Iubitul furat
Am fost patru fete şi un flăcău în familia noastră. Tata lucra la CFR, şi cu bani strânşi cu greu, timp de câţiva ani, a putut să cumpere un lot de teren, la marginea unui sat de grădinari de lângă Bucureşti. Grădinarii ăştia erau vestiţi pentru marfa lor şi vindeau bine. Mergeau cu căruţele, de două ori pe săptămână, în pieţele oraşului. Unii, care aveau clienţii lor de ani de zile, se duceau direct acasă la cucoane, în cartiere, cu legume şi fructe, brânzeturi şi lapte, pentru că ţineau vaci şi capre, pe care le păşteau în luncă, acolo unde Dâmboviţa face un cot larg înainte de a intra în oraş. Le vindeau şi păsări de curte, găini, raţe, curcani, dar şi iezi, miei ori iepuri. Gospodăriile erau mari, dar şi munca era de la răsăritul soarelui până mult după apus. Tata era mereu plecat cu serviciul lui, şi gospodăria noastră a ţinut-o mama, pe care am ajutat-o noi, copiii, care cum ne-am săltat în vârstă. Eu eram a treia dintre fete. Am fost un copil liniştit, n-am fost pretenţioasă, m-am mulţumit cu ce primeam de la surorile mai mari, sfaturi, învăţături, dar şi haine rămase lor mici. Am ascultat de ele şi le-am respectat şi n-am putut să zic nimic nici atunci când Ileana, sora mai mare ca mine, s-a măritat cu feciorul care mi-era drag şi cu care credeam că am să mă mărit eu. Atâta doar, că mi-a rămas inima pustie pe veci şi n-am mai putut s-o deschid către nimeni altcineva. A fost ca şi când mi-ar fi tăiat cineva aripile cu care tocmai învăţasem să zbor.
Drumul pelinului
Pe Grigore-l ştiam de multă vreme, eram vecini, el stătea la a patra poartă de noi. Când aveam aproape şaisprezece ani, mă duceam deja la piaţă cu alte femei, şi odată, ne-a dus el cu căruţa coşurile cu legume. Ţin minte că era înainte de întâi mai, şi cum pe-atunci lumea ieşea la Maial, se vindeau bine ridichile şi ceapa verde, pelinul, ce se punea în vin, brânza şi caşul proaspăt. Eu aveam un buchet mare în braţe, un braţ de pelin, şi el tot făcea glume pe seama asta, îmi zicea să nu rămân amară ca pelinul. Şi uite că a avut gura rea, spurcată, că aşa am rămas. Cât a ţinut drumul, Grigore a tot glumit pe seama asta, dar din când în când, am văzut că se uită la mine cu o privire care parcă îmi tăia picioarele. Scurt pe doi, m-am îndrăgostit de el lulea, cum se spune.
În vara aceea, până toamna târziu, am tot mers împreună cu marfa la oraş. Nu eram singuri, erau mereu şi alte femei cu noi, dar după ce ne întorceam de la piaţă, ne întâlneam seara într-un loc anume, din capătul grădinii noastre, acolo unde era pus un acoperiş pentru vremea în care se păzeau strugurii şi dovlecii. Ne-am iubit acolo toată vara, pe ascuns, la început mai sfios, mai cu teamă, apoi parcă ne-a luat Dumnezeu minţile, nu mai puteam să ascundem văpaia care ne-a cuprins. Au început să vorbească oamenii, femeile cu care mergeam la piaţă şi care vedeau ce e între noi. Oricât am vrut să ne ascundem, nu ne puteam abţine, şi-atunci am zis că ar trebui să ne luăm, să facem nuntă. Grigore a venit acasă la noi, cu părinţii, şi m-a cerut de nevastă, numai că tata a zis "nu"! Şi "nu" a rămas!"
Darurile şi rândul la măritiş
În vara aceea în care am trăit dragostea cu Grigore, el n-a venit niciodată la mine cu mâna goală. Mi-a adus mereu mici daruri, venea cu câte o crenguţă de liliac înflorit, cu un pumn de cireşe coapte, odată mi-a prins o turturică, altă dată mi-a dat un pisic. Am primit de la el de mai multe ori şi trifoi cu patru foi, semn de noroc, şi, înainte de Paşti, mi-a adus doi copăcei de gutui şi-unul de măr domnesc, ionatan, altoiţi de el. Era grădinar priceput, meşter la altoiuri. În livada lor erau peri cu câte trei, patru feluri de pere pe crengi, de soiuri diferite. Tare m-am bucurat, pe vremea aceea gutuii altoiţi erau rari la noi, şi în pieţele din oraş numai dobrogenii aveau gutui mari, cărnoase. Poate şi bulgarii dinspre Dunăre mai aduceau aşa marfă de soi. Am pus pomii împreună în pământ, într-un colţ al grădinii, aproape de locul în care ne întâlneam. Întâlnirile noastre erau tot pe ascuns, mama ce mai ştia de noi, de tata ne feream, pentru că a fost prea hotărât şi dur atunci când s-a opus măritişului meu. Motivul lui a fost că mai întâi trebuie să se mărite surorile mai mari şi-apoi îmi vine mie rândul. N-a avut nimic împotriva lui Grigore, ci a ţinut doar la un obicei vechi, acela că fetele, dacă sunt mai multe într-o familie, trebuie să se mărite în ordinea naşterii, ca să nu-şi alunge una alteia norocul. L-am ascultat pe tata şi le-am urât pe surorile mai mari, în care am început să văd adevăraţi duşmani care stăteau în calea fericirii mele.
Viaţă amară
N-a mai venit rândul meu. N-am mai vrut să mă mărit cu cei care au venit să mă peţească. Tata a murit şi mama nu a avut putere să mă oblige să mă mărit. Grigore şi Ileana s-au mutat la oraş, veneau pe-acasă numai de Paşti şi de Crăciun, şi-atunci stăteau mai mult la părinţii lui. Îmi părea bine că nu-l am înaintea ochilor prea des. Ani de-a rândul mi-am ţinut în frâu durerea şi necazul. Apoi, după o vreme, când mi-am mai revenit, mi-a fost milă de ei, că nu prea s-au înţeles. Nu i-am văzut niciodată prinzându-se de mâini laolaltă, uitându-se în ochi, cu drag, strângându-se în braţe, aşa cum făcea Grigore cu mine, până mă ameţea. Se vedea că nu o iubeşte pe Ileana. Plătea pentru lăcomia lui. La ce-i folosea averea adunată, dacă ochii-i erau mereu pustii? Eu am rămas în gospodăria părintească, cu mama. Încet-încet, suferinţele au trecut. Doar când culeg gutuile, ca să le duc la piaţă, îmi amintesc cum am plantat cu Grigore pomii, exact pe locul unde ne iubisem o vară întreagă. Toată lumea mă întreabă ce le fac că sunt aşa de frumoase. Mă mir şi eu şi ridic din umeri. Cum să le spun că la rădăcina lor e îngropată o iubire? Singura iubire din viaţa mea.
ANA DOBRE - Grădinari, Giurgiu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
