În urmă cu doi ani am părăsit România, cu speranţa de a scăpa de suferinţă şi de a-mi construi o viaţă nouă, undeva, departe. Cu toate acestea, necazurile m-au urmărit şi în străinătate. Căutând un loc de muncă mai bun, am rămas fără serviciu timp de câteva luni. Mai mult decât atât, nu cunoşteam pe nimeni care ar fi putut să îmi ofere un ajutor concret.
În luna octombrie, după ce făcusem o mulţime de demersuri (CV-uri peste CV-uri, anunţuri peste anunţuri, telefoane peste telefoane), mi-am dat seama că nu îmi mai permit să plătesc chiria şi că, în absenţa unei slujbe, am două posibilităţi: să rămân pe străzi sau să mă întorc în România. Ambele alternative mă îndurerau la fel de mult. Îmi mai rămăsese doar un dram de speranţă, când am început să citesc Acatistul Sfântului Nectarie. Ştiam că e vindecător, participasem la slujbe la Mânăstirea "Radu Vodă" din Bucureşti, unde se află moaştele sale, însă de data aceasta aveam nevoie nu de o vindecare, ci de un serviciu cinstit. În fiecare dimineaţă am citit Acatistul, am făcut mătănii şi m-am rugat, reaprinzând lumânarea de la Înviere, pe care o păstrasem. După ce citeam, mă rugam cu cuvintele mele, îmi recunoşteam smerită păcatele şi imploram să mi se mai dea o şansă, promiţând că într-o zi am să scriu toată această poveste. Mi-am propus să mă opresc în momentul în care voi primi un răspuns de Sus, pentru că şi eu trebuia să dau un răspuns proprietarului (dacă rămân sau nu în casă). La un moment dat, de vreo două-trei ori, mi s-a părut că văd lângă fereastră un om îmbrăcat în straie preoţeşti şi m-am înfricoşat, gândindu-mă că e chiar Sfântul Nectarie. Am simţit că mă ascultă, am simţit că mă va ajuta şi că îmi va fi alături până la sfârşit. Nu mai ştiu exact cât timp am citit Acatistul, probabil vreo două săptămâni, dar, în clipa în care am văzut că mi-a mai rămas un băţ de chibrit ca să aprind lumânarea, am ştiut că mai durează o zi până îmi va fi împlinită cererea. Ceea ce s-a şi întâmplat: a doua zi a sunat telefonul şi am primit o ofertă de lucru. E greu să vă descriu ceea ce am simţit: un timp, nu am reuşit să îmi revin din uimire, pe urmă am fost conştientă că am trăit o minune dumnezeiască, apoi mi-a venit să plâng, simţind cât de mare e mila lui Dumnezeu faţă de oameni. Treptat, au început să apară recunoştinţa, bucuria şi pacea.
Înainte să încep serviciul, am descoperit că în oraşul unde locuiesc e o biserică românească, unde se află icoane şi moaşte ale Sfântului Nectarie. Nu am să încetez niciodată să îi mulţumesc pentru ajutorul pe care mi l-a dat.
MIRELA - Torino, Italia
Examenul
Mulţumesc Lui Dumnezeu că existaţi şi vouă, pentru munca şi fidelitatea de care daţi dovadă, fiind săptămână de săptămână în casa mea, alături, la bine şi la rău!
Am promis acolo, Sus, că voi povesti tuturor minunea ce a făcut-o Iisus Hristos cu mine, prin Maica Sa, în ziua de Buna Vestire. Maicii Domnului nu-i trebuie bani, rugăciunile şi lacrimile fierbinţi la sfânta-i icoană mi-au dat mai mult decât am cerut.
În urmă cu şase ani, trăiam cea mai grea perioadă a vieţii mele: fără serviciu, cu un copil în anul terminal al liceului (pe care nu-l puteam sprijini financiar), cu un soţ care se transformase în bestie, fiindcă ajunsesem "la mâna lui". Totul părea fără ieşire. Simţeam că o să înnebunesc, nu aveam pe nimeni alături, şi totuşi... un copil bun şi nevinovat şi grăuntele de credinţă mi-au schimbat viaţa radical. "Întâmplător", într-o zi am auzit o discuţie din care reieşea că s-au scos două posturi la concurs, iar examenul va avea loc pe 25 martie, adică în ziua de Buna Vestire. Din momentul acela, o forţă nevăzută mă împingea prin uşi care se deschideau singure şi ajungeam la oameni care m-au ajutat necondiţionat. Am obţinut materialul bibliografic foarte uşor, am primit sfaturi de mare folos, dar mai ales am avut o capacitate de memorare extraordinară, informaţiile se lipeau, pur şi simplu, de mine. Am dormit 3-4 ore pe noapte, am muncit cu o putere nebănuită, care venea de undeva, şi după o lună, eu, care eram "la pământ", din toate punctele de vedere, am reuşit să iau examenul în ziua de Buna Vestire, un examen care mi-a schimbat radical viaţa, obţinând un post bine plătit şi, mai ales, un serviciu care îmi place. Aduc mulţumire Maicii Domnului şi Fiului ei iubit, şi vă asigur că acolo, Sus, cineva ne iubeşte. Nu ne rămâne decât să ne rugăm.
ADRIANA COJOCARU
"Şi totuşi, inima copilaşului a bătut. Sfântul Nectarie mai făcuse o minune"
În anul 2012, soţul meu a fost operat de două ori, de hernie de disc. Operaţia din mai 2012, de la Bucureşti, s-a dovedit a fi un eşec şi o eroare medicală. În noiembrie, acelaşi an, am fost nevoiţi să mergem la Târgu Mureş, pentru o nouă operaţie, deoarece soţul meu se simţea din ce în ce mai rău. Cât timp a fost internat la Bucureşti, am aflat că la Mânăstirea "Radu Vodă" se află moaştele Sfântului Nectarie, marele făcător de minuni. Aşa am început şi eu să mă rog lui, pentru însănătoşirea soţului meu. Am luat de acolo mir şi ulei sfinţit din candela ce ardea deasupra moaştelor. Citeam Acatistul Sfântului Nectarie în fiecare zi şi aveam credinţa că totul se va rezolva. În noiembrie, rugăciunile mele au fost ascultate. Parcă mi se deschideau toate uşile, oriunde voiam să ajung. Am aflat că la Târgu Mureş este un doctor neurochirurg foarte bun. Şefa mea se cunoştea cu el, mi-a dat numărul de telefon, am sunat, l-a programat pe soţul meu şi, pe 20 noiembrie, Mihai a fost operat din nou, dar de data asta cu succes. La Târgu Mureş am rămas doar trei zile, şi cum nu cunoşteam pe nimeni acolo, am stat mai mult într-o biserică din apropierea spitalului. Acest lucru m-a ajutat să mă rog şi mai hotărât. Doctorul care l-a operat ne-a spus că dacă mai stătea acasă, starea lui se putea înrăutăţi şi putea chiar să paralizeze. Ştiam că Sfântul Nectarie ne-a ajutat, îl simţeam mereu cu mine, parcă îmi dădea curaj în tot ceea ce făceam. Pentru a-i mulţumi, nu am încetat să citesc Acatistul său în fiecare zi. În februarie 2013, mă simţeam un pic rău, greaţă, ameţeli, iar primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost să-mi fac un test de sarcină. Era pozitiv! A fost mare bucurie la aflarea acestei veşti, deşi nimeni nu mai credea că după atâtea încercări voi mai rămâne însărcinată. A fost minunea de la Dumnezeu şi răsplata rugăciunilor mele. Ştiu asta.
Totul era bine, până într-o zi, când mi s-a făcut rău la serviciu. Aveam sângerări mari şi am plecat direct la urgenţă. Doctoriţa mi-a spus că nu-mi dă şanse ca această sarcină să poată fi salvată. După părerea ei, era o sarcină oprită din evoluţie, pentru că nu auzea bătând inima bebeluşului. A doua zi urma să vadă ce va face cu mine. Eram disperată şi, în acelaşi timp, parcă cineva îmi spunea că totul va fi bine. În acea noapte, la spital, am citit acatistul Sfântului Nectarie şi am adormit cu cărticica pe piept. Dimineaţă, după vizita medicilor, doctoriţa m-a chemat să-mi vadă sarcina la ecograf. Spre uimirea ei, inima copilului bătea normal şi sângerarea aproape dispăruse. A fost o mare bucurie. Am început tratamentul de menţinere, care a durat până am născut. Am stat mai mult la pat, timp în care nu am încetat să mă rog Sfântului Nectarie cu mai multă credinţă. Timpul trecea destul de repede, dar prin luna a şasea de sarcină, la un control ecografic, doctoriţa mi-a spus că aş avea în uter o membrană care ar împiedica dezvoltarea normală a fătului. M-am speriat un pic, dar rugându-mă în fiecare zi, am avut răbdare şi linişte, încrederea că totul va fi bine şi, într-adevăr, a fost bine. Deşi am născut cu o lună mai devreme, am un băieţel sănătos şi frumos, îl cheamă Matei, iar semnificaţia numelui este "dar de la Dumnezeu".
Şi mulţumesc Sfântului Nectarie că s-a rugat pentru noi lui Dumnezeu şi că am fost binecuvântaţi cu o aşa minune de copil.
Nu încetaţi niciodată să vă rugaţi! Puterea rugăciunilor face minuni!
MONICA CLAPA - Roman, jud. Neamţ
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
