"De pe front
12 iunie 1944
Mult stimată Doamnă,
Mi-a trebuit mult timp pentru a mă hotărî să vă aduc eu la cunoştinţă durerea mare ce v-a lovit prin căderea în luptă a soţului dv. Sublt. r. Tomescu Nicolae din Bat. 30, grupul 90 V.M. M-am gândit că vi se va comunica de către Grup, dar poate mai târziu, aşa încât acum ori altă dată, tot va trebui să aflaţi. Dânsul a căzut în luptă în fruntea unităţii pe care o comanda cu un eroism fanatic. Totdeauna în fruntea ei mergea fără frică de moarte dând peste cap duşmanul ce ne-a spurcat pământul. În ziua de 11 iunie 1944, la orele 4 dim., a fost lovit de o schije Brandt în cap, provocându-i moartea. A fost ridicat şi transportat la Cimitirul Diviziei, unde în sicriu a fost depus chiar de mine împreună cu ostaşii, şi în asistenţa preotului confesor al Gr. 90. A fost înmormântat creştineşte, în groapa nr. 7, rândul 1 în faţă, începând cu numărătoarea de la stânga spre dreapta şi de la troiţă. I-am pus cruce, scriind pe ea numele său, şi cred că atunci când pacea se va stabili între popoare, veţi vedea mormântul în apropiere de locul unde a căzut".
Urmează apoi cuvinte de îmbărbătare pentru soţie şi cei doi copilaşi, fetiţă şi băiat. Nu uită să vorbească şi despre lucrurile personale ale celui decedat, şi cum pot fi ele recuperate de către familie.
Au trecut anii. Mama nu a putut vedea mormântul tatălui meu. Cimitirul a fost distrus de către autorităţile comuniste, pentru că toţi cei înmormântaţi acolo au luptat împotriva "armatei sovietice eliberatoare. Lucrul acesta m-a marcat, fără să-mi dau seama, pentru că prin anii '70 ai secolului trecut, am început să-l visez obsesiv de mult pe tata. La îndemnul soţiei mele, i-am făcut o slujbă de pomenire şi parcă m-am liniştit. Mai târziu, după ce am ieşit la pensie, iar a început să-mi apară tatăl meu în memorie. Apoi, într-o după-amiază de vară, mi-a venit ideea de a scrie despre el şi despre alţii dragi mie, ce nu mai sunt. Fiind cald, şi eu obosit, am intrat în Catedrala ortodoxă din Sibiu, oraşul în care trăiesc, să mă odihnesc. Aici, privind în linişte picturile murale, am redactat, în minte, primele pagini ale cărţii intitulate "Spre necunoscut".
Volumul se termină cu cuvintele: "Ani de zile a fost Victoria cu gândul la acea groapă din acel cimitir. Necazurile au ţinut-o pe loc. Când a reuşit să ajungă, nici urmă de cruci. Tractorul desţelenise locul. A aprins o lumânare printre macii adiaţi de vânt".
Povestea cimitirului de la Leţcani-Iaşi nu se opreşte însă aici. Un destoinic ţăran şi cântăreţ la biserică, pe numele său Ioniţă, aflând de iminenta distrugere a cimitirului, i-a făcut o schiţă pe care a păstrat-o până după evenimentele din decembrie 1989, când a fost refăcut cu exactitate. Problema pe care mi-am pus-o a fost dacă, după refacerea cimitirului, crucea de la mormântul numărul 7, începând cu numărătoarea de la troiţă, are înscris numele tatălui meu. Am trimis mai multe e-mail-uri primăriei Leţcani. N-am primit niciun răspuns. Am rugat pe un coleg de pe saitul literar unde am publicat sub formă de foileton romanul, trăitor pe acele meleaguri, să se intereseze. N-a făcut-o. Cel care m-a ajutat, complet dezinteresat, a fost editorul cărţii, domnul George Arhip.
Prof. NICOLAE TOMESCU INOCENŢIU - Sibiu
Reproduceri după picturi de GEORGETA NĂPĂRUŞ
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
