"Protection de la Mere de Dieu" (Acoperământul Maicii Domnului)

- O oază de ortodoxie românească în inima Canadei -

Sunt preot român, stabilit în Montreal. Am spre propunere un reportaj realizat la Mânăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" din Lachute, Quebec. E o mânăstire canadiană, dar se află sub ocrotirea canonică a Episcopiei româneşti. Părintele Cyrille Bradette este stareţul. Ştie ceva româneşte, iar românii din împrejurimi l-au adoptat ca pe unul de-al lor. Dacă subiectul vi se pare interesant, iar scriitura publicabilă, m-aş bucura.


Iarna pe uliţă

Maşina înaintează încet, dar sigur, pe drumul proas­păt deszăpezit. Şi au fost nişte zăpezi "ca altă­dată". Imperiale. Un altădată în stil cana­dian. Ar fi impropriu să-l numim drum de munte, deoarece zona seamănă mai mult cu dealurile Prahovei, dar pădurea deasă, ca o tai­ga siberiană, face peisajul să pară "ca-n munţii noştri". Seninul e relativ, dar frigul ab­solut. Minus 22 de gra­de, şi suntem la prânzişor, cum ar spu­ne cronicarul. Şerpuim o vreme printre co­paci, fără GPS, doar cu o hartă imprimată de pe internet. Când sun­­tem aproape siguri că am trecut de punc­tul de referinţă, ajun­gem, în sfârşit, la o răspântie de drumuri, unde, mai la deal, se află mânăstirea. O biserică mică de lemn, cu turlă pe aco­periş, o construcţie din bârne zdravene, care adăposteşte chiliile şi câteva încăperi pentru oaspeţi şi, în sfârşit, o a treia cabană, cu fabrica de lumânări (aici se fac lumânările pentru paro­hiile româneşti din zona Montrealului).
Părintele Cyrille Bradette (Chiril, am spune pe ro­mâneşte) ne aştepta în camera de zi, pentru discuţia teologică despre Sfânta Liturghie. În încăperea căldu­roasă şi primitoare se mai află încă trei familii de ro­mâni şi câinele mânăstirii, care se ataşează imediat de copiii românilor. Atmosfera e informală, destinsă. Aş­tep­tăm, discutând una-alta. Poate mai soseşte cine­va! Mă uit în jur. Interiorul de lemn se asortează sur­prin­zător de bine cu mica bibliotecă şi cu televizorul cu plasmă. E modern şi totuşi arată a mânăstire orto­doxă.

Scurt istoric

Mânăstirea "Protection de la Mere de Dieu" se află în Lachute, la vreo o sută de kilometri nord de Mon­treal, în provincia Quebec. A fost înfiinţată în octombrie 2004, ca mânăstire de călugări, sub juris­dicţia canonică a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Americii de Nord şi Canadei. Se vrea o mânăstire orto­doxă de expresie franceză, deschisă creştinilor din orice confesiuni, care doresc aprofundarea credinţei, în contact cu spiritualitatea creştină orientală, aşa cum e trăită de ortodocşi. Are o obşte monahală de trei vie­ţuitori, iar stareţ este ieromonahul Cyrille Bradette.
Prea Sfinţitul Ioan Cassian, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Americii şi Ca­nadei, mai poposeşte une­ori pe aici, când activitatea pastorală îl aduce în zonă.
Părintele stareţ a fost pro­fesor şi deţine un mas­terat în educaţie la Univer­sité du Québéc à Montréal. Disertaţia de master şi-a făcut-o pe marginea icono­grafiei celor 12 sărbători majore ale Bisericii Orto­do­xe. Pentru ridicarea mâ­năs­­tirii, părintele şi-a in­ves­tit toate economiile, in­clu­siv casa. Nu obişnuieş­te să facă colectă de bani în timpul slujbei şi nici să îi lase pe cei prezenţi să plece cu burta goală. Îi pune la ma­să, de îndată ce s-a ter­mi­nat Litur­ghia. Se găsesc me­reu volun­tari pen­tru cu­răţe­nie sau bu­că­tă­rie, iar pă­rin­te­le fa­ce de toa­te, cot la cot cu ei.

Sfânta Liturghie - retrăire a vieţii lui Hristos

Fiindcă nu mai apare nimeni, ne aşe­zăm. Părintele, în capul mesei, iar noi, ca uce­nicii, de o parte şi de alta. Vorbim des­pre Prosco­midie, acea pregătire pentru Litur­ghie, pe care preotul o săvârşeşte sin­gur, în altar. Miezul de prescură care va deveni mai târziu Trupul Domnului se numeşte Agneţ, iar limba franceză are pen­tru el agneau, care, ca şi originalul latinesc agnus, înseam­nă miel. (Cu re­ferire la cuvintele profetului Isaia: "Ca un miel de junghiere S-a adus.") Apoi, ală­turi de Agneţ, se află, pe Sfântul Disc, mici fărâ­mituri de prescură, câte una pen­tru fiecare nume de credincios pe care preotul îl pomeneşte, fie din pomelnice scrise, fie din memorie, fie ei vii ori adormiţi. Astfel că la jertfa liturgică parti­cipă toţi cei prezenţi, ca şi cum s-ar afla la picioarele Crucii şi părtaşi la patimile şi Învierea Domnului.
Ieşirea preotului cu Evanghelia simbolizează înce­putul propovăduirii Lui Hristos printre oameni. La bonne nouvelle. Vestea cea bună. Pentru ca mai apoi, ieşirea cu Cinstitele Daruri să simbolizeze drumul Lui spre Patimi. Pâinea şi vinul se vor transforma în chip nevăzut în Trupul şi Sângele Mântuitorului, aşa cum s-a întâmplat odinioară, la Cina cea de Taină. Şi îl văd pe părintele Cyrille cum, luminându-se la faţă, ne spune că, luând parte la Liturghie, luăm, de fapt, parte la Cina cea de Taină, alături de cei 12 apostoli. Nu degeaba rostim Crezul înainte de Sfinţirea Darurilor. Mărturisim unitatea în credinţă şi, astfel uniţi, ne apro­piem de Dumnezeu. Nimeni nu se mântuieşte singur. Nici măcar pustnicii. Pentru că, în singurătatea lor, ei sunt mai aproape de lume decât noi, cei ce vieţuim în tumultul oraşului.

Bătrân la trup, tânăr în suflet

Şi continuă părintele Cyrille aşa, preţ de vreo oră, explicând rostul unor ritualuri ortodoxe, legate de Sfânta Liturghie. O consideră un fel de punere în sce­nă, o retrăire (şi nu doar o comemorare) a întregii ope­re mântuitoare a lui Hristos.
În timp ce vorbeşte, mă uit în jur: un brad împo­dobit cu fi­gu­rine de soldă­ţei toboşari, dar şi de ţărăncuţe ro­mân­ce; icoana Maicii Domnului cu ma­ramă de in. Am venit pentru o con­ferinţă, dar în loc de orator şi au­ditoriu, am gă­sit un părinte vor­bind ucenici­lor lui. Şi-a pre­gătit din timp dis­cursul, dar e mulţumit când îl abatem de la şirul gândurilor cu câte o întrebare. Căţe­lul mânăs­ti­rii tre­ce, curios, pe la fiecare, apoi sare în poala sta­reţului. "Şezi frumos, Mu­sette. Dar să vedeţi cum m-am dus la ruşi." Şi pome­neşte despre o în­tâmplare la Bise­rica Rusă din Montreal, unde a slujit în urmă cu câţiva ani. Ca să facă impresie bu­nă, a învăţat tex­tele din Liturghie în ruseşte, cu tot cu accent. Toţi l-au crezut rus de-al lor, iar la sfârşitul slujbei l-au asaltat cu în­trebări şi i-au ce­rut sfaturi. A tre­buit să le spună politicos, prin translator, că e, de fapt, canadian din Quebec.
Faţa părinte­lui e deopotrivă lumi­nată de un entu­ziasm tine­resc, împletit cu o vorbă ponde­rată, ca a călugă­rului care nu se grăbeşte să vorbească, ci cumpăneşte mai întâi.
Pe la vremea prânzului, părin­tele Cyrille ne pune la masă. Îşi dă jos culionul de pe cap şi se încinge cu un şorţ cu motive maramureşene. Cre­dincioasele ro­mânce, săritoare, îi dau o mână de ajutor şi mai apoi ne aşezăm toţi la masa din camera unde vorbirăm, care acum s-a transformat în trapeză. "Tatăl Nostru" pe româneşte, spus de părintele Cyrille, şi... poftă bună!

În loc de rămas bun

Am plecat spre seară, când monahii se pregăteau de vecernie. Mânăstirea şi împrejurimile sunt, iarna, de o izolare aproape isihastă. Troienele fac, se pare, casă bună cu rugăciunea ortodoxă, fie ea pe franţu­zeşte sau pe româneşte. Toamna, însă, de hramul mâ­năstirii, două lucruri mi s-au întipărit temeinic pe retină. Unul sunt oamenii, clerici şi credincioşi, care vin la onomastica aşezământului, chiar dacă distanţele care îi separă sunt de-a dreptul... canadiene. Celălalt e pădurea. Frunzele copacilor sunt colorate conco­mi­tent în roşu, verde, roz, cărămiziu şi galben. Un spec­tacol de culoare pentru care Quebecul e renumit. Iar hramul "Acoperământul Maicii Domnului" (1 octom­brie) se întâmplă chiar în mijlocul acestui sezon de pictură a naturii.
Ştiu monahii ortodocşi unde să îşi dureze altar de rugăciune!

Preot NICOLAE MARINESCU
Montreal, Canada