Părintele Nifon Boboia (n. 1935), de la Mânăstirea Prislop, te impresionează de cum îl vezi, cu statura sa înaltă şi dreaptă, cu vocea baritonală şi vorba directă. Dar nu are nimic de stăpân în atitudine, ci se arată ca o veritabilă călăuză spirituală. Dincolo de prima impresie, te învăluie cu bunătatea sa, care îl face să ofere mereu ajutor duhovnicesc miilor de pelerini care intră în mânăstire. Părintele Nifon îl are ca model de preot şi duhovnic pe părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, pe care l-a cunoscut personal şi pentru care are un adevărat cult. Fost preot de mir, părintele Nifon s-a călugărit la bătrâneţe, după ce i-a murit soţia, şi slujeşte la Prislop, pe urmele părintelui Arsenie, de aproape nouă ani. Cum pronia cerească ne-a învrednicit şi pe noi să începem noul an cu o rugăciune la mormântul părintelui Arsenie Boca, ne-am gândit că şi pentru cititorii noştri ar fi potrivit, în primul număr al revistei din 2014, un cuvânt de la Mânăstirea Prislop. Iar părintele Nifon ni l-a dat.
"Sfântul Arsenie este unul dintre cei mai mari sfinţi din lume"
- Preacuvioase părinte Nifon, în ultimul an ne-a îngăduit Dumnezeu să venim des la Prislop, şi de fiecare dată am găsit aici mulţime mare de pelerini. Am mai văzut şi în alte mânăstiri lume multă, în zile obişnuite, dar nicăieri ca aici. Ce îi atrage pe credincioşi la Prislop? Un duh special al locului, sau doar faima părintelui Arsenie Boca, care e înmormântat în mânăstire?
- Oamenii care vin la Prislop mărturisesc că simt un duh dumnezeiesc, care se revarsă peste ei prin puterea celor patru mari sfinţi ocrotitori ai locului. Cine vine aici cu credinţă simte duhul. Iar cei care vin numai din curiozitate se transformă şi ei.
Părintele Arsenie Boca
Părintele Arsenie Boca pictând biserica Drăgănescu
Al doilea sfânt care protejează mânăstirea Prislop şi dă ajutor celor care i se roagă este însuşi ctitorul mânăstirii, Sf. Nicodim de la Tismana. Al treilea este Cuviosul Ioan de la Prislop, originar din Silvaşu de Sus, care a vieţuit la mânăstire prin secolul XVIII şi a cărui peşteră, în care s-a nevoit în ultima parte a vieţii, este şi azi în muntele de deasupra mânăstirii. Al patrulea este marele sfânt Arsenie de la Prislop, pe care l-am cunoscut 47 de ani, la Schitul Maicilor din Bucureşti, unde era cu domiciliu forţat. Sfântul Arsenie este unul dintre cei mai mari sfinţi din lume...
- I-aţi fost ucenic părintelui Arsenie Boca?
- Nu, nu mă pot lăuda cu asta. Atunci mă pregăteam să mă căsătoresc cu o domnişoară din Sebeşul de Sus. Şi am mers împreună să-l întrebăm dacă ne potrivim, sau mai bine ne vedem fiecare de drumul lui. L-am întâlnit pe părintele Arsenie în bisericuţa de la Schitul Maicilor, din Bucureşti. A stat de vorbă cu noi exact 55 de minute. Atunci am vorbit cel mai mult. Pe urmă, am mai fost pe la dânsul, dar n-am mai schimbat decât câteva cuvinte, căci vorbea pentru toată lumea care venea să-l vadă. Şi ne-a zis atunci: "Da, mă, vă potriviţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze!". Apoi ne-a spus multe lucruri extraordinare.
- Despre ce înseamnă familia în ortodoxie, despre ce aveţi de făcut ca să vă mântuiţi, împreună, ca soţi...?
- Despre noi înşine, căci noi nu ne cunoşteam fiecare pe sine. Mult mai târziu ne-am dat seama că tot ce ne spusese părintele era precis. A avut câteva cuvinte după care ne-am gospodărit ca familie: "Fii atentă, că ăsta e mână spartă - şi a arătat spre mine. Tu eşti mai zgârcită, dar aşa trebuie să fie femeia, că ea pune pe masă şi, ca să aibă ce pune pe masă, adună". Ei, ne-am căsătorit, am avut doi băieţi şi două fete. Băiatul cel mare, care poartă numele pe care îl aveam şi eu ca mirean, Nicolae, este preot la Hunedoara, unde recent a pus temelia unei noi biserici; băiatul mai mic este călugăr la Jacul Românesc, în Mureş; fata cea mai mare este călugăriţă la Tisa Silvestri, în Bacău, iar fata cea mai mică s-a dus la Domnul acum douăzeci şi ceva de ani, după un cancer galopant. E îngropată la Mânăstirea Râmeţ, alături de mamă-sa, care a murit tot acolo. După ce a trecut la cele veşnice şi soţia, m-am călugărit la Mânăstirea Hodoş-Bodrog. Cred că i-am ascultat sfaturile părintelui Arsenie, de la acea primă şi ultimă discuţie.
"Părintele Arsenie a făcut minuni din timpul vieţii"
Clopotniţa construită de el
- Nu, dar mi s-au povestit multe, chiar de către cei care le-au trăit. Acum câţiva ani, o familie octogenară mi-a istorisit în biserică ce minune a făcut Dumnezeu prin părintele Arsenie. În urmă cu cincizeci de ani, i-a fost depistat femeii un cancer la sân cu metastaze. Medicii i-au zis să meargă acasă şi să se pregătească de înmormântare. S-a luat de mânuţă cu soţul ei şi s-au dus la părintele Arsenie, care atunci era stareţ la Mânăstirea Sâmbăta. Şi cum au intrat pe poarta mânăstirii, l-au văzut pe părintele Arsenie. Parcă îi aştepta. S-au îndreptat aţă către dânsul şi, înainte să spună ei ceva, părintele i-a întâmpinat: "Mă, ce necazuri vă aduc pe aici?". Avea vorba aceasta apropiată, "mă". I-au spus că medicii nu-i mai dau nici o şansă de vindecare femeii şi că sunt disperaţi. Părintele a ridicat mâna dreaptă asupra capului femeii şi i-a spus pe nume, deşi nu se prezentase: "Mă, Vitorio, să le arătăm medicilor că exită un doctor care tămăduieşte şi în ultima fază de cancer". A făcut semnul sfintei cruci asupra ei şi i-a spus să meargă acasă că e sănătoasă. Şi aşa s-a dovedit. După 50 de ani, oamenii aceştia veneau să se închine la mormântul Sfântului Arsenie şi mi-au povestit aceasta.
Mai sunt şi alte cazuri de tămăduire de cancer făcute de părintele Arsenie. Cum e acela al mamei unui părinte care slujeşte la Timişoara şi pe care îl cunosc. Acum 40 de ani, mama lui s-a îmbolnăvit de cancer. A dus-o la cei mai buni oncologi de la Bucureşti, care le-au spus că trebuie să o opereze. Atunci au mers la Drăgănescu, lângă Bucureşti, unde părintele Arsenie picta. Şi când au intrat în biserică, părintele Arsenie, aflat pe o schelă, i-a spus părintelui Vasile, fără să se întoarcă şi fără să-i fi cunoscut vreodată: "Părinte Vasile, du-te cu mama acasă, că n-are nimic". Şi medicii au constatat apoi că s-a vindecat. Această minune mi-a povestit-o părintele Vasile însuşi la mormântul părintelui Arsenie. Mai cunosc multe astfel de minuni, căci părintele vindecă şi după mutarea sa la Domnul, după cum ştiţi.
- Sfinţia voastră i-aţi cerut vreodată ajutorul părintelui Arsenie? I-aţi simţit duhul şi intervenţia de când slujiţi aici?
- Chiar venirea mea la Prislop o consider ca pe o chemare a părintelui Arsenie. Şi am văzut o lucrare a părintelui aici, dar nu vreau să ispitesc pe nimeni. Dar mai înainte de a vieţui aici, am venit la Prislop la înmormântarea părintelui Arsenie. Pe drum simţeam că o să văd o minune, şi am văzut. Trupul părintelui era uscat, translucid, avea aspect de sfinte moaşte. După părerea mea, de atunci putea fi pus în raclă şi să fie cinstit de credincioşi. M-am uitat mai bine însă la palmele lui şi erau roz, cum sunt ale mele. Erau vii! Palmele care au dezlegat pe atâţia de blesteme şi de păcate şi care au binecuvântat pe atâţia oameni erau vii.
Eu îi simt duhul părintelui Arsenie tot timpul. Iar o dată, mi s-a arătat în vis. A intrat în chilia mea, s-a apropiat de pat, mi-a luat capul în mâna stângă şi mi l-a ridicat puţin, iar cu dreapta m-a binecuvântat. Nu ştiu dacă e doar un vis, sau ar trebui să descifrez un mesaj. Dar n-am grijă, că nu mă lasă părintele nelămurit.
"Sfinte părinte Arsenie, mijloceşte la Dumnezeu, căci tu ştii mai bine decât mine de ce am nevoie"
Mânăstirea Prislop
Cimitirul maicilor
- Este un fel anume în care îi sfătuiţi pe creştini să se roage părintelui Arsenie, ca să-i ajute?
- E de ajuns să se închine la mormântul său, căci sfântul ştie de ce au venit. Dar oamenii îşi spun toţi păsurile. Eu îi sfătuiesc să spună cam aşa, în gândul lor: "Sfinte părinte Arsenie, mijloceşte la Dumnezeu, căci tu ştii mai bine decât mine de ce am nevoie". Condiţia ca rugăciunea să-ţi fie ascultată este însă ca de aici încolo să fii mai bun. N-ai postit, să posteşti. Nu te-ai rugat, să te rogi. N-ai mers la biserică, să mergi, să te spovedeşti, să te împărtăşeşti în cele patru mari posturi de peste an. Să duci o viaţă curată: cel care nu e căsătorit să nu trăiască în desfrâu, cei care sunt căsătoriţi să nu facă adulter. Pentru că, până la urmă, trebuie să plătim toate păcatele. Sf. Ignatie Teoforul spune: "Pentru păcat, nu e de ajuns să plângi, să posteşti şi să te rogi, ci trebuie să-l plăteşti".
- De ce trebuie să plăteşti, dacă Dumnezeu e bun şi te iartă când te pocăieşti?
- Ca să te faci asemeni lui Dumnezeu, să te cureţi de tot păcatul. Căci păcatul iertat nu dispare, dar cel plătit cu jertfă, cu facere de bine, cu rezistenţă la încercările pe care viaţa ni le dă tuturor, se şterge. Dumnezeu îngăduie suferinţa, căci omul se curăţă de păcate prin suferinţe, cum se curăţă aurul prin foc. Să nu fugim de suferinţă, pentru că, aşa cum spunea PF Patriarh Justinian undeva, "ferice de cei care trag păcatele pe pământ şi vai de cei care le vor trage dincolo".
"Se va întări credinţa în lume"
- Prislopul e un loc special, care atrage multă lume. Vin oamenii la mânăstire din credinţă sau din disperare?
- Când am venit aici, acum nouă ani, nu era aşa multă lume care să ne calce pragul. De vreo trei, patru ani încoace, e plin însă permanent, nu doar de marile sărbători sau de hram. Cred că o să se înmulţească şi mai mult cei care vin la Prislop, ca şi la alte mânăstiri. Se va întări credinţa în lume. Greutăţile economice din ultimii ani, dar şi încercările date fiecăruia i-au apropiat pe mulţi de biserică. Dumnezeu are pedagogia lui, nu vrea să piardă pe nimeni, ci să ne câştige pe toţi. De aceea, îngăduie şi încercările astea.
Am convingerea că România e Grădina Maicii Domnului, că nu degeaba a dat neamul ăsta atâtea jertfe. Cei din morminte vor striga să iasă adevărul la lumină şi atunci cu toţii se vor întoarce la Hristos şi la credinţa cea adevărată,
Amprenta ateistă s-a pus în multe inimi, dar până la urmă se vor trezi. Căci nu se poate să nu îşi dea seama că sufletul e tot ce avem mai scump pe lume, pentru că e scânteie divină şi e veşnic. Iar dacă vom conştientiza aceasta, ne vom strădui să ne câştigăm mântuirea, adică fericirea veşnică.
- La final, vă rugăm să le transmiteţi un cuvânt cititorilor noştri la început de an.
- Să se oprească de la păcat şi să înceapă o viaţă după voia lui Dumnezeu.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
25.01.2014, 13:03Miluka Miluka
....eram dupa o lovitura primita de la un apropiat, o tradare cumplita si parca toate mergeau de-a 'ndoaselea; am poza Parintelui pe noptiera si intr-o zi, am deschis o scriere de-a dumnealui la intamplare si am citit despre iertare, ca pana nu iertam, nu ne putem mantui...si am tot cugetat, zile si zile si nopti si nopti. Intr-o zi, asa, ca de la Sfantul Duh, mi-a venit iertarea fata de persoana care ma lovise crunt si am simtit ca se intampla din inima, nu formal; lucrurile se imbunatatesc in viata mea si ii multumesc Parintelui pentru ajutor. Numai asa, cu ajutorul lui, am putut trece de manie.