Nu se găseşte în rafturile lanţurilor farmaceutice, pentru că e rezultatul unei mici afaceri de familie, dar poate fi comandat direct la producător, telefonic sau pe site-ul produsului. Gelul numit "Asalt antireumatic" a fost creat la începutul anilor 2000 de Teodor Abramiuc, inginer chimist din Mediaş. Dânsul a avut amabilitatea să ne povestească în câteva cuvinte cum a ajuns să sintetizeze într-un flacon efectele terapeutice a câtorva zeci de litri de apă sărată.
Direct pe locul dureros

Plecând de la ideea de a aplica sarea de Bazna direct pe zonele care necesită tratament, Teodor Abramiuc a tot căutat variante, până a ajuns la gelul antireumatic, în formula sa actuală. Avantajul este că acesta se aplică local şi, în plus, este foarte util şi celor care fac electroterapie. "Având foarte multe minerale, este facilitat contactul între electrod şi locul dureros de pe corp, transferul electric e mult mai bun şi se fac, astfel, două proceduri simultan: şi electro-terapie, şi mineralizare", spune Abramiuc.
Gel cu medalie de aur
Până a ajunge la formula finală, inginerul Abramiuc a colaborat cu câţiva foşti colegi din cercetare, pentru că era nevoie de tot felul de verificări şi teste, înainte de a scoate produsul pe piaţă. "Am făcut toţi paşii necesari, l-am dus la verificat la Institutul de Toxicologie, la Ministerul Sănătăţii, la toate laboratoarele care trebuiau să-şi dea avizul pentru ca acest produs să poată ieşi pe piaţă în siguranţă, fără niciun fel de emoţii".
Pentru Gelul-Sare de Bazna, brevetul de invenţie a fost obţinut în anul 2000, iar în 2003 produsul a primit avizul din partea Ministerului Sănătăţii. În 2009, inventatorul Teodor Abramiuc a primit medalia de aur, din partea Institutului Naţional de Inventică, pentru formula originală de "Gel-Sare de Bazna". Brevetul, avizele şi diplomele obţinute până în prezent certifică autenticitatea produsului, dar mai presus de ele, este eficienţa dovedită de-a lungul timpului în ameliorarea şi vindecarea afecţiunilor specifice sistemului muscular şi osos, precum şi a afecţiunilor articulare.
Puţină istorie

* După anul 1752, încep să se facă analize chimice, mai întâi de farmacistul George Bette din Sibiu şi apoi de alţi specialişti. Informaţii bogate şi amănunţite au rămas de la Andreas Gaspari, care a lăsat un manuscris cu observaţii culese între anii 1762-1779 despre starea băilor de aici. Autorul aminteşte despre existenţa mai multor izvoare minerale: Baia bisericii, Baia cerşetorilor, Fântâna acră şi descrie starea lor de atunci.
* Anul 1791 este legat de publicarea în "Scrieri transilvănene", publicaţie trimestrială, a unui articol intitulat "Ceva despre baia de sulf din Bazna", în care se confirmă că Andreas Gaspari a lăsat cea mai veridică descriere a începuturilor acestei staţiuni.
* Începând cu anul 1808, medici şi chimişti fac cercetări ştiinţifice asupra apelor minerale de la Bazna, publicând, în 1813, în "Anuarul medical al statului imperial" un raport favorabil. În 1814, izvoarele de ape minerale de la Bazna, trecute în proprietatea bisericii evanghelice din localitate, sunt supuse unor analize chimice, făcându-se recomandări ştiinţifice pentru utilizarea lor.
* În 1835 s-au făcut primele amenajări balneare: patru cabine şi o instalaţie de încălzit apa în cazane, iar primul spaţiu s-a construit abia în anul 1843, de o societate pe acţiuni, formată din intelectuali din Mediaş. În 1845 au fost înregistrate 637 de persoane venite la tratament.
* În 1877, băile trec în posesia bogătaşului Brekner din Mediaş, care le arendează pe timp de 70 de ani, acesta construind instalaţii sistematice, care au contribuit la dezvoltarea şi modernizarea staţiunii.
* În anul 1905, la Bazna a fost angajat primul medic al staţiunii, s-a înfiinţat o farmacie şi a început producţia, pentru comercializare, a sării de Bazna. Doi ani mai târziu, geologul Ludovic Mrazec explică originea apelor minerale şi a nămolului.
* Ziarul "Românul", în buletinul său balneoclimateric din 22 iulie 1919, scria că, la Bazna, "preţurile sunt reduse, confortul civilizat, muzica, seratele, festivităţile, tenisul, aparatele de gimnastică, ştrandul etc. arcuiesc muşchii bronzaţi şi adaugă un final decisiv la convingerea vizitatorilor asupra climatului de vis şi a izvoarelor de sănătate ale Baznei".
* În anul 1949, băile de la Bazna au fost trecute în administraţia Ministerului Sănătăţii, iar din 1950, Bazna devine o staţiune cu caracter permanent. În prezent, la Bazna funcţionează două baze de tratament şi şapte unităţi de cazare, căutate mai ales de turiştii străini.
"Asalt Antireumatic", o formulă originală de Gel cu Sare de Bazna, este o soluţie tradiţională şi accesibilă, pentru calmarea şi ameliorarea durerilor reumatice şi musculare.
Acţiune: calmează durerile reumatice, articulare şi osteoarticulare, reduce inflamaţiile, îmbunătăţeşte circulaţia limfatică, redă mobilitatea, stimulează regenerarea celulară.
Indicaţii: afecţiuni reumatice cronice, prevenirea complicaţiilor sindroamelor reumatice, afecţiuni osteoarticulare, afecţiuni muscular-aponevrotice, recuperare postoperatorie şi post-traumatică, luxaţii, afecţiuni ale circulaţiei periferice, gel de contact pentru procedurile de electro-fizioterapie.
Dr. DAN MIHAI RUSU - Mediaş, Medic primar MG, Competenţă Homeopatie Apifitoterapie:

"Prin compoziţia chimică şi proprietăţile fizice ale produsului natural, Gelul-Sare de Bazna nu numai că vindecă anumite boli, dar previne în bună măsură apariţia unor complicaţii ale sindroamelor reumatice. Prin acţiunea directă a sărurilor diverse pe care le conţine asupra articulaţiilor şi ţesutului muscular-aponevrotic, se redau mobilitatea, circulaţia limfatică, se reduc inflamaţiile, durerea şi impotenţa funcţională. Faptul că Gelul-Sare de Bazna este un produs natural nemodificat, fără adaosuri chimice, îi conferă calităţi deosebite şi siguranţă în exploatarea medicală sau acasă".