Bâzâie, ţiuie, sâsâie, şuieră. Omul abia mai percepe sonorităţile din exterior; se aude doar pe sine. Zgomotul neîncetat se strecoară în viaţa lui ca un duşman care îl terorizează fără milă, îl împiedică să adoarmă, îl calcă pe nervi când ascultă muzică, îl deranjează când se aşează într-un fotoliu şi încearcă să se destindă, citind o carte. Unii se simt atât de incomodaţi de sunetele fantomă, încât recurg la diverse trucuri pentru a le acoperi. De exemplu, lasă un robinet să curgă toată noaptea sau deschid un aparat de radio în dormitor, înainte de a se băga în pat.
"Un tinitus apare de foarte multe ori odată cu scăderea auzului. O treime dintre hipoacuzici îl dezvoltă, iar numărul lor este în creştere, deoarece ponderea vârstnicilor în totalul populaţiei tinde să se majoreze", explică medicii orelişti. Mecanismul este următorul: în condiţiile unei deficienţe de auz, când urechea nu mai transmite sunetele înalte către centrul auditiv din scoarţa cerebrală, creierul se străduieşte să înlocuiască frecvenţele care lipsesc. Căutând stimulii absenţi, el îşi comută - ca să spunem aşa - regulatoarele de volum sonor la nivelul maxim. În consecinţă, se amplifică zgomotele perturbatoare provenite de la neuroni, cele care sunt în mod normal separate şi înlăturate, astfel încât scapă atenţiei. Aşadar, tinitusul nu este o boală propriu-zisă, ci mai curând o tulburare funcţională, un simptom.
În afară de hipoacuzie, care poate fi provocată şi de nivelul prea ridicat al zgomotului din ambianţă sau de surzirea acută, specialiştii cunosc şi alte cauze, înşiruite într-o listă cu cel puţin 90 de poziţii, dintre care putem aminti, de pildă, inflamaţiile din urechea medie, cerumenul întărit, hipertensiunea, diabetul, obiceiul de a scrâşni mereu din dinţi, blocajele coloanei vertebrale, efectele secundare ale anumitor medicamente.
Când zgomotele misterioase se manifestă pentru prima dată, trebuie consultat de urgenţă un medic ORL, într-un interval de maximum trei zile. El va evalua simptomele, va examina cu un microscop special conductul auditiv şi timpanul şi, de asemenea, va cerceta nasul şi faringele. Apoi va măsura capacitatea auditivă cu ajutorul unei audiograme. Între timp, studiile au demonstrat că medicamentele vasodilatatoare, considerate prima opţiune până în urmă cu câţiva ani, au în realitate o eficienţă modestă.
Vestea bună este că, în numeroase cazuri, acufenele (zgomotele din urechi) acute dispar adesea fără vreun tratament. Din păcate, nu toţi pacienţii au un asemenea noroc. La cei mai mulţi, bâzâitul sau ţiuitul se instalează pe termen lung. Creierul prelucrează defectuos semnalele acustice. De regulă, în astfel de cazuri, nu sunt de folos nici tabletele, nici perfuziile şi nici măcar intervenţiile chirurgicale: "După trei luni, vorbim deja de un tinitus cronic. Iar pentru el, medicina nu cunoaşte deocamdată modalităţi de vindecare".
Terapii ajutătoare
Cea dintâi metodă la care se apelează în aceste împrejurări este consilierea. Oamenilor care au nevoie de ajutor li se explică ce anume le-a declanşat suferinţa, de ce sunetele se intensifică în unele situaţii şi, în primul rând, sunt făcuţi să înţeleagă că problema lor, deşi le oboseşte nervii, nu le ameninţă totuşi viaţa. În momentul când medicul ORL a constatat o diminuare a auzului, se recomandă utilizarea unei proteze auditive. Aceasta sporeşte percepţia sunetelor din exterior. O proteză performantă realizează un număr enorm de ajustări acustice pe secundă, separând vorbirea de zgomotele de fond. Când aparatul preia şi execută această activitate în locul creierului, sistemul nervos central are din nou posibilitatea de a elimina zgomotele perturbatoare. În decursul câtorva săptămâni sau luni, majoritatea pacienţilor cu tinitus cronic învaţă să-l suporte, continuând să trăiască normal. Persoanele afectate spun că aud încă un zumzăit sau ţiuit, dar el nu nu le mai prejudiciază calitatea vieţii de fiecare zi. Este ceea ce medicii numesc un "tinitus compensat", care nu mai este perceput decât în momentele când suferindul se concentrează asupra zgomotelor suplimentare din urechile sale.
Rămâne în final o categorie de pacienţi - studiile o aproximează între 5% şi 20% - cărora tortura acustică permanentă le tulbură peste zi concentrarea şi le răpeşte somnul noaptea, sfârşind prin a-i dezechilibra psihic. Oamenii luptă cu dureri persistente de cap, stări anxioase şi chiar cu sindromul burnout. Medicul orelist le spune că a epuizat toate variantele de tratament şi că nu mai există vreo posiblitate de ajutor, iar acest verdict îi aduce la disperare. Într-adevăr, vindecarea nu le-o poate promite nimeni, în schimb pot fi ajutaţi: echipe interdisciplinare compuse din medici, psihoterapeuţi şi acusticieni audioprotezişti acordă în ultima vreme un sprijin eficient celor ce suferă de un tinitus decompensat.
În combaterea zgomotelor din urechi ajunse în faza cronică, specialiştii mizează în prezent mai ales pe terapiile cognitiv-comportamentale şi pe TRT (Tinnitus Retraining Therapie). Aceasta din urmă este o metodă complexă, care combină consilierea sau psihoterapia oferită persoanelor afectate, cu practicarea unor exerciţii de relaxare prin terapia sunetului (antrenamentul auditiv, îmbogăţirea sonoră, mascarea auditivă). Dacă este necesar, pacienţii primesc o proteză auditivă sau un aşa-numit dispozitiv de mascare. Acesta emite un sunet agreabil în conductul auditiv, un fel de foşnet uşor, care antrenează calea acustică şi "maschează", adică acoperă, discret, acufenele. Scopul acestor eforturi este acela ca sonorităţile interne să devină cât mai puţin perceptibile.
O componentă importantă a terapiei o reprezintă exerciţiile. Suferinzii sunt puşi în diverse situaţii care creează provocări atât de plăcute pentru simţurile lor, încât tinitusul se estompează de la sine. De exemplu, ei se plimbă încolo şi încoace, legaţi la ochi şi cu picioarele goale, conduşi de mână de un alt pacient din grup, fără a şti pe ce fel de podea sau teren păşesc. În tot acest timp, colegul care îi ghidează le descrie ce anume pipăie cu tălpile desculţe, ei încercând să-şi imagineze cât mai exact ceea ce li se povesteşte. Este un exerciţiu de atenţie, care deplasează concentrarea de pe zgomotele din urechi pe lucruri din exterior, arătându-le celor în cauză că în unele împrejurări, tinitusul aproape încetează să mai fie perceput. În cadrul antrenamentului auditiv, pacienţii învaţă să se concentreze deliberat asupra altor stimuli acustici decât acufenele lor: foşnetul frunzişului din parc, dangătul de clopot auzit de la o biserică din apropiere, scrâşnetul produs de frânele maşinilor care opresc brusc la semafor. Diferitele tehnici de relaxare, ca antrenamentul autogen sau relaxarea musculară progresivă, vor consolida, şi ele, echilibrul interior, ceea ce este deosebit de important, fiindcă stresul intensifică în general zgomotele din urechi.
Cum vă puteţi proteja urechile
* Dopurile pentru urechi, făcute din ceară sau din silicon, reduc nivelul de zgomot cu până la 30 decibeli, dacă au mărimea potrivită. Mai eficiente sunt cele personalizate, pe care le confecţionează acusticianul audioprotezist, pe baza unui mulaj. Însă chiar simpla ieşire în natură vă oferă o linişte benefică - şi gratis, pe deasupra.
* Inflamaţia urechii medii poate declanşa un tinitus. Când sunteţi răciţi, evitaţi să vă suflaţi nasul cu prea multă forţă, fiindcă riscaţi să împingeţi în urechi viruşii din interiorul nasului şi din zona faringelui.
* Frunzele de ginkgo biloba - medicina alternativă combate zgomotele din urechi cu ajutorul lor. Extractele standardizate obţinute din ele activează microcirculaţia şi favorizează sinapsele neuronale.
* Şi echilibrul psihic joacă un rol important în prevenirea surzeniei acute şi a tinitusului. Sportul de rezistenţă (ex. înotul, schiul de fond, drumeţiile) şi metodele de relaxare, ca Tai-Chi sau yoga, cresc rezistenţa la stres. Infuzia de roiniţă şi uleiul de lavandă au un efect calmant. Baia anti-stres după metoda Kneipp este un adevărat balsam pentru urechi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
