DSI, care nu le-a impus ce să scrie, dar a asigurat o largă circulaţie cărţilor lor anticomuniste în toată lumea). De fapt, miezul întregului roman e o analogie între spionaj şi literatură, între închipuire şi realitate. Ca şi spionul, scriitorul urmăreşte pentru a le folosi, întâmplări, personaje, idei, piste false sau deducţii. Ian McEwan nu scapă ocazia de a-şi expune propriile păreri despre literatură şi despre romancierii anglo-saxoni contemporani, uneori cu destulă maliţie, dar şi despre aşteptările cititorilor. Chiar Serena, întruchipare a clasei de mijloc şi a inteligenţei medii, vrea să se regăsească în romanele pe care le citeşte cu nesaţ, să întâlnească elemente cunoscute: "În opinia mea, scriitorul trebuie să respecte un pact nescris cu cititorul. Niciun element al lumii ficţionale, niciunul dintre personajele acesteia nu trebuie să se dezintegreze după bunul plac al autorului. Imaginarul trebuie să fie la fel de solid şi consecvent precum realul". Solide şi consecvente precum realul sunt în "Operaţiunea Sweet Tooth" recrearea minimalistă a atmosferei londoneze din anii 70, a lumii literare, editoriale şi de presă, a unor scene de intimitate. Mi-a plăcut mai puţin finalul - o surpriză, o lovitură de teatru cam uzată, conţinând in nuce şi un happy-end. Dar poate că acest artificiu e şi el ironic, făcut pentru a mulţumi cititorul mediu de tip Serena.
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
