Înfometarea terapeutică - POSTUL NEGRU, în viziunea doctorului rus IURI NIKOLAEV
"Psihiatrul rus Iuri Nikolaev (1905-1998), doctor în ştiinţe medicale, este autorul unor lucrări celebre despre înfometarea terapeutică sau postul negru. Studiind diverse cărţi despre cultura popoarelor antice, a descoperit un element comun, extrem de interesant pentru omul contemporan: egiptenii şi grecii îşi purificau regulat corpul ţinând post negru un anumit număr de zile. Herodot consemnează obiceiul egiptenilor de a posti trei zile pe lună. Şi la greci exista tradiţia postului: vestitul Pitagora a postit patruzeci de zile."
Citeste tot articolul
Mişcarea şi cancerul
"Legătura dintre sedentarism şi bolile de inimă a fost dovedită de mult. Recent, cercetătorii americani au dovedit că lipsa de mişcare favorizează şi cancerul. Între activitatea fizică şi frecvenţa mai mare sau mai redusă a cazurilor de cancer intestinal şi mamar, există o legătură de necontestat."
Citeste tot articolul
Mic tratat de fericire
"Sunt atâtea lucruri, amănunte neînsemnate ale vieţii de fiecare zi, care vin să-ţi încălzească sufletul şi să-ţi dea o stare de bine: primele raze ale unui soare primăvăratic, mângâindu-ţi obrajii; zvon de paşi mărunţei..."
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Terapii alternative"
Afisare: 1 - 40 din 541 articole
-
Imunitatea şi plantele medicinale
Numarul 1385 -
Asalt final contra reumatismului - SAREA DE BAZNA
Numarul 1385 -
20 de ani pe-acelaşi drum - SALIN şi Formula AS
Numarul 1384 -
Alimente-medicament
Numarul 1384 -
Formă maximă pentru creier
Numarul 1384 -
Noutăţi pe piaţa vaccinurilor - HELPVAXIN
Numarul 1383 -
Vine toamna!
Numarul 1383 -
Şi dacă am posti?
Numarul 1383 -
Băuturi naturale şi energizante
Numarul 1382 -
Cum ne păstrăm inima puternică
Numarul 1381 -
Remedii naturale împotriva colesterolului
Numarul 1381 -
MENOPAUZA
Numarul 1380 -
Menopauza, între prejudecată şi adevăr
Numarul 1380 -
Plantele şi vindecarea sufletească
Numarul 1380 -
Mierea şi aparatul respirator
Numarul 1380 -
Ce urmează după cancer
Numarul 1379 -
ADENOMUL DE PROSTATĂ
Numarul 1379 -
Remedii naturale în tratarea afecţiunilor prostatei
Numarul 1379 -
TERAPIA CU OZON
Numarul 1378 -
Ajută-te singur!
Numarul 1378 -
5 asane pentru picioare
Numarul 1378 -
Incontinenţa urinară
Numarul 1377 -
Hildegard van Bingen - Leacurile pădurii
Numarul 1376 -
Băuturi energizante şi sănătoase
Numarul 1376 -
DEFECTELE POSTURALE - De ce apar durerile de spate şi cum se pot vindeca
Numarul 1375 -
Totul despre arsuri
Numarul 1375 -
Băuturile verii
Numarul 1375 -
Chinurile verii au leac!
Numarul 1374 -
Picioarele, în timpul verii
Numarul 1374 -
Antrenament pentru vene puternice
Numarul 1374 -
Apicolscience şi misterul mierii albastre
Numarul 1374 -
Dr. MONICA SPÎNU - "Extractul din mlădiţe de zmeur este un adevărat panaceu pentru tulburările genitale ale femeilor"
Numarul 1373 -
Medicamentul medicamentelor - SPERANŢA
Numarul 1373 -
Marea ca medicament
Numarul 1372 -
Farmacia de călătorie
Numarul 1371 -
Doctorul din palmă
Numarul 1371 -
Ce încearcă să ne spună durerile
Numarul 1370 -
Când ne dor încheieturile
Numarul 1369 -
Micile secrete ale unui somn de vis!
Numarul 1369 -
Cum ieşim din stările bruşte de rău
Numarul 1365