Alimente-medicament

Farmacie cu copaci

PĂRUL
(Pyrus communis)

Alături de măr, părul se numără printre cei mai îndrăgiţi pomi fructiferi şi cunoaşte o largă răspân­dire. Înfloreşte ceva mai timpuriu decât mărul, iar toamna, frunzele lui se colorează adesea într-un roşu aprins. Este un copac viguros, cu tulpina înaltă de până la 20-30 metri, şi rădăcini ce pătrund în sol la o adâcime de 4-5 metri. Varianta lui sălbatică este părul pădureţ (Pyrus pyraster), care creşte spontan pe câmpuri, dealuri sau luminişuri de pădure, de multe ori în preajma pâlcurilor de ste­jari. Arheologii au descoperit urme ale prezenţei lui şi în situri datând din epoca de piatră. Oamenii i-au găsit multiple întrebuinţări, încă din vremuri străvechi. Perele pădureţe serveau mai ales ca hrană pentru animale, fiertura din frunze era folo­sită ca leac pentru diaree, în timp ce scoarţa furniza un colorant galben.
Părul provine din Asia Centrală, de unde a trecut în Japonia şi apoi a călătorit spre vest, odată cu migraţia popoarelor. Era foarte apreciat în Gre­cia antică, Peloponesul fiind supranumit "ţara pe­relor". De aici l-au preluat romanii şi, pe această cale, a ajuns şi la strămoşii noştri daci. Extinderea ariei de cultură a atras după sine diversificarea soiurilor: în prezent, există în lume peste 6.500 de soiuri diferite. România se regăseşte printre ţările europere mari cultivatoare de păr, alături de Belgia, Franţa, Italia, Spania, Ucraina, Rusia şi Republica Moldova. La noi, culturile se întind pe o suprafaţă totală de 3.200 - 4.000 de hectare, cele mai impor­tante fiind situate în Dâmboviţa, Argeş, Prahova, Iaşi, Suceava, Buzău şi Bihor.

Legende şi obiceiuri

În antichitate, grecii consacraseră părul zeiţei Hera, protectoarea femeilor căsătorite, deoarece îl socoteau arborele fertilităţii. Mai târziu, vrăjitoa­rele i-au folosit scoarţa în practicile lor de magie nea­gră. Pentru ezoterişti, copacul are o energie mas­culină, simbolizând curăţia şi dreptatea (spre deosebire de măr, care întruchipează principiul feminin). Odinioară se obişnuia ca, la naşterea unui copil, să se planteze un păr. Iar la rădăcina lui se tur­na apa în care sugarul fusese îmbăiat pentru prima dată, în credinţa că astfel nou-născutul va creşte sănătos.

Utilizări în fitoterapie

Toate părţile copacului au valoare terapeutică. Substanţele active prezente în scoarţă combat diareea şi febra. Cele conţinute în frunze au efecte antiseptice, diuretice şi calmante, constituind un bun remediu pentru infecţiile căilor urinare, infla­ma­rea prostatei sau pietrele la rinichi. Florile sunt recomandate în cistite, pentru acţiunea lor anti­infla­matoare. Fructele oferă organismului vitamine şi săruri minerale, stimulează digestia şi stopează procesele de putrefacţie din colon, activează glan­dele endocrine, reduc (chiar dacă nu cu mult) ten­siunea arterială şi accelerează formarea de celule sagvine roşii şi albe.

Reţete cu pere

Compot cum îl făcea bunica
Ingrediente: 1 kg pere, 700 ml apă, 100 g za­hăr, 1 baton de scorţişoară, 3 cui­şoare, puţin com­pot de meri­şoa­re de munte.
Curăţaţi perele de coajă şi sâm­buri, iar apoi tăiaţi-le în bu­căţi potrivite pentru o îm­bucătu­ră. Fierbeţi-le în canti­tatea de apă indicată mai sus, împreună cu zahărul şi miro­deniile, până se în­moaie, dar rămân încă destul de ferme ca să fie mestecate. Stre­curaţi pentru a îndepărta mirode­niile şi lăsaţi compotul să se răcească. Îna­inte de a-l servi, or­naţi-l cu puţin compot de merişoare de pădure.
Sănătate:
* Se foloseşte cu rezultate foarte bune în stările de convalescenţă, mai ales la copii.
* Dublează curele de fier, pentru vindecarea anemiei.

Piure de pere cu pudră de muştar
Ingrediente: 200 g pere, oţet de mere, 2 linguri cu pudră de muştar, sare, cuişoare măcinate, ghimbir.
Tăiaţi perele în bucăţi mici, fierbeţi-le în oţet de mere până se înmoaie bine şi pasaţi-le printr-o sită. Amestecaţi piureul cu pudra de muştar, cu sare, puţină pudră de cuişoare şi o linguriţă cu ghimbir proas­păt ras. Se poate con­suma ca aperitiv sau ca adaos lân­gă felurile de peşte.
Sănătate:
* Consumat pe sto­ma­cul gol, activează tubul di­gestiv.
* Ajută la refacerea organismului, în caz de răceală sau gripă.


NUCUL
(Juglans regia)

Este un arbore masiv, cu tulpina înaltă şi dreap­tă, coroana maiestuoasă şi o rădăcină care îl ancorează solid, coborând până la 14 metri sub pământ. Se dezvoltă bine pe soluri permeabile, fertile, cu umiditate moderată. Rădăcinile sale absorb cu lăcomie substanţele hrănitoare, lăsând prea puţin pentru plantele din preajmă. De aceea, la umbra lui, chiar şi iarba creşte cu greutate.
În antichitate, existenţa acestui pom fructifer este menţionată în China, Japonia, India şi Iran. De aici l-au luat grecii, care l-au dat mai departe romanilor. În zilele noastre, nucul se cultivă pe suprafeţe importante în SUA, China şi Turcia, iar pe continentul european, în Franţa, Rusia, Ucrai­na, Republica Moldova, România şi Bulgaria. În 2017, ţara noastră a înregistrat o producţie record de peste 45.000 tone de nuci, ocupând primul loc între producătorii europeni.

Legende şi obiceiuri

În mitologia greacă i se atribuiau copacului valenţe magice: zeiţa Artemis Caryatis, înzestrată cu darul profeţiei, a fost transformată într-un nuc. Romanii numeau nuca "ghinda lui Jupiter", pri­vind-o ca pe un simbol al abundenţei şi fecun­dităţii. Tocmai de aceea, la ceremoniile de nuntă, se aruncau nuci în calea mirilor. Obiceiul a existat şi la noi, fiind consemnat de Dimitrie Cantemir în "Descrierea Moldovei". El s-a păstrat şi ulterior în satele româneşti, dar într-o altă formă: la intrarea în biserică, mireasa lua cu ea atâtea nuci, câţi copii dorea să aibă.


Utilizări în fitoterapie

Se crede că nu întâmplător miezul de nucă re­prezintă o imagine miniaturală a creierului uman. A fost folosit multă vreme ca remediu pentru întă­rirea memoriei, iar astăzi se ştie că uleiul extras din el oferă protecţie vaselor de sânge împotriva aterosclerozei.
Mugurii, frunzele şi florile nucului au efect bactericid, astringent, hipotensiv, hipoglicemiant, antidiareic, calmant, cicatrizant, emolient, antiec­ze­matos, antiinflamator şi antitoxic. Din frunze şi muguri se poate pregăti o infuzie cu acţiune deto­xifiantă şi de curăţare a sângelui. În aplicaţii ex­terne, decoctul din frunze ajută în bolile de piele, insuficienţa venoasă şi stazele limfatice. Cei ce suferă din cauza transpiraţiilor abundente pot întrebuinţa frunzele de nuc la băile de picioare sau pentru a-şi prepara din ele un deodorant. Iar o pernă umplută cu frunze uscate de nuc, ames­tecate cu petale de trandafir, lavandă, hamei, sulfină şi drăgaică dă insomniacilor şansa de a-şi recupera somnul liniştit.

Reţete cu nuci

Lichior pentru digestie
Ingrediente: 21 nuci verzi, 1 baton mic de scorţişoară, 3 cuişoare, 1 l vodcă (38%), 500 ml apă, coaja rasă a unei portocale bio, 200 g miere.
Tăiaţi mărunt nucile şi puneţi-le într-un borcan mare, cu capac înfiletat. Scorţişoara şi cuişoarele se introduc într-un săculeţ din pânză de bumbac, care se aşează peste nucile din borcan. Turnaţi deasupra vodca, adăugaţi coaja de portocală, în­chideţi borcanul şi agi­taţi conţinutul. Lăsaţi-l cam 8 săptămâni la matu­rat, în­tr-un loc călduţ. După 4 săp­tămâni, scoateţi săcule­ţul.
Încălziţi puţin apa, di­zolvaţi mierea în ea şi aş­teptaţi să se răcească, după care strecuraţi lichiorul şi amestecaţi-l bine cu apa îndulcită. Apoi îl puteţi turna în sticle. O maturare supli­mentară de 2 luni va da lichiorului de nuci verzi un gust şi mai bun.
Sănătate:
* Se bea câte un păhărel, pentru atenuarea cram­pelor şi a durerilor de stomac.

Fumigaţie de curăţare
Ingrediente: 1 parte frunze uscate de nuc, 1 parte frunze uscate de vetrice, 1 parte frunze us­cate de vinariţă, 1 parte frunze uscate de lavandă, 1 parte răşină de molid.
Mărunţiţi toate ingredientele şi ardeţi-le în castronaşul special pentru fumigaţii. Acest ames­tec alungă ţânţarii şi este potrivit pentru curăţarea spaţiilor de depozitare pentru legume, fructe şi plante medicinale.