Mânăstirea cu minuni - RADU NEGRU
Din goana maşinii nu vezi mare lucru. În imensitatea ei, câmpia e rătăcitoare. E lacomă şi fără măsură. Înghite grăbit şi năvalnic tot ce întâlneşte în cale, lăsându-te în scurt timp fără niciun reper, în afara liniei subţiri şi ezitante a orizontului. Bănuieşti că Mânăstirea Radu Negru e undeva, pe aproape. Stă ca o dropie pitită în lanurile de porumb ale Bărăganului. Dar eşti încă departe. Mai durează până să ajungi. Câmpia te poartă de la Ciulniţa spre Călăraşi, în legănări mărunte şi înşelătoare, ce sporesc impresia hipnotică de monotonie şi somnolenţă.
Citeste tot articolul
PUTEREA RUGĂCIUNII
Era în aprilie 1994. Fetiţa mea Ruxandra, în vârstă de 5 luni, tocmai se trezise. Ea şi cei doi fraţi ai ei mai mari ne ofereau mie şi soţului meu acea bucurie şi împlinire deplină, pe care numai familiile cu copii le pot avea. După programul obişnuit de dimineaţă, am luat-o în braţe, să mă joc puţin cu ea şi, pentru că lângă mine era o riglă, m-am hotărât să văd cât mai crescuse. Am aşezat-o pe o suprafaţă plană şi i-am întins picioruşele... şi atunci, pentru prima dată de când o aveam, am văzut că picioruşul drept era cu aproximativ 2 cm mai scurt decât stângul.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Spiritualitate"
Afisare: 321 - 360 din 1.219 articole
-
Crâmpeie din grădina raiului
Numarul 1115 -
SORIN LAVRIC: "Paştele este învierea Domnului, a naturii şi promisiunea învierii mele"
Numarul 1114 -
Părintele Arsenie Boca la Radio România Cultural
Numarul 1114 -
INIMI FIERBINŢI
Numarul 1113 -
La Mânăstirea Nuşeni, în raiul Năsăudului, cu stareţul Paisie
Numarul 1112 -
Totul se poate repara, în afară de moarte!
Numarul 1112 -
Părintele VISARION ALEXA: "În viaţa Iuliei s-a intrat cu bocancii"
Numarul 1111 -
"Protection de la Mere de Dieu" (Acoperământul Maicii Domnului)
Numarul 1110 -
PUTEREA RUGĂCIUNII
Numarul 1110 -
Pr. SERAFIM BĂDILĂ: Am văzut, cu ochii mei, multe minuni
Numarul 1109 -
IOAN PINTEA: "Poezia este o formă de exprimare a frumuseţii lumii, iar acolo unde este frumuseţe este şi Dumnezeu"
Numarul 1108 -
Puterea rugăciunii
Numarul 1107 -
Bisericile din spitale
Numarul 1107 -
O poveste de dragoste cu sfinţi - BONIFACIU şi AGLAIDA
Numarul 1106 -
Chirurgul îngerilor - Prof. dr. Gheorghe Burnei: "Dumnezeul meu locuieşte în România"
Numarul 1105 -
O minune a Sfântului Nicolae
Numarul 1104 -
Pr. Serafim Bădilă: Un sfânt ca Arsenie Boca se naşte la 2000 de ani
Numarul 1103 -
Dr. GABRIEL HILA - "E bine să crezi, dar şi mai bine e să ştii în ce crezi"
Numarul 1102 -
O minune a Maicii Domnului
Numarul 1102 -
IOV, sfântul român al ucrainenilor
Numarul 1101 -
Acatistul Rugului Aprins
Numarul 1100 -
Pr. Nifon de la Mânăstirea Prislop - "Românii să se oprească de la păcat şi să înceapă o viaţă după voia lui Dumnezeu"
Numarul 1100 -
Cei trei magi de la Răsărit
Numarul 1099 -
FANURIE, Sfântul întâlnirilor minunate şi mare ajutător al celor păgubiţi
Numarul 1098 -
Icoana făcătoare de minuni de la Boian (Bucovina)
Numarul 1098 -
Sfântul Nicolae, marele făcător de minuni
Numarul 1097 -
VIAŢA PRIN CELĂLALT
Numarul 1097 -
Postul Crăciunului în Maramureş
Numarul 1096 -
Locurile secrete ale Mânăstirii Cernica
Numarul 1096 -
STELIAN CRĂCIUN - "Să mă mângâie lumina soarelui pe obraji"
Numarul 1095 -
Pr. IOAN COJANU - "Dumnezeu vrea să-l alegem în mod liber, în fiecare zi, în fiecare ceas"
Numarul 1094 -
Sfinţii Mihail şi Gavriil
Numarul 1093 -
PUTEREA RUGĂCIUNII
Numarul 1092 -
Călugărul matematician
Numarul 1091 -
Bisericuţa din vis
Numarul 1090 -
MISTERUL PELERINAJELOR
Numarul 1089 -
Pe urmele Părintelui Arsenie Boca: Calvarul Mitropolitului Nicolae Mladin
Numarul 1088 -
Istoria Sfintei Cruci
Numarul 1087 -
Popă ungur la români
Numarul 1085 -
Cum a descoperit liniştea mânăstirii, monahul Caliopi, iconar la Schitul Orlat din Mărginimea Sibiului
Numarul 1084