Pentru românii minoritari din nordul Bucovinei, aflaţi acum în componenţa Ucrainei, Biserica Ortodoxă a reprezentat de-a lungul anilor singura speranţă. Altarul a fost singurul loc în care românii aflaţi sub ocupaţie rusească au putut să-şi verse amarul. Din 1940, bisericile românilor din regiunea Cernăuţi au fost dărâmate. Unele au fost transformate în arhive, altora li s-au luat acoperişurile pentru a se construi colhozurile. Preoţii români au fost deportaţi, împuşcaţi, iar cei care au scăpat de prigoana comunistă s-au aciuat pe aiurea.
Însă, în pofida a tot ceea ce s-a întâmplat de-a lungul a 50 de ani, românii de dincolo au rămas cu credinţa lor nestrămutată. Din 1989, în regiunea Cernăuţi au început să se înalţe biserici după biserici şi mânăstiri. Oamenii, din toată sărăcia lor, au pus mână de la mână şi şi-au zidit biserici în care să se roage, să-şi plângă bucuriile ori necazurile, să aibă unde-şi încreştina copiii şi unde preoţii să poată binecuvânta căsătoriile tinerilor. În Boian, unul din cele mai mari sate de români din regiunea Cernăuţi, există o mânăstire între ale cărei ziduri, în urmă cu patru ani, chiar în ajun de Moş Neculai, cu una din icoanele din catapeteasmă s-a petrecut o minune. Călugării şi stareţul mânăstirii au observat, la vecernie, cum din ochii Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe au început să picure lacrimi mari, ca boabele de rouă. Obrajii Fecioarei au rămas de-a pururi plânşi. O dâră maronie coboară din ochii blânzi şi trişti ai Fecioarei până înspre colţurile gurii. După ce s-a petrecut această minune, oamenii au început să vină puhoi la mânăstire. Lacrimile Fecioarei Maria au vindecat copii bolnavi, năpăstuiţi de soartă. Copiii schilozi au prins a merge, cei orbi au început să vadă. Pentru ca toţi cei nevoiaşi să poată atinge icoana făcătoare de minuni, preoţii au hotărât ca aceasta să fie plimbată din biserică în biserică. Aşa a ajuns icoana făcătoare de minuni în mânăstirea din Bănceni, unde am avut norocul s-o văd şi eu. Aşezată în faţa altarului, protejată de un geam de sticlă, Fecioara Maria cu Pruncul lăcrima.
În biserică, îngenuncheate pe la colţuri, cu capetele acoperite şi plecate până la pământ, cu spatele încovoiat de smerenie sau numai Dumnezeu ştie de ce dureri ori necazuri, vreo câteva femei, cu câte un copil de mână, se rugau. Veniseră de departe. N-au vrut să spună câţi kilometri au străbătut până să ajungă să atingă icoana. Ne-au spus cu glas molcom şi chinuit, uşor rusificat, că "numai credinţa în Dumnezeu ne-a purtat paşii până aici. Am venit să vedem minunea, s-o rugăm pe Fecioara Maria să-i aibă în pază şi pe pruncii noştri, că sunt bolnavi, iar doctorii nu le-au găsit leac".
Fruntea Fecioarei este străjuită de-o coroană de aur, la fel şi cea a Pruncului. De-a latul icoanei sunt înşirate lănţişoare cu cruciuliţe, lăsate de credincioşi. Broşe din aur, cu pietre preţioase, au fost puse de credincioase la icoană, s-o împodobească şi să le poarte noroc. Icoana făcătoare de minuni mai avea să rămână vreo 4-5 zile în mânăstirea din Bănceni, ca apoi să fie dusă într-o altă biserică, astfel încât toată suflarea românească din Bucovina să poată atinge şi vedea minunea: lacrimile Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe.
Laura Budai
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
