Dintre bolile prostatei, adenomul sau hipertrofia benignă de prostată, cum este denumită ştiinţific această maladie, este cea mai răspândită. Acest adenom este o tumoră benignă - în general, de mărimea unei caise, uneori mai mare sau mai mică - formată în jurul canalului prin care se scurge urina din băşica udului, pe care îl poate comprima uneori complet, situaţie ce necesită introducerea unei sonde. Vezica urinară este, deci, primul organ ce are de suferit în cazul îmbolnăvirii glandei prostatice.
Cauza acestei boli nu este pe deplin elucidată, dar se ştie că apare la bărbaţii în vârstă de peste 40-50 de ani, prin ruperea unor echilibre hormonale, şi la bărbaţii care au băut şi au mâncat în exces. De notat este faptul că boala este mai răspândită printre şoferi, de unde şi necesitatea ca, la primele semne de jenă la urinat, aceştia să consulte un urolog.
Complicaţiile şi evoluţia adenomului depind de momentul descoperirii sale, de bolile alături de care evoluează în organism, de starea generală a pacientului şi, mai ales, de calitatea tratamentului. Cauza tuturor complicaţiilor produse de mărimea prostatei este fie cancerizarea celulelor adenomatoase, fie volumul enorm de urină ce nu mai poate fi eliminat, stagnând în vezică. Finalul este fatal: rinichii, inima şi plămânii cedează.
Simptomele bolii constau, la debut, în urinatul mai frecvent în a doua jumătate a nopţii. Apoi, micţiunile devin mai dese şi ziua, însoţite de o oarecare dificultate în golirea vezicii şi de o senzaţie de evacuare incompletă. Într-un stadiu avansat al bolii, trebuie un efort din partea bolnavului pentru a mai putea urina. Netratată, hipertrofia prostatei, această tumoră benignă, devine cu timpul o boală destul de gravă, ce-l poate răpune pe bolnav. Orice bărbat care observă scăderea presiunii şi subţierea jetului urinar să intre la bănuială, să consulte medicul, care, prin anamneză şi un simplu tuşeu rectal, poate pune capăt acestei maladii. Obişnuirea cu boala poate avea un final dramatic: adenomul avansează, apar hemoragii repetate, infecţii şi insuficienţă renală şi cardiopulmonară finală.
Câteva sfaturi adresate bolnavilor cu adenom benign (necancerigen) de prostată
Recomandarea de păstrare a glandei se bazează pe constatarea că numai 5-15% dintre bolnavi au nevoie de un tratament chirurgical, restul putând beneficia de o prescripţie medicală pentru diminuarea tulburărilor de evacuare a urinei. Scopul imediat al terapiei este diminuarea volumului prostatei, pentru a uşura eliminarea urinei şi scăderea volumului ei din vezică, cauză a litiazei, polipilor, diverticulilor, cancerului vezicii şi a infecţiei, ce duc în final la pierderea funcţiei rinichilor.
Rolul dietei în terapia generală a acestei boli se stabileşte în concordanţă cu observaţia că ea este mai răspândită la bărbaţii ce au mâncat şi au băut mai mult. Se recomandă deci un regim alimentar de cruţare, fără grăsimi de niciun fel, deoarece în prezenţa unui sânge gras, vâscos, niciun tratament nu poate aduce rezultatele dorite. Alimentele de bază să fie legumele şi fructele în stare proaspătă. Se exclud băuturile alcoolice, pentru că acestea accentuează congestia prostatei, şi aşa voluminoasă, blocând urina.
Poate fi prevenită oprirea bruscă a urinei? Răspunsul este afirmativ, cu condiţia ca bolnavii să cunoască şi să evite unele situaţii, dintre care menţionăm: criza de retenţie urinară, ce apare în timpul sau după un voiaj prelungit, după efort şi oboseală sau frig, după extracţii dentare sau operaţii, în cursul unor infecţii curente (guturai, gripă, amigdalită). Constipaţia prelungită mai multe zile sau unele medicamente antispastice sunt risc pentru bolnavul de prostată. Să nu se consume multă mâncare la o masă. Un aport zilnic sporit de apă şi fibre dietetice (tărâţe, germeni de grâu, zarzavaturi) pot preveni constipaţia şi, în acelaşi timp, blocarea urinei. Tărâţele previn constipaţia, dar, în acelaşi timp, reduc atât glicemia, cât şi colesterolul, dacă valorile lor sunt crescute. La fel, apa facilitează defecaţia şi previne infecţia urinară prin primenirea continuă a urinei ce stagnează în vezică, împiedicând şi formarea nisipului sau calculilor în acest organ.
Alte recomandări: * purtarea unui suspensor în timpul deplasărilor îndelungate (pentru a se evita tracţiunile asupra cordoanelor spermatice, produse de clătinarea testiculelor într-un scrot lăbărţat). * clismă cu 1-2 litri de apă simplă, la temperatura de 37,5°C, sau două linguri cu ulei de parafină pot uşura un bolnav constipat care acuză dureri sau balonare, produse de adenom. Aceste măsuri pot fi reţinute şi de către şoferi, pentru că se spune că hipertrofia prostatei este boala lor! Un bolnav de prostată trebuie, de asemenea, să ştie că nu-i face bine să se aşeze pe un scaun sau o piatră rece, deoarece există legături între senzorii regiunii fesiere şi plexul nervos prostatic.
Tratamentul cu medicamente se recomandă bolnavilor care nu au indicaţie operatorie, tratament ce poate să fie asociat cu alte măsuri ajutătoare, realizând ameliorarea calităţii vieţii lor, o dată cu înlăturarea tulburărilor micţionale. Tot cu medicamente poate să fie amânată o operaţie, dacă sunt contraindicaţii pe moment. Terapia medicamentoasă a redus semnificativ numărul operaţiilor de prostată, dar ele produc şi manifestări nedorite: pierderea cu peste 50% a funcţiei sexuale (tulburări de ejaculare, scăderea libidoului, impotenţă), ameţeli, greţuri, vomă, astenie.
Vitamina E şi Vitamina K sunt doi asociaţi de nădejde în caz de sângerări. Preparatele ce conţin magneziu, Metronidazol, Fasigyn sunt eficiente în caz de infecţii cu micoplasme ori ureaplasme, excesive în aparatul uro-genital. Durerea, când există, se tratează cu Algocalmin, Piafen, Antinevralgic, dar niciodată cu antispastice (Lizadon, Scobutil, Papaverină ş.a.). Retenţia acută de urină este de obicei trecătoare, durează câteva ore, iar dacă nu cedează, este caz de spitalizare, pentru drenaj vezical prin sondare. (Sonda se lasă câteva zile sau numai câteva ore, dacă nu s-a introdus cu dificultate.) Foarte folosite la noi sunt ceaiul de ghimpe şi băile de plante la temperatura corpului. La vârstnici, adenomul poate coexista cu hipertensiunea arterială, caz în care prioritatea de tratament o are prostata.
Gimnastica invizibilă pentru vindecarea afecţiunilor prostatei
1. Contracţia sfincterelor anale - se contractă şi se relaxează succesiv sfincterele anale (inelele musculare care opresc evacuarea intestinului) de mai multe zeci de ori pe zi. Faza de contracţie durează 10-20 de secunde, iar cea de relaxare 20-40 de secunde. Se fac 100-200 de contracţii pe zi - la început în serii de 40-50 de contracţii o dată, apoi se pot face câteva sute la rând.
2. Contracţia muşchiului pubo-coccigian (numit PC în cărţile de specialitate) - este un muşchi care se întinde în zona dintre anus şi penis, învăluind prostata ca o adevărată valvă. Cel mai uşor putem deveni conştienţi de el în timpul urinării, căutând să întrerupem brusc acest proces; atunci, instinctiv, vom contracta acest muşchi. Se fac, de asemenea, 100-200 de contracţii pe zi ale acestui muşchi extrem de important ("antrenarea" lui are efecte benefice şi asupra gonadelor, aparatului reno-urinar şi excretor), în serii de 40-50 de contracţii o dată.
Cu aceste două exerciţii aparent simple au fost rezolvate în două, trei luni boli avansate ale prostatei şi care nu au răspuns la nicio altă formă de tratament. Metoda a fost preluată din medicina taoistă chineză, care recomandă aceste exerciţii şi tinerilor, fiind o metodă excelentă de profilaxie a bolilor prostatei, precum şi a unor tulburări sexuale (cum ar fi impotenţa, sterilitatea, hiperexcitabilitatea etc.).
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
