"Trebuie doar să crezi"
Mă numesc Camelia şi abia acum am apucat să răsfoiesc "Formula AS", unde am citit povestea ta care m-a impresionat, aşa că am simţit nevoia să-ţi scriu.
Nu ştiu ce cuvinte ar trebui să folosesc sau cum aş putea să te ajut exact, deşi înţeleg că tu ai cu adevărat nevoie de ajutor. Şi, ceea ce m-a impresionat este că ştii şi tu lucrul ăsta. Mă bucur că ai avut puterea să-ţi aşezi sufletul pe hârtie şi că ai conştientizat că ai nevoie de ajutor, ba chiar mai mult, că ai avut curajul să-l ceri.
Ce greu este să uiţi ceea ce nu poţi şi nu vrei să uiţi, aşa cum toată lumea te sfătuieşte! Eu, una, n-am să te încurajez să uiţi, ci doar să nu-ţi laşi amintirile să te subjuge. Pentru că ele sunt cele care în momentul de faţă te fac să suferi. Ele îţi alimentează disperarea, confundarea lor cu realitatea este dureroasă. Dar asta e soarta noastră, a oamenilor, trăim în prezentul care devine trecut şi tindem spre viitor. Tot ce luăm cu noi sunt amintirile, ele sunt bagajul pe care-l cărăm după noi.
Nimeni şi nimic nu o să-ţi poată fura amintirea celui drag din mintea sau din sufletul tău, pentru că iubirea cea adevărată nimic nu o poate anihila. Totuşi, ai fost o norocoasă să-ţi întâlneşti perechea şi să fiţi cu adevărat fericiţi. Mulţi dintre noi încă o mai căutăm...
Aşa suntem noi, oamenii, nu ştim când venim şi nici când plecăm, ştim doar ce trăim şi învăţăm. Dar oricine iubeşte nu vrea ca iubirea lui să-i aducă suferinţă celuilalt. De ce nu te gândeşti că poate soţul tău te priveşte de unde este acum şi toată tristeţea şi disperarea care te macină îl chinuie şi pe el, nici el nu-şi găseşte odihna pe care o merită.
Este greu, poate prea greu, să învingi durerea de una singură, dar dacă nu ai pe cineva care să te încurajeze, trebuie să te încurajezi singură.
Tot ceea ce ne este dat să trăim are un rost pe care noi nu-l cunoaştem şi nu ştim de ce ni se întâmplă tocmai nouă. Dar Bunul Dumnezeu ştie ce ne este de folos fiecăruia din noi, chiar dacă noi nu înţelegem. De ce a fost să fie povestea ta aşa, nu ştiu, dar ceea ce a fost nu mai putem întoarce, putem doar să ne străduim şi să sperăm spre ce va fi.
În toate lucrurile şi locurile pe care le-aţi trăit şi la care sufletul tău se tot întoarce, în clipele care te-au făcut fericită, poate că acolo poţi să-ţi găseşti alinarea. Mica floare, frunză sau piatră, pe care el ţi le aducea în semn de afecţiune, poate că acum e rândul tău să le cauţi şi să le aduni. Caută tu floarea care să-ţi zâmbească şi să te bucure, gândeşte-te la ce ar vrea el să faci de acum înainte. Dacă tu nu ştii care e calea, încearcă să o găseşti gândindu-te la el. Nu mai căuta cu mintea răspunsuri ce nu au să vină, lasă-ţi inima să gândească şi poate o să răsară şi răspunsul.
Acum în tine e un război al amintirilor cu realitatea, cu prezentul ăsta trist, în care te găseşti, dar trebuie să-ţi găseşti cumva liniştea, pacea şi împăcarea. Eu una, în suferinţele mele, îmi pun toată nădejdea în Dumnezeu, şi ori de câte ori cad, El mă ridică. Pentru că El ne cunoaşte mai bine decât oricine şi ştie cum să ne aline. El primeşte pe oricine se află în suferinţă şi nu lasă pe nimeni, trebuie doar să crezi.
Nu ştiu dacă cuvintele mele îţi vor fi de folos, nutresc doar speranţa că poate vei găsi puterea să-ţi îmbunătăţeşti situaţia şi să poţi trece peste depresia care te macină. Caută medicamentul unde trebuie. Trupul se naşte din oameni, iar sufletul este al lui Dumnezeu. Închei, dorindu-ţi multă sănătate şi Doamne ajută!
CAMELIA - Moineşti, Bacău
"Despărţirea e doar temporară"
Stimată Eliza,
Scrisoarea dvs. din "Formula AS" este profund impresionantă şi, ca medic, aş dori să vă adresez câteva gânduri referitoare la drama pe care o trăiţi.
Da, a fost şi este o iubire între două suflete care au fost într-o astfel de relaţie, mai întâi "dincolo", în lumea din care venim, şi în care ne vom întoarce. Despărţirea este doar temporară. Timpul de regăsire este pentru dvs. de ani, dar pentru el va fi egal cu câteva clipe. Acolo sunt alte dimensiuni.
Nu există întâmplare în univers. Totul este interconectat şi interdeterminat. Accidentul este doar forma în care plecăm "acasă", pentru că dincolo este casa noastră. Aici suntem doar pasageri veniţi să învăţăm lecţia iubirii şi a compasiunii pentru semeni.
Dacă Dumnezeu a avut nevoie mai devreme de soţul dvs., nu aveţi dreptul să-i fiţi împotrivă. Sunteţi suflete pereche: acelaşi suflet, în două corpuri diferite, aşa cum numea Aristotel iubirea.
Dvs. aţi avut şansa să vă întâlniţi sufletul pereche acum. Nu întotdeauna se întâmplă aşa. Întâlnirea cu el va fi o eternitate dincolo. Aici a fost doar atât - 6 luni. Vă veţi reface viaţa cu altcineva (aşa cum li se întâmplă majorităţii oamenilor în aceste situaţii), care va fi compatibil cu dvs., chiar dacă nu identic cu ceea ce aţi avut. Aceasta este vocea destinului, fixat din alt plan de univers. Reluaţi-vă serviciul, consumaţi-vă energia durerii în muncă şi lăsaţi timpul să vă vindece, după cum bine aţi spus, mai bine decât psihiatrii. Vă asigur că aceasta este calea şi că vă veţi regăsi echilibrul necesar. Toate sfaturile venite de dincolo ne spun că plângând nu le facem bine celor pe care îi iubim şi îi pierdem. Dimpotrivă, le creăm mari nelinişti. Soţul dvs. vă va trimite lumină şi ajutor de acolo de unde este, iar dvs. trebuie să-i transmiteţi, de asemenea, numai lumină, atât prin gândire, cât şi prin aprinderea de lumânări.
Cu toată stima şi înţelegerea.
D.C.D.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
