A uitat să-mi spună când se va întoarce. Au trecut de atunci 3 ani. Toamna trecută, am plecat în satul meu, să-i fac pomană lui şi morţilor noştri aşa cum este obiceiul la noi. Când am ajuns la cişmeaua cu patru ţuţurci, ultimele raze de soare se duceau să moară în asfinţit, după dealul Bădulesii.
Pe şoseaua satului am mers încet, să nu trezesc amintirile, şi nici nu ştiu când am ajuns la casa mea. Se lăsa amurgul peste sat şi liniştea se cuibărea prin oboarele oamenilor. A doua zi, în mijitul zorilor, am plecat la cimitir, la tămâiat. Cu o mână duceam coşniţa cu pomană pentru împărţit, iar cu cealaltă duceam oala de pământ cu tăciuni aprinşi pentru tămâiat. Am aprins lumânări, am tămâiat mormântul şi m-am jelit. L-am strigat pe tata şi nu m-a auzit, am plâns şi nu m-a văzut. Salcâmul din colţul cimitirului plouase cu bănuţi de aramă peste mormântul lui. Cum stăteam şi priveam, lângă mine înviau amintirile.
Cu mulţi ani în urmă, pe vremea când îmi legănam păpuşica de cârpă pe bătătura casei, într-o zi frumoasă şi caldă, mama m-a chemat să mănânc. Am mâncat şi nu m-am săturat. Eram o familie nevoiaşă şi mâncarea era puţină, iar eu eram mereu flămândă. Mama m-a trimis la locul nostru, de pe valea Călmăţuiului, să-i duc tatei de mâncare. Cu sapa la spinare, plecase cu noaptea în cap să muncească pământul. Duceam pe o mână coşniţa cu mâncare învelită cu un ştergar vărgat, iar în cealaltă duceam ulciorul cu apă rece de la fântână. Cu soarele pe umeri şi picioarele goale, călcam ţărâna fierbinte a drumului.
Am trecut pârleazul şi am luat-o pe poteca cu gropan ce ducea la locul nostru. Tata m-a văzut de departe şi a ieşit la capul locului, venind în calea mea. Era un bărbat înalt, slăbuţ, dar vânjos. Avea picioarele desculţe şi purta o pereche de pantaloni peticiţi în genunchi cu petece de altă culoare. Cămaşa albă, din pânză ţesută în război, avea mânecile suflecate până la coate şi era descheiată până la jumătatea pieptului. Pe cap purta o pălărie ponosită de vreme, pusă într-o parte, pe urechea dreaptă. În ochii lui, strălucea soarele întreg. La umbra rară a unui salcâm singuratic, nu departe de apa Călmăţuiului, ne-am oprit ca să mănânce tata. Pe coasta dinspre Cărloman, o pereche de boi priponiţi în resteu ţineau în coarnele lor imensitatea albastră a cerului de vară.
Tata a aşternut ştergarul vărgat şi a scos din coşniţă strachina cu mujdei de usturoi şi un copan de pui şi le-a pus în mijlocul ştergarului. Într-o parte, a pus felia de mămăligă. Cu apa din ulcior şi-a spălat mâinile muncite şi şi-a răcorit faţa. Cu picioarele strânse sub mine, m-am aşezat lângă ştergar. Ochii mei flămânzi urmăreau mişcările tatei. S-a aşezat şi tata. Ne-am făcut cruce şi peste mujdeiul din strachină a turnat puţină apă şi a mestecat saramura. A rupt copanul în două şi mi-a întins bucata cea mai bună. În mâna cealaltă, mi-a dat un cocoloş de mămăligă. A început să mănânce în linişte. Rupea un dumicat de mămăligă şi-l întingea în strachina cu saramură, apoi îl băga în gură. Bucata de copan rămasă o înmuia în zeama de usturoi şi o sugea să-i simtă doar gustul. Abia când mămăliga era pe sfârşite muşca puţină carne de pe os. În gura mea prea des flămândă, bucata de pui dispăruse repede.
După ce a mâncat, tata şi-a făcut cruce, a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a rugat de sănătate. Cu dosul palmei arse de soare s-a
O pală de vânt se zbenguia pe valea Călmăţuiului, răsfirând cicoarea îmbobocită ce străjuia poteca. Lanul de lucernă abia-nflorit se legăna duios lângă răzorul nostru. Un fir de vânt se furişa în sânul cămăşii tatălui meu, umflând-o pe spinarea-i trudită.
Am plecat şi eu, cu vântul jucându-se în pletele mele de culoarea cânepii uscate. Duceam în coşniţă oasele de pui şi un boţ de mămăligă, de mâncare pentru câinele nostru.
Timpul a trecut o dată cu apa Călmăţuiului. Am moştenit pogonul de pe vale al tatălui meu. Din capul liniei, cu mâna streaşină la ochi, privesc peste poteca cu gropan. Prin negura timpului, acolo, sub umbra rară a salcâmului singuratic, zăresc parcă o cămaşă albă, umflată de vânt, şi o pălărie ponosită, pusă într-o parte pe urechea dreaptă. Aşa cum şi-a dorit tata, am o viaţă mai bună ca a lui şi pot mânca azi mai mult decât o jumătate de copan de pui.
IOSIF G. - Constanţa
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
