Selecţia "Formula AS"
Apreciez iniţiativa Editurii Litera de a pune la dispoziţia noilor generaţii, în volume frumos tipărite şi trainic legate, o colecţie de clasici ai literaturii universale. Aici îşi avea locul, desigur, şi Anton Pavlovici Cehov (1860-1904), scriitorul rus cu cea mai mare influenţă în evoluţia prozei scurte şi dramaturgiei din sec. XX. Îi recunosc geniul nume de patrimoniu universal, de la Katherine Mansfield, Virginia Woolf, Thomas Mann şi George Călinescu, la Raymond Carver şi Alice Munroe (lista prozatorilor de toate naţiile ieşiţi din mantaua lui e foarte lungă).
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Există o vastă literatură concentraţionară şi carcerală. De-a lungul timpului foarte mulţi scriitori şi-au încercat talentul cu situaţiile-limită în care ajunge prizonierul, omul încarcerat pentru deosebire, dispută sau împotrivire faţă de "ceilalţi", adică societatea din care face parte. Individul e izolat pentru a fi "învăţat" să se conformeze. Secolul XX a exacerbat monstruos presiunea de aliniere a omului la "ceilalţi", la Stat, care îi reprezenta pasămite pe tori indivizii şi nu admitea ieşiri din rând.
Citeste tot articolul
Selecţia "Formula AS"
Revista noastră a publicat în timp multe pagini despre adjuvantele naturale în tratarea cancerului, v-a ţinut la curent cu progresele cercetărilor de laborator şi a semnalat beneficiile unor fructe, legume şi plante în lupta cu boala. De asemenea au apărut pagini întregi despre importanţa întăririi sistemului imunitar şi despre rolul psihicului în eficienţa tratamentelor. Toate aceste teme precum şi altele fac materia cărţii doctorului Blaylock...
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Carte"
Afisare: 201 - 240 din 636 articole
-
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1171 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1170 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1170 -
Selecţia "FORMULA AS"
Numarul 1170 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1168 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1167 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1165 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1165 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1165 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1164 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1163 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1161 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1159 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1157 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1156 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1156 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1154 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1152 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1151 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1149 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1146 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1144 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1143 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1142 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1141 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1140 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1135 -
SELECŢIA "FORMULA AS"
Numarul 1133 -
SELECŢIA "FORMULA AS"
Numarul 1131 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1128 -
Ian McEwan, "Operaţiunea Sweet Tooth", traducere şi note de Dan Croitoru, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), 344 p.
Numarul 1127 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1126 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1124 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1123 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1122 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1121 -
Selecţia "Formula As"
Numarul 1119 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1118 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1117 -
Selecţia "Formula AS"
Numarul 1114