Este important să bem atât cât are nevoie corpul nostru. Cine s-a deprins să consume prea puţine lichide şi face aceasta în permanenţă riscă să se confrunte, mai curând sau mai târziu, cu probleme de sănătate. Printre consecinţele posibile se numără disfuncţiile renale, tulburările de digestie, îmbolnăvirea inimii, dar şi scăderea capacităţii de efort fizic şi mental. Hidratarea insuficientă reduce cantitatea de sânge din sistemul circulator, ceea ce înseamnă implicit o oxigenare deficitară a inimii, creierului şi muşchilor. Să nu ignorăm nici faptul că, dacă ne place să mâncăm mai sărat, necesarul de lichide va creşte.
Însă, ce-ar trebui să bem? Luând în considerare strict procesele fiziologice, băuturile la care ar fi indicat să apelăm pentru a ne satisface necesarul zilnic de lichide sunt doar apa de la robinet, cea îmbuteliată (minerală sau oligominerală, adică plată), sucurile de fructe (diluate) şi băuturile recomandate sportivilor (care nu se limitează la o simplă hidratare, ci răspund în plus şi altor necesităţi: aportul de energie şi de electroliţi - sodiu, potasiu şi cloruri). Pe toate acestea le putem consuma zilnic şi, în măsura în care starea sănătăţii o permite, chiar în cantităţi mai mari. În privinţa sucurilor de fructe e bine să fim, totuşi, ceva mai prudenţi, din cauza conţinutului lor relativ ridicat de zahăr.
Apa (minerală) - băutura cu zero calorii
Apa este cea mai sănătoasă dintre băuturi. Ea stinge setea, nu ne influenţează în niciun fel bilanţul caloric şi acoperă integral necesarul de lichide al corpului. Cu condiţia să satisfacă anumite cerinţe de calitate, respectiv să nu fie poluată cu substanţe nocive, poate fi băută fără grijă şi în cantităţi mai mari.
O apă minerală trebuie să corespundă criteriilor stabilite oficial prin regulamentul de exploatare şi comercializare a apelor omologate în această categorie. Nu este permisă depăşirea unor valori microbiologice precis delimitate, iar concentraţia componentelor sale nu poate varia decât în cadrul prevăzut de autorităţile din domeniu. Totodată, ea trebuie să provină din surse naturale - izvoare sau foraje de adâncime - şi este obligatoriu ca îmbutelierea să se facă direct în zona unde are loc extragerea ei. În compoziţia apei de acest tip se regăsesc minerale şi oligoelemente importante, la fel de indispensabile organismului ca vitaminele. Totuşi, rolul ei în aprovizionarea noastră cu minerale este în general supraevaluat. Căci, de fapt, noi ne asigurăm aportul necesar de minerale preponderent din alimentele solide şi mai puţin din cele lichide.
În privinţa conţinutului de minerale, apa de la robinet este de regulă inferioară celei minerale - cu diferenţe nesemnificative, în funcţie de regiune. O altă deosebire între apa potabilă obişnuită şi cea minerală constă în obligativitatea de a o însoţi pe aceasta din urmă cu o etichetă pe care sunt specificate atât lista completă a substanţelor pe care le conţine, cât şi concentraţia de săruri minerale. Dacă ea este mai redusă, avem de-a face cu o apă oligominerală (cea pe care ne-am obişuit s-o numim plată). Încărcătura de minerale, ca de altfel şi calitatea propriu-zisă şi gustul, diferă mult de la o apă la alta, iar o concentraţie ridicată de săruri nu reprezintă neapărat un avantaj. De exemplu, apele bogate în sodiu au gustul uşor sărat, sunt contraindicate sugarilor şi copiilor mici, în schimb, se dovedesc foarte utile pentru sportivi, pe care îi ajută să se rehidrateze după un antrenament de forţă, în cursul căruia corpul lor a pierdut cantităţi considerabile de lichid.
Nu tot ce formează bule în pahar este apă minerală. Ar putea fi una luată de la robinet şi gazificată, prin adăugarea unei cantităţi de dioxid de carbon. Există în comerţ cartuşe de CO2 şi recipiente din inox, de forma unei sticle dotate cu un cap special, unde cartuşul poate fi descărcat foarte uşor, printr-o simplă înfiletare. Se obţine astfel o băutură similară cu tradiţionalul sifon. Prin urmare, dacă v-aţi plictisit de apa plată, aveţi la dispoziţie alternativa de a o carbonata, preparându-vă un sifon la dvs. acasă. Dioxidul de carbon îmbunătăţeşte gustul apei şi, în acelaşi timp, o împiedică să se altereze prea curând. Însă nu toată lumea tolerează apa carbonatată. Sunt persoane care n-o suportă în cantităţi mai mari, fiindcă se balonează imediat şi au eructaţii puternice. De aceea, celor ce suferă de afecţiuni gastrointestinale li se recomandă, în general, să nu bea ape carbogazoase. Dar pentru un om sănătos, conţinutul de dioxid de carbon al apei nu reprezintă o chestiune de sănătate, ci mai degrabă una de gust.
Deseori confundată cu apa plată este apa de masă - în realitate, un produs industrial. E vorba de o apă obişnuită, extrasă din puţuri ceva mai adânci, forate de obicei nu departe de marile centre urbane, pentru ca transportul până la potenţialii consumatori să fie cât mai facil şi mai ieftin. Unii producători îi adaugă minerale sau o obţin din apa de mare. În principiu, ea poate să provină din diverse surse şi să fie îmbuteliată oriunde, aşa încât de multe ori se întâmplă ca bidoanele sau sticlele din plastic să fie umplute de fapt cu amestecuri. Spre deosebire de reglementările stricte, valabile în cazul apelor minerale, la apa de masă, producătorul nu este obligat să înscrie pe etichetă decât sursa, nu şi informaţiile exacte referitoare la compoziţia ei chimică, rezultate din analize de laborator. Deci, nefiind o apă controlată şi avizată oficial, nu pot fi excluse riscurile de poluare: fie la suprafaţă, de exemplu prin eventuale deversări, fie în subteran, din cauza instalaţiilor industriale sau a gropilor de gunoi situate la marginea oraşelor.
Sodiul, potasiul, magneziul, calciul, fierul, clorurile, sulfatul, bicarbonatul şi fluorul - acestea sunt substanţele prezente, în cantităţi diferite, în aproape toate apele minerale.
* Sodiul reglementează balanţa hidrică a organismului, însă hipertensivilor li se recomandă să-l evite. Necesarul zilnic al persoanelor care nu au o activitate sportivă se limitează la 2-3 grame, pe când la sportivi el variază în funcţie de efortul depus, respectiv de cât de abundente sunt transpiraţiile. În condiţii de solicitare fizică extremă, se poate ajunge şi la 15 grame pe zi.
* Potasiul este important pentru digestie, ca şi pentru funcţionarea normală a inimii şi a musculaturii. Sportivii necesită minimum 5 grame pe zi, însă pentru activităţile cotidiene obişnuite sunt suficiente 2 grame.
* Calciul este responsabil pentru integritatea şi rezistenţa oaselor şi a dinţilor, ca şi pentru coagularea sângelui. Carenţa de calciu poate duce la osteoporoză, infecţii cronice ale căilor urinare, hipertensiune, fragilitatea unghiilor şi a firelor de păr.
* Magneziul participă la toate procesele metabolice, iar organismul consumă o cantitate mai mare în anumite împrejurări, ca de pildă: stresul psihic, sarcina, alăptarea sau abuzul de alcool. Deficitul poate provoca afecţiuni cardiovasculare. Calciul şi magneziul sunt minerale de importanţă vitală şi, întrucât prin alimentaţie nu este întotdeauna posibilă asigurarea unui aport corespunzător, consumul regulat de apă minerală ar compensa acest neajuns, deoarece acolo ambele substanţe se găsesc într-o formă uşor de resorbit de către organism. Necesarul zilnic de calciu a fost stabilit de specialişti la 800-1000 miligrame, iar cel de magneziu la 350 miligrame.
Deoarece unora dintre consumatori li se pare insipidă apa pură, firmele care îmbuteliază apele minerale au lansat pe piaţă şi sortimente cu aromă de fructe. La mare modă în prezent, acestea trec drept o alternativă naturală şi inofensivă a clasicelor băuturi dulci, de tip răcoritoare sau Cola. Numai că aroma cu care ele ne îmbie nu are nici o legătură cu fructele reprezentate seducător pe etichetă, ci este una sintetică, dizolvată în apă. Deci, nu vă lăsaţi induşi în eroare şi gândiţi-vă ce cantitate enormă de zahăr se ascunde în acel lichid aromatizat. Apa minerală are zero calorii, în schimb apa minerală cu arome vă încarcă bugetul caloric cu până la 200 kilocalorii la litru. Sau altfel spus: imaginaţi-vă că într-un litru şi jumătate de "apă fructată" au fost dizolvate nu mai puţin de 23 de cuburi de zahăr. O adevărată bombă calorică, nu-i aşa?
Dar nu e nevoie să înghiţiţi zahăr cu polonicul. Iată o idee mai bună: dacă doriţi să vă aromatizaţi apa de băut, puteţi pune în ea căpşuni sau mere tăiate în bucăţi, felii de lămâie, rondele de castravete ori ghimbir, frunze de mentă sau roiniţă şi rămurele de busuioc. Va fi o băutură sănătoasă, cu gust minunat.
Răcoritoarele - 36 de cuburi de zahăr la litru
Coca-Cola, Fanta, Sprite, Red Bull... Acestea şi altele asemenea umplu rafturile supermarketurilor, căci se găsesc şi vara, şi iarna, destui clienţi nerăbdători să le ducă acasă şi să le bea cu nesaţ. Răcoritoarele nu conţin alcool, sunt dulci, plăcute şi, de cele mai multe ori, acidulate. Din aceeaşi categorie fac parte Coca-Cola şi celelalte băuturi cu cofeină din familia ei.
Coca-Cola se menţine de mulţi ani în poziţia de lider printre răcoritoare. Celebra băutură americană a fost creată în 1886 de John S. Pemberton, care o oferea ca remediu contra durerilor de cap şi a stărilor de oboseală. Formula iniţială propusă de el includea şi o cantitate infimă de cocaină. Începând din 1916, Coca-Cola se vinde în sticla cu forma caracteristică, pe care o cunoaştem cu toţii. Ea este deosebit de populară, mai ales în rândul copiilor şi adolescenţilor, consumatori naivi, incapabili încă să înţeleagă repercusiunile negative asupra sănătăţii lor, care se vor face simţite, oricum, într-un viitor deocamdată îndepărtat. Cu siguranţă, tinerii nu-şi vor bate capul cu cifrele, totuşi este interesant de ştiut că un pahar de Cola cuprinde cam 9 cuburi de zahăr, echivalentul a 27 grame de zahăr pur. Calculând, ne dăm seama că un litru ajunge deja la 36 cuburi de zahăr. Chiar şi numeroşi adulţi, care nu mai pot folosi drept alibi inconştienţa vârstei fragede, continuă să bea cu entuziasm apa îndulcită cu zahăr din belşug.
Gustul tipic al răcoritoarelor din grupul Cola este dat de acidul fosforic. La ingerarea băuturilor de acest tip, cantitatea mare de fosfor obligă organismul să-şi atace propriile rezerve alcaline pentru a neutraliza acizii, scoţând calciul din oase şi dinţi. Stomatologii ne avertizează cu toată seriozitatea să nu ne spălăm pe dinţi imediat după ce am consumat Cola, pentru că periajul ar deteriora şi mai mult smalţul dentar, deja afectat de acţiunea zahărului.
Potrivit constatărilor făcute de oamenii de ştiinţă, probabilitatea de a dezvolta un diabet de tip 2 creşte dramatic, cu fiecare pahar de răcoritoare băut zilnic. Pe termen lung, consumul ridicat de zahăr modifică greutatea corporală şi influenţează statusul hormonal. Glicemia aflată constant la un nivel ridicat se explică prin faptul că pancreasul a încetat să secrete insulină sau celulele nu mai reacţionează corect la ea (s-a declanşat sindromul de rezistenţă la insulină). Hormonul pancreatic are rolul de a reduce concentraţia zahărului prezent în sânge. Dar în condiţiile unui aport continuu şi masiv, care împinge mereu în sus nivelul glicemiei, glanda este silită să producă tot mai multă insulină, ceea ce în final o poate duce la epuizare şi la blocaj. Astfel începe un diabet de tip 2.
Băutorii pasionaţi de lichide dulci au tendinţa de a confunda senzaţia lor permanentă de sete cu foamea. Mâncând prea mult, ei depăşesc în scurt timp limita unei greutăţi normale. Un studiu recent arată că este suficient să bem zilnic nu mai mult de 0,33 l de răcoritoare, pentru a ne spori pe termen mediu sau lung riscul de creştere a valorilor colesterolului, trigliceridelor şi tensiunii arteriale. Aşadar, faceţi un efort de voinţă şi întoarceţi privirea în altă parte, atunci când treceţi pe lângă rafturile cu băuturi dulci.
Sindromul cariei de biberon
Hidratarea este foarte importantă şi pentru copii. Îndeosebi la sugari şi la copiii mici, trebuie să avem mare grijă ce băuturi alegem şi cum le dăm micuţilor. Obiceiul greşit al unor mame de a le oferi mereu diverse lichide dulci sau o suzetă unsă cu miere, doar pentru a le calma nervozitatea, ori de a-i lăsa să adoarmă cu biberonul în gură poate genera aşa-numitul "sindrom al biberonului" sau "al cariei de biberon", care constă în apariţia unor carii extinse, cu evoluţie rapidă, la dinţii de lapte. Aceste probleme sunt cauzate de acţiunea prelungită a zahărului asupra dinţilor, prin deprinderea copilului de a suge ore întregi dintr-un biberon plin cu lapte, ceai îndulcit sau un suc de fructe. La fel de dăunătoare este şi hrănirea sugarului în timpul nopţii. Micuţii care adorm cu lapte în gură sunt ameninţaţi să-şi piardă dinţii, căci fiind la un moment dat grav deterioraţi, ei vor trebui îndepărtaţi cu totul. Aceasta duce la o dezvoltare întârziată a vorbirii şi poate avea ulterior chiar consecinţe nedorite asupra dentiţiei definitive.
Cât de sănătoase sunt sucurile de fructe?
Sucuri de citrice, mere, struguri, mango sau diverse combinaţii de fructe, procurate din comerţ sau preparate acasă, toate au o densitate calorică foarte mare. Un litru de suc realizează un aport de minimum 400 kilocalorii, la fel ca un litru de Cola şi aproape tot atât cât una din mesele principale ale zilei. Există şi diferenţe între ele, ce-i drept. Dacă strugurii negri ajung până la 69 kilocalorii pentru 100 mililitri de suc, portocalele nu conţin decât 44 kilocalorii la aceeaşi cantitate. Deseori citim pe etichetele produselor din supermarket "fără adaos de zahăr", dar aceasta nu înseamnă că ele ar fi lipsite de calorii, ci doar că nu au fost îndulcite suplimentar, ci au păstrat numai zahărul natural al fructelor. Şi cu cât fructele deţin o pondere mai însemnată în compoziţia sucului, cu atât ingerăm o cantitate mai mare de fructoză şi glucoză. Iar zahărul va stimula secreţia de insulină, care favorizează formarea depozitelor de grăsime.
Pe de altă parte însă, majoritatea sucurilor ne oferă şi o serie de vitamine importante. În primul rând vitamina C, pe care o găsim la citrice, coacăzele negre şi acerola. Sucul de portocale, morcovi şi roşii ne aprovizionează cu betacaroten (provitamina A), iar vitaminele din complexul B sunt prezente în aproape toate sucurile, deşi în concentraţii mai reduse. Multe dintre sucuri constituie surse bogate de potasiu, iar unele conţin în plus şi cantităţi ceva mai mici de magneziu şi fier.
Aşadar, ce-i de făcut? Să le consumăm sau mai bine să renunţăm la ele, pentru a evita aportul imens de zahăr? Soluţia rezonabilă ar fi una de compromis. Limitaţi-vă la o porţie de 100 mililitri pe zi, care vă va aduce numai 10 grame de zahăr, adică în jur de 46 kilocalorii. Optaţi pentru un suc natural, proaspăt stors, de preferinţă pe un aparat cu stoarcere lentă. Şi diluaţi-l cu apă - minerală, dacă doriţi. Apa combinată cu suc de portocale sau de mere: iată o variantă perfectă de satisfacere a necesarului zilnic de lichide.
(În nr. viitor, Cafeaua şi Ceaiul)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
