Se uitau la el înmărmuriţi. Şi moaşa, şi femeile care veniseră să o ajute pe femeie să nască. Abia ivit pe lume, pruncul stătea în picioare, fără să-l ţină nimeni. Mama sa, Nona, îl privea cu uimire. Era primul ei prunc şi venea pe lume cu un miracol. S-ar fi ridicat din pat să-l ia în braţe de fericire, dar naşterea o sleise de puteri. Se gândea că fiul ei va rămâne în istoria Patarei drept primul prunc care s-a ridicat în picioare imediat după naştere. Şi se mai gândea ea că acesta e un semn, unul de Sus, pe care avea să-l înţeleagă mai târziu. Nona oftă şi închise ochii atunci când Nicolae se aşeză de unul singur, la fel cum se ridicase. Stătuse în picioare trei ceasuri încheiate, în timp ce casa se umpluse cu vecinii veniţi să vadă minunea.
Dar ciudăţenia micuţului Nicolae nu s-a oprit aici. La câteva luni după naştere, mama a observat că pruncul avea un obicei straniu. În zilele de post, când ea şi soţul ei mâncau doar la ora după-amiezii, ghicindu-le parcă evlavia, Nicolae făcea la fel. Oricât l-ar fi pus la sân, el nu mânca până când mama sa nu îmbuca ceva. Şi a ţinut-o aşa, în fiecare miercuri şi vineri, până l-a înţărcat. Hotărât lucru, nu era un prunc la fel ca toţi ceilalţi.
Patara
La vremea la care Nicolae a venit pe lume, în jurul anului 300, Patara era o cetate frumoasă şi însorită de pe malul Mării Egee, lângă apele leneşe ale râului Xanthos. Locuitorii ei erau mândri că aveau în oraş oracolul lui Apollo, care era în lumea antică aproape la fel de vestit ca şi cel din Delphi. Legenda spunea chiar că cetatea fusese ridicată de un fiu al zeului Apollo, pe nume Patarus, de la care i s-a tras şi numele. Dar, fie că era aşa, fie că era doar un basm, cetăţenii Patarei se făleau cu zeul şi credinţa lor.
În ultimul veac, însă, printre ei începuse a se iţi o nouă credinţă, cea creştină, pe care multă lume o privea cu îndoială. Li se părea de prisos să te închini unui zeu care nu acceptă pe alţii şi care mai şi murise răstignit pe cruce de romani. Pentru nişte elini obişnuiţi cu frumosul şi binele, moartea asta nu avea nimic glorios. Dimpotrivă, părea un blestem. Şi atunci, de ce să te închini lui Iisus din Nazareth? Erau însă câţiva care o făceau şi care-şi purtau ocara cu un soi de mândrie greu de pătruns. Printre ei se numărau şi părinţii lui Nicolae, Teofan şi Nona, o familie bogată, care se ţinea cu străşnicie de credinţa creştină. Aveau între rude chiar şi un episcop, fapt care va atârna greu în destinul lui Nicolae.
Sfântul Nicolae. Secolul al XVIII-lea. Biserica din Custelnic, Mureş
Aşa se face că la vârsta la care alţii se ostoiesc în primele iubiri, el era închinat cu totul rugăciunii şi slujirii în biserică. Era un tânăr bătrân, din acela care nu-şi găseşte locul printre cei de o vârstă cu el, dar e iubit de oamenii maturi. Tradiţia ne spune că încă din adolescenţă se ruga mult, şi că s-a întâmplat să zăbovească în priveghere, chiar şi o zi şi o noapte. Atunci i-a atras atenţia unchiului său, episcopul, care l-a luat pe lângă el şi, gândindu-se că Nicolae va fi un vrednic slujitor al altarului, l-a hirotonit preot. Când i-a aşezat mâinile pe creştet, vlădica a avut o vedenie şi a rostit o profeţie pe care au auzit-o toţi cei din biserică - "Iată, fraţilor, văd un nou soare răsărind marginilor pământului, arătându-se către cei întristaţi ca o milostivă mângâiere. O, fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paşte bine sufletele celor rătăciţi şi la păşunea buneicredinţe îi va aduce pe dânşii; apoi se va arăta şi ajutător fierbinte celor ce sunt în nevoi". Nu s-a înşelat.
Iubirea pentru sărmani
Unul dintre cei mai bogaţi locuitori ai Patarei ajunsese la sapă de lemn. Avea trei fete de măritat, foarte frumoase, şi niciun ban pentru a le da drept zestre. Din pricina lipsurilor, a ajuns să ticluiască un plan mârşav. S-a gândit să îşi transforme locuinţa într-un bordel şi pe cele trei fiice ale sale în prostituate. Se gândea că aşa vor scăpa de sărăcie şi, încet, cu banii strânşi, şi-ar putea reface averea pierdută. Gândul i-a fost curmat într-o dimineaţă când, pe podeaua locuinţei, a găsit o pungă plină de bani. Cineva i-o aruncase direct pe fereastră. Era o sumă frumoasă, de-ajuns cât să facă nunta uneia dintre fiice şi să-i mai rămână şi pentru zestre. Dar, văzând banii, sufletul i-a fost cuprins de teamă. Cine să-i fi aruncat pe fereastră şi de ce? Şi cum se face că nu venise la el să-i dea în mână? Până la urmă şi-a învins frica şi i-a dat banii fetei celei mari, reuşind să o mărite cu un tânăr înstărit din Patara.
Viaţa şi minunile Sfântului Nicolae
De ani de zile îşi căuta liniştea. Făcuse un pelerinaj în Ţara Sfântă şi acolo se îndulcise de frumuseţea rugăciunilor neîntrerupte şi de harul care mustea în pământul pe care călcase însuşi Hristos. Atunci a încolţit în inima sa gândul să se retragă pentru totdeauna într-o mânăstire. Îl durea inima de suferinţa celor pe care-i păstorea şi căutase mereu să-i aline. Chiar şi în pelerinajele sale, rugăciunile făcuseră minuni. Potolise marea care era gata să înghită corabia cu care călătorea şi aproape că înviase din morţi un marinar.
Dar Nicolae simţea că oricât ar fi sporit în rugăciune şi oricâte milostenii ar fi făcut, nu ar fi putut stinge nici măcar o picătură din amarul durerii revărsate pe pământ de păcatele oamenilor. Aşa că s-a gândit să se jertfească doar Domnului, nădăjduind că o viaţă petrecută în posturi şi privegheri va mai lua ceva din răul care se încuibase în inima semenilor săi.
Aşa a ajuns să se închinovieze în Mânăstirea Sion, ctitorită chiar de unchiul său, episcopul care-l ridicase la slujirea preoţească. Fraţii de acolo l-au îndrăgit din prima clipă, iar el s-a lipit cu totul de frumuseţea vieţuirii monahale. Sufletul său îşi aflase liniştea în Hristos. Până într-o noapte, în care a zăbovit mai mult la rugăciune. Atunci, chiar în adâncul inimii, acolo unde simţea venirea harului ca mângâierea unui zefir, a auzit limpede un glas care l-a tulburat - "Nicolae, dacă doreşti să fii încununat de Mine, să intri în nevoinţa poporului". Şi-ar fi dorit poate să fie o înşelare, un glas de la demon, care dorea să-l arunce din nou în lume. Dar nu. Vocea aceea tainică era îngânată de o dragoste lină, de o durere în inimă care vestea dreptatea cuvintelor. Greşise gândindu-se că viaţa sa trebuie să se scurgă între zidurile bătrâne ale mânăstirii. Şi apoi, din nou, parcă mai limpede, glasul i-a răsunat în adâncul rărunchilor - "Nicolae, nu este aceasta holda pe care trebuie să Mi-o aduci roadă şi pe care o aştept de la tine. Întoarce-te către oameni, ca să se preamărească prin tine numele Meu". Şi s-a întors.
Episcop al Mirei
Sfântul Nicolae, icoană bizantină
A petrecut mult timp în cetate, neştiut de nimeni. Nu a vrut să spună că este preot. Mergea la biserică, aşa cum merg toţi mirenii, şi stătea la slujbele de noapte într-un colţ, bucurându-se de frumuseţea cântărilor. Mânca pe sponci şi dormea pe unde apuca, fără să se îngrijească de trup, deprins fiind din mânăstire cu tot soiul de nevoinţe. S-a întâmplat în acele vremuri ca Ioan, arhiepiscopul cetăţii, să treacă la Domnul. În oraş au sosit episcopii din împrejurimi, sfătuindu-se pe cine să pună în scaun. Au stat la taifas ceasuri întregi, dar nu se dumireau cine ar fi vrednic de o aşa slujire, până când, unul dintre ei, mai bătrân şi mai cucernic, le-a spus că-i fusese descoperit de Sus să îl ungă arhiereu pe primul om care va veni noaptea la slujbele bisericii. Acel om a fost chiar Nicolae. Aşa a ajuns episcop al Mirelor Lichiei. Nu din voia sa şi nici din a celorlalţi ierarhi, ci din voia lui Dumnezeu. De aici înainte, harul din inima sa se va revărsa peste popor într-un clocot de minuni.
Bărbatul lui Hristos
Sfântul Nicolae. Secolul al XVIII-lea. Biserica din Poiana Mărului, Braşov
Nimeni nu-i putea găsi vreun cusur. Deşi venea dintr-o familie bogată, se îmbrăca în haine simple şi mânca la fel ca cei mai săraci creştini. Uşa sa era deschisă tuturor celor în nevoi şi suferinţe, pe care le alina, nu doar cu un sfat, ci şi cu bani sau de-ale gurii. Ştia că vorbele nu pot înlocui faptele.
S-a întâmplat ca, odată, pe când Sfântul Nicolae era plecat din cetate, guvernatorul Mirei să primească o pungă de galbeni, ca să osândească la moarte trei nevinovaţi. Când sfântul s-a întors acasă, credincioşii l-au întâmpinat plângând, spunându-i de judecata nedreaptă. Nicolae a plecat direct la locul de execuţie. Ajuns acolo, a luat sabia călăului şi a aruncat-o, iar pe cei condamnaţi pe nedrept i-a eliberat cu mâinile sale. Nimeni nu a avut îndrăzneala de a-l aresta. Ştiau cu toţii că episcopul Nicolae era omul lui Dumnezeu şi că tot ceea ce făcea era drept. Iar guvernatorul Mirei a sfârşit prin a-i cere iertare, rugându-l să nu-l reclame împăratului.
Dar nu a fost singura dată când sfântul a salvat suflete nevinovate de la moarte. S-a întâmplat ca însuşi împăratul Constantin să-şi osândească trei generali apropiaţi. Căzuseră victimă intrigilor de la curte şi acum îşi aşteptau execuţia. În temniţă, ei s-au gândit la Sfântul Nicolae, pe care-l cunoşteau bine. Aşa că au început să se roage Domnului ca el să mijlocească eliberarea lor. În timp ce ei se rugau, împăratul Constantin a avut un vis înfricoşător, în care un bătrân luminos îl ameninţa cu războaie, dacă nu-i eliberează pe generali. Înainte de a se trezi, împăratul l-a întrebat pe bărbatul din vis cine este - "Nicolae îmi este numele şi sunt arhiereul mitropoliei Mirelor". Tulburat, Constantin şi-a chemat sfetnicii care i-au spus că vlădica din vis e un episcop vestit şi are printre credincioşi renumele unui om sfânt, care sare mereu în ajutorul celor năpăstuiţi. Atunci împăratul s-a gândit că a greşit şi i-a eliberat pe generali. Drept mărturie, i-a trimis Sfântului Nicolae o Evanghelie ferecată cu aur, o cădelniţă de aur împodobită cu pietre scumpe şi două sfeşnice.
Cu faţa ca soarele
Mormântul Sfântului Nicolae
Aşa a trecut la Domnul, în a şasea zi a lunii decembrie, senin, şi în moarte, ca şi în viaţă. Pe la căpătâiul lui s-au perindat toţi sărmanii din Mira, îndureraţi că-şi pierduseră ocrotitorul. După câţiva ani, a fost dezgropat şi i-au aflat trupul neputrezit. Moaştele sale au izvorât atunci mir şi au tămăduit mulţime de bolnavi, iar şirul minunilor sale nu a încetat până astăzi. Sufletul lui sprinten, inima lui mereu îndurerată pentru cei care suferă nu au putut sta închise în mormânt şi s-au revărsat peste lume.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
