Cifre şi fapte
În cursul anului 2018, cancerul a înregistrat la nivel mondial peste 18 milioane de cazuri noi - incidenţa bolii fiind în creştere. Organizaţia Mondială a Sănătăţii explică aceasta prin îmbunătăţirea metodelor de diagnosticare, creşterea demografică şi prelungirea speranţei de viaţă a populaţiei globului. Dacă ne raportăm la acest ultim factor, vom constata că în ultimii zece ani, rata îmbolnăvirilor a regresat la bărbaţi, în schimb a avansat puţin la femei. Una dintre cauze ar putea fi consumul de tutun, tot mai răspândit în rândul femeilor, începând din deceniul nouă al secolului trecut şi până în prezent.
Ce înseamnă a îngriji bine un pacient?
Actriţa canadiană Cobie Smulders are astăzi 37 de ani, un soţ iubitor şi două fiice adorabile. Dar când împlinise 25 şi viaţa i se deschidea în faţă ca un drum pe care abia făcuse primii paşi, a primit un diagnostic înfricoşător: cancer ovarian. A suferit câteva operaţii în decurs de doi ani, deoarece boala se extinsese şi la ganglionii limfatici, apoi medicii au declarat-o vindecată. Totuşi, ea mărturiseşte: "Cancerul continuă să te urmărească şi după ani de zile. Nu ştiu dacă mă voi elibera vreodată de el - şi mai ales de teama că ar putea reveni". Îndrăgita interpretă a unor personaje din seriale şi filme americane a învăţat cum se poate trăi cu această teamă continuă. La fel ca ea simt cei mai mulţi dintre supravieţuitorii bolii maligne.
De exemplu, în Germania există aproape patru milioane de oameni care, la un moment dat, s-au îmbolnăvit de cancer. O parte dintre ei continuă să se afle în viaţă, în ciuda prezenţei unor metastaze, iar mulţi sunt consideraţi deja sănătoşi, deci nu mai aparţin oficial categoriei "pacienţilor". Ceea ce este important, pentru că îi ajută să se detaşeze de coşmarul cancerului, pe care l-au lăsat în urmă. Dar pe de altă parte, specialiştii atrag atenţia că n-ar trebui să se piardă din vedere faptul că recidiva şi efectele tardive sunt posibile oricând. Este ca şi cum învingătorii temutei maladii ar păşi pe o gheaţă subţire, ce în fiecare clipă s-ar putea sparge, lăsându-i să alunece într-un hău întunecat.
Boala lasă urme
Modalităţile de diagnosticare şi terapia anti-cancer au făcut progrese enorme în ultima vreme. Aceasta este o veste foarte bună - care implică însă noi povocări: ce atenţie li se acordă celor însănătoşiţi pe termen lung, aşa-numiţilor "cancer survivors", cum li se spune în SUA, unde cercetările pe această temă sunt foarte avansate? Pentru o lungă perioadă de timp, medicina s-a străduit doar să-i ţină în viaţă. Cu orice preţ. Acum, când vindecarea se realizează în tot mai multe cazuri, medicii încep să se preocupe şi de starea pacienţilor în perioada de după reuşita tratamentului. Fiindcă nici terapiile moderne nu sunt lipsite de riscuri. Administrarea de citostatice şi utilizarea radiaţiilor pentru arderea ţesuturilor malignizate nu trec peste organismul persoanelor afectate fără a lăsa urme. Numeroşi foşti pacienţi se confruntă cu o formă de extenuare aparent fără leac, pe care medicii înşişi o asimilează cu o depresie - însă, din păcate, este vorba de una insensibilă la tratamentul cu medicamente antidepresive. Multe persoane acuză dureri şi senzaţii de amorţeală în membre sau dezvoltă prematur osteoporoză. Alte posibile consecinţe sunt dispariţia libidoului ori sterilitatea. Şedinţele de chimioterapie pot să provoace inimii daune ce se vor manifesta abia zeci de ani mai târziu. Alte simptome chinuitoare sunt: uscăciunea mucoaselor, retenţia de lichide în ţesuturi, atrofia musculară, slăbirea memoriei şi a capacităţii de concentrare, tulburări anxioase şi insomnii.
Psihooncologii avertizează: "Cancerul generează din start o stare de profundă nesiguranţă. Redobândirea încrederii în propriul organism şi în forţa lui de a se regenera reprezintă o adevărată provocare. Scopul avut în vedere de noi este acela de a ajuta pacientul să conştientizeze şi apoi să-şi activeze resursele de care dispune el însuşi, de pildă, plăcerea de a face mişcare, experienţa stimulatoare a meditaţiei, activităţile capabile să dea sens existenţei şi, desigur, relaţiile interumane. Mulţi izbutesc astfel să găsească o cale de acces către normalitate, către o viaţă împlinită, la fel ca înainte de perioada dramatică a bolii".
Cât timp rămâne cineva pacient?
Se ştie că nici după un tratament încheiat cu rezultate la înălţimea aşteptărilor, îngrijorarea legată de problemele de sănătate nu dispare întotdeauna. În cazul cel mai fericit, suferindul a avut lângă el o echipă care l-a susţinut pas cu pas şi i-a insuflat în permanenţă curaj: medicii, familia, prietenii, partenerul, ca şi propria voinţă de a duce terapia până la capăt. Atunci când problemele de sănătate par să se fi rezolvat, coechipierii se retrag, socotind că a venit vremea să-l lase pe cont propriu, iar ei să-şi vadă de acum de treburile lor. Îşi spun: "Totul s-a sfârşit cu bine, am reuşit împreună, viaţa poate merge din nou înainte!". Numai că pacientul nu dă semne că s-ar simţi uşurat şi bucuros, aşa cum ar vrea să-l vadă cei din jur, ci e în mod evident chinuit, epuizat şi confuz. Fiindcă nu ştie care este exact situaţia lui şi ce urmează să se întâmple cu el în viitor. Mulţi dintre apropiaţii săi nu-i înţeleg atitudinea, nu-şi dau seama de ce teama bolii continuă să fie atât de prezentă în mintea lui şi se gândesc: "Acum am şi eu dreptul să mă ocup de ale mele". La urma urmei este firesc, pentru că atâta vreme s-au dedicat nevoilor altuia, iar pe ale lor le-au lăsat în aşteptare. Niciun om nu are o capacitate nelimitată de compasiune şi altruism, într-o bună zi rezervele lui de solidaritate umană se epuizează. Prietenii şi colegii încep să-şi spună în sinea lor: "Ai ieşit cu bine din situaţia de criză, ne putem relaxa cu toţii". Sau pe un ton ceva mai categoric: "Gata, e timpul să demarezi. Pune-te pe treabă!". Întorşi la vechiul loc de muncă după ce s-au însănătoşit, nu puţini se simt trataţi cu o anumită severitate.
Deseori, cei vindecaţi suferă mai departe
Pentru mulţi supravieţuitori ai cancerului, viaţa de fiecare zi a devenit acum mult mai solicitantă. Sunt mereu lipsiţi de energie şi mai vulnerabili în faţa diverselor afecţiuni, mai predispuşi la inflamaţii. Unul din trei suferă de dureri cronice, după cum a reieşit dintr-un sondaj realizat în SUA. Iar la unul din şase, durerile sunt atât de intense, încât se repercutează negativ asupra activităţilor zilnice. După circa 150 de zile de la încheierea terapiei, 60% dintre foştii bolnavi de cancer îşi reiau munca, însă unii se decid să-şi abandoneze postul la scurt timp după aceea fiind conştienţi că nu mai fac faţă exigenţelor profesionale.
Încă mai grav este faptul că pot exista şi efecte tardive ale terapiei, care deseori îşi fac apariţia cu mulţi ani mai târziu. Din cauza distanţei atât de mari în timp, nici pacienţii, dar nici măcar medicii lor de familie nu se gândesc să asocieze problemele nou apărute cu patologia malignă demult depăşită. Iar aceasta îngreunează demersul terapeutic.
Mai ales cei cărora li s-a administrat o terapie anticancer în copilărie sau în adolescenţă au ulterior un risc crescut de îmbolnăvire - care vizează deseori o altă parte a corpului. De exemplu, protocolul de tratament pentru cancerul ganglionilor limfatici prevedea, până nu demult, iradierea în zona pieptului. S-a constatat apoi că, odată ajunse la vârsta adultă, fetiţele supuse unor asemenea şedinţe de roentgenterapie erau ameninţate de pericolul de a dezvolta un cancer mamar. Dar abia din anii 2000, medicina a început să acorde atenţie datelor statistice care evidenţiau gravitatea acestor efecte tardive. Iar schimbarea de optică se poate măsura în cifre: dacă în anii '70, riscul de consecinţe dramatice pe termen lung se afla încă la nivelul de 12,7%, două decenii mai târziu, el se micşorase deja cu o treime. Astăzi există mai multă prudenţă, în primul rând la utilizarea razelor Roentgen, unde se încearcă tratamente cât mai puţin agresive. La numeroase afecţiuni oncologice, de pildă la limfomul Hodgkin, se restrâng câmpurile de iradiere şi, în acelaşi timp, se reduc treptat dozele de citostatice, tocmai cu intenţia de a împiedica apariţia eventualelor efecte secundare. Dacă înainte se acţiona pe principiul de a administra bolnavului cantităţi masive de medicamente pentru a ajunge la rezultatele dorite, în prezent, medicii se străduiesc să obţină cât mai mult posibil, dar în condiţiile aplicării unor terapii cu toxicitate minimă.
Obiectivul actual: să realizăm mult, însă prin proceduri blânde
De asemenea, medicina pune acum un accent hotărât pe prevenţie. Cu câteva decenii în urmă, pacienţilor li se recomanda să evite consecvent efortul fizic pe durata chimioterapiei, pe când azi ei sunt îndemnaţi, dimpotrivă, să facă mişcare cât de multă, deoarece se ştie că aceasta poate fi o măsură profilactică eficientă împotriva oboselii cronice care apare pe durata tratamentului cu citostatice.
Specialiştii monitorizează în permanenţă şi funcţionarea inimii: "În timpul tratamentului, se fac mai multe ecografii de cord la intervale destul de scurte. Iar prin anumite analize de sânge se determină în laborator markerii cardiaci. Îndată ce se observă o modificare, se trece direct la o terapie cu rol de protecţie a inimii încă înainte ca ea să se îmbolnăvească efectiv", Totodată, este foarte importantă şi instruirea celor în cauză: "Dacă pacientul ştie la ce simptome trebuie să fie atent şi este sensibilizat în această privinţă, el învaţă să se elibereze de spaimele legate de amănunte irelevante. De pildă, cineva care a avut în tinereţe o tumoră osoasă şi simte dureri la un deget de la picior şapte ani mai târziu, n-are motive întemeiate să-şi facă griji. În schimb, dacă observă că i se întâmplă frecvent să respire cu greutate atunci când urcă scara, ar trebui să se adreseze unui cardiolog pentru un control la inimă".
Prevenţia poate fi de mare folos - acţionaţi din timp
În unele ţări europene, sistemul de sănătate s-a organizat deja în acest sens. În Germania se află în desfăşurare la centrul oncologic din cadrul Clinicii Universitare Hamburg-Eppendorf (UKE) un program intitulat "Viaţa după cancer", orientat în mod special spre problemele supravieţuitorilor pe termen lung ai afecţiunilor maligne, cărora li se oferă consiliere şi asistenţă după expirarea perioadei obişnuite de monitorizare de cinci ani. La UKE se ocupă de aceşti oameni o echipă multidisciplinară, compusă din psihooncologi, nutriţionişti şi medici sportivi. Sunt acceptate persoanele care au în istoricul lor medical o îmbolnăvire de cancer, chiar dacă ea face parte dintr-un trecut mai îndepărtat. Cei ce şi-au încheiat de curând terapia primesc un plan individualizat de îngrijire ulterioară, care trebuie să pună la dispoziţia pacientului suficiente informaţii, astfel încât el să fie în măsură să recunoască din timp eventualele efecte tardive. Din nefericire, centrul oncologic al UKE nu dispune deocamdată de capacitatea necesară pentru a răspunde pozitiv tuturor solicitanţilor. Astfel, unii dintre ei nu reuşesc să aibă acces la acele cunoştinţe care le-ar permite să practice prevenţia anticancer la nivel personal, integrând-o în existenţa lor cotidiană. Iar studiile ne arată clar cât de importantă poate fi o asemenea şansă: potrivit cercetătorilor, "numărul cazurilor de cancer s-ar împuţina cu 30-50%, dacă populaţia s-ar lăsa de fumat, ar renunţa la consumul excesiv de alcool, n-ar exagera cu expunerea la soare, ar abandona sedentarismul în favoarea mişcării, s-ar hrăni cu alimente ce nu conţin substanţe nocive şi ar avea grijă să-şi păstreze greutatea corporală în limitele normale".
Alimentaţia şi mişcarea - pilonii stilului de viaţă sănătos
Numeroase studii de dată recentă, axate preponderent pe cancerul mamar, colorectal şi cel al prostatei, demonstrează că activitatea fizică iniţiată din vreme, practicată înaintea şi în timpul terapiei, reduce considerabil atât consecinţele bolii în sine, cât şi pe cele ale tratamentului. Antrenamentul atent personalizat întăreşte musculatura, alimentează organismul cu energia necesară şi îmbunătăţeşte vizibil calitatea vieţii.
Nici însemnătatea alimentaţiei corecte n-ar trebui subestimată. Mulţi ignoră faptul că greutatea excedentară şi lipsa de mişcare sporesc riscul formării de tumori chiar mai mult decât fumatul. Pe de altă parte, este important ca pe întreaga durată a tratamentului, pacientul să se hrănească destul de consistent, pentru ca organismul său să dispună de rezervele de nutrienţi care îi sunt neapărat necesari. Deoarece s-a dovedit că o coborâre a greutăţii cu numai 5% sub pragul minim considerat normal se repercutează negativ asupra speranţei de supravieţuire a bolnavului. Atât în timpul terapiei, cât şi în faza de recuperare, se recomandă ca alimentaţia să fie una sănătoasă, cu cât mai puţină carne prelucrată industrial, adică transformată în mezeluri şi conserve, în schimb, cu multe alimente de origine vegetală - legume şi fructe.
Din ultimele cercetări rezultă că şi vitamina D ar contribui la reducerea riscului de cancer. E îndeobşte cunoscut faptul că ea se sintetizează în piele sub influenţa razelor solare. O gamă largă de suplimente găsim în farmacii, dar este de preferat să ne-o procurăm din hrană. Iată câteva alimente care constituie surse bogate de vitamină D. O porţie de păstrăv, cu greutatea de 85 g conţine 650 UI (unităţi internaţionale). 85 g de somon conservat în ulei se apropie de 800 UI, pe când, dacă este proaspătă, aceeaşi cantitate ne oferă numai 370 UI. O porţie egală de halibut contribuie la necesarul nostru de vitamină D cu 200 UI. Un gălbenuş de ou înseamnă un aport de 40 UI, în schimb, o cană de ciuperci Maitake, tăiate în cubuleţe, ne aprovizionează cu peste 700 UI.
Dar înainte de toate, nu trebuie pierdută nicio clipă din vedere pofta de viaţă. Căci intensitatea cu care trăim momentul prezent şi puterea de a ne bucura de el reprezintă un element esenţial pe calea spre o viaţă frumoasă şi plină de satisfacţii.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
