Este un arbust înalt de până la 4 metri, care înfloreşte din iunie până în august. Are nevoie de un loc însorit sau de penumbră şi de un sol umed, bogat în substanţe nutritive. Toamna, după dispariţia florilor, tufa se "împodobeşte" cu fructe ovale şi roşii ca purpura.
Utilizare: Florile şi frunzele de măceş.
Recoltare: Primăvara (în mai).
Indicaţii: Bronşite, dureri pulmonare, expectoraţii purulente, planta este eficientă în toate afecţiunile plămânilor.
Reţetă
Elixir cu miere
Ingrediente: 100 g flori şi frunze de măceş, sau 200 g de măceşe (fructe) şi frunze, 100 g miere, 1 l apă.
Preparare: Se fierb florile şi frunzele de măceş în apă, împreună cu mierea, circa un sfert de oră, îndepărtând din când în când spuma care se formează la suprafaţă. Se strecoară printr-un tifon şi se toarnă ceaiul fierbinte în sticle sterilizate (de 500 ml). Se păstrează la frigider. Se beau 2-3 ceşti, de câteva ori pe zi.
Elixirul de măceş se poate prepara atât primăvara, cât şi toamna. Primăvara se folosesc florile, frunzele şi chiar crenguţele, iar toamna - măceşele şi frunzele. Înainte de prepararea ceaiului, măceşele şi frunzele trebuie bine mărunţite.
Hildegard van Bingen: "Florile de măceş sunt foarte calde şi simbolizează afecţiunea. Celor ce suferă de slăbiciuni pulmonare li se recomandă să mărunţească florile şi frunzele şi să le fiarbă împreună cu miere crudă. Să îndepărteze spuma, se strecoară ceaiul printr-o sită ca să fie cât mai limpede. Să-l bea frecvent, deoarece curăţă plămânii de «putreziciune» şi îi vindecă".
TISA
(Taxus baccata)
Tisa este un copac care creşte foarte încet şi este plantat mai ales ca arbore ornamental. Acele sunt de culoare verde închis, seminţele sunt învelite de pulpa fructelor mici şi cărnoase, de culoare roşie, scoarţa este maro roşcat până la maro închis şi se desprinde de trunchi, în fâşii subţiri. Atenţie! Seminţele şi acele de tisă sunt otrăvitoare. Lemnul, în schimb, e foarte apreciat, în special pentru mobilă, căreia îi conferă un aspect deosebit.
Utilizare: Lemnul de tisă.
Recoltare: Iarna.
Indicaţii: Guturai, rinită, nas înfundat, viroză pulmonară.
Reţetă
Fumigaţii
Ingrediente: Aşchii de tisă, cărbuni încinşi sau o tipsie foarte fierbinte.
Preparare: Se pun 2-4 aşchii de lemn de tisă pe cărbuni care fumegă sau pe tipsie şi se lasă fumul care iese să pătrundă circa 5 minute pe nas şi pe gură. Eventual, se repetă procedeul de mai multe ori pe zi.
Hildegard van Bingen: "Tisa este mai mult «rece» decât «caldă», este, de asemenea, uscată şi simbolizează bucuria. Când se aprinde lemnul, nici aburii şi nici fumul pe care le emană acesta nu sunt dăunătoare. Persoanele cu răceală trebuie să inhaleze - pe nas şi pe gură - fumul lemnului aprins şi astfel «răul» va dispărea din organism fără niciun efect negativ".
(Carpinus betulus)
Carpenul poate atinge o înălţime de până la 25 m şi o viaţă de până la 300 de ani. Toamna, frunzele sunt galbene, dar culoarea lor devine maronie în timpul iernii şi nu cad. Înfloreşte între aprilie şi mai.
Utilizare: Crenguţele de carpen cu frunze.
Recoltare: Aprilie-septembrie.
Indicaţii: Prevenirea avortului.
Reţetă
Păstrarea sarcinii
Ingrediente: Crenguţe de carpen (lungi de circa 15 cm), 100-200 ml lapte de vacă sau de oaie.
Preparare: Se pune laptele la fiert, şi când clocoteşte, se vâră crenguţele mărunţite şi se lasă 1 minut. Se trage vasul deoparte, se lasă fiertura să se răcească şi se strecoară. Cu laptele obţinut, amestecat cu făină, se poate prepara un terci dulce sau un griş dulce.
Administrare: în primele 3-4 luni ale sarcinii se recomandă cel puţin de 4 ori pe săptămână o masă cu lapte de carpen, începând din luna a patra până la naştere, de cel puţin 2 ori pe săptămână. Mai ales femeile care au pierdut o dată sarcina ar trebui să respecte cu stricteţe această cură, pentru a evita un nou avort.
Hildegard van Bingen: "Carpenul este mai mult «rece» decât «cald» şi indică prin natura lui un fel de prosperitate. Rupeţi crenguţele cu frunze cât sunt încă verzi şi fierbeţi-le în lapte de vacă sau de oaie, dar nu în lapte de capră. După îndepărtarea lor (a crenguţelor şi frunzelor) preparaţi laptele respectiv cu făină, griş sau cu ouă, în aşa fel încât să poată fi consumat. El trebuie mâncat cât mai des de acele femei care au tendinţa să avorteze".
CIMIŞIRUL
(Buxus sempervirens)
Cimişirul este un copac veşnic verde, care atinge o înălţime de până la 6 metri. Florile sale verzui şi destul de modeste, care apar prin mai-iunie, sunt foarte căutate de albine. Creşte cu predilecţie în locuri însorite, pe solurile cu humus, bogate în substanţe nutritive.
Utilizare: Frunzele şi scoarţa.
Recoltare: Când este necesar.
Indicaţii: Erupţii cutanate de toate tipurile.
Reţeta 1
Vin de cimişir
Ingrediente: 5 picături de suc de frunze de cimişir obţinut în centrifugă, 1 vârf de cuţit de pulbere de lemn-dulce, 1/4 l vin.
Preparare: Se amestecă sucul de cimişir şi praful de lemn-dulce cu vinul, care se pune pe foc şi se încălzeşte (circa 40%). Se bea zilnic (de 3-5 ori) câte o înghiţitură.
Reţeta 2
Unguent cu cimişir
Ingrediente: 1 linguriţă suc de cimişir, 2 linguriţe ulei de măsline.
Preparare: Se amestecă sucul cu uleiul de măsline şi se aplică prin atingere uşoară, cu o pană curată, de 1-2 ori pe zi, în jurul erupţiei. În prealabil se bea o înghiţitură de vin.
Hildegard van Bingen: "Cimişirul este un copac «cald»... şi simbolizează generozitatea. Persoanele cu probleme de piele (erupţii, scuame, leziuni, râie) să mărunţească scoarţă şi frunze de cimişir, să amestece seva cu puţin praf de lemn-dulce şi să le încălzească în vin. Şi să bea vinul aşa cald, de mai multe ori pe zi. Alină durerea şi face să dispară "otrava" din pielea bolnavă, astfel ca aceasta să nu pătrundă în organism".