Cu FIDELITATEA la psiholog

Oare în ziua de azi, chiar toate valorile îşi pierd în­sem­nătatea?

Chiar şi cele morale? Devine infidelitatea un obi­cei? Dacă ar fi să te iei după ce se relatează pe tele­vizor şi internet, răspunsul e "da".
Aventurile amoroase au ajuns o modă, chiar şi în rândul celor puternici. Bill Clinton, preşe­din­tele Statelor Unite, şi-a adus ţara în pragul unei cri­ze de stat din cauza adulterului, iar cel mai bo­gat om din lume, Bill Gates, şi-a înscris în con­tractul matrimonial drep­tul la infidelitate. În fie­care an, milioane de îndră­gos­tiţi îşi pecetluiesc le­gătura pentru viaţă schimbând două verighete şi jurând că doar moartea îi va despărţi, dar sfâr­şitul relaţiei inter­vine, adesea, mai devreme decât s-ar fi gândit. Numărul căsniciilor eşuate anual sparge graficele sociologilor. Chiar aşa de rău să fi ajuns fidelitatea?

Aproape fiecare om are nevoie de flirt

Chiar dacă baza relaţiei este solidă şi niciunul dintre parteneri nu se gân­deşte să-l înşele pe celălalt, flirtul - la fel ca fidelitatea - este o com­ponentă sta­bilă a vieţii sexuale, atât pentru băr­baţi, cât şi pentru femei. Psihologii spun că prin contactul vizual de doar câteva secunde cu un bărbat străin, femeia îşi testează atracţia exer­citată asupra acestuia. Privirea cu­rioasă a unui necu­noscut, zâmbetul fugar, flirtul de câteva secunde sunt pen­tru ea o autoconfirmare şi nimic mai mult. Bărbaţilor li se întâmplă exact la fel.

Când ştiinţa îşi bagă nasul

Care este, atunci, elementul declan­şator al unei aventuri? Cercetătorii con­sideră că s-au apropiat cu paşi mari de dezlegarea acestei enigme. Presu­pu­nerea lor: adulterul poate fi şi rezul­ta­tul unei programări biochimice a cre­ierului. Aceasta se produce în felul ur­mător: în faza de îndrăgostire, în creier se produc amfetamine proprii organis­mului nostru. Efectul lor: omul intră într-o stare de "beţie", jură dragoste şi credinţă veşnică şi nu-şi poa­te imagina că va veni o zi când se va sătura de par­tenerul (partenera) lui. Producerea acestor "dro­guri" care-i fac fericiţi du­rează maximum 4 ani, după care or­ganismul începe să intensifice produ­cerea altor substanţe proprii: opia­ceele. Acestea nu mai creează acea stare de fericire, ci un sentiment de siguranţă plă­cută, specifică relaţiilor de lungă du­rată. Pericolul: aceste substanţe se des­compun după doar 5 minute, astfel că tre­buie produse iar şi iar, prin noi şi noi do­vezi de dragoste. Şi exact de lipsa aces­tor atenţii mărunte suferă relaţiile în viaţa de fiecare zi. Statisticile con­firmă faptul că în cele 61 de culturi stu­diate, majoritatea rupturilor se produc după 4 ani, adică după întreruperea fluxului de amfetamine. Aşa că acel atât de hu­lit "al şaptelea an" este în realitate al patrulea.

Fidelitatea poate deveni o povară

Psihologul american dr. Erwin Moss, un expert al vieţii de cuplu, spu­ne: "Din punct de vedere moral sună discutabil, dar infidelitatea poate avea şi un efect pozitiv". Pentru că ea sem­nalizează că relaţia are nevoie de o bază nouă! Aşa nu se mai poate! Parte­nerii trebuie să vor­beas­că despre ei, să-şi descopere propriile aştep­tări. O in­fidelitate - psiho­lo­gii vorbesc despre un "im­puls" - este întotdeauna o "in­cizie" profundă în viaţa de cu­plu: partenerii fie se des­part, fie învaţă în mod dureros că relaţia lor nu este una dată pentru tot­dea­una. Ea trebuie "întoarsă pe toate părţile" şi, mai ales, tre­buie "şle­fuită". Cel mai des, spun psihologii, fide­li­tatea nu este nimic alt­ceva de­cât un corset rigid, cu care unul din parteneri vrea să-l obli­ge pe celălalt să-şi res­pecte promi­siu­nea. În ase­menea situaţii, fideli­ta­tea în­seamnă "stag­na­re". "Dar în­tr-o relaţie, dez­vol­tarea - uneori diferită - a par­­te­ne­rului trebuie respec­tată. Aceasta nu în­seamnă sfârşitul iubirii, ci o re­po­ziţionare a cu­plu­lui", conchide dr. Moss.

De ce s-a decis natura pentru infidelitate

Vulturul de mare nu-şi înşală niciodată pere­chea, fiindu-i credincios - necon­di­ţio­nat - toată viaţa. Dar el face parte dintr-o mi­noritate, pen­tru că din toate speciile exis­tente pe faţa pă­mântului, doar 10% sunt fi­dele, poate chiar mai puţin.
Dar animalele cele mai înrudite cu omul? La cimpanzei, care îm­part cu noi 98,4% din gene, femelele au relaţii "ex­tra­conjugale" cu cir­ca 35 de masculi (în medie). De ce s-a decis natura pen­tru infide­litate? Care sunt avan­tajele aces­teia?
Fidelitatea perma­nen­tă îngreu­nea­ză în­noi­rea genetică, periclitând astfel supra­vieţuirea şi fortificarea unei spe­cii. Cu cât sunt mai numeroşi partene­rii unei femele, cu atât este mai pro­babilă concepţia.
În ceea ce priveşte oamenii, există şi astăzi di­ferite culturi care nu cunosc noţiunea de fidelitate. Etnologii au stu­diat peste 1.145 de culturi pri­mi­tive din toată lumea şi au constatat că 90% dintre ele nu ştiu ce este fideli­tatea.

Cele 3 tipuri de dragoste şi care dintre ele durează

Sociologul John Lee de la Universitatea To­ron­to (Ca­na­da) a stabilit - în urma unor teste - cele 3 tipuri de dragos­te existente:
Tipul Eros (de la zeul dra­gostei, la vechii greci): Lee numeşte astfel dra­gos­tea înflăcărată, la pri­ma vedere.
Tipul Ludus (de la "jo­curile" romane): Lee numeşte astfel dra­­gostea super­ficială, care nu emi­te nicio pre­tenţie la fi­de­lita­te.
Tipul Storge (în lim­ba greacă - "afec­ţiu­ne"): Es­te pentru Lee dra­gos­tea camaraderească, ba­za­tă pe o simpatie pro­fundă.
Lee spune: "Cuplurile cele mai fidele sunt cele în care ambii parteneri în­truchipează tipul Stor­ge. Celelalte sunt tendenţial pericli­ta­te".

Bărbaţii infideli -uşor de recunoscut

Drumul unui bărbat spre infide­li­tate are 4 faze, caracterizate prin mo­dificări de com­por­tament:
Faza nr. 1: Se îngrijeşte mai mult decât înainte, se îmbracă brusc ele­gant, face sport, se decide să ţină re­gim. Este încă în stadiul de flirt.
Faza nr. 2: Sună telefonul mo­bil, dar el nu răspunde. Se face că n-a au­zit. Apoi îl ascunde, pentru a aco­peri orice urmă. Pericol de infidelitate.
Faza nr. 3: Începe să-şi critice soţia. Felul cum se îmbracă şi cum se piap­tănă - nimic nu-i mai place la ea. Vrea să creeze astfel un alibi pentru pro­pria-i infidelitate.
Faza nr. 4: Vorbeşte tot mai pu­ţin cu soţia lui, lipseşte mai des de-aca­să, plea­­că în călătorii la sfârşit de săptă­mâ­nă. Căs­nicia se află în primejdie acută!

Fidelitatea văzută statistic

Conform statisticilor, femeile ti­nere au pretenţii mari la moralitatea partenerului lor:
- 98% dintre femeile sub 25 de ani aşteaptă de la el fidelitate absolută.
- 90% dintre tinere au relaţii sexuale cu parteneri stabili.
- 79% dintre femeile şi bărbaţii sub 25 de ani consideră flirtul o tră­dare gravă.
- Dar numai 60% dintre femeile de toate vârstele consideră infidelitatea un motiv de despărţire.
- 54% dintre femeile de peste 60 de ani şi-au în­şe­lat - măcar o dată - partenerul - majoritatea cu pri­etenul lui cel mai bun (32%), cu un vecin (25%), cu o cunoştinţă întâmplătoare (22%) sau în concediu (21%).
- 25% dintre bărbaţii de toate vârstele consideră "foarte dificil" să fie fideli.
- Conform analizelor de sânge, 10% dintre copiii femeilor căsătorite sunt concepuţi nelegitim.
- 7% dintre bărbaţii de toate vârstele spun că nu pot să fie fideli.

Reproduceri după picturi de ANA RUXANDRA ILFOVEANU