Referitor la prima scrisoare publicată în revistă, în care se spunea că partenerii s-au despărţit după 13 ani de convieţuire, sunt de părere că asemenea poveşti se întâmplă destul de des. Suntem oameni, şi nimic nu este imposibil în relaţiile dintre noi. Doamna trebuie să mulţumească lui Dumnezeu că nu au existat şi copii. În multe cupluri se întâmplă ca rutina relaţiei să fie brusc întreruptă de apariţia unei persoane a cărei atracţie este irezistibilă, chiar şi atunci când partenerii ţin cu adevărat unul la altul. Unii se despart, alţii suportă chinul unui triunghi amoros, mai mult sau mai puţin secret, pentru o anumită perioadă, după care, cuplul se reface. Nu trebuie să facem o catastrofă din asta. Sunt extrem de puţine cazuri când sentimentele omeneşti durează o viaţă. E bine ca în afară de inimă să avem şi raţiune, pentru a putea realiza că este o himeră să credem că există oameni de neînlocuit. Atunci când o pereche trăieşte 13 ani fără să se căsătorească, ceva nu funcţionează cum trebuie. Şi faptul că n-aţi avut copii atâta timp spune multe.
Gândiţi-vă ce vreţi cu adevărat de la viaţă, şi apoi, numai în funcţie de asta, încercaţi să faceţi alegerea potrivită! Vă va trebui şi un dram de noroc.
"Copiii ar fi meritat un tată adevărat"
În ce priveşte a doua scrisoare, mai dureroasă, întrucât este vorba de un divorţ după 16 ani, în care sunt implicaţi şi copii, acolo, după părerea mea, este exclusiv vina dumneavoastră, stimată doamnă. Nu vă judec, că n-am niciun drept, dar dacă aţi putut trăi atâţia ani cu un om atât de meschin şi mic la suflet, şi să faceţi şi copii cu el, înseamnă că pentru dumneavoastră atracţia fizică a fost mai importantă decât caracterul omului. În viaţă întotdeauna suportăm consecinţele faptelor noastre. Din păcate, copiii ar fi meritat un tată adevărat.
Totuşi, o persoană ca dvs. care, în cele din urmă, s-a dovedit suficient de puternică pentru a-şi lua soarta în mâini, sunt convins că are toate şansele să îşi refacă viaţa. Dar atenţie cu cine şi cum! Copiii nu trebuie să sufere!
PAUL
"Feriţi-vă sufletul de vânătăi"
Mă adresez autoarei celei de a doua scrisori, pentru că vieţile noastre par trase la indigo. Cunosc umilinţa banilor daţi pe din două, chiar şi la biletele de tramvai. La mine, coşmarul a ţinut nouă ani, după care am reuşit să mă recăsătoresc cu un om darnic şi generos. Dar eu sunt marcată pe veci. Când mergem în oraş, la restaurant, la plată pun jumătate din bani pe masă, spre disperarea soţului meu. Şi mai groaznic este că atunci când mergem amândoi la cumpărături, fac gestul reflex de a întinde mâna după banii "lui". Glumeşte şi râde. Îmi spune "Hagi Tudosica mea", dar eu sunt îngrozită de modul dezastruos în care port tiparul fostei căsnicii. Doamnelor, feriţi-vă sufletul de vânătăi.
LIZUCA H. - Braşov
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
