În ciuda a numeroase controverse din partea specialiştilor în oncologie, în momentul de faţă există un bloc solid de dovezi teoretice şi experimentale care atestă utilitatea cerealelor în lupta contra cancerului. La un Congres de Oncologie desfăşurat recent la Paris, pe un studiu mamut de 300.000 de cazuri şi desfăşurat pe parcursul a 30 de ani, s-a putut demonstra fără echivoc că o dietă mediteraneană (paella spaniolă) bazată pe orez şi legume, crude sau fierte, previne cancerul (comparaţia a fost făcută cu o dietă din nordul Franţei, bogată în grăsimi de origine animală - jambon, ficat de gâscă, brânză grasă). Un alt studiu, efectuat la Universitatea de Medicină din Texas, arată că un regim cerealier integral vindecă cancerul în anumite faze de evoluţie. Explicaţia ar fi că în timpul unui astfel de regim, scade cantitatea de radicali liberi din sângele bolnavului. De altfel, se ştie că la popoarele vegetariene, cancerul este aproape inexistent. În Europa, dieta cu cereale a fost promovată intens la începutul anilor '50, cel mai mult prin curentul Macrobiotic al japonezului George Oshawa, dar şi prin lucrările doctorului militar francez Jean Valnet, sau tratamentele dietetice ale celebrului dr. german Kolath, care îşi vindeca bolnavii cu celebra supă de cereale a lui Hipocrate. Cum România este vestită, încă şi astăzi, pentru calitatea cerealelor ei (desigur, cele nemodificate genetic), e păcat să nu le folosim şi ca hrană, dar şi ca medicament.
Grâul. Puţină lume ştie că micile şi, uneori, dispreţuitele grăunţe maronii din spicul de grâu conţin aceeaşi cantitate de proteine (15 grame%) aproape ca şi pulpa de porc (19 grame%), fără a conţine însă şi grăsimile saturate (untura) din carne, incriminate în producerea cancerului de colon sau de sân. Animalele acelea mari, vaca, hipopotamul, elefantul, de unde îşi iau proteinele? La ţară, dacă dai la un cal puţin grâu, se-ngraşă şi trage şi căruţa. Sigur că vor fi şi unii oameni care vor replica: "Dar ce eu sunt cal, să mănânc grâu?". Pentru aceasta, au apărut mori casnice de cereale care macină grâul chiar după metoda tradiţională "piatră pe piatră", dar şi o râşniţă de cafea obişnuită este suficientă pentru necesarul unei cure. Grâul conţine aproape toate oligoelementele (Ca, Mg etc.) şi aproape toate vitaminele, enzime, fermenţi şi factori de protecţie, de aceea este foarte, foarte nutritiv şi hrănitor. Comparativ cu hrana de origine animală, preparatele pe bază de grâu nu lasă reziduuri în organism, favorizând fenomenul de dezintoxicare.
Orezul. "Un bol de orez pentru fiecare chinez", suna în anii '50 sloganul Partidului Comunist Chinez. Tratamentul constă în înlocuirea orezului alb cu orez nedecorticat. Deoarece orezul complet fierbe mai greu, se va înmuia în prealabil sau se va măcina, obţinându-se pastă de orez (pudding). Dr. Léon Binet pune în evidenţă şi proprietăţile hipotensoare ale orezului, iar dr. Kempner arată că acesta favorizează şi eliminarea urinei. În India şi China, unde se mănâncă foarte mult orez, incidenţa cancerului este mai scăzută ca în Europa, fenomen comunicat şi la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Hrişca este o cereală care creşte în zone de munte. La noi se cultivă în special la Suceava, dar se aduce mai uşor din Basarabia. Hrişca se mănâncă mult în Rusia, dar şi în nordul Franţei (în Bretania), iar în aceste zone, incidenţa cancerului este mai redusă. Explicaţia ar fi zincul şi seleniul din compoziţia ei, care sunt antitumorale. Hrişca conţine însă şi aminoacizi esenţiali, ceea ce o face la fel ca şi grâul, foarte nutritivă, în plus, ea poate fi consumată chiar şi crudă, înmuiată în apă 2-3 ore, respectându-se în felul acesta şi principiul de "hrană vie".
Meiul conţine proteine, acizi aminaţi esenţiali, acid salicilic, fosfor, magneziu, zinc, vitamina A şi o mică cantitate de lipide. Se prepară ca un fel de mămăligă, şi vreme îndelungată a constituit un aliment de bază pentru numeroase popoare, când bolile neoplazice nu făceau atâtea ravagii.
Ovăzul. Datorită proprietăţilor sale energetice este un aliment de bază pentru populaţiile din regiunile reci (Scandinavia). Anglo-saxonii îl consumă la micul dejun sub formă de "porridge" (supă deasă din fulgi de ovăz, apă, puţin lapte de soia şi miere). Este şi un aliment al copiilor în perioada de creştere, dar şi un mijloc de refacere şi realimentare după perioadele febrile. Scade glicemia şi stimulează tiroida. 100 grame de fulgi de ovăz conţin: 300 mg fosfor, 90 mg calciu şi 500 mg potasiu.
Orzul. În vindecarea cancerului, cele mai cunoscute proprietăţi curative sunt atribuite sucului de orz verde, obţinut la storcător, când planta ajunge la 20-30 cm înălţime, moment în care orzul conţine cele mai bune resurse nutritive pentru regenerarea celulelor. Calităţile antitumorale se atribuie unui alcaloid (hordeină) şi cantităţilor mari de vitamine şi enzime pe care le conţine. Se pot folosi 10-30 ml/zi diluat cu apă.
Secara. Arteroscleroza şi maladiile cardiovasculare sunt rare sau inexistente la persoanele care consumă cu regularitate pâine de secară, dar ajută şi în cazurile de tumori cerebrale sau în prevenirea cancerului la sân.
Dr. CRISTIAN BOERESCU