Istoric, specialist în studii sociale şi relaţii internaţionale, scriitor, canadianul Michael Ignatieff e descendentul unor familii aristocratice ruseşti ai căror membri au avut funcţii importante în imperiul ţarist din secolul XIX. Născut în 1947 din a doua generaţie de exilaţi, cu mamă englezoaică şi studii în Canada şi Marea Britanie (unde s-a şi stabilit, lucrând la Cambridge), urmaşul de conţi şi prinţi ruşi e un intelectual cu identitate şi mentalitate occidentale, pentru care titlurile nobiliare, averile şi funcţiile înalte avute de Ignatievi sub ţarii Aleksandr III şi Nikolai II nu mai constituie un motiv de superioritate socială. Dacă s-a decis, prin anii '80, să studieze şi să reconstituie povestea familiei sale paterne, a făcut-o nu din orgoliu de castă, ci pentru că, odată cu ultimii martori din generaţia tatălui său, acest trecut păstrat selectiv în amintiri transmise oral de la părinţi la copii tindea să se piardă. Ca istoric, Michael avea reperele de a se deplasa înapoi în timp pentru a recupera experienţele generaţiilor anterioare, iar ca romancier - "o credinţă în puterea imaginaţiei şi empatiei de a sări peste prăpastia timpului". Ceea ce reuşeşte de minune în acest volum pasionant ca un roman de aventuri, scris cu dubla perspectivă, a omului de ştiinţă care cunoaşte în detaliu cronologia evenimentelor majore, a conjuncturilor în care s-au petrecut şi biografia personajelor istorice marcante, dar şi a scriitorului care-şi recuperează strămoşii ca oameni vii, cu trup şi suflet. Pentru asta are la îndemână albumul cu fotografii de familie, memoriile scrise de bunici anume pentru urmaşi, precum şi poveştile rudelor care mai trăiau în anii '80. Detaşată şi personală (căci autorul ar vrea să înţeleagă şi ce a ajuns până la el prin seva genetică a rădăcinilor), povestea Ignatievilor e ca un film documentar marca BBC. Ambii bunici paterni, Pavel Ignatiev şi Nataşa, născută Meşcerskaia, muriseră înainte de naşterea lui Michael, dar, din fericire, fiecare îşi scriseseră, cu gândul la nepoţii canadieni, amintirile din Rusia. În aceste memorii sunt foarte prezenţi şi străbunicii, prinţesa Ekaterina Galiţin (strănepoată a lui Kutuzov) şi contele Nikolai Ignatiev, ba chiar şi generaţia anterioară, de pe la 1800. Personajele cu cea mai mare pondere şi cele mai aventuroase biografii sunt străbunicul Nikolai şi bunicul Pavel, cu soţiile lor. Primul, după ce s-a remarcat în Războiul Crimeei şi a fost ataşat militar la Londra, a fost trimis de ţar să negocieze un tratat cu hanul din Buhara, apoi ca mediator între chinezi, britanici şi francezi, la Pekin. Prin farmec propriu şi abilităţi diplomatice obţine acolo cesionarea definitivă în favoarea Rusiei a unor imense teritorii, la nord de Amur. Numit ambasador la Constantinopol, Nikolai Ignatiev, manipulator abil, inclusiv prin intermediul presei europene, ajunge cel mai puternic personaj din Bosfor, iar după războiul din 1877 e considerat în Rusia erou naţional. Ceea ce nu împiedică intrigile de curte, ce-i aduc dizgraţia lui Aleksandr II. După asasinarea ţarului, Aleksandr III îl numeşte ministru de Interne în 1881. În această calitate, slavofilul Nikolai n-a lăsat o imagine bună, cu vasta lui reţea de spioni şi informatori din Ohrana reorganizată şi legile antisemite brutale pe care le-a iniţiat. Se credea salvatorul autocraţiei, era autoritar şi orgolios şi de aici i s-a tras mazilirea de la Curte. Cu fiul lui, Pavel, a fost sever. Copilul şi apoi tânărul bolnăvicios şi nevrotic, după studii de Drept, s-a stabilit pe vasta moşie ucraineană a familiei, şi a devenit un nobil tolstoian, adept al monarhiei constituţionale, pasionat de agricultură şi preocupat de soarta ţărănimii. Căsătorit cu Nataşa (adusă din saloanele cosmopolite ale Kievului în conacul de ţară pentru a dirija armata de servitori şi a naşte în fiecare an câte un băiat - au supravieţuit 5, dintre care Ghiorghi, tatăl autorului, e cel mai mic), Nikolai ajunge guvernator civil la Kiev, e remarcat de ţar, numit ministru adjunct la Agricultură iar apoi, în 1914, primeşte funcţia de ministru al Educaţiei în ultimul cabinet al lui Nikolai II. Cele mai impresionante reconstituiri, după mărturiile directe ale bunicilor şi unchilor încă în viaţă, sunt din 1917-1919, anii revoluţiei şi ai războiului civil dintre albi şi roşii, precum şi salvarea în ultimul moment a Ignatievilor cu un vapor britanic. Curajul şi puterea Nataşei în sărăcia şi umilinţa exilului din Anglia şi Canada sunt pagini memorabile. "Eu sunt nepotul dezrădăcinării sale (...) un scriitor canadian expatriat ce are o soţie englezoaică şi o casă în nordul Londrei. Asta e povestea mea, pe care o creez din mers", scrie Michael. Iar fiului său, Theo, nici nu-i pasă de strămoşi.
SELECŢIA "FORMULA AS"
Michael Ignatieff, "Albumul rusesc. Povestea unei familii aristocratice", traducere de Ioana Aneci, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 274 p.
Istoric, specialist în studii sociale şi relaţii internaţionale, scriitor, canadianul Michael Ignatieff e descendentul unor familii aristocratice ruseşti ai căror membri au avut funcţii importante în imperiul ţarist din secolul XIX. Născut în 1947 din a doua generaţie de exilaţi, cu mamă englezoaică şi studii în Canada şi Marea Britanie (unde s-a şi stabilit, lucrând la Cambridge), urmaşul de conţi şi prinţi ruşi e un intelectual cu identitate şi mentalitate occidentale, pentru care titlurile nobiliare, averile şi funcţiile înalte avute de Ignatievi sub ţarii Aleksandr III şi Nikolai II nu mai constituie un motiv de superioritate socială. Dacă s-a decis, prin anii '80, să studieze şi să reconstituie povestea familiei sale paterne, a făcut-o nu din orgoliu de castă, ci pentru că, odată cu ultimii martori din generaţia tatălui său, acest trecut păstrat selectiv în amintiri transmise oral de la părinţi la copii tindea să se piardă. Ca istoric, Michael avea reperele de a se deplasa înapoi în timp pentru a recupera experienţele generaţiilor anterioare, iar ca romancier - "o credinţă în puterea imaginaţiei şi empatiei de a sări peste prăpastia timpului". Ceea ce reuşeşte de minune în acest volum pasionant ca un roman de aventuri, scris cu dubla perspectivă, a omului de ştiinţă care cunoaşte în detaliu cronologia evenimentelor majore, a conjuncturilor în care s-au petrecut şi biografia personajelor istorice marcante, dar şi a scriitorului care-şi recuperează strămoşii ca oameni vii, cu trup şi suflet. Pentru asta are la îndemână albumul cu fotografii de familie, memoriile scrise de bunici anume pentru urmaşi, precum şi poveştile rudelor care mai trăiau în anii '80. Detaşată şi personală (căci autorul ar vrea să înţeleagă şi ce a ajuns până la el prin seva genetică a rădăcinilor), povestea Ignatievilor e ca un film documentar marca BBC. Ambii bunici paterni, Pavel Ignatiev şi Nataşa, născută Meşcerskaia, muriseră înainte de naşterea lui Michael, dar, din fericire, fiecare îşi scriseseră, cu gândul la nepoţii canadieni, amintirile din Rusia. În aceste memorii sunt foarte prezenţi şi străbunicii, prinţesa Ekaterina Galiţin (strănepoată a lui Kutuzov) şi contele Nikolai Ignatiev, ba chiar şi generaţia anterioară, de pe la 1800. Personajele cu cea mai mare pondere şi cele mai aventuroase biografii sunt străbunicul Nikolai şi bunicul Pavel, cu soţiile lor. Primul, după ce s-a remarcat în Războiul Crimeei şi a fost ataşat militar la Londra, a fost trimis de ţar să negocieze un tratat cu hanul din Buhara, apoi ca mediator între chinezi, britanici şi francezi, la Pekin. Prin farmec propriu şi abilităţi diplomatice obţine acolo cesionarea definitivă în favoarea Rusiei a unor imense teritorii, la nord de Amur. Numit ambasador la Constantinopol, Nikolai Ignatiev, manipulator abil, inclusiv prin intermediul presei europene, ajunge cel mai puternic personaj din Bosfor, iar după războiul din 1877 e considerat în Rusia erou naţional. Ceea ce nu împiedică intrigile de curte, ce-i aduc dizgraţia lui Aleksandr II. După asasinarea ţarului, Aleksandr III îl numeşte ministru de Interne în 1881. În această calitate, slavofilul Nikolai n-a lăsat o imagine bună, cu vasta lui reţea de spioni şi informatori din Ohrana reorganizată şi legile antisemite brutale pe care le-a iniţiat. Se credea salvatorul autocraţiei, era autoritar şi orgolios şi de aici i s-a tras mazilirea de la Curte. Cu fiul lui, Pavel, a fost sever. Copilul şi apoi tânărul bolnăvicios şi nevrotic, după studii de Drept, s-a stabilit pe vasta moşie ucraineană a familiei, şi a devenit un nobil tolstoian, adept al monarhiei constituţionale, pasionat de agricultură şi preocupat de soarta ţărănimii. Căsătorit cu Nataşa (adusă din saloanele cosmopolite ale Kievului în conacul de ţară pentru a dirija armata de servitori şi a naşte în fiecare an câte un băiat - au supravieţuit 5, dintre care Ghiorghi, tatăl autorului, e cel mai mic), Nikolai ajunge guvernator civil la Kiev, e remarcat de ţar, numit ministru adjunct la Agricultură iar apoi, în 1914, primeşte funcţia de ministru al Educaţiei în ultimul cabinet al lui Nikolai II. Cele mai impresionante reconstituiri, după mărturiile directe ale bunicilor şi unchilor încă în viaţă, sunt din 1917-1919, anii revoluţiei şi ai războiului civil dintre albi şi roşii, precum şi salvarea în ultimul moment a Ignatievilor cu un vapor britanic. Curajul şi puterea Nataşei în sărăcia şi umilinţa exilului din Anglia şi Canada sunt pagini memorabile. "Eu sunt nepotul dezrădăcinării sale (...) un scriitor canadian expatriat ce are o soţie englezoaică şi o casă în nordul Londrei. Asta e povestea mea, pe care o creez din mers", scrie Michael. Iar fiului său, Theo, nici nu-i pasă de strămoşi.
Istoric, specialist în studii sociale şi relaţii internaţionale, scriitor, canadianul Michael Ignatieff e descendentul unor familii aristocratice ruseşti ai căror membri au avut funcţii importante în imperiul ţarist din secolul XIX. Născut în 1947 din a doua generaţie de exilaţi, cu mamă englezoaică şi studii în Canada şi Marea Britanie (unde s-a şi stabilit, lucrând la Cambridge), urmaşul de conţi şi prinţi ruşi e un intelectual cu identitate şi mentalitate occidentale, pentru care titlurile nobiliare, averile şi funcţiile înalte avute de Ignatievi sub ţarii Aleksandr III şi Nikolai II nu mai constituie un motiv de superioritate socială. Dacă s-a decis, prin anii '80, să studieze şi să reconstituie povestea familiei sale paterne, a făcut-o nu din orgoliu de castă, ci pentru că, odată cu ultimii martori din generaţia tatălui său, acest trecut păstrat selectiv în amintiri transmise oral de la părinţi la copii tindea să se piardă. Ca istoric, Michael avea reperele de a se deplasa înapoi în timp pentru a recupera experienţele generaţiilor anterioare, iar ca romancier - "o credinţă în puterea imaginaţiei şi empatiei de a sări peste prăpastia timpului". Ceea ce reuşeşte de minune în acest volum pasionant ca un roman de aventuri, scris cu dubla perspectivă, a omului de ştiinţă care cunoaşte în detaliu cronologia evenimentelor majore, a conjuncturilor în care s-au petrecut şi biografia personajelor istorice marcante, dar şi a scriitorului care-şi recuperează strămoşii ca oameni vii, cu trup şi suflet. Pentru asta are la îndemână albumul cu fotografii de familie, memoriile scrise de bunici anume pentru urmaşi, precum şi poveştile rudelor care mai trăiau în anii '80. Detaşată şi personală (căci autorul ar vrea să înţeleagă şi ce a ajuns până la el prin seva genetică a rădăcinilor), povestea Ignatievilor e ca un film documentar marca BBC. Ambii bunici paterni, Pavel Ignatiev şi Nataşa, născută Meşcerskaia, muriseră înainte de naşterea lui Michael, dar, din fericire, fiecare îşi scriseseră, cu gândul la nepoţii canadieni, amintirile din Rusia. În aceste memorii sunt foarte prezenţi şi străbunicii, prinţesa Ekaterina Galiţin (strănepoată a lui Kutuzov) şi contele Nikolai Ignatiev, ba chiar şi generaţia anterioară, de pe la 1800. Personajele cu cea mai mare pondere şi cele mai aventuroase biografii sunt străbunicul Nikolai şi bunicul Pavel, cu soţiile lor. Primul, după ce s-a remarcat în Războiul Crimeei şi a fost ataşat militar la Londra, a fost trimis de ţar să negocieze un tratat cu hanul din Buhara, apoi ca mediator între chinezi, britanici şi francezi, la Pekin. Prin farmec propriu şi abilităţi diplomatice obţine acolo cesionarea definitivă în favoarea Rusiei a unor imense teritorii, la nord de Amur. Numit ambasador la Constantinopol, Nikolai Ignatiev, manipulator abil, inclusiv prin intermediul presei europene, ajunge cel mai puternic personaj din Bosfor, iar după războiul din 1877 e considerat în Rusia erou naţional. Ceea ce nu împiedică intrigile de curte, ce-i aduc dizgraţia lui Aleksandr II. După asasinarea ţarului, Aleksandr III îl numeşte ministru de Interne în 1881. În această calitate, slavofilul Nikolai n-a lăsat o imagine bună, cu vasta lui reţea de spioni şi informatori din Ohrana reorganizată şi legile antisemite brutale pe care le-a iniţiat. Se credea salvatorul autocraţiei, era autoritar şi orgolios şi de aici i s-a tras mazilirea de la Curte. Cu fiul lui, Pavel, a fost sever. Copilul şi apoi tânărul bolnăvicios şi nevrotic, după studii de Drept, s-a stabilit pe vasta moşie ucraineană a familiei, şi a devenit un nobil tolstoian, adept al monarhiei constituţionale, pasionat de agricultură şi preocupat de soarta ţărănimii. Căsătorit cu Nataşa (adusă din saloanele cosmopolite ale Kievului în conacul de ţară pentru a dirija armata de servitori şi a naşte în fiecare an câte un băiat - au supravieţuit 5, dintre care Ghiorghi, tatăl autorului, e cel mai mic), Nikolai ajunge guvernator civil la Kiev, e remarcat de ţar, numit ministru adjunct la Agricultură iar apoi, în 1914, primeşte funcţia de ministru al Educaţiei în ultimul cabinet al lui Nikolai II. Cele mai impresionante reconstituiri, după mărturiile directe ale bunicilor şi unchilor încă în viaţă, sunt din 1917-1919, anii revoluţiei şi ai războiului civil dintre albi şi roşii, precum şi salvarea în ultimul moment a Ignatievilor cu un vapor britanic. Curajul şi puterea Nataşei în sărăcia şi umilinţa exilului din Anglia şi Canada sunt pagini memorabile. "Eu sunt nepotul dezrădăcinării sale (...) un scriitor canadian expatriat ce are o soţie englezoaică şi o casă în nordul Londrei. Asta e povestea mea, pe care o creez din mers", scrie Michael. Iar fiului său, Theo, nici nu-i pasă de strămoşi.
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
