Houellebecq stârneşte scandal cu fiecare nou roman aşteptat şi vândut ca pâinea caldă. E un provocator specializat în cocktailuri incendiare pe teme ultracontemporane. Din 1994 şi până acum, cele şase romane ale lui au încins fiecare spiritele, i-au adus pe plan mondial nenumăraţi admiratori şi detractori, dar n-au lăsat pe nimeni indiferent. Câteva motive trec obsesional dintr-o carte în alta: singurătatea omului de azi, derivele sexuale, atacul la adresa unei civilizaţii a distracţiei fără limite morale şi la adresa democraţiei occidentale, cu politicienii, intelectualii şi mass-media ei. Sunt şi câţiva filosofi şi scriitori, mereu citaţi ca maeştri de gândire şi de literatură. Şi mai e stilul - alb, plat, pe alocuri reportericesc. Toate acestea dau o unitate operei, al cărei liant e dezgustul autorului pentru lumea în care trăieşte, agasarea pe care i-o provoacă ideologiile, cu discursurile lor manipulatoare. El dă exasperat în dreapta şi stânga, motorul romanelor având drept combustibil plictiseala, vacuitatea sufletească şi ura (de sine şi de ceilalţi). Dar fiindcă e foarte inteligent şi talentat, Michel Houellebecq nu mizează doar pe insolenţă, pe ostentaţia rebelă faţă de orice autoritate, ci ştie şi cum să-şi ţină aproape cititorul de la început până la final, oricât de greu de digerat i-ar fi poveştile. Pur şi simplu te fascinează cu strategii fluide, de care te laşi purtat fără să vrei, te bagă cu nasul în plăgile infectate ale epocii noastre - nihilism, blazare, imoralitate, lăcomie, infantilizare, violenţă ş.c.l. - şi dacă nu eşti ipocrit, recunoşti adevăruri cotidiene. Cel mai nou roman al lui, "Supunere", lansat cu vacarm mediatic european în urmă cu câteva luni, a fost tradus în timp record şi foarte bine de Daniel Nicolescu. Hazardul a făcut ca apariţia acestei ficţiuni politice despre islamizarea Franţei să coincidă cu atacul terorist de la "Charlie Hebdo"(uneori scriitorii au uimitoare intuiţii profetice). Vă daţi seama că, în acest context tensionat, Houellebecq, care era şi până atunci "un fenomen", un star internaţional, a stat în centrul unor aprige controverse. Mai fusese el acuzat încă din 2001 de islamofobie, de misoginism, de lipsă de patriotism, şi-i pusese în cap şi înainte pe adepţii corectitudinii politice, dar acum polemicile s-au încins până la incandescenţă, scriitorul fiind considerat de unii iresponsabil şi abject, iar romanul - sec, fals şi fără valoare literară. Veţi judeca singuri, în orice caz merită citit şi se citeşte uşor. Acţiunea se petrece în 2022 şi are ca narator un universitar, François, specializat în literatura franceză a sec. XIX şi în special în Huysmans, scriitorul emblematic al decadentismului, convertit la catolicism. Ca şi alte personaje principale din romanele anterioare, mi se pare că profesorul solitar, alcoolic, preocupat de sex, dar incapabil de dragoste, martor la disoluţia generală, vine din "Străinul"lui Camus şi "Greaţa"lui Sartre (deşi aceştia nu figurează printre autorii favoriţi, care sunt Balzac, Baudelaire şi Dostoievski). "Declinul Occidentului"la care asistă François, viaţa universitară cu ambiţiile, concurenţa şi compromisurile ei, tulburările sociale şi nevoia tot mai acută de regăsire spirituală în religie în sec. XXI nu sunt tratate nici tezist, nici satiric, deşi umorul îşi face loc. Houellebecq nu pare să ţină partea nimănui. Expune doar riscurile democraţiei occidentale, împingând la absurd crizele politice de azi ale Franţei. El îşi imaginează că peste doar 7 ani, la alegerile prezidenţiale, partidele tradiţionale de dreapta (UMP) şi de stânga (PS) sunt scoase din joc de Frontul Naţional şi de o formaţiune nou înfiinţată, Frăţia Musulmană, ai căror reprezentanţi ajung în ultimul tur de scrutin. Cum a fost şi la noi, cu Vadim Tudor şi Iliescu, fostele partide de guvernământ susţin răul mai mic, şi astfel Frăţia Musulmană câştigă preşedinţia şi impune francezilor un regim islamic, în special în domeniul învăţământului şi familiei. Pentru a-şi păstra posturile şi a beneficia de privilegii, mulţi intelectuali (inclusiv François) se convertesc la Islam, acceptă cenzura, îşi vând conştiinţa şi contribuie la propaganda noii ideologii. "Supunere"mi s-a părut un roman puternic şi trist, care îndeamnă la vigilenţă.
Selecţia "FORMULA AS"
* Michel Houellebecq, "Supunere", traducere şi note de Daniel Nicolescu, Editura Humanitas fiction (tel. 0372/74.33.82), 262 p.
Houellebecq stârneşte scandal cu fiecare nou roman aşteptat şi vândut ca pâinea caldă. E un provocator specializat în cocktailuri incendiare pe teme ultracontemporane. Din 1994 şi până acum, cele şase romane ale lui au încins fiecare spiritele, i-au adus pe plan mondial nenumăraţi admiratori şi detractori, dar n-au lăsat pe nimeni indiferent. Câteva motive trec obsesional dintr-o carte în alta: singurătatea omului de azi, derivele sexuale, atacul la adresa unei civilizaţii a distracţiei fără limite morale şi la adresa democraţiei occidentale, cu politicienii, intelectualii şi mass-media ei. Sunt şi câţiva filosofi şi scriitori, mereu citaţi ca maeştri de gândire şi de literatură. Şi mai e stilul - alb, plat, pe alocuri reportericesc. Toate acestea dau o unitate operei, al cărei liant e dezgustul autorului pentru lumea în care trăieşte, agasarea pe care i-o provoacă ideologiile, cu discursurile lor manipulatoare. El dă exasperat în dreapta şi stânga, motorul romanelor având drept combustibil plictiseala, vacuitatea sufletească şi ura (de sine şi de ceilalţi). Dar fiindcă e foarte inteligent şi talentat, Michel Houellebecq nu mizează doar pe insolenţă, pe ostentaţia rebelă faţă de orice autoritate, ci ştie şi cum să-şi ţină aproape cititorul de la început până la final, oricât de greu de digerat i-ar fi poveştile. Pur şi simplu te fascinează cu strategii fluide, de care te laşi purtat fără să vrei, te bagă cu nasul în plăgile infectate ale epocii noastre - nihilism, blazare, imoralitate, lăcomie, infantilizare, violenţă ş.c.l. - şi dacă nu eşti ipocrit, recunoşti adevăruri cotidiene. Cel mai nou roman al lui, "Supunere", lansat cu vacarm mediatic european în urmă cu câteva luni, a fost tradus în timp record şi foarte bine de Daniel Nicolescu. Hazardul a făcut ca apariţia acestei ficţiuni politice despre islamizarea Franţei să coincidă cu atacul terorist de la "Charlie Hebdo"(uneori scriitorii au uimitoare intuiţii profetice). Vă daţi seama că, în acest context tensionat, Houellebecq, care era şi până atunci "un fenomen", un star internaţional, a stat în centrul unor aprige controverse. Mai fusese el acuzat încă din 2001 de islamofobie, de misoginism, de lipsă de patriotism, şi-i pusese în cap şi înainte pe adepţii corectitudinii politice, dar acum polemicile s-au încins până la incandescenţă, scriitorul fiind considerat de unii iresponsabil şi abject, iar romanul - sec, fals şi fără valoare literară. Veţi judeca singuri, în orice caz merită citit şi se citeşte uşor. Acţiunea se petrece în 2022 şi are ca narator un universitar, François, specializat în literatura franceză a sec. XIX şi în special în Huysmans, scriitorul emblematic al decadentismului, convertit la catolicism. Ca şi alte personaje principale din romanele anterioare, mi se pare că profesorul solitar, alcoolic, preocupat de sex, dar incapabil de dragoste, martor la disoluţia generală, vine din "Străinul"lui Camus şi "Greaţa"lui Sartre (deşi aceştia nu figurează printre autorii favoriţi, care sunt Balzac, Baudelaire şi Dostoievski). "Declinul Occidentului"la care asistă François, viaţa universitară cu ambiţiile, concurenţa şi compromisurile ei, tulburările sociale şi nevoia tot mai acută de regăsire spirituală în religie în sec. XXI nu sunt tratate nici tezist, nici satiric, deşi umorul îşi face loc. Houellebecq nu pare să ţină partea nimănui. Expune doar riscurile democraţiei occidentale, împingând la absurd crizele politice de azi ale Franţei. El îşi imaginează că peste doar 7 ani, la alegerile prezidenţiale, partidele tradiţionale de dreapta (UMP) şi de stânga (PS) sunt scoase din joc de Frontul Naţional şi de o formaţiune nou înfiinţată, Frăţia Musulmană, ai căror reprezentanţi ajung în ultimul tur de scrutin. Cum a fost şi la noi, cu Vadim Tudor şi Iliescu, fostele partide de guvernământ susţin răul mai mic, şi astfel Frăţia Musulmană câştigă preşedinţia şi impune francezilor un regim islamic, în special în domeniul învăţământului şi familiei. Pentru a-şi păstra posturile şi a beneficia de privilegii, mulţi intelectuali (inclusiv François) se convertesc la Islam, acceptă cenzura, îşi vând conştiinţa şi contribuie la propaganda noii ideologii. "Supunere"mi s-a părut un roman puternic şi trist, care îndeamnă la vigilenţă.
Houellebecq stârneşte scandal cu fiecare nou roman aşteptat şi vândut ca pâinea caldă. E un provocator specializat în cocktailuri incendiare pe teme ultracontemporane. Din 1994 şi până acum, cele şase romane ale lui au încins fiecare spiritele, i-au adus pe plan mondial nenumăraţi admiratori şi detractori, dar n-au lăsat pe nimeni indiferent. Câteva motive trec obsesional dintr-o carte în alta: singurătatea omului de azi, derivele sexuale, atacul la adresa unei civilizaţii a distracţiei fără limite morale şi la adresa democraţiei occidentale, cu politicienii, intelectualii şi mass-media ei. Sunt şi câţiva filosofi şi scriitori, mereu citaţi ca maeştri de gândire şi de literatură. Şi mai e stilul - alb, plat, pe alocuri reportericesc. Toate acestea dau o unitate operei, al cărei liant e dezgustul autorului pentru lumea în care trăieşte, agasarea pe care i-o provoacă ideologiile, cu discursurile lor manipulatoare. El dă exasperat în dreapta şi stânga, motorul romanelor având drept combustibil plictiseala, vacuitatea sufletească şi ura (de sine şi de ceilalţi). Dar fiindcă e foarte inteligent şi talentat, Michel Houellebecq nu mizează doar pe insolenţă, pe ostentaţia rebelă faţă de orice autoritate, ci ştie şi cum să-şi ţină aproape cititorul de la început până la final, oricât de greu de digerat i-ar fi poveştile. Pur şi simplu te fascinează cu strategii fluide, de care te laşi purtat fără să vrei, te bagă cu nasul în plăgile infectate ale epocii noastre - nihilism, blazare, imoralitate, lăcomie, infantilizare, violenţă ş.c.l. - şi dacă nu eşti ipocrit, recunoşti adevăruri cotidiene. Cel mai nou roman al lui, "Supunere", lansat cu vacarm mediatic european în urmă cu câteva luni, a fost tradus în timp record şi foarte bine de Daniel Nicolescu. Hazardul a făcut ca apariţia acestei ficţiuni politice despre islamizarea Franţei să coincidă cu atacul terorist de la "Charlie Hebdo"(uneori scriitorii au uimitoare intuiţii profetice). Vă daţi seama că, în acest context tensionat, Houellebecq, care era şi până atunci "un fenomen", un star internaţional, a stat în centrul unor aprige controverse. Mai fusese el acuzat încă din 2001 de islamofobie, de misoginism, de lipsă de patriotism, şi-i pusese în cap şi înainte pe adepţii corectitudinii politice, dar acum polemicile s-au încins până la incandescenţă, scriitorul fiind considerat de unii iresponsabil şi abject, iar romanul - sec, fals şi fără valoare literară. Veţi judeca singuri, în orice caz merită citit şi se citeşte uşor. Acţiunea se petrece în 2022 şi are ca narator un universitar, François, specializat în literatura franceză a sec. XIX şi în special în Huysmans, scriitorul emblematic al decadentismului, convertit la catolicism. Ca şi alte personaje principale din romanele anterioare, mi se pare că profesorul solitar, alcoolic, preocupat de sex, dar incapabil de dragoste, martor la disoluţia generală, vine din "Străinul"lui Camus şi "Greaţa"lui Sartre (deşi aceştia nu figurează printre autorii favoriţi, care sunt Balzac, Baudelaire şi Dostoievski). "Declinul Occidentului"la care asistă François, viaţa universitară cu ambiţiile, concurenţa şi compromisurile ei, tulburările sociale şi nevoia tot mai acută de regăsire spirituală în religie în sec. XXI nu sunt tratate nici tezist, nici satiric, deşi umorul îşi face loc. Houellebecq nu pare să ţină partea nimănui. Expune doar riscurile democraţiei occidentale, împingând la absurd crizele politice de azi ale Franţei. El îşi imaginează că peste doar 7 ani, la alegerile prezidenţiale, partidele tradiţionale de dreapta (UMP) şi de stânga (PS) sunt scoase din joc de Frontul Naţional şi de o formaţiune nou înfiinţată, Frăţia Musulmană, ai căror reprezentanţi ajung în ultimul tur de scrutin. Cum a fost şi la noi, cu Vadim Tudor şi Iliescu, fostele partide de guvernământ susţin răul mai mic, şi astfel Frăţia Musulmană câştigă preşedinţia şi impune francezilor un regim islamic, în special în domeniul învăţământului şi familiei. Pentru a-şi păstra posturile şi a beneficia de privilegii, mulţi intelectuali (inclusiv François) se convertesc la Islam, acceptă cenzura, îşi vând conştiinţa şi contribuie la propaganda noii ideologii. "Supunere"mi s-a părut un roman puternic şi trist, care îndeamnă la vigilenţă.
Alte articole din acest numar
- Selecţia "FORMULA AS"
- ŞTEFAN CONSTANTIN - "De când mă ştiu, toată bucuria mea e legată de mare"
- Magia atingerii
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
