Şi nu eram singură în situaţia asta. Aşa era la liceul nostru, de pildă, unde toate fetele ne-am îndrăgostit de actorul cel mai la modă în anii '70, Alain Delon. Şi, foarte curios, nu eram geloase una pe cealaltă, îl împărţeam între noi, fără să ne afecteze. Eram înnebunite după el: ochi albaştri, pătrunzători, faţă angelică... Îl asemănam cu un înger, dar visurile noastre nu se îndreptau spre raiurile cereşti, ştiam că raiul e tot pe pământ. Mie Alain Delon îmi locuia în cap, îşi făcuse în mintea mea una dintre reşedinţele lui permanente. Dar era greu să ţi-l faci chiriaş, pentru că mai locuia în mintea câtorva milioane de admiratoare. Nu ştiu cum nu o lua razna un astfel de om. Să fii adulat de atâtea femei, cohorte, popoare întregi, şi să rămâi om întreg!
Se îmbrânceau femeile ca să-l fotografieze, când trecea pe covorul roşu la noi, la TIFF. El îmbătrânise, dar fenomenul, nu. Nu-şi pierduse seducţia. Când o doamnă respectabilă i-a spus că în tinereţe a fost îndrăgostită nebuneşte de el, Alain i-a răspuns: "Bine şi tocmai acum îmi spuneţi?".
La liceu, noi, fetele, ne băteam pe afişele cu el, când rulau filme în oraş. Reuşeam să le mituim pe taxatoarele de bilete de la cinematograf, ca să ne dea câte un afiş. Ema, o colegă de-a mea, a obţinut unul contra unei sume imense. Îl ascunsese în geamantan. Toate fetele care eram la internat aveam geamantanele într-o magazie şi mergeam acolo cu un felinar, le deschideam şi ne luam lucrurile necesare, după care, magazia se încuia la loc. Odată, cu o răutate de care mi-e ruşine şi azi, m-am dus pe furiş cu o altă colegă, Adela, ghidate de o lumânare şi am scotocit în geamantanul Emei. Am găsit posterul cu Alain Delon şi l-am mâzgălit, i-am făcut mustăţi şi ochelari. Ema a plâns o zi întreagă, fără să ştie cineva oful ei, doar eu şi Adela, doi draci, râdeam pe înfundate de isprava noastră. S-a străduit Ema, săraca, şi a făcut rost de altul, îl ţinea ca pe un talisman. Apoi au apărut vederi cu actori şi ne-am cumpărat toate. Mai târziu, când am început să ne îndrăgostim de câte un pământean de-al nostru, am pierdut legătura imaginară cu superbul Delon. Când şi când, ne gândeam cum s-o fi simţind când îşi trimiteau energia către el atâtea femei. Auzeam că unele leşinau când îl vedeau în carne şi oase, asta prin Occident, că la noi nu venea nimeni, eram din Est. Am auzit că primea mii de scrisori de dragoste, scrise pe hârtie roz, parfumată, plicuri pictate cu inimioare şi buze date cu ruj. Multe lacrimi s-au vărsat după el, s-ar fi făcut un fluviu, dacă s-ar fi adunat toate la un loc. Dar el era preocupat să joace în alte şi alte filme, să rupă alte şi alte inimi, partenerele lui de pe ecran erau pradă uşoară, dar chiar dacă erau aventuri trecătoare, nouă, admiratoarelor, fără şansă, ne răscoleau sufletul. Ce mai, erau filme la care ne duceam şi de câte cinci ori ca să-l vedem pe Delon. Fugeam de la internat, ne căuta pedagoga disperată. O dată, o pârâcioasă i-a spus că suntem la film. A venit pe urmele noastre, ne-a urmărit, dar a stat şi ea, de-a văzut tot filmul până la capăt. Am depistat-o în sală. O priveam pe furiş cum stătea cu ochii aţintiţi la ecran. Era fascinată, la fel ca şi noi. Cu toate astea, ne-a certat că am mers la film, a trebuit să-i spunem că ne-am pierdut minţile, că trebuie să ne ierte, doar şi ei îi plăcea de Alain Delon. S-a prefăcut că ne iartă, dar ipocrită, ne-a pârât la mamele noastre, când au venit la şedinţa cu părinţii. Mama s-a amuzat, a spus că nu-i nicio problemă. Bine că sunt îndrăgostită de un actor, şi nu de vreun băiat dintr-o clasă mai mare, capabil să mă seducă. Erau buni actorii ăştia frumoşi, ne protejau de rele! N-am luat-o la întrebări pe mama, dar eram sigură că şi ei îi plăcea de Delon. Toată lumea, chiar toată lumea era îndrăgostită de el. Devenise un fenomen de masă. Chiar şi bărbaţii s-au ales cu ceva: haina din blană de miel, cu guler alb. Apăruse cu ea într-un film şi imediat a devenit o modă. Îi auzeai pe mulţi lăudându-se: "Mi-am luat un delon", de parcă îl cumpăraseră pe el, şi nu haina.
De prisos să mai spun că şi adolescenţii la care trăgeam cu ochiul pe stradă aveau prioritate absolută dacă erau îmbrăcaţi în... delon.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
