Bilanţul unei înfrângeri
Rezultatele alegerilor locale din 5 iunie a.c. au provocat un val masiv de comentarii, replici publice şi chiar incriminări între "actorii" implicaţi. Toate reacţiile sunt justificate. În primul rând prin rezultate. Majoritatea analiştilor se aşteptau ca PNL-ul, partidul preşedintelui ţării, să le câştige fără mari poticneli. Or, ele au fost câştigate de PSD. În al doilea rând, cei mai mulţi observatori sperau că noii edili vor reprezenta vârful de lance al schimbării de la bază a clasei politice româneşti.
Citeste tot articolul
Săptămâna 24-30 iunie
Un aspect frumos şi puternic înveseleşte cerul în această perioadă. Trigonul exact dintre marele benefic Jupiter şi Pluton, stăpânul resurselor, poate aduce succese de toate felurile, de la câştiguri financiare spectaculoase, la mai multă putere pe plan personal, social sau chiar politic. Cea mai slabă variantă pozitivă a trigonului constă în aceea că putem găsi rezolvarea unor probleme ce până în momentul respectiv păreau insurmontabile
Citeste tot articolul
Ei ne-au bătut, noi am triumfat
Nicicând, la o mare competiţie internaţională, "Deşteaptă-te române!" nu a răsunat mai viguros. Nicicând, România nu a mai deschis un eveniment de anvergura Campionatului European de Fotbal, împotriva ţării-gazdă a competiţiei, în faţa a miliarde de telespectatori din întreaga lume. Şi nicicând nu am avut în tribune 20.000 de suporteri ai echipei naţionale, îmbrăcaţi ca la carte, în tricourile "tricolorilor", mai gălăgioşi decât pretenţioşii fani ai Franţei. Erau toate condiţiile pentru o seară memorabilă.
Citeste tot articolul
Rătăciţi între fronturi
Mă aflu de câteva zile în locul pe care comunitatea maghiară din România îl numeşte "Ţinutul Secuiesc". Şi nu se mărgineşte doar a-l numi, ci-l şi "semnalizează" ca atare. Pe clădirea Consiliului Judeţean Harghita din Miercurea Ciuc, alături de drapelul României şi al Uniunii Europene, flutură şi steagul secuiesc. În parcul public, cel al României lipseşte, iar la Universitatea Sapientia, care este privată, în locul tricolorului nostru este arborat drapelul Ungariei, alături de cel secuiesc şi de cel al Uniunii Europene. Asta, ca să ştii unde eşti.
Citeste tot articolul
Prof. dr. RADU BALTASIU - "Elita intelectuală românească are o jenă în a trata problema naţională"
Autointitulatul Ţinut Secuiesc are astăzi, de facto, o largă autonomie, în vreme ce comunitatea românească de acolo este cvasi ignorată; ea are acces la resursa administrativă, în măsura în care e condusă de primari români, sau dacă are legături directe cu administraţia centrală. Vorbim, de fapt, de discriminarea unei minorităţi, căci asta sunt românii în Harghita-Covasna.
Citeste tot articolul
Răspuns pentru FELICIA C. - Satu-Mare, F. AS nr. 1219 - "Vă rog, ajutaţi-mi sora!"
În mod obişnuit, carcinomul bazocelular (diagnosticul surorii dvs.) este, alături de cancerul pavimentos, cel mai frecvent tip de cancer cutanat. Fiind o formă patologică superficială, se dezvoltă lent şi răspunde bine la tratament, mai ales dacă este descoperit precoce. Deşi nu toate cancerele cutanate arată la fel, toate presupun o modificare a aspectului pielii, într-o anumită zonă.
Citeste tot articolul
"Cu preparatele d-lui biolog ANDY LICIU m-am vindecat de o grămadă de boli. Multe femei pot beneficia de acest tratament"
Am fost diagnosticată cu ovare polichistice 26-28 mm. După prima cură cu ovule Propolicium, un ovar s-a curăţat complet şi pe celălalt mai era un chist de 12 mm. Mi-a dispărut şi candida recurentă pe care o aveam de 17 ani. Sunt un om nou. După a doua cură, chistul de 12 mm s-a micşorat. A ajuns la 6 mm.
Citeste tot articolul
Leacuri de la cititori
Leac străvechi, contra hepatitei cronice. Vă propun un leac străvechi, pentru tratarea hepatitei cronice, cules de la Maica Benedicta, din Mânăstirea Răteşti, jud. Buzău, care îl practică de 50 de ani şi l-a învăţat de la mama ei duhovnicească.
Citeste tot articolul
Plantele medicinale ale lunii iunie
La miezul lui Cireşar, găsim pe pajişti, prin fâneţe şi margini de pădure cele mai puternice plante medicinale ale anului. Să le culegem cu măsură, să le uscăm cu grijă la umbră, iar apoi să le punem în cămară, pentru a le folosi la nevoie. Dintre zecile de "minuni de leac", am ales trei dintre cele mai puternice...
Citeste tot articolul
Cromul natural
Cantitatea de crom din sângele nostru este infimă, fiind măsurată în fracţii dintr-un gram. Dar, cu toate acestea, cromul este de o importanţă vitală pentru organismul uman, în absenţa sa proliferând multe dintre aşa-numitele "boli ale lumii moderne"
Citeste tot articolul
Misterul autovindecării
Dorinţa maximă a corpului nostru este să fie sănătos. Ca să îl ajutăm, trebuie să punem umărul la propria vindecare. Optimism, mişcare, prieteni buni, muzică şi o carte pe noptieră - multe lucruri mari şi mici pot sprijini capacitatea de autovindecare a organismului nostru, ajutând la ameliorarea suferinţelor provocate de boală, ba chiar şi la redobândirea şi menţinerea sănătăţii.
Citeste tot articolul
Magie de vară - Reţete cu petale de crin
Cunoscut pentru efectul său de catifelare, de luminare şi albire a pielii, crinul alb este, din vremuri străvechi, un ingredient valoros în arsenalul de frumuseţe al femeilor. Din "tezaurul" folosit încă din antichitate, am ales câteva reţete simple, cu petale de crin, adaptate uşor la ziua de azi. Pentru preparate se folosesc petale de crini albi, proaspăt înfloriţi, care se clătesc cu apă înainte de utilizare. Petalele uscate - la umbră - se păstrează în borcane de sticlă.
Citeste tot articolul
Săriţi peste masa de seară
"Săritul" peste cină este o foarte eficientă metodă de a scăpa de kilogramele în plus, afirmă nutriţioniştii americani. Mai precis, ultima masă a zilei trebuie să fie la ora 18, după care nu se mai mănâncă nimic până a doua zi. La început, s-ar putea să găsiţi dificil acest tip de dietă şi să vă lăsaţi încolţiţi de foame.
Citeste tot articolul
Vrăjitoarea din Munţii Vâlcan - MAMA NICA
Se spune că a fost cea mai puternică descântătoare din nordul Gorjului. Împănată cu vrăji şi crime, viaţa ei seamănă cu un scenariu "horror". Asta, doar dacă n-ar exista urmele! Dacă locul în care a trăit nu i-ar alunga, înfricoşându-i şi îmbolnăvindu-i, pe cei care încearcă să se stabilească acolo.
Citeste tot articolul
Zi de iunie în Călineşti
Este duminică după-amiază, plouă încet, şi un cocon de trei-patru ani, ferchezuit în port popular, a pornit de mână cu mama lui pe strada principală din Călineşti. Satul se află pe Valea Cosăului, înconjurat de dealuri mici, pline cu verdeaţă, căpiţe de fân şi grădini bogate, îngrijite cu drag. Tot pe coline, printre brazi, în stânga şi în dreapta, se află mândriile satului, două biserici din lemn, vechi de secole, înconjurate de cimitire ce se întind printre ierburi şi copaci.
Citeste tot articolul
Cafeaua de cicoare
Lucrurile se întâmplau cam aşa: se scula dis-de-dimineaţă, lega câinele şi-l hrănea, dădea drumul găinilor şi-apoi uda florile, mai întâi pe cele de la ferestre, apoi pe cele din straturile dinspre poartă şi, la urmă, pe cele de lângă bucătăria de vară. Mângâia toiagul rezemat lângă uşă şi-apoi intra în casă. Lua vasul de la locul lui de pe policioară, îl umplea cu apă şi-l punea pe foc. Până să fiarbă apa, mai ieşea pe trepte ca să audă cum se trezesc păsările şi cum freamătă pădurea de peste drum.
Citeste tot articolul
Regrete târzii
Sunt unul din miile de cititori ai revistei. Am moştenit dependenţa de ea de la părinţii mei, care o citeau încă de la începuturi. Acum o citeşte doar mama. Tata s-a mutat de acasă. De tot. Sus în ceruri. Şi plângem toţi şi tânjim după el. A fost un om tare bun. Un tată adevărat, căruia nu i-am spus, pe cât merita, cât de mult l-am iubit. Încerc s-o fac acum, prin scrisoarea de faţă, cu speranţe că vorbele mele vor ajunge la el.
Citeste tot articolul
Dedicaţie la o floare
Eram în una dintre acele perioade faste ale vieţii mele, în care mergeam pe stradă aproape dansând. De aceea, lumea nu-mi apărea în toate detaliile şi profunzimile ei, ci precum luciul unui lac, pe care alunecam într-o barcă de mare viteză, sub clar de lună. Totuşi, a fost de-ajuns să-i surprind, cu coada ochiului, alura graţioasă în vitrina unei florării. Potrivit de înaltă, suplă, cu trăsături extrem de delicate şi înveşmântată ca de sărbătoare, în mult alb şi puţin verde.
Citeste tot articolul
DINU OLĂRAŞU - "Capitala lumii trece prin inima ta"
Mă străduiesc cu deasupra de măsură să ajungă în lume, câte ceva din emoţiile şi bucuriile care mă ţin în viaţă de la începutul lumii mele, adică din 1962, februarie, 18. Să mă dăruiesc fiecăruia dintre ascultătorii mei, precum şi artiştilor care mă invită, uneori, în proiectele lor, adică Phoenix, = Asia, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, ProConsul, Kempes, Direcţia 5 şi alţii...
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Istoria pare uneori ciudat de repetitivă. În urmă cu 160 de ani se încheie Războiul Crimeii (1853-56), între Imperiul Rus, pe de o parte, şi Anglia, Franţa, Imperiul Otoman, de cealaltă. Conflictul fusese declanşat de Rusia prin ocuparea principatelor române, Moldova şi Valahia, în marşul ei spre ţinta vizată dintotdeauna, "strâmtorile" şi Constantinopolul.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
La 24 iunie se împlinesc şapte ani de la moartea lui Matei Călinescu, prozator, memorialist şi teoretician al modernităţii literare, care a marcat şi continuă să-i influenţeze pe toţi cei ce îl citesc. Marile lui calităţi intelectuale, cultura vastă, talentul de scriitor sunt dublate de ceea ce numim convenţional un caracter - demn, nedispus la compromisuri, o combinaţie rarisimă în lumea noastră de ieri şi de azi, între o minte strălucită, principii etice şi deschidere afectivă.
Citeste tot articolul
BIANCA FOTA - Prim-balerină la Opera Naţională Bucureşti - "Asta mi-am dorit de copil: să dansez pe scena operei bucureştene!"
M-a onorat, a fost o bucurie şi un semn de preţuire a carierei mele, venit din partea celui mai înalt for artistic muzical din România. Doamna Doina Moga-Belmore, cea care a rostit discursul de motivare a premiului, este un temut cronicar, care nu trece cu vederea nicio greşeală, aşa că frumoasele cuvinte cu care m-a descris m-au emoţionat. De altfel, eu m-am născut primăvara, sunt Berbec de sfârşit de martie, când toată vitalitatea naturii reizbucneşte cu forţă şi frenezie.
Citeste tot articolul
Icoanele din Puchenii Moşneni şi mai-marele lor
Puchenii Moşneni. Un sat aflat pe DN1, între Bucureşti şi Ploieşti. O aşezare tihnită, cu case ascunse de copaci şi de flori, greu de zărit din uliţele prin care timpul curge leneş, toropit de arşiţa verii. Un sat bătrân, întemeiat, potrivit tradiţiei, chiar de veteranii lui Mihai Viteazul, care au fost împroprietăriţi aici cu pământ.
Citeste tot articolul
O dimineaţă cu... BOGDAN DUMITRACHE - "Sunt un actor cu picioarele pe pământ"
Sunt un actor cu picioarele pe pământ. De când mă ştiu am muncit, în paralel cu rolurile pe care le-am avut. Am o agenţie de casting. Iniţial, a pornit ca o nevoie, am deschis agenţia să putem trăi din ceva, fiindcă rolurile nu veneau constant. Însă managementul cultural a ajuns să mă intereseze, să mă stimuleze, am ajuns să-l văd ca pe-un mod de viaţă.
Citeste tot articolul
CALENDAR ZODIACAL - RACUL (22 iunie - 22 iulie)
Seara, când ridicăm ochii la cer, vedem Luna (cu condiţia ca cerul să fie senin, desigur). A doua seară, când ne uităm în sus, o vedem din nou. E aceeaşi Lună, dar de fiecare dată e uşor diferită.
Citeste tot articolul
Un DJ umple Bucureştiul de muzici şi dans
Moda DJ-ilor a cuprins toată lumea. Un soi de ghiveci muzical, gătit după o reţetă universală, care face ravagii în cluburi, parcuri şi discoteci, mai cu seamă printre adolescenţi. Muzică în mixaj. O selecţie de ritmuri şi tonuri, de melodii celebre sau necunoscute, care te îndeamnă la dans. Dar nu toţi DJ-ii au rang egal.
Citeste tot articolul