Ca în orice fel de căsătorie, au existat momente plăcute şi mai puţin plăcute, iar în ultimii 4 ani, chiar o perioadă tristă. De ce? Pentru că pe tatăl meu pusese stăpânire patima beţiei. O patimă grea şi nemiloasă, atât pentru cel care o are, cât şi pentru cei din jurul lui.
Până să cer ajutorul Maicii Domnului, m-am documentat mult cu privire la această boală, în special, despre metodele de vindecare. Bineînţeles că ajutorul medical venea doar odată cu intenţia de colaborare a celui care suferă de alcoolism, o colaborare pe care, în mod cert, o persoană dependentă de alcool nu o va accepta. Un om care are acest viciu nu crede niciodată că ar avea nevoie de ajutor, considerând că el nu este un "alcoolic", ci doar o persoană care "mai bea câteva pahare". Aşa era şi în cazul tatălui meu. Nu a realizat că un pahar azi, altul mâine, apoi mai multe pahare pe zi deja deveniseră obişnuinţă pentru el. După ce a ieşit la pensie, îşi făcuse chiar un program zilnic: dimineaţa se trezea cu gândul la pahar, apoi pleca înainte de prânz sub pretextul de a-şi vizita câţiva prieteni (prieteni dependenţi de alcool, ca şi el) să joace şah, "aşa cum fac pensionarii", spunea, apoi se întorcea acasă, seara, sub influenţa alcoolului.
Ca orice persoană alcoolică, şi tata începuse să ne provoace suferinţă. Nu era agresiv, dar ne certam des cu el, îi reproşam că bea, ne întristam din cauza stării în care se afla. Mama nu a mai rezistat şi s-a îmbolnăvit de inimă, din cauza supărărilor pe care i le făcea. Supărat de atitudinea noastră, de faptul că nu înţelegeam că trebuie să-şi "îmblânzească" anii de pensie, care i se păreau foarte grei, s-a decis într-o zi să se mute definitiv la căsuţa pe care o are la ţară. A anunţat că acolo va rămâne definitiv, afundându-se şi mai mult în alcool, uitând de familie şi, în special, de mama.
Nu mai încăpea amânare. Venise momentul să facem ceva, să îl ajutăm. Fără să îşi dea seama, căzuse, pur şi simplu, în acest mare păcat al alcoolului şi nu mai putea scăpa de el. Singura cale de ieşire era credinţa în Dumnezeu şi în Maica Domnului, mijlocitoarea rugăciunilor.
Am căutat pe internet cazuri de oameni care trecuseră, şi ei, prin patima alcoolului. Unii pomeneau de ceaiuri din frunze de pătrunjel, băute de dimineaţă pe stomacul gol. Dar cum puteam să îl fac pe tata să bea un astfel de ceai? Nu ar fi voit niciodată. În plus, chiar eu eram sceptică, nu prea îmi venea să cred că nişte simple ceaiuri îl vor putea scăpa de patima lui. Aşa că am continuat să caut şi, în cele din urmă, am găsit ceva: era povestea unei femei care şi-a scăpat fratele de dependenţa de alcool citind, la sfătuirea duhovnicului, Paraclisul Maicii Domnului, timp de 40 de zile. Atunci am zis în sine mea: "Doar Maica Domnului îl mai poate ajuta!", deşi 40 de zile mi s-au părut mult, în situaţia în care trebuia făcut ceva urgent. Şi atunci mi-am propus să citesc Paraclisul într-o zi. Se poate. În 10 ore se poate citi de 40 de ori, dar având şi alte treburi, l-am citit cu mare evlavie în trei zile, şi cât am putut, am citit şi din Psaltire (ajută mult). În aceste 3 zile am ţinut post şi m-am rugat cu mare încredere Maicii Domnului, citindu-i Paraclisul cu o candelă aprinsă în faţa Sfintei sale Icoane. Şi minunea a venit. După scurgerea zilelor de citit, într-o marţi dimineaţă, tata a sunat-o pe mama la telefon: "Să ştii că nu mai beau, mă întorc acasă! Ai grijă de tine şi de inima ta".
Şi astăzi, îmi vine greu să cred că am trăit această minune şi că tata s-a vindecat. Îi mulţumesc Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu că mi-a ascultat rugăciunile! Slavă Ţie, Dumnezeul Nostru!
"Cât poate Dumnezeu cu puterea, tot atât poate Maica Domnului cu rugăciunea!".
ADRI - Hunedoara
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
