Actorul Candid Stoica (de la toamnă octogenar şi cu 60 de ani de scenă în spate) are propria metodă de a se opune scurgerii vremii, care duce cu ea în neant oameni, evenimente, realizări perisabile, impresii, idei. El şi-a notat aproape zilnic, la cald, tot ce a trăit, conservând astfel clipele de viaţă într-un vast jurnal. Ţinut decenii la rând, acesta nu reţine doar biografia proprie ci dezvăluie şi culisele lumii artistice cu anecdote, farse, bârfe, petreceri, scene din viaţa particulară a unor cunoscuţi oameni de teatru. Un deliciu pentru amatorii de can-can-uri, dar şi un document pentru istoricii teatrului românesc. "Am vrut să fie nişte însemnări simple, nici vesele nici triste, în care să nu existe altceva decât ce am văzut, am trăit şi mai apoi am consemnat fără artificii sau zorzoane. N-a fost în intenţia mea nici de a comenta, de a înjura sau de a scandaliza (deşi uneori, mărturisesc, am făcut-o), dar m-am ferit ca dracul de tămâie ca relatarea să nu fie plictisitoare (...) căci plictiseala omoară orice interes". Jurnalele lui Candid Stoica nu sunt deloc plictisitoare, fiindcă sunt pline de umor şi autenticitate. Unul din motto-urile volumului pe care vi-l recomand azi e o replică din "Hamlet": "Actorii nu pot ţine nicio taină. Ei spun totul". În acest "totul" intră şi indiscreţii, şi situaţii jenante pe care diaristul impenitent nu ezită să le noteze. Mai mult, obsedat de autenticitate, el foloseşte şi un reportofon de pe care transcrie conversaţii, redând până şi particularităţile de dicţie ("am făcut asta din plăcerea egoistă de a-i mai auzi pe toţi cei evocaţi, în mijlocul cărora am trăit şi (...) deşi despre unii am scris lucruri destul de dure, pe toţi i-am iubit şi îi iubesc nemărginit". Ironic, maliţios uneori, Candid Stoica e de fapt un om bun şi sentimental, pasionat de meserie, cu apetenţe culturale eclectice şi mare deschidere spre lume. După "Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei (1971-1989)" şi "Culise (1999-2000)", "Ridi pagliaccio" cuprinde anii 2001-2004, după pensionarea de la Teatrul de Comedie unde a jucat 38 de ani. Cum morbul actoriei nu poate fi pensionat, Candid Stoica a înfiinţat împreună cu Iurie Darie, Anca Pandrea şi Radu Iftimovici un teatru particular, Incomod. Fondatorii, cărora li se adaugă Iuliana Marciuc şi actorul de culoare Victor Yila pun în scenă comedia "Patru pe o canapea plus valetul" ce are succes în multe săli din ţară dar şi într-un turneu plin de peripeţii prin comunităţile româneşti din SUA şi Canada. În paralel, neobositul Candid împreună cu multiubita lui soţie Sara Dan şi cu soţii Tănase înfiinţează şi un teatru pentru copii, Junior, cu care sunt solicitaţi de instituţii la sărbători. Fiind un jurnal extim (cuvânt inventat de Michel Tournier ca opus lui intim), în notaţiile actorului îşi fac loc şi evenimentele politice interne şi externe, noutăţile culturale, ştirile din presă, bancuri ad-hoc, dar sarea şi piperul sunt scenele dialogate de la agape între colegi, care surprind deopotrivă frumuseţile şi mizeriile din lumea actorilor. Candid Stoica te aşează la o masă alături de Gigi Dinică, de Mişu Fotino, Cornel Vulpe, Dumitru Rucăreanu, Margareta Pogonat şi câţi alţii, te face să asişti la discuţii animate, cu vorbe de duh şi secrete dezvăluite din viaţa starurilor de ieri şi de azi, te încântă cu farmecul unor oameni rămaşi vii în aceste pagini, salvaţi din vremea prea iute trecătoare. Trebuie să vă avertizez totuşi că în cele peste 500 de pagini abundă supărătoare greşeli de ortografie, nume şi cuvinte străine scrise aproximativ, fraze cu sintaxă chinuită. Volumul ar fi avut neapărat nevoie de profesionalismul unui redactor (deşi pe carte figurează unul, contribuţia lui nu se vede în text). E păcat fiindcă jurnalul lui Candid Stoica nu filtrează prin amintire oamenii şi faptele, nu face literatură, ci surprinde pulsul viu al celor consemnate. Cum el însuşi spune "acolo e viaţă, e sânge, sunt nervi, sunteţi voi cu vorbele voastre de spirit, cu tâmpeniile voastre şi ale mele, cu arta voastră şi a mea". Sunt momente de emoţie şi bucurie adevărată ce se transmit şi cititorului.
Selecţia "Formula AS"
* Candid Stoica, "Ridi pagliaccio", jurnal, vol. III, Editura Tipo Moldova (tel. 0724/76.78.22), 542 p.
Actorul Candid Stoica (de la toamnă octogenar şi cu 60 de ani de scenă în spate) are propria metodă de a se opune scurgerii vremii, care duce cu ea în neant oameni, evenimente, realizări perisabile, impresii, idei. El şi-a notat aproape zilnic, la cald, tot ce a trăit, conservând astfel clipele de viaţă într-un vast jurnal. Ţinut decenii la rând, acesta nu reţine doar biografia proprie ci dezvăluie şi culisele lumii artistice cu anecdote, farse, bârfe, petreceri, scene din viaţa particulară a unor cunoscuţi oameni de teatru. Un deliciu pentru amatorii de can-can-uri, dar şi un document pentru istoricii teatrului românesc. "Am vrut să fie nişte însemnări simple, nici vesele nici triste, în care să nu existe altceva decât ce am văzut, am trăit şi mai apoi am consemnat fără artificii sau zorzoane. N-a fost în intenţia mea nici de a comenta, de a înjura sau de a scandaliza (deşi uneori, mărturisesc, am făcut-o), dar m-am ferit ca dracul de tămâie ca relatarea să nu fie plictisitoare (...) căci plictiseala omoară orice interes". Jurnalele lui Candid Stoica nu sunt deloc plictisitoare, fiindcă sunt pline de umor şi autenticitate. Unul din motto-urile volumului pe care vi-l recomand azi e o replică din "Hamlet": "Actorii nu pot ţine nicio taină. Ei spun totul". În acest "totul" intră şi indiscreţii, şi situaţii jenante pe care diaristul impenitent nu ezită să le noteze. Mai mult, obsedat de autenticitate, el foloseşte şi un reportofon de pe care transcrie conversaţii, redând până şi particularităţile de dicţie ("am făcut asta din plăcerea egoistă de a-i mai auzi pe toţi cei evocaţi, în mijlocul cărora am trăit şi (...) deşi despre unii am scris lucruri destul de dure, pe toţi i-am iubit şi îi iubesc nemărginit". Ironic, maliţios uneori, Candid Stoica e de fapt un om bun şi sentimental, pasionat de meserie, cu apetenţe culturale eclectice şi mare deschidere spre lume. După "Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei (1971-1989)" şi "Culise (1999-2000)", "Ridi pagliaccio" cuprinde anii 2001-2004, după pensionarea de la Teatrul de Comedie unde a jucat 38 de ani. Cum morbul actoriei nu poate fi pensionat, Candid Stoica a înfiinţat împreună cu Iurie Darie, Anca Pandrea şi Radu Iftimovici un teatru particular, Incomod. Fondatorii, cărora li se adaugă Iuliana Marciuc şi actorul de culoare Victor Yila pun în scenă comedia "Patru pe o canapea plus valetul" ce are succes în multe săli din ţară dar şi într-un turneu plin de peripeţii prin comunităţile româneşti din SUA şi Canada. În paralel, neobositul Candid împreună cu multiubita lui soţie Sara Dan şi cu soţii Tănase înfiinţează şi un teatru pentru copii, Junior, cu care sunt solicitaţi de instituţii la sărbători. Fiind un jurnal extim (cuvânt inventat de Michel Tournier ca opus lui intim), în notaţiile actorului îşi fac loc şi evenimentele politice interne şi externe, noutăţile culturale, ştirile din presă, bancuri ad-hoc, dar sarea şi piperul sunt scenele dialogate de la agape între colegi, care surprind deopotrivă frumuseţile şi mizeriile din lumea actorilor. Candid Stoica te aşează la o masă alături de Gigi Dinică, de Mişu Fotino, Cornel Vulpe, Dumitru Rucăreanu, Margareta Pogonat şi câţi alţii, te face să asişti la discuţii animate, cu vorbe de duh şi secrete dezvăluite din viaţa starurilor de ieri şi de azi, te încântă cu farmecul unor oameni rămaşi vii în aceste pagini, salvaţi din vremea prea iute trecătoare. Trebuie să vă avertizez totuşi că în cele peste 500 de pagini abundă supărătoare greşeli de ortografie, nume şi cuvinte străine scrise aproximativ, fraze cu sintaxă chinuită. Volumul ar fi avut neapărat nevoie de profesionalismul unui redactor (deşi pe carte figurează unul, contribuţia lui nu se vede în text). E păcat fiindcă jurnalul lui Candid Stoica nu filtrează prin amintire oamenii şi faptele, nu face literatură, ci surprinde pulsul viu al celor consemnate. Cum el însuşi spune "acolo e viaţă, e sânge, sunt nervi, sunteţi voi cu vorbele voastre de spirit, cu tâmpeniile voastre şi ale mele, cu arta voastră şi a mea". Sunt momente de emoţie şi bucurie adevărată ce se transmit şi cititorului.
Actorul Candid Stoica (de la toamnă octogenar şi cu 60 de ani de scenă în spate) are propria metodă de a se opune scurgerii vremii, care duce cu ea în neant oameni, evenimente, realizări perisabile, impresii, idei. El şi-a notat aproape zilnic, la cald, tot ce a trăit, conservând astfel clipele de viaţă într-un vast jurnal. Ţinut decenii la rând, acesta nu reţine doar biografia proprie ci dezvăluie şi culisele lumii artistice cu anecdote, farse, bârfe, petreceri, scene din viaţa particulară a unor cunoscuţi oameni de teatru. Un deliciu pentru amatorii de can-can-uri, dar şi un document pentru istoricii teatrului românesc. "Am vrut să fie nişte însemnări simple, nici vesele nici triste, în care să nu existe altceva decât ce am văzut, am trăit şi mai apoi am consemnat fără artificii sau zorzoane. N-a fost în intenţia mea nici de a comenta, de a înjura sau de a scandaliza (deşi uneori, mărturisesc, am făcut-o), dar m-am ferit ca dracul de tămâie ca relatarea să nu fie plictisitoare (...) căci plictiseala omoară orice interes". Jurnalele lui Candid Stoica nu sunt deloc plictisitoare, fiindcă sunt pline de umor şi autenticitate. Unul din motto-urile volumului pe care vi-l recomand azi e o replică din "Hamlet": "Actorii nu pot ţine nicio taină. Ei spun totul". În acest "totul" intră şi indiscreţii, şi situaţii jenante pe care diaristul impenitent nu ezită să le noteze. Mai mult, obsedat de autenticitate, el foloseşte şi un reportofon de pe care transcrie conversaţii, redând până şi particularităţile de dicţie ("am făcut asta din plăcerea egoistă de a-i mai auzi pe toţi cei evocaţi, în mijlocul cărora am trăit şi (...) deşi despre unii am scris lucruri destul de dure, pe toţi i-am iubit şi îi iubesc nemărginit". Ironic, maliţios uneori, Candid Stoica e de fapt un om bun şi sentimental, pasionat de meserie, cu apetenţe culturale eclectice şi mare deschidere spre lume. După "Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei (1971-1989)" şi "Culise (1999-2000)", "Ridi pagliaccio" cuprinde anii 2001-2004, după pensionarea de la Teatrul de Comedie unde a jucat 38 de ani. Cum morbul actoriei nu poate fi pensionat, Candid Stoica a înfiinţat împreună cu Iurie Darie, Anca Pandrea şi Radu Iftimovici un teatru particular, Incomod. Fondatorii, cărora li se adaugă Iuliana Marciuc şi actorul de culoare Victor Yila pun în scenă comedia "Patru pe o canapea plus valetul" ce are succes în multe săli din ţară dar şi într-un turneu plin de peripeţii prin comunităţile româneşti din SUA şi Canada. În paralel, neobositul Candid împreună cu multiubita lui soţie Sara Dan şi cu soţii Tănase înfiinţează şi un teatru pentru copii, Junior, cu care sunt solicitaţi de instituţii la sărbători. Fiind un jurnal extim (cuvânt inventat de Michel Tournier ca opus lui intim), în notaţiile actorului îşi fac loc şi evenimentele politice interne şi externe, noutăţile culturale, ştirile din presă, bancuri ad-hoc, dar sarea şi piperul sunt scenele dialogate de la agape între colegi, care surprind deopotrivă frumuseţile şi mizeriile din lumea actorilor. Candid Stoica te aşează la o masă alături de Gigi Dinică, de Mişu Fotino, Cornel Vulpe, Dumitru Rucăreanu, Margareta Pogonat şi câţi alţii, te face să asişti la discuţii animate, cu vorbe de duh şi secrete dezvăluite din viaţa starurilor de ieri şi de azi, te încântă cu farmecul unor oameni rămaşi vii în aceste pagini, salvaţi din vremea prea iute trecătoare. Trebuie să vă avertizez totuşi că în cele peste 500 de pagini abundă supărătoare greşeli de ortografie, nume şi cuvinte străine scrise aproximativ, fraze cu sintaxă chinuită. Volumul ar fi avut neapărat nevoie de profesionalismul unui redactor (deşi pe carte figurează unul, contribuţia lui nu se vede în text). E păcat fiindcă jurnalul lui Candid Stoica nu filtrează prin amintire oamenii şi faptele, nu face literatură, ci surprinde pulsul viu al celor consemnate. Cum el însuşi spune "acolo e viaţă, e sânge, sunt nervi, sunteţi voi cu vorbele voastre de spirit, cu tâmpeniile voastre şi ale mele, cu arta voastră şi a mea". Sunt momente de emoţie şi bucurie adevărată ce se transmit şi cititorului.
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
