Pr. Serafim Bădilă: Un sfânt ca Arsenie Boca se naşte la 2000 de ani

Numele părintelui Arsenie Boca atrage ca un magnet.

Aşa s-a întâmplat şi la Haţeg, într-o seară de iarnă, când sute de local­nici şi de săteni din împreju­rimi au înfruntat troienele de zăpadă ca să-l asculte pe părintele Se­rafim de la Căşiel, fost ucenic al "Sfântului de la Prislop". Ore în şir, cu o răb­dare îngerească, sfin­ţia sa a răspuns întrebărilor adre­sate din sală, evocând în­tâm­plări mai puţin cunoscute din viaţa părin­telui Arsenie Boca, ma­rele patron spiritual al ţinu­tului Hunedoarei, care îi găz­du­ieşte mormântul, aflat la Mânăs­tirea Prislop.
Prezent la întâlnirea din Ha­ţeg, colegul nostru, Cătălin Ma­nole, a înre­gistrat desfăşu­rarea evenimen­tului pe care vi-l pre­zentăm, sub forma unui interviu colectiv.

Un om îndumnezeit

- Părintele Arsenie Boca este îngropat la Mânăs­tirea Prislop, aflată foarte aproape de Haţeg, oraşul nostru, aşa că mergem tot timpul acolo, să ne închi­năm. Cum se explică minunile care se petrec acolo, în ultimul timp?

- În primul rând vreau să vă spun că mă bucur pen­tru credincioşii din Haţeg şi din satele aflate în îm­prejurimi. Au şansa de a locui lângă casa unui mare sfânt român, părintele Arsenie Boca. Unul ca el se naşte, poate, o dată la două mii de ani. Să îl aveţi mereu atât de aproape, cred că e o mare fericire. Înain­te de a veni la Mânăstirea Sâmbăta şi la Prislop, părin­tele Arsenie a mers în muntele Athos. A mers acolo ca să se umple de bucuria călugărilor ce se nevoiau în sihăstrie, dar şi cu speranţa că îşi va găsi un duhovnic. Într-una dintre zile, s-a dus în pădure şi s-a rugat mult şi fierbinte. S-a rugat Mântuitorului binecuvântat, apoi, cu şi mai multă stăruinţă, s-a rugat Fecioarei. Şi i s-a arătat lui Maica Domnului, coborând din nori strălucitori şi l-a luat de mână, ducându-l pe un vârf de munte. Acolo l-a lăsat în seama unui mare sfânt, pe care părintele Arsenie l-a recunoscut - Sfântul Sera­fim de Sarov - ce vieţuise în Athos cu două sute de ani în urmă. Patruzeci de zile a stat Arsenie cu Sfântul Sera­fim. Acolo, Dumnezeu a îngăduit o minune mare: Arsenie Boca a primit harismele, darurile înainte-ve­derii.

- Dumneavoastră l-aţi cunoscut personal pe pă­rintele Arsenie. Unde l-aţi întâlnit? Cum arăta şi ce v-a spus?

- Am avut fericirea de a-l cunoaşte pe părintele Ar­senie Boca. Era o prezenţă atât de luminoasă, încât nu te puteai uita la el. Strălucea! Era cu adevărat un om îndumnezeit! Un om mai plin de Duh Sfânt decât el eu nu am mai întâlnit!
Prima oară când am fost în satul Drăgănescu, unde picta Părintele, după ce fusese scos de la Sâm­băta, dânsul a stat de vorbă cu fiecare din cei veniţi. A vorbit şi cu mine. L-am întrebat: "Părin­te, pe ce să pun accent? Pe Psaltire, pe aca­tiste, pe Ru­găciunea Inimii, pe cărţi sfinte? Cam asta e rându­iala mea de rugăciune". Părin­tele a zis: "Mă, dar cine ţi-a spus să faci asta? Zi Rugă­ciunea Inimii şi Tatăl Nostru, la care te poţi gândi toată ziua". După ce am plecat de la biserică, să ajun­gem în Bucu­reşti, mama, care mă însoţea, a zis că l-a văzut pe părintele Arsenie cum s-a urcat în trenul în care sun­tem şi noi. Am mers din vagon în vagon şi, într-ade­văr, l-am găsit. Eram bu­curos că acum pot să stau de vorbă cu dânsul. Dar n-am pu­tut! Pă­rin­tele era urmărit de Se­cu­ri­tate. Erau nişte inşi îmbră­caţi civil, care stăteau cu el în com­par­timent, şi eu nu puteam să ştiu cine sunt. O putere mă ţinea şi nu pu­team să vorbesc un cu­vânt. Văzând că timpul trece şi eu nu pot vorbi cu Părintele, m-am gândit să pun în practică ceea ce m-a învăţat şi să zic în gând "Tatăl Nostru". Când am terminat "Tatăl Nos­tru", părintele a întors privirea la mine şi a înclinat din cap, ca şi cum a aprobat această rugăciune.
Eu eram învă­ţă­tor de 20 de ani, şi la următoarea în­tâlnire, părintele Arsenie m-a primit şi mi-a spus: "Tu trebuie să pleci de la şcoală! Să te duci să faci Teo­lo­gia!". În gândul meu, am zis: "Nu am bani şi trebuie bani să faci o şcoa­lă". Părintele mi-a auzit gândul şi mi-a răspuns cu voce tare: "Îţi pui problema că n-ai bani? Are mama ta!". Ştia povestea familiei mele fără să fi vorbit cu el des­pre asta, fără să-i spun că tatăl meu fusese miner la Zlatna şi trecuse la cele veşnice, dar mama rămăsese cu pensie după el, deci mă putea în­treţine. Mai aveam un frate, dar el era căsătorit şi surorile mele erau la mâ­năs­tire. Deci, mama, din pensie, mă putea ţine. La acest cuvânt al Părintelui m-am opus a doua oară, gân­dindu-mă că nu sunt în stare să învăţ limbi străine. Părintele mi-a răspuns şi la această împotrivire a mea: "Ce, acum îţi pui problema că tu nu poţi învăţa limbi străine? Iaca, înveţi!". M-am împotrivit şi a treia oară, spunând că nu sunt aşa deştept... Şi părintele a strigat la mine: "Mă, tu n-auzi că trebuie să faci Teo­logia?". Până la urmă, realitatea m-a constrâns să fac ce mi-a spus. Mama şi surorile mele au plecat la Ora­dea, eu am mai rămas o lună acasă, dar am înţeles re­pe­de că, dacă ele au plecat, nu puteam face faţă singur acasă. Deci, s-a împlinit cuvântul şi am plecat. Dar n-am urmat Teo­logia imediat. Întâi m-am dus la Mâ­năs­tirea Af­teia, unde am rămas până la hram, când a venit Înaltul Andrei şi a zis: "Frate Nicolae, aş vrea să te sfinţesc diacon, la hram". Cu îngăduinţa lui Dum­nezeu, am primit diaconia şi, la câteva luni, preoţia şi am făcut Teologia, cum a zis Părintele.
Nu prea l-am ascultat eu pe Părintele. Mergeam pe la dânsul şi de fiecare dată îmi zicea: "Mă, de ce vii tu la mine, dacă nu mă asculţi? Du-te la mânăstire". Până când, într-o zi, mi-a spus: "Acum te duci la Pă­rintele Cleopa şi spui: «Părintele Arsenie Boca m-a trimis la Sfinţia ta să mă primiţi la mânăstire»". Aşa am ajuns monah la mânăstire, sprijinit, în primul rând, de harul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, de ocro­tirea îngerilor şi a sfinţilor, dar povăţuit de Părintele Arsenie.

- Vă mulţu­mim că ne îm­părtăşiţi amin­tiri aşa de inti­me despre pă­rin­tele Arsenie. Vă mai amintiţi şi alte sfaturi de căpătâi pe care vi le-a dat?

- Multe lu­cruri mi-a spus părintele Arse­nie Boca şi toate mi-au fost de ma­re folos. Mi-e greu să aleg din­tre ele. Dar dacă ar fi să vă spun acum, repede, câ­teva mai im­por­tante, aş amin­ti de exemplu că mi-a spus odată: "Ori vrei, ori nu vrei, Dumnezeu e cu tine". Altă­dată mi-a spus: "Dumnezeu iu­beşte pe cel mai mare păcătos cu mult mai mult de­cât îl iubeşte cel mai mare sfânt pe Dumne­zeu". Dar, cel mai des, mie şi, în general, oamenilor ce veneau la el, ne dădea acelaşi sfat: "Schimbă-ţi viaţa! Părăseşte păcatul!". Avea un fel de a spune vorbele, încât numai ascultându-l primeai multă nădejde.

"Schimbă-ţi viaţa! Părăseşte păcatul!"

- Cunoaşteţi minuni făcute în timpul vieţii de părintele Ar­senie Boca? Aţi auzit de astfel de întâm­plări miracu­loase?

- Dumnezeu a făcut multe mi­nuni prin părintele Arsenie Boca. Multe mărturii despre ceea ce a făcut el le găsiţi în cărţi deja pu­bli­cate. Am auzit şi eu de multe întâm­plări mira­cu­loase şi cred că sunt toate ade­vă­rate, pentru că pă­rintele avea putere să le facă. Ve­neau oa­meni cu tot felul de boli şi be­teşu­guri la dânsul şi îi ajuta. De exem­plu, într-o bună zi a venit la părintele un tânăr bolnav de can­cer. Auzise de puterea lui şi veni­se să îi ceară aju­torul. Iar părin­tele i-a spus: "Mergi la preotul tău şi faci spovedanie generală. Şi pentru că părinţii tăi şi rudele tale te iubesc şi vor să te ajute, să se smerească şi ei şi să meargă să se spovedească. Şi ai să vezi mâna lui Dumnezeu peste tine". S-adus tânărul. A făcut cu toată sme­renia ceea ce i-a zis părin­tele. Şi cei apropiaţi au făcut după cum a zis părin­tele. Şi deodată, tână­rul s-a tre­zit ca dintr-un coşmar. Fără du­reri, cu poftă de mâncare şi odih­nit. Me­dicii s-au mirat foarte tare şi au în­tre­bat ce s-a întâmplat. "M-a vinde­cat părin­tele Arse­nie", le-a spus. V-am povestit în­tâmplarea asta, pen­tru că este foar­te importantă tai­na spoveda­niei, în învăţăturile părin­telui Arsenie. Dumnezeu nu vrea de la noi nici bani şi nici averi, că nu are ce face cu ele. El vrea de la noi pă­catele. Pă­rintele Arsenie nu spo­ve­dea mai mult de opt persoa­ne pe zi. De asta era mereu coadă la el şi aş­tep­tau oamenii şi câte două săp­tă­mâni, ca să ajungă să îi spo­vedească. Când plecau, le dă­dea canon. La unii, să citească Psal­tirea de două ori, la alţii, de trei ori sau de şapte ori. Dar me­reu le spunea: "Schimbă-ţi viaţa! Părăseşte păcatul!". El nu dă­dea Sfânta Împărtăşanie la pri­ma spo­vedanie. Aştepta să vadă mai întâi dacă ai spor la viaţa duhovni­ceas­că. Mult s-a stră­duit Dumnezeu prin părintele Arsenie.
Apoi era o femeie din Ale­xan­dria, şi fiind bolnavă de can­cer, a plecat de la spital, pentru că medicii nu mai aveau ce să îi facă. Dar cine­va din salon i-a zis: "Cau­tă-l pe părintele Arse­nie". Şi-a amintit de el când, acasă fiind, a fost cuprinsă de deznădej­dea bolii. Şi, într-o sea­ră, când s-a culcat, i s-a arătat părin­tele Arse­nie şi i-a spus: "Mergi şi urcă-te în autobuzul acesta, care va avea şoferul acesta şi vino la mine, la bi­se­­rica Drăgănescu". Femeia a plecat a doua zi şi a recunoscut şi autobu­zul, şi şoferul din vis. Ea era atee şi s-a mirat de potrivirea din vis. La una din staţii, s-a urcat un cerşe­tor şi l-a rugat pe şofer să îl lase să meargă, că nu are bani. Şoferul nu a vrut să îl ia, dar femeia a zis: "Lă­saţi, că îi plătesc eu biletul". Când a ajuns la Dră­gănescu, părintele o aştepta şi avea în mână biletul de autobuz, pe care ea îl plătise pentru omul acela sărac. Ea a căzut în genunchi şi părintele atât i-a spus: "Schim­bă-ţi viaţa! Părăseşte păcatul!". Şi femeia aceea s-a spovedit, a luat calea credinţei şi s-a însă­nă­toşit.

- E adevărat ce se spune, că, deşi părintele era condamnat şi muncea la Canal, printr-o minune, el a fost prezent la înmormântarea mamei sale?

- Da, este adevărat. Părintele avea daruri şi ha­risme mari. În ziua aceea, şi-a făcut norma la muncă şi apoi l-a rugat pe gardianul care îl păzea: "Te rog, poţi să mă laşi singur pentru trei ore?". Şi acela l-a lăsat. Între timp, s-a făcut nevăzut. După trei ore, văzând că deţinutul Arsenie încă nu apăruse, gardienii au început să îl caute. Când l-au găsit, el le-a spus simplu că fusese la înmormântare, la mama sa. Au dat telefon şi au verificat. Într-adevăr, fusese acolo. Se văzuse cu toate rudele şi se îmbrăţişase cu ei. Avea acest dar mare, pe care noi nu îl putem înţelege.

Un sfânt canonizat de popor

- Se spune că părintele Arsenie avea şi puterea profeţiei şi că a anunţat ce se va întâmpla. Este ade­vărat? Cunoaşteţi asemenea profeţii ale părintelui?

- Când Dumnezeu dă unui popor un prooroc, acesta este un mare dar pentru poporul lui. Dumnezeu ne-a binecuvântat pe noi, ca români, şi ni l-a dat pe părintele Arsenie. El a făcut multe profeţii, pe unele le-a spus în particular anumitor credincioşi, pe altele le-a spus public, să le ştie toată lumea. Iată care sunt cele mai cunoscute profeţii ale sale.
Prima a fost: "Cât trăieşte Ceauşescu, e bine de voi, şi când nu o să mai fie el, o să fie vai de voi".
A doua a fost: "Vor pune taxă pe tot ce aveţi şi vouă nu vă va mai rămâne nimic".
A treia profeţie a fost: "Într-o dimineaţă, vă veţi trezi înconjuraţi de ruşi, unguri şi bulgari. Şi peste cei ce vor veni peste voi va veni foc din cer".
Ultima profeţie a fost: "Va dis­părea Bucureştiul, şi după tim­pu­rile acelea, va privi omenirea cu admiraţie către România".

- Considera părintele că a părăsi ţara este un păcat?

- Nu a spus că este un păcat, dar în repetate rânduri a spus că nu este de acord cu faptul de a-ţi părăsi ţara. Şi iată că avea drep­tate. Vedeţi şi azi că mulţi merg în străinătate, câştigă bani dincolo, dar aici, îşi pierd familia. În schimb, tot mai mulţi străini vin în România şi noi devenim robi la ei, în propria noastră ţară.

- De ce, nici la mai bine de 20 de ani de la căderea comunis­mului, părintele Arsenie Boca nu a fost sanctificat?

- Printre alţi mulţi sfinţi ştiuţi şi neştiuţi, canonizaţi şi necano­nizaţi de Sinod, dar canonizaţi de Dumnezeu şi de popor, la loc de frunte este şi Părintele Arsenie. Până o să fie canonizat de Bise­rică, uitaţi-vă că Arsenie Boca este canonizat de noi, de popor. El este deja un sfânt pentru noi, ne bucurăm pentru asta şi primim ajutor de la el. Altfel... probabil că nu s-a găsit nimeni destul de vrednic să facă lucrul ăsta în mod oficial. Părintele Porfirie în Gre­cia, a fost repede sanctificat. Aşa sunt grecii, mai vrednici... Ca să poţi ridica la grad de sfânt pe cineva ca părintele Arsenie, pe unul ca el, care se naşte o dată la două mii de ani, trebuie să fii tu însuţi vrednic de a face asta. Se pare că la noi, până acum, nimeni nu a fost vrednic să facă acest lucru.

- Părintele Arsenie l-a iubit pe Dumnezeu şi credinţa lui era desăvârşită. Dar noi cum putem să îl iubim pe Dumnezeu? Sau cum am putea să îl iubim mai mult?

- În primul rând, să n-avem frică să ne mântuim sufletul. Do­rinţa noastră de mântuire e de­claraţia noastră de dragoste către Dumnezeu. Apoi, sunt câteva trep­te pe care le putem urca pen­tru aceasta. Dacă eu sunt în pace cu oamenii, şi soarele nu apune pe mânia noastră, înseamnă că sunt deja pe prima treaptă a dragostei. Apoi să dăruim. Nimeni nu este atât de sărac încât să nu poată dărui o vorbă bună sau un zâmbet şi nimeni nu este atât de bogat încât să nu aibă nevoie de ele. Altă treaptă este fapta bună. Când facem fapte bune, chiar şi mă­runte, semănăm în alte suflete dragoste de Dumnezeu. Sufletul faptei este scopul, şi dacă facem ceva cu gândul la Dumnezeu, mult bine putem face. Altă treaptă este răbdarea. Că şi alţii au răbdat de la noi. Alta este iertarea. Să zicem: "Mă bucur că mi-ai greşit, că pot să te iert". Şi ultima treaptă este iubirea de vrăjmaşi. Când am atins toate aceste trepte, ne-am arătat desă­vârşit dragostea şi Dumnezeu se slăveşte prin noi.