Anchetă - Unde vă simţiţi cu adevărat acasă?
Sunt foarte multe feluri de acasă. Aşa mi-am spus când eram mic, atât de mic, încât să încap în şifonierul cu cearceafuri. Uite, îmi ziceam, acum sunt acasă, în oraşul Bucureşti, care e un oraş mare, plin de autobuze şi de troleibuze. Dacă iei autobuzul sau troleibuzul care trebuie şi mergi cu el până la capăt, până la Valea Ialomiţei sau până la Valea Argeşului, o să găseşti nişte străduţe care se numesc Băiuţ şi care îmi sunt şi mai acasă decât acasă Bucureşti.
Citeste tot articolul
CĂTĂLIN MANOLE - "Nu am întors spatele Bucureştiului, ci m-am întors cu faţa către munţi"
Ce ai prefera? Să te trezeşti în fiecare dimineaţă, într-un apartament din cartierul Crângaşi şi să îţi bei cafeaua privind blocul de vizavi, pe care scrie cu litere de-o şchioapă "Moarte calicului Cipilic", să asculţi la nesfârşit zdrăngănitul tramvaiului de pe Calea Giuleşti şi să miroşi eşapamentele scumpe ale multinaţionaliştilor grăbiţi spre birou, sau să te trezeşti într-o căsuţă de o sută de ani şi să începi ziua cu o rugăciune, pentru că în timp ce vezi culmile înzăpezite ale Retezatului, în jurul tău sunt milioane de fluturi, cerul e plin de cântecul păsărilor nevăzute şi undeva, pe dealul din curtea ta, merg agale către izvor cerbii? Mie mi-a fost foarte uşor să aleg.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Asul de inima"
Afisare: 121 - 160 din 906 articole
-
Poveste cu Alain Delon
Numarul 1295 -
Luminaţia
Numarul 1293 -
Cufărul fermecat
Numarul 1292 -
PSIHOLOGIE PRACTICĂ - Dicţionar de gesturi
Numarul 1292 -
Cu IOSIF CIUNTEREI, pe coclauri
Numarul 1291 -
"Mama, când vii să mă iei de la şcoală, te rog să-ţi pui peruca"
Numarul 1290 -
Dezlegarea la mamă
Numarul 1289 -
O cană de ceai
Numarul 1289 -
LUIZA ZAN, muzician - "Nicio clipă nu am crezut că voi fi atât de fericită şi împlinită"
Numarul 1288 -
Un aliat în lupta cu viaţa - Încrederea în sine
Numarul 1286 -
S-a întâmplat într-o toamnă...
Numarul 1285 -
NE SCRIU CITITORII - S-a demodat iubirea?
Numarul 1285 -
"Mai slăbeşte-mă cu atâta iubit!"
Numarul 1284 -
10 trucuri pentru a regăsi intimitatea în cuplu, după ce ai născut
Numarul 1284 -
Mica Supăreasă
Numarul 1283 -
Sfârşit de vacanţă
Numarul 1283 -
Leacurile iubirii - "Treacă de la mine!"
Numarul 1282 -
Cele 7 spaime ale bărbaţilor
Numarul 1281 -
Ana lui Sfântu'
Numarul 1281 -
Scrisorile mătuşii Rita
Numarul 1280 -
Scrisori care aşteaptă răspuns
Numarul 1280 -
Vara marilor iubiri
Numarul 1279 -
Focul Sfântului Ilie
Numarul 1278 -
STEJARII
Numarul 1278 -
Poveşti de dragoste - Profesorul de matematică
Numarul 1277 -
Cu FIDELITATEA la psiholog
Numarul 1276 -
Scrisori care aşteaptă răspuns: În inimile celorlaţi se află leacul iubirii tale
Numarul 1276 -
Scrisori care aşteaptă răspuns: "Tot ce ne ia, Dumnezeu ne dăruieşte altfel"
Numarul 1276 -
Bunica Olga. Ultima poveste
Numarul 1275 -
Trăieşte, dar nu încerca să înţelegi!
Numarul 1275 -
ANCHETĂ - Amintiri dintr-o vară fierbinte
Numarul 1275 -
Iubire interzisă
Numarul 1274 -
Tata
Numarul 1274 -
"Iubirea mea nu poate fi vindecată de doctori"
Numarul 1274 -
Zorelele albastre
Numarul 1273 -
Printre stele
Numarul 1273 -
RADU MIHĂILEANU - "Pentru mine, emoţia nu-i o ruşine"
Numarul 1272 -
TEST: Dragostea în Cireşar
Numarul 1271 -
Cu iubirea la psiholog - OLIMPIA GROZA: "Dragostea trebuie rostită!"
Numarul 1271 -
Minunea de la miezul nopţii
Numarul 1270