Cafeaua de cicoare
Lucrurile se întâmplau cam aşa: se scula dis-de-dimineaţă, lega câinele şi-l hrănea, dădea drumul găinilor şi-apoi uda florile, mai întâi pe cele de la ferestre, apoi pe cele din straturile dinspre poartă şi, la urmă, pe cele de lângă bucătăria de vară. Mângâia toiagul rezemat lângă uşă şi-apoi intra în casă. Lua vasul de la locul lui de pe policioară, îl umplea cu apă şi-l punea pe foc. Până să fiarbă apa, mai ieşea pe trepte ca să audă cum se trezesc păsările şi cum freamătă pădurea de peste drum.
Citeste tot articolul
Dedicaţie la o floare
Eram în una dintre acele perioade faste ale vieţii mele, în care mergeam pe stradă aproape dansând. De aceea, lumea nu-mi apărea în toate detaliile şi profunzimile ei, ci precum luciul unui lac, pe care alunecam într-o barcă de mare viteză, sub clar de lună. Totuşi, a fost de-ajuns să-i surprind, cu coada ochiului, alura graţioasă în vitrina unei florării. Potrivit de înaltă, suplă, cu trăsături extrem de delicate şi înveşmântată ca de sărbătoare, în mult alb şi puţin verde.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Asul de inima"
Afisare: 41 - 80 din 906 articole
-
Întrebări pentru un psiholog
Numarul 1354 -
Scrisori care aşteaptă răspuns - Răspuns la ancheta "Două cazuri de divorţ", F. AS nr. 1351
Numarul 1353 -
Viaţa după divorţ - Psih. Gáspár György: "Rănile se vindecă întotdeauna"
Numarul 1353 -
Scrisori de la cititori - De-a mama
Numarul 1352 -
Scrisori de la cititori - O datorie împlinită
Numarul 1352 -
Poveşti de dragoste - Zornăitul banilor
Numarul 1352 -
Poate exista prietenie după divorţ?
Numarul 1351 -
Două cazuri de divorţ
Numarul 1351 -
NOUL AN a venit! V-a ieşit în drum fericirea?
Numarul 1349 -
"I-am spus că acum, la el în piept bate o inimioară de fetiţă!"
Numarul 1347 -
Poveşti de dragoste - Bărbatul din vis
Numarul 1345 -
Să pleci, dar să nu părăseşti
Numarul 1343 -
EMI şi DAN, o poveste de dragoste
Numarul 1342 -
POP CORNEL, geograf
Numarul 1340 -
Suferinţă şi fericire
Numarul 1340 -
Târguri de toamnă
Numarul 1338 -
Octombrie la Bărbăteşti
Numarul 1338 -
Povestea unui medic de ţară
Numarul 1336 -
Călătorie într-o fotografie - OLGA MĂRGINEAN: "Eu nu pictez flori, eu îmi pictez gândurile"
Numarul 1335 -
Săptămâna cimbrului sălbatic
Numarul 1334 -
Cele trei învăţături ale toamnei
Numarul 1334 -
RĂSPUNSURI DE LA CITITORI: "Să nu vă ruşinaţi deloc de această îndrăgostire"
Numarul 1334 -
Poveşti de dragoste - Pomucul de dor
Numarul 1333 -
IRINA PĂCURARIU - "Orice aş face, nu mă pot rupe de felul meu de a atrage poveşti"
Numarul 1331 -
Reţete de vindecat sufletul
Numarul 1330 -
O amintire dragă
Numarul 1330 -
Minunile Sofiei
Numarul 1329 -
"M-am îndrăgostit la 70 de ani"
Numarul 1329 -
BIANCA SÂRBU ROMANESCU - "Speranţa nu trebuie lăsată să moară"
Numarul 1328 -
Trifoiul cu patru foi
Numarul 1328 -
Mamasica
Numarul 1328 -
Mătuşa Eugenia
Numarul 1326 -
RĂSPUNSURI DE LA CITITORI - "E bine ce s-a întâmplat!"
Numarul 1326 -
Îndrăgostire târzie
Numarul 1325 -
RĂSPUNSURI DE LA CITITORI: "În iubire şi căinţă vei găsi salvarea"
Numarul 1325 -
Misterul masculin
Numarul 1324 -
10 sfaturi sigure pentru a vă găsi bărbatul visat
Numarul 1324 -
Cum iubesc femeile din ziua de azi
Numarul 1324 -
Păpuşile doamnei Gloria
Numarul 1323 -
"Aştept un răspuns la frământările mele"
Numarul 1323