Adio, ochelari!
Faptul că avem ochi buni nu este numai un dar cu care ne naştem. Putem contribui la el noi înşine: există câteva exerciţii simple, capabile să ne întărească vederea şi să pregătească ochii mai bine, pentru funcţia lor zilnică. În interviul de mai jos, specialistul german Wolfgang Hatscher-Rosenbauer, director al Institutului pentru antrenamentul vederii din Bad Vilbel, autorul cărţii intitulate "Îmbunătăţirea vederii în cinci minute pe zi", ne oferă o serie de explicaţii şi ne prezintă cele mai utile exerciţii.
Citeste tot articolul
Enurezisul în abordare naturistă
Enurezisul este o afecţiune simplă, în raport cu sănătatea, dar nefericită pentru viaţa celui ce o poartă. Vorbim, evident, despre enurezisul nocturn, deşi asocierea termenilor este considerată pleonastică. Pentru un copil mic este de înţeles şi acceptabil ca uneori să se "scape" în timpul nopţii cu urinatul. Dar când acest fapt şi situaţia în sine se prelungesc cu anii, vorbim despre un dezechilibru care ajunge să afecteze sever viaţa individuală şi socială a copilului, ce poate atinge sub acest stigmat adolescenţa, tinereţea şi chiar vârsta de adult.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Terapii alternative"
Afisare: 81 - 120 din 542 articole
-
GEOGRAFIE MEDICALĂ - Remedii din lumea largă
Numarul 1334 -
Armata secretă din intestin
Numarul 1334 -
Strugurii ca medicament
Numarul 1334 -
Remedii de toamnă cu alimente
Numarul 1334 -
Metode naturale de vindecare a cancerului - Vâscul
Numarul 1333 -
Metode naturale de vindecare a cancerului - Cerealele
Numarul 1333 -
Ţineţi cancerul la distanţă!
Numarul 1333 -
Când tensiunea o ia razna
Numarul 1331 -
Sănătate cu argint - Ionii de argint Argentum+(R) 77
Numarul 1330 -
O boală populară şi tratamentele ei naturale - Grăsimea abdominală
Numarul 1329 -
Un tratament revoluţionar anticancer - Terapia imuno-oncologică
Numarul 1328 -
Când cistitele îşi fac de cap
Numarul 1328 -
O piedică în calea fericirii - Mirosul gurii
Numarul 1327 -
AMEŢELILE
Numarul 1327 -
Tinereţe fără bătrâneţe
Numarul 1326 -
Cei cinci magnifici - Văzul, auzul, mirosul, atingerea şi gustul
Numarul 1324 -
TALASOTERAPIA
Numarul 1323 -
Farmacia mării
Numarul 1323 -
Vara şi durerile de stomac
Numarul 1323 -
S.O.S. - FIBROZA CHISTICĂ!
Numarul 1323 -
Dr. LUMINIŢA-NATALIA SÂRCĂ - Vâscul, între magie şi terapie
Numarul 1321 -
Învăţaţi să ademeniţi barza!
Numarul 1320 -
Plante de ajutor în endometrioză
Numarul 1320 -
Chinul femeilor - Secreţia vaginală
Numarul 1318 -
Soare fără remuşcări
Numarul 1317 -
Bolile cronice şi tratamentul lor naturist - Afecţiunile gastrointestinale
Numarul 1315 -
Vremea picioarelor umflate a început
Numarul 1313 -
Metode de eliminare a acidul uric din organism
Numarul 1313 -
Energizare de primăvară - Terapia Kneipp
Numarul 1312 -
LEACURI DE LA CITITORI - Kneipp nu înseamnă doar apă rece
Numarul 1312 -
Durerile de stomac şi gemoterapia - Dr. MONICA SPÎNU - medic specialist Medicină de familie, specializare în gemoterapie
Numarul 1310 -
Bolile cronice şi tratamentul lor naturist (III)
Numarul 1309 -
Ceasul biologic al primăverii
Numarul 1309 -
Alte remedii pentru tratarea hipotiroidiei
Numarul 1307 -
Zgomotele care ne terorizează viaţa - TINITUS
Numarul 1306 -
Bolile cronice şi tratamentul lor naturist (2)
Numarul 1306 -
Prof. univ. dr. CONSTANTIN MILICĂ: "Helicobacter pylori este inamicul numărul 1 al stomacului"
Numarul 1305 -
Bolile cronice şi tratamentul lor naturist
Numarul 1305 -
Postul de sănătate
Numarul 1304 -
Guturaiul de primăvară
Numarul 1301