Selecţia "Formula AS"

Pavel Basinski, "Lev Tolstoi - Fuga din rai", traducere de Adriana Liciu, Editura Humanitas (tel. 0372/74.33.82), 532 p.

Opera lui Lev Nicolaevici Tolstoi, mereu reeditată, retradusă, ecranizată, are şi va avea parte în toată lu­mea de o hermeneutică nuanţat-comprehensivă. Însă omul care a creat-o continuă să fie o enigmă, fiindcă geniul nu poate fi vârât în tiparele gândirii comune. De aceea interesul pentru cel ce a dat patrimoniului universal atâtea capodopere e viu şi în secolul XXI, sub diverse forme. Ca să dau doar două exemple, în 2010, la comemorarea unui secol de la moartea lui Tolstoi, am putut citi docu-romanul americanului Jay Parini, "Ultima gară" (tradus tot la Humanitas), o carte de ficţiune în care se reconstituia celebra fugă a patriarhului de la Iasnaia Poliana spre mânăstirea Optina şi moartea lui în gara Astapovo. Tot atunci, Michael Hoffman a realizat o coproducţie cinema­to­grafică pe acelaşi subiect, "Ultima toamnă", cu Helen Mirren şi Christopher Plummer în rolurile principale. Occidentalii însă, şi în special americanii, oricât de bine s-ar documenta, nu pot pătrunde în abisurile sufletului rus, au o tendinţă de simplificare (o do­vedesc şi filmele şi serialele TV făcute de ei după "Răz­boi şi pace" sau "Anna Karenina", incom­pa­ra­bil mai superficiale decât cele ruseşti). Pavel Basinski, critic, istoric literar şi romancier rus născut în 1961, a comemorat şi el 100 de ani de la moartea lui Tolstoi prin cartea pe care vi-o re­comand azi drept cea mai bu­nă, mai obiectivă şi înţelegă­toa­re bio­grafie a genialului scriitor. Ba­sinski a strâns materialul fap­tic co­losal, dispersat în foarte mul­te surse - jurnalele lui Lev Nico­lae­vici, ale soţiei lui, Sofia Andreev­na, ale unora din copiii lor, ale lui Certkov, scrisori între toţi aceştia, articole din presa vremii, mărturii ulte­rioa­re, biografii scrise de discipoli tolstoieni, precum Briukov ş.a. - şi l-a organizat te­matic în jurul ideii de fugă din propria viaţă, nesatis­făcătoare spiritual, care-l obseda de decenii. Cu o fugă începe drumul lui con­ştient în viaţă, la 18 ani, când pă­răseşte Univer­si­tatea şi tot cu o fugă se sfârşeşte la 82 de ani. Tolstoi e văzut ca un om pentru care impor­tantă nu e atât li­bertatea, cât voinţa: imediat ce pre­siunile din afară devin mai mari decât forţele proprii, îngrădindu-i vo­inţa, recurge la fugă. Exegeţii şi bio­grafii au discutat mult, întorcându-le pe toate părţile, re­laţiile lui Lev Ni­colaevici cu soţia lui, Sofia An­dre­ev­na Bers, făcân­du-i acesteia un portret în general de­favorabil şi gă­sind în ea sursa dezamăgirilor şi sufe­rinţelor scrii­torului. Basinski îi face dreptate acestei femei nor­male, plină de prejudecăţile de clasă ale timpului său, care şi-a împărţit viaţa cu un geniu 48 de ani, i-a năs­cut 11 copii şi i-a fost devotată. Dar nu a putut ac­cepta faptul că el prefera "poporul" bunăstării familiei, că donase drepturile de autor şi era gata să renunţe şi la moşie. Din această cauză atmosfera de la Iasnaia Poliana se înveninează, iubirea-ură dintre soţi ia forme violente: "Incompatibilitatea cu soţia lui a fost una din cauzele fugii (...). Rolul soţului şi tatălui cum­se­cade care adună pentru copii şi nepoţi comori ma­teriale e respingător ca un mormânt". Lev e ne­drept când vede în Sofia întruchiparea cupidităţii de­tes­ta­bile, când ea nu doreşte să apere decât bunăstarea copiilor ei, la care a contribuit din greu, administrând domeniul, copiind manuscrise şi ocupându-se de edi­tare. E drept că Sofia e o fire geloasă, nu doar pe fos­te­le ibovnice ale soţului, ci şi pe secretari şi pe disci­poli devotaţi, precum Certkov, care au o influenţă mai mare decât ea asupra scriitorului, pe dorinţa lui de perfecţionare morală prin sărăcie şi iubire de aproape ("El iubeşte tot şi pe toţi, iar eu vreau să mă iubească numai pe mine" - notează ea în Jurnal). Nemulţu­mi­rile ei cumulate duc la scene de isterie, care-i accentu­ează bătrânului soţ dorinţa de a fugi din "această casă de nebuni". Evadarea finală, oprită în gara Astapovo, îşi găseşte motivaţia psihologică (Sofia o vede însă ca pe o insuportabilă trădare şi are o tentativă de sinu­ci­dere). Dorinţa expresă a lui Lev Nikolaevici a fost ca, în timpul agoniei lui, soţia să fie ţinută la dis­tanţă. Apa­riţia ei în casa şefului de gară îi bântuia mu­ri­bun­du­lui coşmarele. Sofia i-a supravieţuit 9 ani, în­tre­ţi­nân­du-i cultul şi dorind să facă uitate neînţe­le­ge­rile. Des­pre fuga ultimă a lui Tolstoi avea să spună că "e de neînţeles". Cartea lui Pavel Basinski te aju­tă într-un mod pasionant să luminezi mis­terul.